Servicii de expertiză tehnică și proiectare (fazele D.A.L.I, Proiect Tehnic și Caiete de sarcini), precum și asistență tehnică din partea Prestatorului pe durata execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea liniei de apărare existente pe râul Crișul Alb, pe tronsonul Bocsig – Vărșand – frontieră Republica Ungara”
Scopul aplicării acestei proceduri de achiziție publică este încheierea contractului de prestări servicii de expertiza tehnica si proiectare (Elaborarea D.A.L.I. în conformitate cu: H.G. nr. 907 din 29 noiembrie 2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din sumele aferente componentei de imprumut a PNRR; studii topografice, studiu geotehnic, modelare hidraulica, alte studii necesare la proiectare, intocmirea documentatiei pentru obtinerea Certificatului de Urbanism, pentru obtinerea Avizului de Gospodarire a Apelor, pentru obtinerea Acordului de Mediu, intocmirea documentatiilor pentru obtinerea avizelor/acordurilor prevazute in Certificatul de Urbanism (retele electrice, retele de gaz, apa, etc), documentatii tehnice privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica - dupa caz, intocmirea documentatiei SEICA, RIM, daca va fi cazul, intocmirea documentatiilor cadastrale (planuri TOPO vizate OCPI), actualizare Devizului General ori de câte ori solicită achizitorul pe toata perioada de valabilitate a DALI, Proiect pentru Autorizatie de construire PAC, Proiect Tehnic PT, Caiete de sarcini CS, Detalii de executie DE, asistenta tehnica din partea proiectantului pentru obiectivul de investitii „Reabilitarea liniei de apărare existente pe râul Crișul Alb, pe tronsonul Bocsig – Vărșand – frontieră Republica Ungara” conform cerințelor din Caietul de sarcini. Această achiziție este cuprinsă în Planul Național de Redresare și Reziliență - PNRR, Pilonul I – Tranziția verde, Componenta C1 – Managementul Apei, Investiția 4 - Adaptarea la schimbările climatice prin automatizarea și digitalizarea echipamentelor de evacuare și stocare a apei la acumulări existente pentru asigurarea debitului ecologic și creșterea siguranței alimentării cu apă a populației și reducerea riscului la inundații.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-09-27.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-08-23.
Anunţ de participare (2023-08-23) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice
Număr de referință: 23782674_2023_PAAPD1432361
Scurtă descriere:
Scopul aplicării acestei proceduri de achiziție publică este încheierea contractului de prestări servicii de expertiza tehnica si proiectare (Elaborarea D.A.L.I. în conformitate cu: H.G. nr. 907 din 29 noiembrie 2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din sumele aferente componentei de imprumut a PNRR; studii topografice, studiu geotehnic, modelare hidraulica, alte studii necesare la proiectare, intocmirea documentatiei pentru obtinerea Certificatului de Urbanism, pentru obtinerea Avizului de Gospodarire a Apelor, pentru obtinerea Acordului de Mediu, intocmirea documentatiilor pentru obtinerea avizelor/acordurilor prevazute in Certificatul de Urbanism (retele electrice, retele de gaz, apa, etc), documentatii tehnice privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica - dupa caz, intocmirea documentatiei SEICA, RIM, daca va fi cazul, intocmirea documentatiilor cadastrale (planuri TOPO vizate OCPI), actualizare Devizului General ori de câte ori solicită achizitorul pe toata perioada de valabilitate a DALI, Proiect pentru Autorizatie de construire PAC, Proiect Tehnic PT, Caiete de sarcini CS, Detalii de executie DE, asistenta tehnica din partea proiectantului pentru obiectivul de investitii „Reabilitarea liniei de apărare existente pe râul Crișul Alb, pe tronsonul Bocsig – Vărșand – frontieră Republica Ungara” conform cerințelor din Caietul de sarcini.
Această achiziție este cuprinsă în Planul Național de Redresare și Reziliență - PNRR, Pilonul I – Tranziția verde, Componenta C1 – Managementul Apei, Investiția 4 - Adaptarea la schimbările climatice prin automatizarea și digitalizarea echipamentelor de evacuare și stocare a apei la acumulări existente pentru asigurarea debitului ecologic și creșterea siguranței alimentării cu apă a populației și reducerea riscului la inundații.

