Întocmirea studiilor hidrologice, studiilor geotehnice, inclusiv investigații geofizice de teren la traversări de ape cu conducte, apărări de mal și praguri de fund
Entitatea contractantă intenționează să încheie un acord-cadru având ca obiect „Întocmirea studiilor hidrologice, studiilor geotehnice, inclusiv investigații geofizice de teren la traversări de ape cu conducte, apărări de mal și praguri de fund” a) numărul maxim de operatori economici care vor fi parte a acordului-cadru ce urmează să fie încheiat: 10; numărul minim de operatori economici care vor fi parte a acordului-cadru ce urmează să fie încheiat: 2; b) opţiunea de a atribui contractele subsecvente încheierii acordului-cadru cu reluarea competiţiei, în cazul în care acordul-cadru urmează să fie încheiat cu mai mulţi operatori economici: DA; c) frecvența de atribuire a contractelor subsecvente: estimat 2 contracte/lună; d) criteriul de atribuire şi, după caz, factorii de evaluare care urmează să se aplice pentru atribuirea contractelor subsecvente, precum şi orice alte reguli aferente, în cazul în care atribuirea contractelor respective urmează să se realizeze prin reluarea competiţiei: prețul cel mai scăzut; e) estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, precum şi ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: Conform documentului Informații descriere acord-cadru; f) estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acordului-cadru: 798.810 lei; g) estimarea valorii maxime a acordului-cadru: 5.999.910 lei . Data limită până la care operatorii economici au dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, este a 18-a zi dinaintea datei limita de depunere a ofertelor, conform prevederilor art. 173 Legea nr. 99/2016, modificată și completată de OUG 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice. Termenul-limită în care entitatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare conform prevederilor art. 172 alin. 2, coroborat cu art. 173 din Legea nr. 99/2016, modificată și completată de OUG 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, este: a 11-a zi dinaintea datei limita de depunere a ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-12-21.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-11-10.
Anunţ de participare (2023-11-10) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Studii tehnice
Număr de referință: 84132/07.11.2023
Scurtă descriere:
Entitatea contractantă intenționează să încheie un acord-cadru având ca obiect „Întocmirea studiilor hidrologice, studiilor geotehnice, inclusiv investigații geofizice de teren la traversări de ape cu conducte, apărări de mal și praguri de fund”
a) numărul maxim de operatori economici care vor fi parte a acordului-cadru ce urmează să fie încheiat: 10; numărul minim de operatori economici care vor fi parte a acordului-cadru ce urmează să fie încheiat: 2; b) opţiunea de a atribui contractele subsecvente încheierii acordului-cadru cu reluarea competiţiei, în cazul în care acordul-cadru urmează să fie încheiat cu mai mulţi operatori economici: DA; c) frecvența de atribuire a contractelor subsecvente: estimat 2 contracte/lună; d) criteriul de atribuire şi, după caz, factorii de evaluare care urmează să se aplice pentru atribuirea contractelor subsecvente, precum şi orice alte reguli aferente, în cazul în care atribuirea contractelor respective urmează să se realizeze prin reluarea competiţiei: prețul cel mai scăzut; e) estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, precum şi ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: Conform documentului Informații descriere acord-cadru; f) estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acordului-cadru: 798.810 lei; g) estimarea valorii maxime a acordului-cadru: 5.999.910 lei .
Data limită până la care operatorii economici au dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, este a 18-a zi dinaintea datei limita de depunere a ofertelor, conform prevederilor art. 173 Legea nr. 99/2016, modificată și completată de OUG 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice.
Termenul-limită în care entitatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare conform prevederilor art. 172 alin. 2, coroborat cu art. 173 din Legea nr. 99/2016, modificată și completată de OUG 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, este: a 11-a zi dinaintea datei limita de depunere a ofertelor.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Studii tehnice📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Sibiu
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2023-11-10 📅
Termen-limită de depunere: 2023-12-21 📅
Data publicării: 2023-11-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 220-692990
Număr JO-S: 220
Informații suplimentare
În situația încheierii unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici, atunci când pe ultimul loc exista două sau mai multe oferte cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, entitatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Solicitările de clarificări se vor adresa de către operatorii economici interesați EXCLUSIV în SEAP secțiunea Întrebări. Atragem atenția asupra faptului că fișierele atașate la solicitările de clarificări sunt vizibile tuturor operatorilor economici participanți. Recomandăm ca acestea să nu conțină date de identificare care pot dezvălui identitatea operatorilor economici solicitanți, în caz contrar își asuma dezvăluirea identității. Entitatea contractantă menționează că va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit în documentația de atribuire. în cazul ofertei comune toți semnatarii acordului de asociere vor completa cate un DUAE separat cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE la secțiunile III.1.1.a), III.1.1.b), III.1.3.a) urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 10 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
