Obiectul contractului ce va fi încheiat ca urmare a derulării acestei proceduri, îl reprezintă execuția lucrărilor de modernizare a DJ 606A Breasta (DJ 606) – Obedin – Mihăița – Potmelțu – Coțofenii din Dos – Scaiești – Valea lui Pătru – Salcia – Argetoaia (DJ 606C) – Iordăchești – Piria – Jud. MH, km 0+000 – 43+226, LOT 2 – km 18 + 255 (intersectie cu DJ 606F) – km 43+226 (lim. jud. MH)“, ce includ parte carosabilă, acostamente, trotuare, drumuri laterale, accese la proprietăți, poduri, podețe, siguranța traficului, treceri de pietoni, intersecții, stații de autobuz, parapeți, prevăzute în documentația tehnică. Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un fumizor de servicii de certificare acreditat, numai prin SEAP, într-un termen de cel mult 20 de zile inainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 160 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016. În măsura în care solicitările de clarificări sau informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut anterior, răspunsurile autorităţii contractante la aceste solicitări vor fi publicate în SEAP 10 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 161 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-09-18.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-08-03.
Anunţ de participare (2023-08-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lucrări de drumuri
Număr de referință: 4417150.2023.9
Scurtă descriere:
Obiectul contractului ce va fi încheiat ca urmare a derulării acestei proceduri, îl reprezintă execuția lucrărilor de modernizare a DJ 606A Breasta (DJ 606) – Obedin – Mihăița – Potmelțu – Coțofenii din Dos – Scaiești – Valea lui Pătru – Salcia – Argetoaia (DJ 606C) – Iordăchești – Piria – Jud. MH, km 0+000 – 43+226, LOT 2 – km 18 + 255 (intersectie cu DJ 606F) – km 43+226 (lim. jud. MH)“, ce includ parte carosabilă, acostamente, trotuare, drumuri laterale, accese la proprietăți, poduri, podețe, siguranța traficului, treceri de pietoni, intersecții, stații de autobuz, parapeți, prevăzute în documentația tehnică.
Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un fumizor de servicii de certificare acreditat, numai prin SEAP, într-un termen de cel mult 20 de zile inainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 160 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016. În măsura în care solicitările de clarificări sau informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut anterior, răspunsurile autorităţii contractante la aceste solicitări vor fi publicate în SEAP 10 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 161 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Lucrări
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Lucrări de drumuri📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Dolj
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-03 📅
Termen-limită de depunere: 2023-09-18 📅
Data publicării: 2023-08-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 151-481748
Număr JO-S: 151
Informații suplimentare
Sursa de finanțare: Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului ce va fi încheiat ca urmare a derulării acestei proceduri, îl reprezintă execuția lucrărilor de modernizare a DJ 606A Breasta (DJ 606) – Obedin – Mihăița – Potmelțu – Coțofenii din Dos – Scaiești – Valea lui Pătru – Salcia – Argetoaia (DJ 606C) – Iordăchești – Piria – Jud. MH, km 0+000 – 43+226, LOT 2 – km 18 + 255 (intersectie cu DJ 606F) – km 43+226 (lim. jud. MH)“, ce includ parte carosabilă, acostamente, trotuare, drumuri laterale, accese la proprietăți, poduri, podețe, siguranța traficului, treceri de pietoni, intersecții, stații de autobuz, parapeți, prevăzute în documentația tehnică.
Obiectul contractului ce va fi încheiat ca urmare a derulării acestei proceduri, îl reprezintă execuția lucrărilor de modernizare a DJ 606A Breasta (DJ 606) – Obedin – Mihăița – Potmelțu – Coțofenii din Dos – Scaiești – Valea lui Pătru – Salcia – Argetoaia (DJ 606C) – Iordăchești – Piria – Jud. MH, km 0+000 – 43+226, LOT 2 – km 18 + 255 (intersectie cu DJ 606F) – km 43+226 (lim. jud. MH)“, ce includ parte carosabilă, acostamente, trotuare, drumuri laterale, accese la proprietăți, poduri, podețe, siguranța traficului, treceri de pietoni, intersecții, stații de autobuz, parapeți, prevăzute în documentația tehnică.
Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un fumizor de servicii de certificare acreditat, numai prin SEAP, într-un termen de cel mult 20 de zile inainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 160 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016. În măsura în care solicitările de clarificări sau informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut anterior, răspunsurile autorităţii contractante la aceste solicitări vor fi publicate în SEAP 10 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 161 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016.
Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un fumizor de servicii de certificare acreditat, numai prin SEAP, într-un termen de cel mult 20 de zile inainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 160 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016. În măsura în care solicitările de clarificări sau informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut anterior, răspunsurile autorităţii contractante la aceste solicitări vor fi publicate în SEAP 10 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 161 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016.
Valoarea totală estimată: 102683322.37 RON 💰
Scurtă descriere:
Drumul județean DJ606A realizează legătura rutieră între Municipiul Craiova și comunele din județul Dolj și Mehedinți amplasate la Vest de râul Jiu. Traseul drumului se desfășoară paralel cu drumul național DN6, râul Jiu și parțial cu drumul județean DJ606B, pe direcția E-NV. Drumul are o importanță deosebită în rețeaua de drumuri județene Dolj având în vedere că asigură legătura unui număr mare de sate și comune din județ cu Municipiul Craiova, în lipsa unor drumuri naționale de tranzit.

