Furnizare echipamente şi dotări pentru proiectul „Dotarea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat” - Cod SMIS 127020 - relansare
Contextul achiziţionării echipamentelor ce fac obiectul prezentei proceduri de achiziţie este guvernat de echiparea și dotarea Ambulatorului Integrat aparținând Spitalului Municipal Râmnicu Sărat în scopul îmbunătățirii calității infrastructurii de asistență medicală ambulatorie și al asigurării unui acces sporit și egal al cetățenilor la serviciile de sănătate, cu impact sporit asupra persoanelor sărace. Mun. Râmnicu Sărat, în calitate de autoritate contractantă, administrator al întregii infrastructuri de interes local, inclusiv cea sanitara, are ca atribuţie exclusivă implementarea unui proiect finantat prin POR 2014-2020, Axa Prioritara Dezvoltarea infrastructurii de sanatate si sociale, Op. 8.1.A: Ambulatorii, a carui finalitate consta in dotarea Ambulatoriului Rm. Sarat cu echipamente performante și dispozitive medicale, care vor contribuii în mod direct la îmbunătățirea calității și a eficienței serviciului medical ambulatoriu, precum și la diversificarea investigațiilor ce pot fi realizate la nivelul unității medicale. Achizitia include 18 loturi, astfel: - Lot 1 Analizor automat bacteriologie - Lot 2 Analizor automat biochimie - Lot 3 Analizor automat coagulare - Lo 4 Analizor automat hematologie - Lot 5 Analizor automat imunologie - Lot 6 Analizor automat urini - Lot 7 Echipamente laborator - Baie de apă pentru histologie–1 buc., Centrifugă–1 buc, Hotă bacteriologică–1buc - Lot 8 Microscoape - Microscop binocular–1 buc, Microscop–1 buc, Microtom–1 buc - Lot 9 MLS Laserterapie - aparat de laserterapie de inalta putere - Lot 10 Aparate de terapie - Ap.de crioterapie - terapie prin aplicatii reci–1 buc, Ap. de microunde terapie curenti inalta frecventa–1 buc, TECAR terapie - ap.terapie prin diaterapie -1 buc - Lot 11 Echipamente de fizioterapie - aparat de recuperare membre sup. – 1 buc, aparat de tractiuni vertebrale – 1 buc, bicicleta medicinala culcata tip scaun – 1 buc., bicicleta medicinala vertic.– 1 buc, scaun pentru cvadriceps- 1 buc, stepper - 1 buc - Lot 12 Sisteme de monitorizare cardiaca - ecograf cu 4 sonde–2 buc, ecograf cu 4 sonde–1 buc, electrocardiograf cu 12 canale-4 buc - Lot 13 Detectoare ecocardiografice - Doppler vascular pentru IGB automat–1 buc, EKG portabil-1 buc, Holter EKG–2 buc, Holter TA–2 buc, Test EKG de efort–1 buc, Trusa de resuscitare -1buc - Lot 14 Electrocautere - Electrocauter sau aparat cu electrocauter cu radiofrecventa pentru chirurgie ambulatorie -1 buc, Electrocauter dermatologic cu radiofrecventa – 1 buc, Cardiotocograf – 1 buc, Electrocauter dermatologic cu radiofrecventa – 1 buc - Lot 15 Diverse aparate si produse medicale - Biomicroscop – 1 buc, cutie cu lentile si lame de proba -1 buc, lentile Volk–1 buc, optotip–1 buc, tonometru non contact–1 buc - Lot 16 Echipamente medicale - Aspirator chirurgical–1 buc, Sistem video bronhoscop-1 buc, Spirometru-1 buc, Videorectoscop–1buc, Poligraf CPAP–1 buc, Aspirator chirurgical–1 buc, masa ginecologica electrica–1 buc - Lot 17 Echipamente ORL - Fibroscop nazo - faringo laringian flexibil–1 buc, Unit ORL cu accesorii–1 buc - Lot 18 Autoclav – 1 buc Valoarea estimata fara TVA a contractului de achizitie publica: 2.781.014,71 lei fara TVA Orice operator ec. interesat are dreptul de a solicita clarific. sau inf. suplim. in legatura cu docum. de atribuire, cu respect. termenului limita stabilit de autoritatea contractanta in anuntul de particip. si fisa de date a achizitiei - Sect. I.1), respectiv nr. de zile pana la care se pot solicita clarific. inainte de data limita de depunere a ofertelor: 20 zile. Raspunsurile la solic. de clarif. cu privire la doc. de atribuire vor fi publicate în SEAP, la Sect. ” Documentatie, clarificari si decizii” din cadrul anuntului de participare. Autoritatea contractanta stabileste urm. termen-limita in care va raspunde in mod clar si complet tuturor solicit. de clarificare/inf. suplim.: termenul limita este 11 zile inainte de data limita de depun. a ofertelor precizata in anuntul de participare.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-07-19.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-06-14.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2023-06-14) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Echipamente medicale
