Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
III.2.1.a) Situaţia personală a candidatului sau ofertantului – motive de excludere:
Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor Cerinta nr. 1.
Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanți vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziție European), conform Art. 202 alin. (1) din Legea 99/2016, în mod corespunzător de către fiecare entitate participantă în parte (după caz, ofertant, ofertant asociat, subcontractant declarant, tert sustinator), în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor.
Aceste documente sunt:
• Cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
• Pentru respectarea prevederilor alin. (2), în etapa prevăzută la art. 205 alin. (2), operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 178 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.
• dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin. (2), art.180 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizitiile sectoriale;
• alte documente edificatoare, dupa caz.
Cerinta nr. 2- Evitarea conflictului de interese
Ofertantii, asociatii, terti sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasaca in situatiile prevazute la art. 72 si 73 din Legea nr.99/2016 privind achizitiile sectoriale.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei:
Initial, se va completa DUAE de catre toti operatorii participanti la procedura (ofertant unic, ofertanți asociați, terți susținători și subcontractanți), cu informatiile aferente situatiei lor.
Persoanele cu functii de decizie din cadrul autoritatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt prezentate in declaratia conducatorului autoritatii contractante, parte a dosarului achizitiei publice si sunt urmatoarele:
• Vasii Stefan – Director General;
• Mitrea Aurel – Director Economic;
• Vasile Magdalena – Sef Serviciu Juridic;
• Teodora Souvannasouck - Sef UIP;
• Brăcăcescu Veronica Elena- Expert Achizitii UIP
• Banu Cristina - Expert achizitii UIP
• Maria Isabella Franculescu - Expert financiar UIP
Nota 1: Orice operator economic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 177, 178 şi 180 din Legea 99/2016, care atrag excluderea din procedura de atribuire poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-şi demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere in conformitate cu prevederile art 184 din legea 99/2016. Nota 2: Persoanele juridice straine vor prezenta orice document edificator pentru dovedirea eligibilitatii – eliberat de autoritati din tara de origine (certificate, caziere judiciare, sau alte documente echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva) prin care sa dovedeasca îndeplinirea obligatiilor scadente de plata a impozitelor catre bugetul de stat si bugetul local, în conformitate cu legislatia din tara de rezidenta. Toate documentele se vor depune in SEAP, semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, exceptie facand documentele cu regim special, a caror valabilitate este conditionata de prezentarea in aceasta forma. Până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanți vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziție European), conform Art. 202 alin. (1) din Legea 99/2016, în mod corespunzător de către fiecare entitate participantă în parte (după caz, ofertant, ofertant asociat, subcontractant declarat, tert), în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerințelor menționate anterior. Înainte de atribuirea contractului de achiziție sectorială, entitatea contractanta va solicita Ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar, după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte documentele justificative prin care confirmă îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerințele stabilite prin DUAE și prin documentația de atribuire.
În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul/candidatul nu se emit documente de natura celor prevăzute la alin. (1) sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 177, 178 şi 180, entitatea contractantă are obligaţia de a accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens.
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedească o forma de înregistrare in condițiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasă ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Documente de confirmare:
- Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE , respectiv Certificat constatator emis de ONRC din care sa reiasa ca ofertantul are in domeniul de activitate, activitatile ce fac obiectul principal al prezentului contract, sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta care dovedesc o forma de inregistrare/atestare sau apartenenta din punct de vedere profesional, din care sa reiasa ca ofertantul are in domeniul de activitate, activitatile ce fac obiectul principal al prezentului contract, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Informatiile din certificatul constatator trebuie sa fie reale/valide la data prezentarii acestuia.
Documentele emise în alta limba, trebuie sa fie însotite de traducerea autorizata în limba româna.
1. Persoane juridice romane:
Documente de confirmare: Prezentarea certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial (pentru ofertant unic, ofertant asociat, terți susținători, subcontractanți), din care să rezulte cel putin informatiile legate de reprezentantii legali, domeniul/domeniile de activitate autorizate conform art. 15 din Legea nr. 359/2004 din care sa rezulte ca ofertantul are in domeniul de activitate activitatile care fac obiectul prezentului contract.
2. Persoane juridice straine:
Documente de confirmare:
• Documente echivalente emise in tara de rezidenta a operatorului economic care dovedesc o forma de inregistrare/ atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, conforme legii tarii de rezidenta a operatorului economic si din care sa rezulte cel putin informatiile legate de reprezentantii legali, domeniul / domeniile de activitate (se va verifica prin accesarea
http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do )
• Prezentarea Certificatului de Rezidenta Fiscala (evitarea dublei impuneri) sau o declaratie valabila pentru anul calendaristic in curs. Note:
1. Informatiile din certificatele constatatoare trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestora, in urma solicitării Entitatii Contractante.
2. Documentele justificative vor fi prezentate (la momentul solicitarii de catre Entitatea Contractanta) astfel:
- Documentele emise in format electronic se vor incarca in SEAP semnate cu semnatura electrnica extinsa
- Documentele emise pe suport hartie se vor scana dupa original, sau dupa copii legalizate sau copii „conform cu originalul” si se vor incarca in SEAP, semnate cu semnatura electronica extinsa.
- Documentele emise in alta limba vor fi insotite de traducerea autorizata in limba romana.