Obiectul contractului ce va fi încheiat ca urmare a derulării acestei proceduri, îl reprezintă execuția lucrărilor de modernizare a DJ 606A Breasta (DJ 606A, LOT 2 – km 18 + 255 (intersectie cu DJ 606F) – km 43+226 (lim. jud. MH)“, ce includ parte carosabilă, acostamente, trotuare, drumuri laterale, accese la proprietăți, poduri, podețe, siguranța traficului, treceri de pietoni, intersecții, stații de autobuz, parapeți, prevăzute în documentația tehnică.

Proiectul prevede modernizarea drumului prin prevederea unei imbracăminți rutiere moderne, precum și imbunatățirea elementelor geometrice în plan și profil longitudinal existente, astfel încât să se obțină îmbunătățirea circulației rutiere din punct de vedere al confortului utilizatorului și siguranța circulației rutiere și pietonale.

Prezentul proiect este relevant pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale, al cărei obiectiv îl reprezintă îmbunătățirea accesibilității regiunii și mobilității populației, bunurilor și serviciilor în vederea stimulării dezvoltării economice durabile.

Realizarea obiectivului se va concretiza intr-o serie de avantaje social - economice, precum:
- îmbunătățirea substanțială a nivelului de servicii către populație;
- îmbunătățirea semnificativa a standardelor de mediu;
- dezvoltarea economică și socială durabilă.
Totodată prin implementarea proiectul se estimează:
- dezvoltarea economică a zonei, creșterea pieței agricole și a investițiilor locale prin îmbunătățirea condițiilor de funcționare a agenților economici existenți și apariția de agenți economici noi care să contribuie la creșterea pieței agricole;
- creșterea numărului de locuri de muncă rezultat al dezvoltării economice a zonei;
- îmbunătățirea stării de sănătate a locuitorilor comunei prin accesul la mijloacele de intervenție în caz de urgență, ca urmare a faptului că drumurile devin practicabile în orice condiții meteorologice;
- creșterea frecvenței școlare și scăderea abandonului școlar prin posibilitatea utilizării drumurilor locale și pe timp ploios, drumurile devenind practicabile indiferent de condițiile meteorologice;
- dezvoltarea turismului rural prin accesul facil la obiectivele din zonă.
Natura lucrărilor care trebuie achiziționate:
Lucrările de modernizare proiectate urmăresc traseul actual al drumului, încadrându-se în limitele cadastrale. Acestea vor cuprinde următoarele tipuri de lucrări:
- Lucrări de sporire a capacității de circulație, îmbunătățirea capacității portante și sporirea gradului de confort și siguranță prin aducerea traseului existent la 2 benzi de circulație de 3,00 m cu îmbrăcăminte din beton asfaltic; totodată se vor realiza și acostamente de 1,00 m, din care, banda de încadrare de 2x0,25 m; acostamentele se vor amenaja cu structură rutieră nouă prin realizarea a două casete de lărgire (stânga și dreapta)