In cazul ofertei comune, , capacitatea tehnica și profesionala se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor cumulate a tuturor membrilor grupului. Cerințele privind prezentarea unor autorizații specifice ce se regăsesc la nivelul secțiunii III.1.3.a) sunt considerate îndeplinite daca operatorii economici care participa în comun la procedură de atribuire demonstrează că dețin aceste autorizații si/sau daca unul dintre asociați, respectiv subcontractantul nominalizat, dacă este cazul, deține autorizarea solicitată și numai cu condiția ca acesta să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectiva. Ofertanții își asuma răspunderea exclusiva pentru legalitatea și autenticitatea ofertei încărcate în SEAP. Oferta şi documentele care o însoţesc se vor transmite semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, a reprezentantului legal/împuternicit al operatorului economic, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. 2 lit. j din HG nr. 394/2016, actualizată. Pentru persoana împuternicită să semneze electronic documentele, se va depune în cadrul ofertei împuternicirea acordata în acest sens. Informațiile tehnice relevante referitoare la participarea la procedură online se pot obține la adresa www.e-licitație.ro. Modul în care se poate accesa DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesați: a se vedea Notificarea ANAP referitoare la utilizarea Documentului Unic de Achiziții European (DUAE), astfel cum a fost acesta integrat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) din data de 02/07/2019. Entitatea contractantă limitează informațiile solicitate la nivelul DUAE la o singură întrebare DA sau NU - Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE, prin care ofertanții confirmă că îndeplinesc cerințele privind criteriile de SELECȚIE impuse prin documentația de atribuire.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea „sau echivalent”.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Entitatea contractantă intenționează să încheie un acord-cadru având ca obiect „Întocmirea studiilor hidrologice, studiilor geotehnice, inclusiv investigații geofizice de teren la traversări de ape cu conducte, apărări de mal și praguri de fund”
a) numărul maxim de operatori economici care vor fi parte a acordului-cadru ce urmează să fie încheiat: 10; numărul minim de operatori economici care vor fi parte a acordului-cadru ce urmează să fie încheiat: 2; b) opţiunea de a atribui contractele subsecvente încheierii acordului-cadru cu reluarea competiţiei, în cazul în care acordul-cadru urmează să fie încheiat cu mai mulţi operatori economici: DA; c) frecvența de atribuire a contractelor subsecvente: estimat 2 contracte/lună; d) criteriul de atribuire şi, după caz, factorii de evaluare care urmează să se aplice pentru atribuirea contractelor subsecvente, precum şi orice alte reguli aferente, în cazul în care atribuirea contractelor respective urmează să se realizeze prin reluarea competiţiei: prețul cel mai scăzut; e) estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, precum şi ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: Conform documentului Informații descriere acord-cadru; f) estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acordului-cadru: 798.810 lei; g) estimarea valorii maxime a acordului-cadru: 5.999.910 lei .
a) numărul maxim de operatori economici care vor fi parte a acordului-cadru ce urmează să fie încheiat: 10; numărul minim de operatori economici care vor fi parte a acordului-cadru ce urmează să fie încheiat: 2; b) opţiunea de a atribui contractele subsecvente încheierii acordului-cadru cu reluarea competiţiei, în cazul în care acordul-cadru urmează să fie încheiat cu mai mulţi operatori economici: DA; c) frecvența de atribuire a contractelor subsecvente: estimat 2 contracte/lună; d) criteriul de atribuire şi, după caz, factorii de evaluare care urmează să se aplice pentru atribuirea contractelor subsecvente, precum şi orice alte reguli aferente, în cazul în care atribuirea contractelor respective urmează să se realizeze prin reluarea competiţiei: prețul cel mai scăzut; e) estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, precum şi ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: Conform documentului Informații descriere acord-cadru; f) estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acordului-cadru: 798.810 lei; g) estimarea valorii maxime a acordului-cadru: 5.999.910 lei .
Data limită până la care operatorii economici au dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, este a 18-a zi dinaintea datei limita de depunere a ofertelor, conform prevederilor art. 173 Legea nr. 99/2016, modificată și completată de OUG 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice.
Data limită până la care operatorii economici au dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, este a 18-a zi dinaintea datei limita de depunere a ofertelor, conform prevederilor art. 173 Legea nr. 99/2016, modificată și completată de OUG 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice.
Termenul-limită în care entitatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare conform prevederilor art. 172 alin. 2, coroborat cu art. 173 din Legea nr. 99/2016, modificată și completată de OUG 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, este: a 11-a zi dinaintea datei limita de depunere a ofertelor.
Termenul-limită în care entitatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare conform prevederilor art. 172 alin. 2, coroborat cu art. 173 din Legea nr. 99/2016, modificată și completată de OUG 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, este: a 11-a zi dinaintea datei limita de depunere a ofertelor.
Valoarea totală estimată: 5 999 910 RON 💰
Scurtă descriere:
Proiectarea şi execuţia conductelor de transport gaze naturale se realizează în conformitate cu cerințele Ordinului 118/20.12.2013 publicat în M.O.171/10.03.2014 privind Normele tehnice pentru proiectarea şi execuţia conductelor de transport gaze naturale.