Număr de referință: 2406871/2023/07
Scurtă descriere:
Contextul achiziţionării echipamentelor ce fac obiectul prezentei proceduri de achiziţie este guvernat de echiparea și dotarea Ambulatorului Integrat aparținând Spitalului Municipal Râmnicu Sărat în scopul îmbunătățirii calității infrastructurii de asistență medicală ambulatorie și al asigurării unui acces sporit și egal al cetățenilor la serviciile de sănătate, cu impact sporit asupra persoanelor sărace.
Mun. Râmnicu Sărat, în calitate de autoritate contractantă, administrator al întregii infrastructuri de interes local, inclusiv cea sanitara, are ca atribuţie exclusivă implementarea unui proiect finantat prin POR 2014-2020, Axa Prioritara Dezvoltarea infrastructurii de sanatate si sociale, Op. 8.1.A: Ambulatorii, a carui finalitate consta in dotarea Ambulatoriului Rm. Sarat cu echipamente performante și dispozitive medicale, care vor contribuii în mod direct la îmbunătățirea calității și a eficienței serviciului medical ambulatoriu, precum și la diversificarea investigațiilor ce pot fi realizate la nivelul unității medicale.
Achizitia include 18 loturi, astfel:
- Lot 1 Analizor automat bacteriologie
- Lot 2 Analizor automat biochimie
- Lot 3 Analizor automat coagulare
- Lo 4 Analizor automat hematologie
- Lot 5 Analizor automat imunologie
- Lot 6 Analizor automat urini
- Lot 7 Echipamente laborator - Baie de apă pentru histologie–1 buc., Centrifugă–1 buc, Hotă bacteriologică–1buc
- Lot 8 Microscoape - Microscop binocular–1 buc, Microscop–1 buc, Microtom–1 buc
- Lot 9 MLS Laserterapie - aparat de laserterapie de inalta putere
- Lot 10 Aparate de terapie - Ap.de crioterapie - terapie prin aplicatii reci–1 buc, Ap. de microunde terapie curenti inalta frecventa–1 buc, TECAR terapie - ap.terapie prin diaterapie -1 buc
- Lot 11 Echipamente de fizioterapie - aparat de recuperare membre sup. – 1 buc, aparat de tractiuni vertebrale – 1 buc, bicicleta medicinala culcata tip scaun – 1 buc., bicicleta medicinala vertic.– 1 buc, scaun pentru cvadriceps- 1 buc, stepper - 1 buc
- Lot 12 Sisteme de monitorizare cardiaca - ecograf cu 4 sonde–2 buc, ecograf cu 4 sonde–1 buc, electrocardiograf cu 12 canale-4 buc
- Lot 13 Detectoare ecocardiografice - Doppler vascular pentru IGB automat–1 buc, EKG portabil-1 buc, Holter EKG–2 buc, Holter TA–2 buc, Test EKG de efort–1 buc, Trusa de resuscitare -1buc
- Lot 14 Electrocautere - Electrocauter sau aparat cu electrocauter cu radiofrecventa pentru chirurgie ambulatorie -1 buc, Electrocauter dermatologic cu radiofrecventa – 1 buc, Cardiotocograf – 1 buc, Electrocauter dermatologic cu radiofrecventa – 1 buc
- Lot 15 Diverse aparate si produse medicale - Biomicroscop – 1 buc, cutie cu lentile si lame de proba -1 buc, lentile Volk–1 buc, optotip–1 buc, tonometru non contact–1 buc
- Lot 16 Echipamente medicale - Aspirator chirurgical–1 buc, Sistem video bronhoscop-1 buc, Spirometru-1 buc, Videorectoscop–1buc, Poligraf CPAP–1 buc, Aspirator chirurgical–1 buc, masa ginecologica electrica–1 buc
- Lot 17 Echipamente ORL - Fibroscop nazo - faringo laringian flexibil–1 buc, Unit ORL cu accesorii–1 buc
- Lot 18 Autoclav – 1 buc
Valoarea estimata fara TVA a contractului de achizitie publica: 2.781.014,71 lei fara TVA