- Lucrări de sporire a capacității de circulație la intersecțiile existente prin amenajarea acestora cu marcaje și indicatoare rutiere noi, cu încadrarea în limitele de proprietate existentă.
- Lucrări de siguranța circulației materializate prin montarea de parapeți metalici zincați, operație corelată cu lucrările pentru realizarea semnalizării (atât în plan orizontal, cât și în plan vertical) și a marcajelor; spații pentru stațiile de autobuz/microbuz;

- Lucrări pentru scurgerea apelor pluviale; se vor realiza podețe noi și se vor reabilita podurile și podețele existente - transversale drumului, se vor realiza șanțuri pereate și rigole carosabile în intravilanul localităților cât și în zonele unde panta în profilul longitudinal este mai mare de 3% și sub 0,5%; se vor realiza șanțuri de pământ numai în extravilanul localităților; în dreptul acceselor la proprietăți și la drumurile laterale se vor monta podețe tubulare pentru asigurarea continuității șanțurilor.

Durata: 12 luni
Informații suplimentare: Sursa de finanțare: Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Drumul județean 606A
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
A: Motive referitoare la condamnări penale
Op. ec. (ofertant unic/ofertant asociat/subcontractant/terț susținător) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Mod de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către toți op. ec. participanți la procedură (ofertanți/ofertanți asociati/subcontractanți/terți susținători) cu informațiile aferente situației lor.
Doc. justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea AC, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire. Aceste doc. pot fi dar fără a se limita la:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

• cazierul judiciar al op. ec. și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului op. ec, sau al celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;