Prevederile Normelor tehnice se aplică pentru proiectarea și execuția conductelor de transport gaze naturale noi și pentru lucrările de intervenții, constând în înlocuirea, modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea, transformarea sau consolidarea/repararea conductelor de transport gaze naturale existente.

Pentru proiectarea traversării unui curs de apă de către conducta de transport gaze naturale, în conformitate cu reglementările în vigoare de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) cu respectarea Normele tehnice aprobate prin Ordin ANRE nr.118/2013, trebuie să fie disponibile următoarele:

a) studiile hidrologice ale cursului de apă în zona traversării;
b) studiile geotehnice în albia cursului de apa şi pe malurile acestuia;
c) investigații geofizice ale terenului determinate in baza studiului geotehnic realizat special pentru obiectivul de investiţii, după caz;
Elaboratorul studiului hidrologic va întocmi documentațiile pentru:
- avizul de gospodărirea apelor inclusiv obținerea acestuia. Dacă sunt mai multe lucrări în cadrul aceleiași Administrații Bazinale de Ape, se va întocmi o singură documentație, - permisul de traversare diguri inclusiv obținerea acestuia, unde este cazul. Dacă sunt mai multe lucrări în cadrul aceleiași Administrații Bazinale de Ape, se va întocmi o singură documentație,

- încheierea Protocolului privind utilizarea terenurilor din domeniul public al apelor administrat de Administraţia Naţională „Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă, în conformitate cu art. 25 alin. (5) din LEGEA APELOR nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare si al prevederilor Ordinului MMAP nr. 1708/10.10.2020 cu modificările aduse prin Ordin nr. 572/2021, după caz.

Elaboratorul studiului hidrologic va întocmi şi studiul geotehnic în secţiunea de traversare (sau în zona apărării) care include investigațiile geofizice de teren, după caz.
Durata: 48 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: CI Motaș, Mediaș, jud. Sibiu
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Atât operatorii economici participanți la procedură, cât și asociații, terții susținători, subcontractanții, după caz, nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.177, 178 și 180 din Legea nr. 99/2016. Modalitatea de îndeplinire prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE, atât de către operatorii economici participanți la procedură, cât și terții susținători, subcontractanții, după caz, cu informațiile aferente situației lor (ofertanți, terți susținători, subcontractanți, după caz). Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 10 locuri în clasamentul intermediar întocmit după finalizarea evaluării ofertelor. Documentele justificative trebuie sa fie valabile la data prezentarii. Aceste documente pot fi: 1.• certificate constatatoare cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat valabile la momentul prezentarii pentru sediul principal iar pentru sediile secundare/punctele de lucru o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate; 2.• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, SAU a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; 3.• după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale; 4.• alte documente edificatoare, după caz.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Persoanele fizice/juridice străine, ce doresc a participa la procedură, vor prezenta orice documente justificative edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți, prin care să dovedească îndeplinirea cerinței.

