Furnizare OSTEODENSITOMETRU în cadrul proiectului ”Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”
Obiectul contractului de achiziție constă în achiziționarea unui OSTEODENSITOMETRU în cadrul proiectului ”Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi” Specificațiile tehnice se regăsesc în cadrul Caietului de sarcini. În conformitate cu art. 160 din Legea 98/2016, operatorii economici au dreptul de a solicita clarificări în legătură cu prezenta documentație de atribuire, prin intermediul SICAP, cu minim 20 zile anterior termenului limită de depunere a ofertelor, prin accesarea secțiunii ,,Solicitări de clarificare / Întrebări”. La introducerea titlului și conținutului întrebării, nu se va indica/prezenta identitatea operatorului economic. În conformitate cu art. 161 din Legea 98/2016, în măsura în care solicitările de clarificări sau de informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut, autoritatea contractantă va publica răspunsurile, însoțite de întrebările aferente, și/sau informațiile suplimentare, în SICAP, atașate anunțului de participare în secțiunea ,,Listă clarificări, notificări și decizii”, cu 13 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea ofertanților care au solicitat clarificările sau informațiile suplimentare respective. Autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE. Conform art. 66, alin. (1) din HG 395/2016, în situația în care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstrează în mod corespunzător îndeplinirea integrală a tuturor criteriilor, autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe locul următor să depună toate documentele justificative, în scopul verificării îndeplinirii criteriilor de calificare. În cazul în care documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau în cazul în care există neclarități, Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților clarificări, precizări, completări ale documentelor. Acestea vor fi adresate prin intermediul SICAP, în secțiunea ,,Solicitări de clarificare/Întrebări”. Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine modificarea cerințelor și elementelor esențiale stabilite în documentația de atribuire.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-10-17.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-09-11.
Anunţ de participare (2023-09-11) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Osteodensitometre
Număr de referință: 4541211/2023/12
Scurtă descriere:
Obiectul contractului de achiziție constă în achiziționarea unui OSTEODENSITOMETRU în cadrul proiectului ”Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”
Specificațiile tehnice se regăsesc în cadrul Caietului de sarcini.
În conformitate cu art. 160 din Legea 98/2016, operatorii economici au dreptul de a solicita clarificări în legătură cu prezenta documentație de atribuire, prin intermediul SICAP, cu minim 20 zile anterior termenului limită de depunere a ofertelor, prin accesarea secțiunii ,,Solicitări de clarificare / Întrebări”. La introducerea titlului și conținutului întrebării, nu se va indica/prezenta identitatea operatorului economic.
În conformitate cu art. 161 din Legea 98/2016, în măsura în care solicitările de clarificări sau de informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut, autoritatea contractantă va publica răspunsurile, însoțite de întrebările aferente, și/sau informațiile suplimentare, în SICAP, atașate anunțului de participare în secțiunea ,,Listă clarificări, notificări și decizii”, cu 13 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea ofertanților care au solicitat clarificările sau informațiile suplimentare respective.
Autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE. Conform art. 66, alin. (1) din HG 395/2016, în situația în care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstrează în mod corespunzător îndeplinirea integrală a tuturor criteriilor, autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe locul următor să depună toate documentele justificative, în scopul verificării îndeplinirii criteriilor de calificare.
În cazul în care documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau în cazul în care există neclarități, Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților clarificări, precizări, completări ale documentelor. Acestea vor fi adresate prin intermediul SICAP, în secțiunea ,,Solicitări de clarificare/Întrebări”. Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine modificarea cerințelor și elementelor esențiale stabilite în documentația de atribuire.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Osteodensitometre📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Botoşani
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2023-09-11 📅
Termen-limită de depunere: 2023-10-17 📅
Data publicării: 2023-09-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 178-559027
Număr JO-S: 178
Informații suplimentare
PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, COMPONENTA: 12 – Sănătate, INVESTIȚIA: 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie - Proiect - Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului de achiziție constă în achiziționarea unui OSTEODENSITOMETRU în cadrul proiectului ”Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”
Specificațiile tehnice se regăsesc în cadrul Caietului de sarcini.
În conformitate cu art. 160 din Legea 98/2016, operatorii economici au dreptul de a solicita clarificări în legătură cu prezenta documentație de atribuire, prin intermediul SICAP, cu minim 20 zile anterior termenului limită de depunere a ofertelor, prin accesarea secțiunii ,,Solicitări de clarificare / Întrebări”. La introducerea titlului și conținutului întrebării, nu se va indica/prezenta identitatea operatorului economic.
În conformitate cu art. 160 din Legea 98/2016, operatorii economici au dreptul de a solicita clarificări în legătură cu prezenta documentație de atribuire, prin intermediul SICAP, cu minim 20 zile anterior termenului limită de depunere a ofertelor, prin accesarea secțiunii ,,Solicitări de clarificare / Întrebări”. La introducerea titlului și conținutului întrebării, nu se va indica/prezenta identitatea operatorului economic.
În conformitate cu art. 161 din Legea 98/2016, în măsura în care solicitările de clarificări sau de informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut, autoritatea contractantă va publica răspunsurile, însoțite de întrebările aferente, și/sau informațiile suplimentare, în SICAP, atașate anunțului de participare în secțiunea ,,Listă clarificări, notificări și decizii”, cu 13 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea ofertanților care au solicitat clarificările sau informațiile suplimentare respective.
În conformitate cu art. 161 din Legea 98/2016, în măsura în care solicitările de clarificări sau de informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut, autoritatea contractantă va publica răspunsurile, însoțite de întrebările aferente, și/sau informațiile suplimentare, în SICAP, atașate anunțului de participare în secțiunea ,,Listă clarificări, notificări și decizii”, cu 13 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea ofertanților care au solicitat clarificările sau informațiile suplimentare respective.
Autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE. Conform art. 66, alin. (1) din HG 395/2016, în situația în care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstrează în mod corespunzător îndeplinirea integrală a tuturor criteriilor, autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe locul următor să depună toate documentele justificative, în scopul verificării îndeplinirii criteriilor de calificare.
Autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE. Conform art. 66, alin. (1) din HG 395/2016, în situația în care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstrează în mod corespunzător îndeplinirea integrală a tuturor criteriilor, autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe locul următor să depună toate documentele justificative, în scopul verificării îndeplinirii criteriilor de calificare.
În cazul în care documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau în cazul în care există neclarități, Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților clarificări, precizări, completări ale documentelor. Acestea vor fi adresate prin intermediul SICAP, în secțiunea ,,Solicitări de clarificare/Întrebări”. Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine modificarea cerințelor și elementelor esențiale stabilite în documentația de atribuire.
În cazul în care documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau în cazul în care există neclarități, Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților clarificări, precizări, completări ale documentelor. Acestea vor fi adresate prin intermediul SICAP, în secțiunea ,,Solicitări de clarificare/Întrebări”. Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine modificarea cerințelor și elementelor esențiale stabilite în documentația de atribuire.
Valoarea totală estimată: 363427.86 RON 💰
Scurtă descriere:
Obiectul contractului de achiziție constă în achiziționarea unui MAMOGRAF în cadrul proiectului ”Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”
Durata: 5 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi
Informații suplimentare:
PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, COMPONENTA: 12 – Sănătate, INVESTIȚIA: 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie - Proiect - Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi
PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, COMPONENTA: 12 – Sănătate, INVESTIȚIA: 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie - Proiect - Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Spitalul Municipal Dorohoi, Bulevardul Victoriei 75, Dorohoi 715200
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerința 1
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016