Orice operator ec. interesat are dreptul de a solicita clarific. sau inf. suplim. in legatura cu docum. de atribuire, cu respect. termenului limita stabilit de autoritatea contractanta in anuntul de particip. si fisa de date a achizitiei - Sect. I.1), respectiv nr. de zile pana la care se pot solicita clarific. inainte de data limita de depunere a ofertelor: 20 zile. Raspunsurile la solic. de clarif. cu privire la doc. de atribuire vor fi publicate în SEAP, la Sect. ” Documentatie, clarificari si decizii” din cadrul anuntului de participare. Autoritatea contractanta stabileste urm. termen-limita in care va raspunde in mod clar si complet tuturor solicit. de clarificare/inf. suplim.: termenul limita este 11 zile inainte de data limita de depun. a ofertelor precizata in anuntul de participare.

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2023-06-14 📅
Termen-limită de depunere: 2023-07-19 📅
Data publicării: 2023-06-19 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 116-362279
Număr JO-S: 116
Informații suplimentare
Cerinta nr. 3
Informatii privind asociatii (daca este cazul)
În cazul participării la procedura cu ofertă comună, cerințele privind capacitatea tehnică și/sau profesională pot fi îndeplinite prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului (asocierii). Cerințele de calificare privind capacitatea de exercitare a activității
profesionale vor fi îndeplinite de fiecare asociat în parte, în conformitate cu partea/părțile din contract pe care aceștia o vor executa conform acordului de asociere.
În sensul celor de mai sus, acordul de asociere va trebui să conțină cel puțin următoarele informații:
- asociații sunt responsabili solidar și nelimitat de execuția integrala a contractului, la termen și în condițiile asumate prin acesta;
- nominalizarea liderului formal al asocierii si membrii acesteia împreuna cu datele de identificare ale acestora;
- comunicările dintre autoritatea contractantă și membrii asocierii cu privire la desfășurarea procedurii de atribuire/execuția contractului
se vor face cu liderul asocierii;
- partea/părțile din contract care urmează să fie îndeplinită/îndeplinite de fiecare asociere în parte cu referire la activitățile ce revin fiecărui membru al asocierii.
Modalitatea de îndeplinire:
Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerintelor prin prezentarea, urmatoarelor informatii si documente:
a). Initial se va completa si prezenta DUAE de catre fiecare operatori economic participant la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
b). Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate in SEAP, semnate electronic, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
c). Acordul de asociere incheiat intre membrii asocierii se va prezenta odata cu DUAE si va contine cel putin informatii referitoare la partea din lucrare pe care o va executa fiecare, desemnarea liderului asocierii, raspunderea solidara, modalitatea de plata, etc.
Cerinta 4
Capacitatea tehnică și/sau profesională a operatorului economic poate fi susținută în conformitate cu art. 182 din Legea nr. 98/2016.
DUAE completat de ofertant în care va include și informațiile cu privire la existența unei susțineri de terță parte, precum și celelalte aspecte solicitate prin formatul standard al DUAE.
Terțul/terții susținători vor completa DUAE cu informații privind nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător susținerii acordate.
Odată cu depunerea DUAE se prezintă angajamentul terțului susținător împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora.
Modalitatea de îndeplinire:
Prin angajamentul ferm, terțul/terții confirmă, faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin identificarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru).
Totodată, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.
După caz, odată cu depunerea DUAE, se prezintă pe lângă angajamentul terțului susținator (impreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora) și acordul de asociere.
Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul/ candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm.