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-23 📅
Termen-limită de depunere: 2023-09-27 📅
Data publicării: 2023-08-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 164-517292
Număr JO-S: 164
Informații suplimentare
Finantarea achizitiei se va realiza prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), bugetul de stat si alte surse legal constituite în limita sumelor aprobate cu aceasta destinație, conform programului de investiții publice aprobate potrivit legii

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției

Valoarea totală estimată: 4 084 000 RON 💰
Scurtă descriere:
Digurile existente care formează linia de apărare pentru apărarea împotriva inundațiilor, pe sectorul Vărsand – frontieră cu Ungaria și până la Bocsig pe malul drept, până la podul rutier Bocsig – Beliu, are lungimea de 65.966 m, iar tronsoanele de dig malul stâng, începând din Vărsand – frontieră Ungaria și până în amonte de orasul Ineu, la canalul de preaplin al Canalului Morilor, însumează o lungime de 57.927 m. În intravilanul orașului Ineu, pe malul stâng al râului Crișul Alb , linia de apărare împotriva inundațiilor este realizată de zidul de sprijin din beton pe o lungime 2.624 m.

Proiectul prevede reabilitarea urmatoarelor obiecte ale obiectivului de investitii :
Malul drept – Crisul Alb - Digul mal drept al râului Crișul Alb, este executat din pământ, este o linie de apărare continuă, codificat III_1_MD_162+429- 245+000, cu lungimea de 65.966 m.
Malul stâng – Crișul Alb - Digul mal stâng al râului Crișul Alb, este executat din pământ, este o linie de apărare formată din 5 tronsoane, lungimea cumulată fiind de 57.927 m, după cum urmează:
Tronson 1. Dig Vărșand – frontiera Ungaria până la confluența cu Canalul Morilor Ciohos-codificat: III_1_MS_ 234+000 – 231+940, cu lungimea de 2.569 m ;
Tronson 2. Dig din confluența cu Canalul Morilor- Ciohos până în confluența cu râul Cigher – codificat : III_1_MS_231+940 – 194+100, cu lungimea de 34.199 m ;
Tronson 3. Digul din confluența cu râul Cigher până în confluența cu canalul Gut-codificat: III_1_MS_194+100 – 185+540, cu lungimea de 8.781 m ;
Tronson 4. Digul din confluența cu canalul Gut până la podul rutier Șicula peste râul Crișul Alb –codificat: III_1_MS_185+540 – 183+240, cu lungimea de 2.306 m ;
Tronson 5. Digul de la podul rutier Șicula peste râul Crișul Alb până aval localitatea Bocsig (amonte Ineu) - III_1_MS_183+240 – 171+194, cu lungimea de 10.072 m, nu are banchete ;
Tronson 6. Zid de sprijin din beton, situat în intravilanul orașului Ineu, cu lungimea de 2.624 m ;
Lungimea cumulată a digurilor de pe malul drept și stâng al râului Crișul Alb , necesară a fi reabilitată este de 123.893 m, iar a zidului de sprijin lungimea este de 2.624 m.
Activitățile necesare a fi realizate în cadrul contractului si perioada de realizare a acestora sunt prezentate detaliat in Caietul de sarcini. Specificatiile tehnice se regasesc descrise in mod detaliat in cuprinsul documentatiilor tehnice anexate la Caietul de sarcini.

Durata: 30 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiectul A.N. Apele Romane avand titlul SERVICII DE PROIECTARE pentru investitia cadru „Adaptarea la schimbarile climatice prin automatizarea si digitalizarea echipamentelor de evacuare si stocare a apei la acumulari existente pentru asigurarea debitului ecologic si cresterea sigurantei alimentarii cu apa a populatiei si reducerea riscului de inundatii.
Informații suplimentare:
Finantarea achizitiei se va realiza prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), bugetul de stat si alte surse legal constituite în limita sumelor aprobate cu aceasta destinație, conform programului de investiții publice aprobate potrivit legii
Finantarea achizitiei se va realiza prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), bugetul de stat si alte surse legal constituite în limita sumelor aprobate cu aceasta destinație, conform programului de investiții publice aprobate potrivit legii
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Amplasamentele lucrărilor propuse sunt situate in Bazinul Hidrografic Crisuri, pe raul Crisul Alb, conform locatiilor propuse in cadrul proiectului
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerința nr.1. Ofertanții / asociati / terți susținători nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor (ofertanţi/asociaţi/subcontractanţi/terţi susţinători), în conformitate cu art. 193 din Legea nr. 98/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Aceste documente justificative pot fi :
- certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentarii, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate;

- cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;

- după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- alte documente edificatoare, după caz.
În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.