Modalitatea de îndeplinire a cerinței 1: completarea Documentului unic de achiziții europene (DUAE) de către toate părțile implicate în depunerea ofertei, respectiv, ofertanți și/sau, dacă e cazul, toți operatorii economici care depun ofertă comună, eventualii subcontractanți (în măsura în care sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei) și eventualii terți susținători, cu informațiile aferente situației lor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe locul I în clasamentul intermediar, întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, următoarele documente justificative:
• Pentru persoanele juridice române:
a) Certificat de atestare fiscală emis de ANAF care să ateste lipsa datoriilor restante la momentul depunerii;
b) Certificat de atestare fiscală cu privire la plata taxelor, impozitelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.) valabile la data prezentării pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/puncte de lucru, se va prezenta o declarație pe propria răspundere
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b) Certificat de atestare fiscală cu privire la plata taxelor, impozitelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.) valabile la data prezentării pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/puncte de lucru, se va prezenta o declarație pe propria răspundere
c) Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
c) Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
d) după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.
• Pentru persoanele juridice străine: prezentarea oricăror documente edificatoare, eliberate de autoritățile competente, în conformitate cu legislația din țara de rezidență a acestora, însoțite de traduceri autorizate, prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor restante de plată a impozitelor către bugetul general consolidat.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
• Pentru persoanele juridice străine: prezentarea oricăror documente edificatoare, eliberate de autoritățile competente, în conformitate cu legislația din țara de rezidență a acestora, însoțite de traduceri autorizate, prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor restante de plată a impozitelor către bugetul general consolidat.
Cerința 2: Ofertanții, terții susținători și subcontractanții NU trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (ofertanți, terți susținători, subcontractanți) cu informațiile aferente situației lor si se va prezenta Declarație privind neîncadrarea în situațiile prevăzute în art. 60 Legea nr. 98/2016.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (ofertanți, terți susținători, subcontractanți) cu informațiile aferente situației lor si se va prezenta Declarație privind neîncadrarea în situațiile prevăzute în art. 60 Legea nr. 98/2016.
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante in ceea ce privește organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt:
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii sale precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii sale precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitatea de îndeplinire a cerinței:
Având în vedere prevederile art.193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, cu modificările ulterioare, operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa la Partea IV: Criterii de selecție din DUAE a: INDICATIE GLOBALA PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECTIE prin bifarea răspunsului ”DA” sau ”NU” la întrebarea ”Îndeplinirea criteriilor de selecție impuse:” cu informațiile aferente situației lor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Având în vedere prevederile art.193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, cu modificările ulterioare, operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa la Partea IV: Criterii de selecție din DUAE a: INDICATIE GLOBALA PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECTIE prin bifarea răspunsului ”DA” sau ”NU” la întrebarea ”Îndeplinirea criteriilor de selecție impuse:” cu informațiile aferente situației lor.
• Pentru persoane juridice române: Certificat Constatator, emis de Oficiul Registrului Comerțului, cu informații reale / actuale la momentul prezentării, din care să reiasă activitățile autorizate, cu codurile CAEN aferente, corespondente obiectului contractului de achiziție
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
• Pentru persoane juridice române: Certificat Constatator, emis de Oficiul Registrului Comerțului, cu informații reale / actuale la momentul prezentării, din care să reiasă activitățile autorizate, cu codurile CAEN aferente, corespondente obiectului contractului de achiziție
• Pentru persoane juridice străine: prezentarea de documente care dovedesc o formă de înregistrare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu legislația țării de rezidență a operatorului economic și a Certificatului de Rezidență Fiscală (evitarea dublei impuneri) sau o declarație, valabile pentru anul calendaristic în curs, însoțite de traduceri autorizate. Informațiile se vor verifica și prin accesarea https://ec.europa.eu/tools/ecertis/search