Autoritatea contractantă va lua în considerare această susţinere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentaţiei de atribuire dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) terţul/terţii susţinător(i) pot dovedi că deţin resursele invocate ca element de susţinere a ofertantului/candidatului;
b) ofertantul/candidatul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităţilor ce acordă susţinerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terţul susţinător nu este declarat subcontractant.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
1. Interactiunea cu ofertantii, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfasura dupa urmatoarele reguli:
a) Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încarcate în SICAP, operatorii economici trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic
b) Reguli de comunicare si transmitere a datelor: solicitarile de clarificari formulate de potentialii ofertanti, referitoare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv prin SEAP, în sectiunea aferenta procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SICAP, conform calendarului prevazut la sectiunea II.1.4 din prezenta fisa de date.
2. În cazul în care, în cadrul unui lot, doua sau mai multe oferte vor obtine acelasi punctaj , autoritatea contractanta are dreptul sa solicite noi propuneri financiare, si oferta câstigatoare va fi desemnata cea cu pretul cel mai scazut.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției

Valoarea totală estimată: 2781014.71 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 18
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 18
Denumirea lotului: Lot nr. 14 - Electrocautere
Numărul lotului: 14
Scurtă descriere:
Electrocauter sau aparat cu electrocauter cu radiofrecventa pentru chirurgie ambulatorie -1 buc.
Electrocauter dermatologic cu radiofrecventa – 1 buc.
Cardiotocograf – 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 36 364 RON 💰
Durata: 3 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: „Dotarea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat” - Cod SMIS 127020
Denumirea lotului: Lot nr. 15 - Diverse aparate si produse medicale
Numărul lotului: 15
Scurtă descriere:
Biomicroscop – 1 buc.
Cutie cu lentile si lame de proba -1 buc.
Lentile Volk – 1 buc.
0ptotip – 1 buc.
Tonometru non contact – 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 64 810 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 10 – Aparate de terapie
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere:
Aparat de crioterapie - terapie prin aplicatii reci – 1 buc,
Aparat de microunde terapie curenti inalta frecventa – 1 buc.
TECAR terapie - aparat terapie prin diaterapie - 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 173 400 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 1 - Analizor automat bacteriologie
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere: Analizor automat bacteriologie - 1 buc
Valoarea estimată fără TVA: 150 000 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 11 – Echipamente de fizioterapie
Numărul lotului: 11
Scurtă descriere:
Aparat de recuperare membre superioare – 1 buc.
Aparat de tractiuni vertebrale – 1 buc.
Bicicleta medicinala culcata tip scaun – 1 buc.
Bicicleta medicinala verticala – 1 buc.
Scaun pentru cvadriceps- 1 buc.
Stepper - 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 97 400 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 13 – Detectoare ecocardiografice
Numărul lotului: 13
Scurtă descriere:
Doppler vascular pentru IGB automat – 1 buc.
EKG portabil - 1 buc.
Holter EKG – 2 buc.
Holter TA – 2 buc.
Test EKG de efort – 1 buc.
Trusa de resuscitare - 1buc.
Valoarea estimată fără TVA: 98 285 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 16 - Echipamente medicale
Numărul lotului: 16
Scurtă descriere:
Aspirator chirurgical – 1 buc.
Sistem video bronhoscop -1 buc,
Spirometru -1 buc.
Videorectoscop – 1buc.
Poligraf CPAP – 1 buc.
Masa ginecologica electrica – 1 buc.
Aspirator chirurgical – 1 buc,
Valoarea estimată fără TVA: 160913.86 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 17 - Echipamente ORL
Numărul lotului: 17
Scurtă descriere:
Valoarea estimată fără TVA: 167 395 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 3 - Analizor automat coagulare
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere: Analizor automat coagulare – 1 buc
Valoarea estimată fără TVA: 65 000 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 12 – Sisteme de monitorizare cardiaca
Numărul lotului: 12
Scurtă descriere:
Ecograf cu 4 sonde – 2 buc.
Ecograf cu 4 sonde – 1 buc.
Electrocardiograf cu 12 canale - 4 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 908 981 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 18 - Autoclav
Numărul lotului: 18
Scurtă descriere: Autoclav – 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 41465.85 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 8 – Microscoape
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere:
Microscop binocular – 1 buc.