• alte doc. edificatoare, după caz
B: Motive legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale
Op. ec. (ofertant unic/ofertant asociat/subcontractant/terț susținător) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.165 din Legea nr. 98/2016.
Se va completa DUAE de către toți op. Ec. participanți la procedură (ofertanți/ofertanți asociati/subcontractanți/terți susținători) cu informațiile aferente situației lor.
• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (bugetul local și bugetul de stat) valabile la momentul prezentării;
• după caz, doc. prin care se demonstrează faptul ca op. ec. poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016.
Persoanele juridice străine vor prezenta doc. edificatoare (certificate/ doc. echivalente emise de autorităti competente din țara respectivă) din care să rezulte lipsa datoriilor restante la bugetul local, bugetul de stat etc. Doc. vor fi prezentate prin traducere în limba română.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Persoanele juridice străine vor prezenta doc. edificatoare (certificate/ doc. echivalente emise de autorităti competente din țara respectivă) din care să rezulte lipsa datoriilor restante la bugetul local, bugetul de stat etc. Doc. vor fi prezentate prin traducere în limba română.
Op. ec. clasat pe primul loc va prezenta pentru sediul principal doc. din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Op. ec. clasat pe primul loc va prezenta pentru sediul principal doc. din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.
C: Motive legate de insolvență, conflicte de interese sau abateri profesionale
Op. ec. (ofertant unic/ofertant asociat/subcontractant/terț susținător) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 60 și art.167 din Legea nr. 98/2016.
Se va completa DUAE de către toţi op.ec. participanţi la procedură (ofertanţi/ofertanţi asociaţi/subcontractanţi/terţi susţinători) cu informaţiile aferente situaţiei lor. Doc. justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea AC, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Se va completa DUAE de către toţi op.ec. participanţi la procedură (ofertanţi/ofertanţi asociaţi/subcontractanţi/terţi susţinători) cu informaţiile aferente situaţiei lor. Doc. justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea AC, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire.
Încadrarea în situaţia prevăzută la art. 60 din Legea nr. 98/2016 atrage excluderea ofertantului din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică. Declaraţia conform art. 60 din Legea nr. 98/2016, va fi prezentată de toţi participanţii odată cu depunerea DUAE (formularul nr.5) .
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Încadrarea în situaţia prevăzută la art. 60 din Legea nr. 98/2016 atrage excluderea ofertantului din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică. Declaraţia conform art. 60 din Legea nr. 98/2016, va fi prezentată de toţi participanţii odată cu depunerea DUAE (formularul nr.5) .
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul AC, în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire, sunt:
VASILE Dorin Cosmin – Președintele Consiliului Județean
NEAȚU BRECIUGĂ Mihail Adrian – Vicepreședintele Consiliului Județean
SOLOMON Antonie – Vicepreședintele Consiliului Județean
ȘOVĂILĂCristian Marian – Secretarul General al Județului
DURLE Dumitru Cosmin – Administrator Public al Județului
VĂRGATU Adriana Cristina – Director Direcția Juridică
ZAMFIR Dan – Director executiv Direcția Tehnică
BĂLUȚĂ Daniela Elena – Director executiv Direcția Afaceri Europene
MECU Marian Laurențiu – Director executiv Direcția Economică
STOICA Daiana – Șef Serviciu Juridic
UNGUREANU Cristian Aurel – Șef Serviciu Achiziții Publice
Persoane cu funcții de decizie - consilieri județeni - C.J.Dolj:
BĂRĂGAN Stelian, BICA Gheorghe, BOSOANCĂ Silviu Cosmin, DRÎGNEI Daniel, GĂTEJESCU Alexandru Florian, GÎDAR Alexandru, GÎDEA Constantin Cosmin, IRINEI Marian Ioan, JIANU Mihaela Roxana, LUICĂ Dorel, MARIN Marian Viorel, MARINESCU Nicu, MATEIȚĂ Ovidiu Constantin, MĂRGĂRIT Dorin Constantin, NEDELESCU Gheorghe, NICOLA Teodor Alin, NISIPEANU Marian, PANTILIMON Marius Cosmin, PĂSCULESCU Veta, SCĂRLĂTESCU Lucian Cristian, SOARE Mihai, STANCIU Octavian Paul, STĂNCULESCU Anișoara, STĂNESCU Niculina Eugenia, TRIȚĂ Dan Alexandru, VELIȘCU Carmen Alina, VĂDUVA Fănel, NAICU Daniel, TIBERIADE Romeo, CRISTESCU Adrian Daniel, BADEA Marian, VOICU Clara, NICOLAE Gabriel, COVEI Bogdan Cristian.

Informaţii pentru persoanele juridice străine: Se va completa DUAE de către toţi op. ec. participanţi la procedura de atribuire (ofertanţi/ofertanţi asociaţi/subcontractanţi/terţi susţinători) cu informaţiile ce caracterizează situaţia lor. Persoanele juridice străine vor prezenta orice doc. edificatoare privind dovedirea eligibilităţii. Pentru ofertanţii nerezidenţi se vor aplica prevederile art. 168 din Legea nr. 98/2016. AC îşi rezervă dreptul de a solicita în mod direct informaţii de la autorităţile competente străine, în cazul în care are incertitudini în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa unei situaţii de excludere dintre cele descrise mai sus.

Op. ec. participanți la procedură (ofertantul unic/ofertantul asociat/ subcontractantul/ terțul susținător) trebuie să dovedească o forma de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitate profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.

Se va completa DUAE de către toți op. ec. (ofertanţi/ ofertanţi asociaţi /subcontractanţi/terţi susţinători) participanţi la procedură cu informaţiile solicitate de către AC - informaţii referitoare la îndeplinirea cerinţelor privind capacitatea de exercitare a activităţii profesionale. La solicitarea AC doar ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor va prezenta doc. justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, conform art.193 – 196 din Legea nr.98/2016.

Exercitarea activitatii profesionale pentru persoane juridice/fizice române:
Certificat constatator emis de ONRC, în copie lizibilă. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/valide la data prezentării acestuia. În Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial trebuie să se regăsească urmatoarele informații: datele de identificare ale op. ec, acționarii/asociații, organelle de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare.