CERINȚA 2
Ofertanții declarați câștigători sunt obligați să pună la dispoziția Autorității Contractante INFORMAȚIILE CU PRIVIRE LA BENEFICIARUL REAL a fondurilor alocate din PNRR, în înțelesul art. 3 punctul 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, al art. 4 din Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Informațiile privind beneficiarul real vor depuse de ofertanți odată cu depunerea documentelor suport DUAE, doar de către ofertantul câștigător, respectiv:
a) pentru ofertanții a căror acționari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României, se va depune un extras ONRC.
b) pentru ofertantul/ofertanții declarații) câștigătorii) are/au în structura acționariatului entități juridice străine, autoritatea contractantă colectează de la ofertant o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice străine în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările si modificările ulterioare.

c) pentru ofertanții străini, înregistrați în afara României, aceștia vor depune documente justificative, certificate sau alte înscrisuri eliberate de autoritatea responsabilă de datele beneficiarului real din țara ofertantului, însoțit de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizați, în condițiile legii.

d) pentru ofertanții de tipul asociațiilor si fundațiilor, autoritatea contractantă colectează de la aceștia un extras de la Ministerul Justiției (Registrul Național ONG) privind beneficiarii reali ai asociației/ fundației; în cazul în care asociația/ fundația este o entitate străină sau are beneficiari reali persoane străine, autoritatea contractantă colectează de la ofertanți o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal/președinte, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice (cel puțin numele, prenumele si data nașterii), în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările si modificările ulterioare.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-02-17 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-10-17 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Perioada de garanție (P3)
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Termen de livrare (P2)
Preț (pondere): 40
2. Toate documentele care alcătuiesc oferta, precum și solicitările de clarificări se semnează de către reprezentanții legali sau împuterniciți (în baza unei împuterniciri scrise) ai operatorilor economici cu semnătură electronică extinsă, cu extensia .p7s, .p7m sau echivalent, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, reprezentând documente originale .

3. Utilizarea DUAE:
După autentificare, ofertanții vor completa DUAE-ul configurat de autoritatea contractantă, direct în SICAP. Pentru cazurile în care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile în care ofertantul are subcontractanți sau terți susținători, fiecare operator economic se va autentifica în sistem și va accesa procedura de atribuire de interes în vederea completării DUAE, în calitatea în care a fost inclus în respectiva procedură (ofertant, asociat, subcontractant, terț susținător). Detaliile suplimentare cu privire la utilizarea DUAE se regăsesc, după autentificarea în sistem, în secțiunea „Informații DUAE” – Ghid de completare DUAE, la adresa http://sicapprod.e-licitatie.ro/pub/archive/news-feed/100000440

4. Reguli de comunicare și transmitere a datelor:
• Procedura de atribuire se va desfășura exclusiv și integral prin mijloace electronice, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP), la adresa www.e-licitatie.ro;
• Solicitările de clarificări / informații suplimentare referitoare la prezenta documentație de atribuire, se vor adresa de către ofertanți în mod exclusiv în SICAP, la secțiunea ,,Solicitări de clarificare / Întrebări", cu minim 20 zile anterior termenului limită de depunere a ofertelor;

• Răspunsurile la solicitările de clarificări / informații suplimentare vor fi publicate de către Autoritatea contractantă în SICAP, la secțiunea ,, Listă clarificări, notificări și decizii", cu minim 13 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor;

• Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor, comisia de evaluare va transmite eventualele solicitări de clarificări, precizări, completări ale documentelor și/sau îmbunătățiri ale ofertelor finale, prin utilizarea facilităților tehnice, disponibile în SICAP, secțiunea „Solicitări de clarificare/Întrebări”;

• Toate documentele ofertei, vor fi semnate cu semnătura electronică extinsă cu extensia .p7s, .p7m sau echivalent și transmise în SICAP până la termenul limită de primire a ofertelor;
• Comisia de evaluare va analiza și verifica ofertele primite, excluzându-le pe cele inacceptabile și/sau neconforme și întocmind un clasament cu ofertele considerate „admisibile”, în urma aplicării criteriului de atribuire;
• Ofertantului clasat pe primul loc, i se vor solicita documentele justificative care să probeze informațiile și criteriile de calificare înscrise în DUAE. În cazul în care ofertantul clasat pe primul loc nu va demonstra în mod corespunzător îndeplinirea integrală a tuturor criteriilor de calificare, Autoritatea contractantă va solicita documentele justificative ofertantului clasat pe locul următor;

• După publicarea raportului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a transmite tuturor ofertanților, prin intermediul SICAP, comunicările finale cu privire la rezultatele procedurii, în condițiile prevăzute la art. 215 din Legea 98/2016.

5. Operatorii economici care intenționează să depună ofertă, au obligația de a urmări documentația aferentă anunțului de participare, pe toata durata de desfășurare a prezentei proceduri.
6. La pregătirea și depunerea ofertelor, operatorii economici vor avea în vedere clauzele contractuale din Modelul de contract de achiziție, care face parte din documentația de atribuire.
7. Operatorul economic declarat câștigător are obligația ca, până la data semnării contractului de achiziție, să aibă sau să-și deschidă cont la trezoreria statului.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Eventualele contestații se pot depune la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor/instanța competentă și vor fi soluționate
potrivit Legii nr. 101/2016.
Termenul de depunere al contestației : în conformitate cu Legea nr. 101/2016