Atât operatorii economici participanți la procedură, cât și asociații, terții susținători, subcontractanții, după caz, nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale. Persoane ce dețin funcții de decizie în cadrul entității contractante sunt următoarele:

1. Sterian Ion – Director General
2. Leahu Leontin – Director General Adjunct
3. Lupean Marius Vasile – Director Financiar
4. Petrariu Ioan – Director Direcție
5. Luca Bogdan Avram – Director Departament
6. Petrescu Monica Alexandra – Director Direcție
7. Oniga Ciprian – Director Departament
8. Stroi Dan – Inginer Șef Proiectare
9. Bucureanu Iuliana – Expert
Modalitate de îndeplinire: Atât operatorii economici participanți la procedură, cât și asociații, terții susținători, subcontractanții, după caz, vor depune, odată cu DUAE, Declarația de neîncadrarea în situațiile prevăzute de art. 73 din Legea Nr. 99/2016 privind evitarea conflictului de interese.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Modalitate de îndeplinire: Atât operatorii economici participanți la procedură, cât și asociații, terții susținători, subcontractanții, după caz, vor depune, odată cu DUAE, Declarația de neîncadrarea în situațiile prevăzute de art. 73 din Legea Nr. 99/2016 privind evitarea conflictului de interese.
În cazul ofertei comune: toți semnatarii acordului de asociere vor depune documentele de mai sus.
În temeiul dispozițiilor art. 186 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, operatorii economici ce depun oferta trebuie să își demonstreze situația personală (forma de înregistrare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit operatorul economic). În acest sens, operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.

Modalitate de îndeplinire: Operatorul economic va completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de ofertanții clasați pe primele 10 locuri în clasamentul intermediar întocmit după finalizarea evaluării ofertelor. Documentele justificative trebuie sa fie valabile la data prezentarii.

Cerința se aplică inclusiv pentru ofertanți asociați, subcontractanți și/sau terți susținători.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatOperatorii economici ce depun ofertă să facă dovada experienței similare cu obiectul prezentei achiziții, prin raportare la serviciile prestate în ultimii 3 ani la nivelul a minim 3 contracte, în diverse forme de asociere, având ca obiect elaborarea studiilor hidrologice-geotehnice inclusiv executarea lucrărilor de investigații geofizice de teren. Calculul perioadei se va efectua prin raportare inversă la data limită de depunere a ofertelor. În caz de decalare a termenului limită de depunere a ofertelor din anunțul de participare publicat inițial, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizării prestării invocate ca experiență similară, în intervalul de timp nou rezultat.

Proportia de subcontractareOfertantul/asocierea poate apela la subcontractanți pentru îndeplinirea unei/unor părți din contractul de achiziție sectorială. Subcontractanții pe a căror capacități ofertantul/candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare și selecție sunt considerați și terți susținători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în același timp, și angajamentul ferm.În conformitate cu prevederile art. 196 din Legea nr. 99/2016, operatorul economic are dreptul să recurgă la susținerea unui/unor terț/terți în ceea ce privește demonstrarea capacității tehnice și profesionale,

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Operatorul economic va completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, cum ar fi certificate de predare-primire/ recomandări/ procese-verbale de recepție/ certificate constatatoare emise sau contrasemnate de o autoritate/ entitate ori de către clientul privat beneficiar și orice alte documente relevante în susținerea cerinței, urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 10 locuri în clasamentul intermediar întocmit după finalizarea evaluării ofertelor. Respectivele documente indică beneficiarii, indiferent dacă aceștia sunt autorități/entități contractante sau clienți privați, tipul serviciilor prestate, perioada în care s-a realizat prestarea, precum și faptul că serviciile au fost recepționate și precizează dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu. Se acceptă și servicii prestate parțial, cu condiția ca specificul contractului/activităților ce reprezintă experiență similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; SAU servicii recepționate la sfârșitul prestării, sfârșitul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanție. În cazul în care există incertitudini sau neclarități în ceea ce privește anumite documente prezentate, entitatea contractantă are dreptul de a solicita detalii, precizări, informații sau confirmări suplimentare atât de la ofertantul în cauza, cât și de la beneficiarii contractului ori autoritățile competente care pot furniza informații în acest sens. Entitatea contractantă are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al serviciilor care fac obiectul contractului prezentat drept experiență similară, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant. Pentru echivalență se va ține cont de cursul mediu anual lei/altă valută comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.