Exercitarea activitatii profesionale pentru persoane juridice/fizice străine:
Doc. relevante care sa dovedească forma de inregistrare și, după caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit operatorul economic, în limba în care au fost emise, în copie lizibilă cu mentiunea "conform cu originalul”, insoțite de o traducere autorizată a acestora în limba română.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Doc. relevante care sa dovedească forma de inregistrare și, după caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit operatorul economic, în limba în care au fost emise, în copie lizibilă cu mentiunea "conform cu originalul”, insoțite de o traducere autorizată a acestora în limba română.
Nota 1: Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent în domeniile de activitate (codurile CAEN) inscrise în doc. prezentate. Informatiile cuprinse în aceste doc. trebuie sa fie reale/valide la data prezentarii acestuia. În cazul op. ec. ce participa în comun la procedura de atribuire, fiecare membru al asocierii trebuie sa dovedeasca ca pentru partea din contract pe care o realizeaza are corespondent în domeniile de activitate inscrise în doc. prezentate.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Nota 1: Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent în domeniile de activitate (codurile CAEN) inscrise în doc. prezentate. Informatiile cuprinse în aceste doc. trebuie sa fie reale/valide la data prezentarii acestuia. În cazul op. ec. ce participa în comun la procedura de atribuire, fiecare membru al asocierii trebuie sa dovedeasca ca pentru partea din contract pe care o realizeaza are corespondent în domeniile de activitate inscrise în doc. prezentate.
Nota 2: În cazul unei asocieri, se vor prezenta doc. pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru indeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru să fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza.
Nota 3: În situația în care Ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți sau în situația în care subcontracteaza părți din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator și pentru Terții susținători/ Subcontractanții declarați în DUAE.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Nota 3: În situația în care Ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți sau în situația în care subcontracteaza părți din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator și pentru Terții susținători/ Subcontractanții declarați în DUAE.
Nota 4: Pentru subcontractanții declarați în ofertă, este obligatoriu ca obiectul de activitate al fiecărui subcontractant să fie în concordanță cu partea din contract pe care o va executa.
Referitor la completarea DUAE: AC a activat optiunea A din sectiunea criteriile de selectie, op. ec se va limita la completarea în DUAE a campului – A - indicatie globala pentru toate criteriile de selectie, fără sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune din secțiunea Criterii de selecție A: Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie În ceea ce priveste criteriile de selectie, AC cere operatorului economic sa declare ca acesta îndeplinește toate criteriile de selecție impuse indicate în anunțul relevant sau în doc. achiziției menționate în anunț.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificatÎn conformitate cu art.179 lit. a) din Legea nr. 98/2016, cerinţa de calificare referitoare la experienţa similară va fi considerată îndeplinită dacă ofertantul va face dovada că: - a realizat în ultimii 5 ani, în cadrul a maximum 3 contracte, lucrări în domeniul infrastructurii de transport rutier sau al unei infrastructuri similare din punctul de vedere al complexităţii și/sau utilităţii, în valoare de cel puţin 102.500.000,00 lei fără TVA lei și - a realizat în ultimii 5 ani cel puţin o lucrare de artă (poduri/viaducte/ tuneluri/ pasaje) în cadrul unuia dintre aceste contracte.Prin lucrări similare se înțeleg lucrări în domeniul infrastructurii de transport rutier sau a unei infrastructuri similare din punctul de vedere al complexității și/sau utilității.Prin lucrări în domeniul infrastructurii de transport rutier sau a unei infrastructuri similare din punctul de vedere al complexității și/sau utilității se înțeleg lucrări de consolidare și/sau construcții noi și/sau modernizare și/sau reabilitare și/sau lărgiri aferente drumurilor naționale și/sau drumurilor expres și/sau autostrazilor și/sau drumurilor județene și/sau drumurilor de interes local de minim clasa tehnică IV, conform Ordinului 1296/2017, și lucrări de artă (poduri/viaducte/ tuneluri/ pasaje).Prin lucrări finalizate se ințelege: a) lucrări recepționate pe obiective, care sunt insoțite de proces-verbal de recepție intocmite în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; sau b) lucrări recepționate insoțite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau c) lucrări recepționate însotite de proces-verbal de recepție finală. Ultimii 5 ani se raporteaza la data-limită de depunere a ofertelor stabilită în anunţul de participare; în cazul în care AC decalează termenului-limită stabilit inițial pentru depunerea ofertelor, publicând în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat.