In cazul în care ofertantul este o asociere se vor prezenta informaţii privind asocierea. Odată cu depunerea DUAE ofertanţii vor prezenta acordul de asociere semnat şi ştampilat de către fiecare asociat în parte şi care cuprinde partea/părţile din contract îndeplinită de fiecare asociat. Acesta trebuie să fie în concordanţa cu oferta şi se va constitui în anexa la contractul de achiziţie publică.

In cazul în care ofertantul are intenţia să subcontracteze o parte din contract, se vor prezenta informaţii privind subcontractantul/subcontractanții. Odată cu depunerea DUAE ofertanţii vor prezenta acordul/acordurile de subcontractare semnate si ştampilate de către fiecare parte, încheiate între viitorul contractant şi subcontractanţii nominalizaţi în ofertă. Resursele materiale şi umane ale subcontractanţilor declaraţi se vor lua în considerare dacă se vor prezenta documente relevante pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit. În conformitate cu art.3 alin.(1) lit.yy) din Legea 98/2016, prin subcontractant/subantreprenor se intelege ,, orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie publică şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziţie a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziţie publică nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi,,.

În cazul în care ofertantul invocă susținerea unui terț se vor prezenta informaţii privind terţii susţinători. Operatorul economic are dreptul, dacă este cazul şi în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică, să invoce susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între operatorul economic şi terţul/terţii respectiv/respectivi. În cazul în care operatorul economic îşi demonstrează capacitatea tehnică invocând şi susţinerea acordată, de către unul sau mai mulţi terţi, atunci operatorul economic are obligaţia de a dovedi autorităţii contractante că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament în acest sens din partea terţului/terţilor. Odată cu depunerea DUAE se va prezenta atât angajamentul terţului susţinător, cât şi documentele anexe la angajament, transmise acestora de către terţ/terţii susţinători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora, iar documentele justificative care probează cele asumate în angajamentul de susţinere vor fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.

Cerinta nr. 2 -Evitarea conflictului de interese în conformitate cu prevederile art.59 si art. 60 din Legea nr. 98/2016. Ofertanții, asociati, terți susținători și subcontractanți nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59 și 60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare.

Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: Director – ing. Sandor PASZTOR, Director Economic –ec. Maria TONCA, Director tehnic – ing. Ioan OPREAN, Coordonator proiecte PNRR – dr. ing. Simona ANDRISCA, Sef Comp. Achizitii - ec. Gheorghe STANCIU, Sef Serviciu Financiar – ec. Valerică ANICHITOAIE, Sef Comp. Juridic – cons. jur. Madalin PIRTEA, Sef Serviciu F.S.T.U.I.C.I. – ing. Stelian PETRILA.

Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor (ofertanţi/asociaţi/terţi susţinători). Odată cu DUAE se va prezenta Declaratia privind neîncadrarea în situaţiile potenţial generatoare de conflict de interese, completată de toți operatorii economici participanți la procedură (ofertanţi/asociați,terţi susţinători ). Autoritatea contractantă poate cere oricărui ofertant, în orice moment în cursul procedurii, să depună toate sau o parte dintre certificatele și documentele justificative solicitate atunci când acest lucru este necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii.

Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru asociati si subcontractanți care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.

Operatorii economici vor completa DUAE avand in vedere selectia «α: indicaţia globală pentru toate criteriile de selecţie ”, potrivit art.193 alin.(6) din Legea nr.98/2016. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, din care sa rezulte ca activitatea principala/secundara pe care o desfasoara conform codificarii CAEN corespunde obiectului contractului, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității/entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Informatiile din certificatele constatatoare trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestora, in urma solicitarii autoritatii contractante; Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC (respectiv documentul echivalent prezentat de operatorul economic nerezident) pentru partea din contract pe care o realizează operatorul economic (ofertant individual / asociat/subcontractant).