Microscop – 1 buc.
Microtom – 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 99 000 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 2 - Analizor automat biochimie
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere: Analizor automat biochimie – 1 buc
Valoarea estimată fără TVA: 125 000 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 6 – Analizor automat urini
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere: Analizor automat urini – 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 175 000 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 9 – MLS Laserterapie - aparat de laserterapie de inalta putere
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere: MLS Laserterapie - aparat de laserterapie de inalta putere – 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 96 000 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 5 – Analizor automat imunologie
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere: Analizor automat imunologie – 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 148 000 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 7 – Echipamente de laborator
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
Baie de apă pentru histologie – 1 buc.
Centrifugă – 1 buc.
Hotă bacteriologică – 1buc.
Valoarea estimată fără TVA: 58 000 RON 💰
Denumirea lotului: Lot nr. 4 – Analizor automat hematologie
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere: Analizor automat hematologie – 1 buc.
Valoarea estimată fără TVA: 116 000 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Spitalul Municipal Râmnicu Sărat
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertantii, asociatii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art.59-60, 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016. Ofertantii au obligatia completarii si prezentarii initiale a DUAE de catre ofertanti/candidati (inclusiv pentru asociati/subcontractanti/terti sustinatori), pentru fiecare lot in parte, ca prima dovada a neîncadrarii în situatiile de excludere si a îndeplinirii cerintelor de capacitate.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor si acestea vor fi:

a) cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC;

b) Certificate de atestare fiscala din care sa reiasa ca ofertantul nu are datorii restante la bugetul general consolidat la momentul prezentarii;
c) Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor locale din care sa reiasa ca ofertantul nu are datorii restante la momentul prezentarii;
d) documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin.(2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
e) declaratia pe propria raspundere privind neincadrarea in prevederile art.59-60 din Legea nr.98/2016, se va completa de catre toti operatorii economici participanti la procedura de atribuire si se va depune odata cu DUAE.
f) alte documente edificatoare, dupa caz.
Persoanele care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante sunt:
Nota: In DUAE se vor cuprinde informatii privind: tertii sustinatori, asociati si subcontractanti, conform prev. art. 183, 170 alin. 3 si 193 -195 din Legea 98/2016.
Autoritatea contractanta are obligatia de a accepta ca fiind suficient si relevant pentru demonstrarea faptului ca ofertantul/candidatul nu se încadreaza în una dintre situatiile prevazute la art.59-60, 164, 165 si 167 din Legea 98/2016, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în tara de origine sau în tara în care ofertantul/candidatul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva. În cazul în care în tara de origine sau în tara în care este stabilit ofertantul/candidatul nu se emit documente cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art.59-60, 164, 165 si 167, autoritatea contractanta are obligatia de a accepta o declaratie pe propria raspundere sau, daca în tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data în fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens.

Cerinta 1
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile ce fac obiectul prezentului contract.

Cerinta 2
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa aiba Aviz de functionare eliberat de Ministerul Sanatatii publice din Romania din care sa rezulte autorizarea pentru importul/comercializarea/depozitarea de dispozitive medicale conform obiectului procedurii de achizitie (conform Legii 95/2006, art. 926) - document valabil la data depunerii. Ofertantii declarati castigatori au obligatia ca, pe parcursul derularii contractului, sa respecte Caietul de Sarcini si calitatea asumata prin propunerea tehnica. In caz contrar, devin aplicabile prevederile legale referitoare la obligativitatea intocmirii unui document constatator negativ.

Modalitatea prin care poate fi demostrata indeplinirea cerintei:
Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise în tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, care sa cuprinda informatii reale/actuale la momentul prezentarii.

- Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, operatorul economic trebuie să completeze inițial în documentul DUAE, Criterii de selecție, Secțiunea A: Capacitatea de a corespunde cerințelor, rubrica: Pentrucontractele de achiziții servicii: este necesară o anumită autorizație.

- Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea documentului DUAE, respectiv Avizul Ministerului Sanatatii emis in baza prevederilor Legii 95/2006, art.926 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru activitatile de comercializare, distributie si de prestari servicii in domeniul dispozitivelor medicale desfasurate deoperatorul economic care depune oferta in cadrul procedurii sau in cazul persoanelor juridice (sau fizice, dupa caz),straine sau în cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise în tara de rezidenta, urmeaza a fi prezentate, lasolicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire,conform art. 196 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 66 din H.G. nr. 395/2016.

Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,2,3,4,5,6,7,8,9Pentru contractele de achizitie de bunuri:…
… executarea de livrari de tipul specificatLoturile: 1- 18Cerința nr.1 - Experiența similară Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat efectuate in decursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, calculati de la data limita de depunere a ofertelor, cu indicarea valorilor, datelor, beneficiarilor publici sau privati ( completare formular nr. 14) .Operatorul economic trebuie să aibă o experiență privind livrarea în ultimele 36 de luni, în cadrul unuia sau maxim 3 contracte de furnizare produse similare, cu o valoare care sa fie minim :- 150.000 lei (fara TVA) pentru Lot 1- 125.000 lei (fara TVA) pentru Lot 2- 65.000 lei (fara TVA) pentru Lot 3- 116.000 lei (fara TVA) pentru Lot 4- 148.000 lei (fara TVA) pentru Lot 5- 175.000 lei (fara TVA) pentru Lot 6- 58.000 lei (fara TVA) pentru Lot 7- 99.000 lei (fara TVA) pentru Lot 8- 96.000 lei (fara TVA) pentru Lot 9- 173.400 lei (fara TVA) pentru Lot 10- 97.400 lei (fara TVA) pentru Lot 11- 908.981 lei (fara TVA) pentru Lot 12- 98.285 lei (fara TVA) pentru Lot 13- 36.364 lei (fara TVA) pentru Lot 14- 64.810 lei (fara TVA) pentru Lot 15- 160.913,86 lei (fara TVA) pentru Lot 16- 167.395 lei (fara TVA) pentru Lot 17- 41.465,85 (fara TVA) pentru Lot 18 Ultimii 3 ani vor fi calculati pana la data limita de depunere a ofertei cu mentiunea ca modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventuale decalari ale termenului limita prevazut in anuntul de participare.Pentru conversia lei/alta valuta se va utiliza cursul mediu anual comunicat de BCE pentru anul respectiv (2020, 2021, 2022).Nota: Pentru indeplinirea cerintei sunt premise produsele similare sau superioare din punctul de vedere al complexităţii şi/sau scopului lotului pentru care se oferteaza.
… esantioane, descrieri sau fotografii, cu certificate de autenticitateCerinta nr. 5Eșantioane, descrieri sau fotografiiAutoritatea/entitatea contractantă poate solicita eșantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate, a căror autenticitate trebuie certificată la solicitarea autorității/entității contractante.
Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,2,3,4,5,6,7,8,9Proportia de subcontractareCerința nr. 2 Se vor preciza părții/părților din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze, dacă este cazul.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, sau în cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise în tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, care sa cuprinda informatii reale/actuale la momentul prezentarii. In cazul tertilor sustinatori se prezinta ca anexa la Angajamentul de sustinere, documente care demonstreaza modul concret de implicare in contract, conform prevederilor art. 182 din Legea nr. 98/2016. Furnizarile de produse similare se demonstreaza prin prezentarea de certificate/documente emise sau contrasemnate de catre o autoritate sau de catre clientul beneficiar, din care sa rezulte: - Livrarea de produse similare - valori – in lei fara tva, inclusiv pentru perioada de referinta de 3 ani - perioade de livrare - beneficiari indiferent daca acestia sunt autoritati contractante sau clienti privati.

Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,2,3,4,5,6,7,8,9
Pentru contractele de achizitie de bunuri: esantioane, descrieri sau fotografii, cu certificate de autenticitate
Cerinta nr. 5
Eșantioane, descrieri sau fotografii
Autoritatea/entitatea contractantă poate solicita eșantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate, a căror autenticitate trebuie certificată la solicitarea autorității/entității contractante.

Ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei.