Proportia de subcontractareProporția de subcontractare Declarație privind partea/părțile din contract care sunt indeplinite de subcontractanți și specializările acestora (dacă este cazul). Prezentarea documentelor relevante privind resursele materiale și umane pentru partea lor de implicare în contract. Partea/părțile subcontractante vor fi însușite și contrasemnate de către subcontractant. Înainte de semnarea contractului, ofertantul câștigator va prezenta contractul de subcontractare încheiat intre ofertant și subcontractant în original sau în copie legalizată. Pentru persoane juridice străine documentele se vor prezenta în limba de origine și în traducere autorizată.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Ofertanții vor completa DUAE, urmând ca documentele justificative să fie prezentate numai la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluării ofertelor conform art.193 – 196 din Legea nr.98/2016. Referitor la completarea DUAE: autoritatea contractantă a activat opțiunea A din secțiunea criteriile de selecție, operatorul economic se va limita la completarea în DUAE a câmpului – A - indicație globală pentru toate criteriile de selecție, fără să trebuiască să completeze nicio altă secțiune din secțiunea Criterii de selecție.A: Indicație globală pentru toate criteriile de selecție În ceea ce priveste criteriile de selecție, autoritatea contractantă cere operatorului economic să declare că acesta îndeplinește toate criteriile de selecție impuse indicate în anunțul relevant sau în documentele achiziției menționate în anunț.Ofertantul trebuie să facă dovada experienței similare, în mod obligatoriu, în domeniul infrastructurii de transport rutier sau a unei infrastructuri similare din punctul de vedere al complexității și/sau utilității.Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile ce descriu nivelul lor de experienţă, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerinţelor autorităţii contractante. La nivelul DUAE trebuie precizate următoarele informații: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, tipul/categoriile de lucrări executate, valoarea, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție, precum și ponderea/ activitățile/categoriile de lucrări pentru care a fost responsabil în execuția lucrărilor.Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea autorității contractante, certificate /documente care atestă îndeplinirea cerinței, și anume: documente/recomandări emise de beneficiarul lucrărilor și/sau Procese verbale de receptie pe obiect și/sau Procese verbale de receptie la terminarea lucrărilor și/sau Procese verbale de receptie finala și/sau Documente constatatoare emise de autoritatile contractante și/sau Certificari de bună execuție, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică. Aceste documente vor fi prezentate și de către ofertantul asociat, în situația în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței. Ofertanții vor completa DUAE, urmând ca documentele justificative să fie prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor conform art.193 – 196 din Legea nr.98/2016. În cazul în care beneficiarul este un client privat și, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obtinerii unei certificari/confirmari din partea acestuia, demonstrarea lucrărilor executate se realizeaza printr-o Declarație a operatorului economic. În cazul în care contractul/contractele prezentate ca experiență similară au fost executate în asociere, valoarea ce va fi luată în considerare pentru îndeplinirea cerinței minime se va calcula în conformitate cu procentul prevăzut în contractul de asociere. În cazul în care contractul/contractele prezentate ca experiență similară au fost executate ca subcontractant, valoarea ce va fi luată în considerare pentru îndeplinirea cerinței minime se va calcula în conformitate cu valoarea contractului de subcontractare. Experiența similară a subcontractanților va fi luată în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care urmează a fi atribuit.Terțul/terții susținători vor completa DUAE cu informații privind nivelul lor experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător susținerii acordate.Odată cu depunerea DUAE se va prezenta angajamentul terțului susținător împreună cu documentele anexe la angajament din care rezultă modul de efectiv în care se va materializa susținerea acestora. Pentru conversia lei/altă valută, se va lua în considerare cursul mediu anual comunicat de BNR pentru fiecare an. Toate documentele vor fi valabile la momentul prezentării.