În cazul în care ofertantul/asocierea apelează la subcontractanți pentru îndeplinirea unei/unor părți din contractul de achiziție sectorială, se solicită subcontractantului/subcontractanților completarea DUAE. Referitor la capacitatea tehnică și profesională a subcontractantului/subcontractanților propus/i în ofertă, privitor la modalitatea de îndeplinire a acestor criterii pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, acesta/aceștia va/vor completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE. Odată cu depunerea DUAE se vor depune acordul/ acordurile de subcontractare încheiate între contractant și subcontractantul/subcontractanții nominalizat / nominalizați în ofertă CU PRECIZAREA CATEGORIILOR DE SERVICII DIN CONTRACT PE CARE INTENŢIONEAZĂ SĂ LE SUBCONTRACTEZE, PRECUM ŞI A PROCENTULUI DIN CONTRACT CE URMEAZĂ A FI SUBCONTRACTAT ÎN BAZA RESPECTIVULUI ACORD. În conformitate cu prevederile art. 232, alin (4) din Legea 99/2016, entitatea contractantă are obligația de a solicita, la încheierea contractului, prezentarea contractului/contractelor încheiate între contractant și subcontractantul/subcontractanții nominalizat/ nominalizați în oferta. Contractul/Contractele de subcontractare prezentate la încheierea contractului de achiziție sectorială vor fi în concordanță cu oferta și se vor constitui în anexa la contractul de achiziție sectorială. Răspunderea contractantului în ceea ce privește modul de îndeplinire a contractului nu este diminuată în cazul în care o parte/ părți din acesta sunt îndeplinite de subcontractanți. În conformitate cu prevederile art. 187 alin. 1 din Legea nr.99/2016, entitatea contractantă își rezervă dreptul de a solicita ofertanții clasați pe primele 10 locuri în clasamentul intermediar întocmit după finalizarea evaluării ofertelor să transmită informații și documente relevante referitoare la capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților propuşi, cu privire la partea/părţile din contract pe care aceştia urmează să le îndeplinească efectiv.În cazul în care ofertantul/asocierea își demonstrează capacitatea tehnică și profesională invocând și susținerea acordată de către terț/terți, se solicită terțului/terților completarea DUAE. Referitor la modalitatea de îndeplinire a criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională de către terțul/terții susținător/i, aceștia vor completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE. Se solicită ofertanților ca, odată cu depunerea DUAE, să prezinte angajamentul ferm al terțului susținător, împreună cu documente anexă la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținător/i, prin care se confirmă faptul că acesta va pune la dispoziția ofertantului/candidatului resursele invocate. Entitatea contractantă va lua în considerare această susținere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentației de atribuire, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: a) terțul/terții susținător(i) pot dovedi că dețin resursele invocate ca element de susținere a ofertantului/candidatului; b) ofertantul/candidatul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităților ce acordă susținerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terțul susținător nu este declarat subcontractant.Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează să fie prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 10 locuri în clasamentul intermediar întocmit după finalizarea evaluării ofertelor.

Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Cuantum 7.988,1 RON. Valabilitate: 7 luni. Constituire: în conformitate cu prevederile art. 164 alin. 4 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare. Pentru virament bancar contul achizitorului: LEI: IBAN RO09 RNCB 0231 0195 2531 0001, deschis la BCR Mediaș. În cazul unei asocieri, instrumentul de garantare va fi emis în numele asocierii. În cazul în care GP este constituita prin instrument de garantare: trebuie să prevadă că plata garanţiei de participare se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.

Dovada constituirii garanției de participare se transmite în SEAP împreună cu oferta şi celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data şi ora-limită de depunere a ofertelor, în format electronic, cu semnătură electronică extinsă a reprezentantului legal/împuternicit al operatorului economic.

Cuantum 10% din prețul contractului subsecvent,fără TVA. Se constituie în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea contractului subsecvent, prevederile art. 45 alin.3 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale aplicându-se în mod corespunzător. În cazul în care contractantul este o asociere, instrumentul trebuie emis în numele asocierii.