In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente care atestă forma de înregistrare pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerinţei este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru sa fie în concordantă cu partea din contract pe care o va realiza. In situaţia în care Ofertantul subcontractează părti din contract, acesta va prezenta documentele care atesta forma de înregistrare şi pentru Subcontractanţii declarati în DUAE. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.

Informatiile cuprinse in aceste documente, trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatOfertantul (Operator Economic individual sau asociere de Operatori Economici, Tert sustinator) va face dovada că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) a prestat servicii similare sau superioare obiectului contractului, a caror valoare cumulata, fara TVA, sa fie cel putin egala cu 4.000.000,oo lei, fara TVA, la nivelul unuia sau a maxim 5 (cinci) contracte. Prin servicii similare se intelege prestari servicii de proiectare în oricare din fazele de elaborare și/sau actualizare și/sau revizuire și/sau completare de Studii de Fezabilitate și/sau DALI și/ sau Proiecte Tehnice pentru lucrari de constructii hidrotehnice. Prin „constructii hidrotehnice" se înțelege infrastructura destinată prevenirii inundațiilor sau reducerii eroziunii costiere. Numarul de ani solicitati în vederea demonstrarii experintei similare se va calcula prin raportare la data limita de depunere a ofertelor stabilita initial în Anuntul de participare.

Proportia de subcontractareSubcontractare-În cazul în care are intenţia să subcontracteze parte/părţi din contract, ofertantul are obligaţia de a cuprinde în oferta sa denumirea subcontractanţilor şi datele de identificare ale acestora, partea/părţile din contract care urmează a fi îndeplinite de către aceştia, procentul de subcontractare raportat la valoarea totală ofertată, precum și acordul subcontractanţilor cu privire la aceste aspecte. Răspunderea contractantului în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a contractului de achizitie publică nu este diminuată în cazul în care o parte/părti din contract sunt îndeplinite de subcontractanti.Detalii suplimentare se regasesc in sectiunea Instructiuni pentru ofertanti.

Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatiiDovada Implementarii Sistemului de Management al Calitatii conform SR EN ISO 9001 sau un document echivalent pentru activitatea principala (activitatea de proiectare ) ce face obiectul procedurii de atribuire.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Operatorii economici vor completa DUAE avand in vedere selectia «α: indicaţia globală pentru toate criteriile de selecţie ”, potrivit art.193 alin.(6) din Legea nr.98/2016. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate in DUAE urmeaza a fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Ofertantii straini vor prezenta documente edificatoare pentru indeplinirea cerintei de experienta similara insotite de traducerea autorizata a acestora in limba romana. Pentru contractele a caror valoare este exprimata in alte monede decat RON se va folosi pentru conversie rata medie anuala de schimb RON/valuta comunicata de catre Banca Nationala a Romaniei pentru anul respectiv (http://www.bnr.ro ).
Documentele justificative (suport) includ: copii dupa contracte sau parti relevante din contracte, recomandari/certificari de buna executie/procese verbale de receptie/documente privind modul de indeplinire a obligatiilor contractuale, emise de beneficiar sau orice alte documente edificatoare, din care sa rezulte, in mod obligatoriu, cel putin urmatoarele informatii:
a. Beneficiarul contractului;
b. Obiectul contractului;
c. Valoareacontractului;
d. Perioada avuta in vedere la incadrarea in pragul valoric minim impus;
e. Calitatea in care a fost implicat ofertantul in cadrul contractului respectiv;
f. Precizarea in clar a activitatii efectuate de catre ofertant, valorile aferente pentru aceste activitati, precum si perioada derularii lor;
h. Orice alt document justificativ (suport) relevant pentru demonstrarea cerintei de calificare din care sa rezulte, in mod obligatoriu, informatiile solicitate.
In situatia in care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstreaza in mod corespunzator indeplinirea celor asumate in DUAE, autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe locul urmator sa depuna documentele justificative.