Se va completa DUAE, însoțit de acordul de subcontractare, urmând ca documentele justificative să fie prezentate la solicitarea autorității contractante conform art. 196 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.Autoritatea contractantă solicită ofertantului să precizeze în ofertă categoriile de servicii din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi și datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei.Subcontractanţii propuşi în ofertă sau implicaţi/declaraţi ulterior semnării contractului trebuie să respecte aceleaşi obligaţii ca ofertanţii, în domeniul mediului, social și al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele şi acordurile internaţionale în aceste domenii, prevăzute în documentaţia de atribuire potrivit art. 51Referitor la completarea DUAE: autoritatea contractantă a activat opțiunea A din secțiunea criteriile de selecție, operatorul economic se va limita la completarea în DUAE a câmpului – A - indicație globală pentru toate criteriile de selecție, fără să trebuiască să completeze nicio altă secțiune din secțiunea Criterii de selecție.A: Indicație globală pentru toate criteriile de selecție

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-03-18 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-09-18 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): 3. Perioada de garanție acordată lucrărilor
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): 2. Experiența profesională specifică a persoanei propuse pentru funcția de Manager de Proiect
Criteriul de calitate (pondere): 40
Preț (pondere): 40
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Litigiile se soluționează de instanțele de drept comun conform clauzei 70.6 din Condițiile generale și specifice ale Acordului Contractual
Se vor depune odată cu depunerea DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terţului susţinător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia, a acordului de subcontractare şi/sau a acordului de asociere, după caz. Informaţii pentru persoanele juridice străine: Se va completa DUAE de către toţi operatorii economici participanţi la procedura de atribuire (ofertanţi/ofertanţi asociaţi/subcontractanţi/terţi susţinători) cu informaţiile aferente situaţiei lor. Persoanele juridice străine vor prezenta orice documente edificatoare privind dovedirea eligibilităţii. Pentru ofertanţii nerezidenţi se vor aplica prevederile art. 168 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a solicita în mod direct informaţii de la autorităţile competente străine, în cazul în care are incertitudini în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa unei situaţii de excludere dintre cele descrise mai sus.

Nota 1: Inainte de atribuirea contractului, autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Precizări privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare Conform Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac
Precizări privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare Conform Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Consiliul Județean Dolj Serviciul Juridic
Adresa poștală: Strada Calea Unirii, nr.19
Orașul poștal: Craiova
Cod poștal: 200610
Telefon: +40 251408213📞
E-mail: achizitiicjd@cjdolj.ro📧
Fax: +40 251408213 📠
Adresă internet: www.cjdolj.ro🌏
Sursa: OJS 2023/S 151-481748 (2023-08-03)
Informaţii suplimentare (2023-08-21) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-21 📅
Data publicării: 2023-08-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 163-514342
Se referă la anunț: 2023/S 151-481748
Număr JO-S: 163
Sursa: OJS 2023/S 163-514342 (2023-08-21)
Informaţii suplimentare (2023-08-31) Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-31 📅
Data publicării: 2023-09-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 170-535209
Număr JO-S: 170
Informații suplimentare
La sectiunea III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala, 1.) Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat se elimina sintagma:"La nivelul DUAE trebuie precizate următoarele informații: numărul și data contractului invocat drept experiență similară,tipul/categoriile de lucrări executate, valoarea, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție, precum și ponderea/ activitățile/categoriile de lucrări pentru care a fost responsabil în execuția lucrărilor".

Sursa: OJS 2023/S 170-535209 (2023-08-31)
Informaţii suplimentare (2023-09-07) Referință Date
Data trimiterii: 2023-09-07 📅
Termen-limită de depunere: 2023-10-02 📅
Data publicării: 2023-09-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 175-548749
Număr JO-S: 175
Sursa: OJS 2023/S 175-548749 (2023-09-07)