Constituire: În conformitate cu prevederile art. 164 alin. 4 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 10
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-06-21 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-12-21 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Factor tehnic
Criteriul de calitate (pondere): 10
Preț (pondere): 90
În situația încheierii unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici, atunci când pe ultimul loc exista două sau mai multe oferte cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, entitatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
În situația încheierii unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici, atunci când pe ultimul loc exista două sau mai multe oferte cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, entitatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Solicitările de clarificări se vor adresa de către operatorii economici interesați EXCLUSIV în SEAP secțiunea Întrebări. Atragem atenția asupra faptului că fișierele atașate la solicitările de clarificări sunt vizibile tuturor operatorilor economici participanți. Recomandăm ca acestea să nu conțină date de identificare care pot dezvălui identitatea operatorilor economici solicitanți, în caz contrar își asuma dezvăluirea identității. Entitatea contractantă menționează că va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit în documentația de atribuire. în cazul ofertei comune toți semnatarii acordului de asociere vor completa cate un DUAE separat cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE la secțiunile III.1.1.a), III.1.1.b), III.1.3.a) urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 10 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Solicitările de clarificări se vor adresa de către operatorii economici interesați EXCLUSIV în SEAP secțiunea Întrebări. Atragem atenția asupra faptului că fișierele atașate la solicitările de clarificări sunt vizibile tuturor operatorilor economici participanți. Recomandăm ca acestea să nu conțină date de identificare care pot dezvălui identitatea operatorilor economici solicitanți, în caz contrar își asuma dezvăluirea identității. Entitatea contractantă menționează că va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit în documentația de atribuire. în cazul ofertei comune toți semnatarii acordului de asociere vor completa cate un DUAE separat cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE la secțiunile III.1.1.a), III.1.1.b), III.1.3.a) urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertanții clasați pe primele 10 locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
In cazul ofertei comune, , capacitatea tehnica și profesionala se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor cumulate a tuturor membrilor grupului. Cerințele privind prezentarea unor autorizații specifice ce se regăsesc la nivelul secțiunii III.1.3.a) sunt considerate îndeplinite daca operatorii economici care participa în comun la procedură de atribuire demonstrează că dețin aceste autorizații si/sau daca unul dintre asociați, respectiv subcontractantul nominalizat, dacă este cazul, deține autorizarea solicitată și numai cu condiția ca acesta să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectiva. Ofertanții își asuma răspunderea exclusiva pentru legalitatea și autenticitatea ofertei încărcate în SEAP. Oferta şi documentele care o însoţesc se vor transmite semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, a reprezentantului legal/împuternicit al operatorului economic, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. 2 lit. j din HG nr. 394/2016, actualizată. Pentru persoana împuternicită să semneze electronic documentele, se va depune în cadrul ofertei împuternicirea acordata în acest sens. Informațiile tehnice relevante referitoare la participarea la procedură online se pot obține la adresa www.e-licitație.ro. Modul în care se poate accesa DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesați: a se vedea Notificarea ANAP referitoare la utilizarea Documentului Unic de Achiziții European (DUAE), astfel cum a fost acesta integrat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) din data de 02/07/2019. Entitatea contractantă limitează informațiile solicitate la nivelul DUAE la o singură întrebare DA sau NU - Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE, prin care ofertanții confirmă că îndeplinesc cerințele privind criteriile de SELECȚIE impuse prin documentația de atribuire.
In cazul ofertei comune, , capacitatea tehnica și profesionala se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor cumulate a tuturor membrilor grupului. Cerințele privind prezentarea unor autorizații specifice ce se regăsesc la nivelul secțiunii III.1.3.a) sunt considerate îndeplinite daca operatorii economici care participa în comun la procedură de atribuire demonstrează că dețin aceste autorizații si/sau daca unul dintre asociați, respectiv subcontractantul nominalizat, dacă este cazul, deține autorizarea solicitată și numai cu condiția ca acesta să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectiva. Ofertanții își asuma răspunderea exclusiva pentru legalitatea și autenticitatea ofertei încărcate în SEAP. Oferta şi documentele care o însoţesc se vor transmite semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, a reprezentantului legal/împuternicit al operatorului economic, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. 2 lit. j din HG nr. 394/2016, actualizată. Pentru persoana împuternicită să semneze electronic documentele, se va depune în cadrul ofertei împuternicirea acordata în acest sens. Informațiile tehnice relevante referitoare la participarea la procedură online se pot obține la adresa www.e-licitație.ro. Modul în care se poate accesa DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesați: a se vedea Notificarea ANAP referitoare la utilizarea Documentului Unic de Achiziții European (DUAE), astfel cum a fost acesta integrat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) din data de 02/07/2019. Entitatea contractantă limitează informațiile solicitate la nivelul DUAE la o singură întrebare DA sau NU - Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE, prin care ofertanții confirmă că îndeplinesc cerințele privind criteriile de SELECȚIE impuse prin documentația de atribuire.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea „sau echivalent”.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea „sau echivalent”.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Conform art. 8 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Sntgn transgaz sa- departament juridic
Adresa poștală: Piața C.I.Motas nr. 1
Orașul poștal: Medias
Cod poștal: 551018
Telefon: +40 269803333📞
E-mail: departament.juridic@transgaz.ro📧
Adresă internet: www.transgaz.ro🌏
Sursa: OJS 2023/S 220-692990 (2023-11-10)