DUAE completat de ofertant în care va include și informații privind partea din contract care urmează a fi subcontractată și va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanții pe a căror capacități se bazează ofertantul vor completa la rândul lor un DUAE separat, incluzând informațiile referitoare la situațiile de excludere astfel cum acestea sunt menționate la art.164, 165 și 167 din Legea nr.98/2016 precum și cele care prezintă relevanță din perspectiva capacităților pe care se bazează ofertantul.
Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere.
Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-11-19 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-07-19 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de livrare al produselor - componenta tehnica
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de garantie al produselor - componenta tehnica
Preț (pondere): 80
În cazul participării la procedura cu ofertă comună, cerințele privind capacitatea tehnică și/sau profesională pot fi îndeplinite prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului (asocierii). Cerințele de calificare privind capacitatea de exercitare a activității
În cazul participării la procedura cu ofertă comună, cerințele privind capacitatea tehnică și/sau profesională pot fi îndeplinite prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului (asocierii). Cerințele de calificare privind capacitatea de exercitare a activității
profesionale vor fi îndeplinite de fiecare asociat în parte, în conformitate cu partea/părțile din contract pe care aceștia o vor executa conform acordului de asociere.
În sensul celor de mai sus, acordul de asociere va trebui să conțină cel puțin următoarele informații:
- asociații sunt responsabili solidar și nelimitat de execuția integrala a contractului, la termen și în condițiile asumate prin acesta;
- nominalizarea liderului formal al asocierii si membrii acesteia împreuna cu datele de identificare ale acestora;
- comunicările dintre autoritatea contractantă și membrii asocierii cu privire la desfășurarea procedurii de atribuire/execuția contractului
se vor face cu liderul asocierii;
- partea/părțile din contract care urmează să fie îndeplinită/îndeplinite de fiecare asociere în parte cu referire la activitățile ce revin fiecărui membru al asocierii.
Modalitatea de îndeplinire:
Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerintelor prin prezentarea, urmatoarelor informatii si documente:
a). Initial se va completa si prezenta DUAE de catre fiecare operatori economic participant la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
b). Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate in SEAP, semnate electronic, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
b). Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate in SEAP, semnate electronic, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
c). Acordul de asociere incheiat intre membrii asocierii se va prezenta odata cu DUAE si va contine cel putin informatii referitoare la partea din lucrare pe care o va executa fiecare, desemnarea liderului asocierii, raspunderea solidara, modalitatea de plata, etc.
c). Acordul de asociere incheiat intre membrii asocierii se va prezenta odata cu DUAE si va contine cel putin informatii referitoare la partea din lucrare pe care o va executa fiecare, desemnarea liderului asocierii, raspunderea solidara, modalitatea de plata, etc.
Cerinta 4
Capacitatea tehnică și/sau profesională a operatorului economic poate fi susținută în conformitate cu art. 182 din Legea nr. 98/2016.
DUAE completat de ofertant în care va include și informațiile cu privire la existența unei susțineri de terță parte, precum și celelalte aspecte solicitate prin formatul standard al DUAE.
Terțul/terții susținători vor completa DUAE cu informații privind nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător susținerii acordate.
Odată cu depunerea DUAE se prezintă angajamentul terțului susținător împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora.
Odată cu depunerea DUAE se prezintă angajamentul terțului susținător împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora.
Prin angajamentul ferm, terțul/terții confirmă, faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin identificarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru).
Prin angajamentul ferm, terțul/terții confirmă, faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin identificarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru).
Totodată, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.
Totodată, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.
După caz, odată cu depunerea DUAE, se prezintă pe lângă angajamentul terțului susținator (impreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora) și acordul de asociere.
După caz, odată cu depunerea DUAE, se prezintă pe lângă angajamentul terțului susținator (impreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora) și acordul de asociere.
Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul/ candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm.
Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul/ candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm.
Autoritatea contractantă va lua în considerare această susţinere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentaţiei de atribuire dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) terţul/terţii susţinător(i) pot dovedi că deţin resursele invocate ca element de susţinere a ofertantului/candidatului;
b) ofertantul/candidatul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităţilor ce acordă susţinerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terţul susţinător nu este declarat subcontractant.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
1. Interactiunea cu ofertantii, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfasura dupa urmatoarele reguli:
a) Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încarcate în SICAP, operatorii economici trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic
b) Reguli de comunicare si transmitere a datelor: solicitarile de clarificari formulate de potentialii ofertanti, referitoare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv prin SEAP, în sectiunea aferenta procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SICAP, conform calendarului prevazut la sectiunea II.1.4 din prezenta fisa de date.
b) Reguli de comunicare si transmitere a datelor: solicitarile de clarificari formulate de potentialii ofertanti, referitoare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv prin SEAP, în sectiunea aferenta procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SICAP, conform calendarului prevazut la sectiunea II.1.4 din prezenta fisa de date.
2. În cazul în care, în cadrul unui lot, doua sau mai multe oferte vor obtine acelasi punctaj , autoritatea contractanta are dreptul sa solicite noi propuneri financiare, si oferta câstigatoare va fi desemnata cea cu pretul cel mai scazut.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Eventualele contestații se pot depune la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor/instanța competentă și vor fi soluționate potrivit Legii nr. 101/2016.
Termenul de depunere al contestației : în conformitate cu Legea nr. 101/2016
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Primaria municipiului ramnicu sarat
Adresa poștală: Str. Nicolae Balcescu nr. 1, Municipiul Ramnicu Sarat, Judetul Buzau
Orașul poștal: Ramnicu Sarat
Cod poștal: 125300
Telefon: +40 238561946📞
E-mail: achizitii@primariermsarat.ro📧
Fax: +40 238561947 📠
Adresă internet: www.primariermsarat.ro🌏
Sursa: OJS 2023/S 116-362279 (2023-06-14)
Anunt de atribuire (2023-08-29) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-29 📅
Data publicării: 2023-09-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 168-524962
Se referă la anunț: 2023/S 116-362279
Număr JO-S: 168
Sursa: OJS 2023/S 168-524962 (2023-08-29)
Anunt de atribuire (2023-11-01) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 821 550 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-11-01 📅
Data publicării: 2023-11-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 213-672643
Număr JO-S: 213
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-10-09 📅
Nume: Tehnoplus medical
Numărul național de înregistrare: RO 4261939
Adresa poștală: Strada Odobeşti, Nr. 1
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 032151
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213485282📞
E-mail: licitatii@tehnoplus.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.tehnoplus.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 34 500 RON 💰
Nume: Physiomed aparatura medicala
Numărul național de înregistrare: 15433312
Adresa poștală: Strada Neculce Ion, Nr. 10
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400289
Telefon: +40 264520986📞
E-mail: office@physiomed.ro📧
Țara: Cluj
🏙️
Valoarea totală a achiziției: 125 450 RON 💰
Nume: Brokmed
Numărul național de înregistrare: RO 24109723
Adresa poștală: Strada KOS KAROLY, Nr. 96
Orașul poștal: Sfantu Gheorghe
Cod poștal: 520055
Telefon: +40 367407843📞
E-mail: vanzari@brokmed.ro📧
Țara: Covasna
🏙️
Adresă internet: www.brokmedshop.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 98 285 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-10-13 📅
Nume: Mediclim s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 6300279
Adresa poștală: Strada Basarab Matei, Nr. 47
Cod poștal: 030671
Telefon: +40 213225998📞
E-mail: elicitatie@mediclim.ro📧
Adresă internet: www.mediclim.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 149 000 RON 💰
174 000 RON 💰
Nume: Biotechnics implant
Numărul național de înregistrare: RO 30810491
Adresa poștală: Strada Basarabia, Nr. 256G, Sector: 3
Cod poștal: 022104
Telefon: +40 726573905📞
E-mail: licitatii@biotechnics.ro📧
Adresă internet: www.biotechnics.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 18 700 RON 💰
55 000 RON 💰
Nume: Praxis medica
Numărul național de înregistrare: RO 14530570
Adresa poștală: Strada Rufeni, Nr. 8A
Orașul poștal: Iasi
Cod poștal: 700304
Telefon: +40 232206030📞
E-mail: office@praxismedica.ro📧
Țara: Iaşi
🏙️
Adresă internet: www.praxismedica.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 74 900 RON 💰
91 715 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
2
Sursa: OJS 2023/S 213-672643 (2023-11-01)