Modalitatea de indeplinire
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor, inclusiv cu procentul de subcontractare raportat la valoarea totală ofertată. Odată cu depunerea DUAE ofertanţii vor prezenta acordul/acordurile de subcontractare (Formular nr. 4 ) semnate si ştampilate de către fiecare parte încheiate între ofertant şi subcontractanţii nominalizaţi în ofertă. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE şi a acordului de subcontractare urmează să fie prezentate, la solicitarea autoritătii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Resursele materiale şi umane ale subcontractanţilor declaraţi se vor lua în considerare doar dacă se vor prezenta documente relevante pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit. În cazul în care ofertantul utilizează capacitățile subcontractantului/ subcontractanților pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanți, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia. Subcontractantii precizeaza în DUAE informatiile aferente criteriilor de calificare pe care le îndeplinesc mentionând numarul si data contractului/acordului de subcontractare pentru partea propusa pentru subcontractare. Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere. In situatia in care subcontractantii propusi isi exprima optiunea ca autoritatea contractanta sa efectueze plati corespunzatoare partii din contract indeplinite de catre acestia, atunci acest aspect va fi mentionat in contractul de subcontractare incheiat intre contractant si subcontractantul/subcontractantii nominalizati in oferta. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Autoritatea contractanta respinge subcontractantul propus daca acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se încadreaza printre motivele de excludere si solicita ofertantului, o singura data, înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt subcontractant.
Detalii suplimentare se regasesc in sectiunea Instructiuni pentru ofertanti.

Operatorii economici vor completa DUAE avand in vedere selectia «α: indicaţia globală pentru toate criteriile de selecţie ”, potrivit art.193 alin.(6) din Legea nr.98/2016. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autorității Contractante, Certificat/e acordat/e de organisme independente care atesta respectarea standardelor de asigurare a calității, respectiv ISO 9001 sau echivalent, pentru activitatea/activitățile principala/e a contractului sau alte probe/dovezi, in măsura in care probele/dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzător al calității, echivalent cu cel solicitat in documentația de atribuire.
Nota 1: Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerința se demonstrează individual de către fiecare membru in parte, pentru partea de contract pe care o realizează. In aceasta situație, si ofertantul asociat va completa DUAE.
Nota 2: Cerința privind certificarea ISO 9001 sau echivalent nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei alte persoane (terț susținător).
Nota 3: In cazul in care operatorul economic demonstrează ca nu are acces la un certificat de calitate ori nu a avut posibilitatea de a-l obține pana la momentul prezentării documentului, din motive care nu ii sunt imputabile, ofertantul poate prezenta orice alte probe sau dovezi, in măsura in care probele/dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzător al calității, echivalent cu cel solicitat prin documentația de atribuire.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-12-27 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-09-27 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare a ofertelor
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Propunerea tehnică - demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților (29,00 %) - punctaj maxim 29 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 29
Criteriul de calitate (denumire): Experiența experților-cheie, concretizată în numărul de proiecte similare în care respectivii experți au îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract (31,00 %) - punctaj maxim 31 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 31
Preț (pondere): 40
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Note
1.DUAE va fi configurat de către autoritatea contractantă direct în SEAP la definirea documentației de atribuire. Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant, avand in vedere selectia «α: indicaţia globală pentru toate criteriile de selecţie ”, potrivit art.193 alin.(6) din Legea nr.98/2016.

2. Punctajul maxim ce poate fi obtinut de un ofertant este de 100.00 puncte Formula de calcul a punctajului total obținut de ofertant se obține din însumarea punctajelor obținute de ofertant pentru toti factorii de evaluare. Punctele se vor acorda pentru experiența personalului cheie care depășeste cerințele minime indicate în caietul de sarcini. Pentru neindeplinirea cerinței minime din caietul de sarcini privind experiența solicitată, oferta va fi considerată neconformă. În cazul prezentării unui număr mai mare de proiecte/rapoarte decat cel specificat mai sus pentru expertii mentionați la factorii de evaluare, nu se acordă punctaj suplimentar. In vederea demonstrării participării experților în proiectele prezentate, este necesară prezentarea de documente/ certificări/ recomandări sau orice alte documente similare relevante emise (semnate și ștampilate) de către beneficiarii contractelor din care să rezulte numele persoanei, poziția ocupată, activitățile desfășurate, informații privind denumirea/obiectul și domeniul contractului. Pentru experții cheie nerezidenți, vor fi prezentate documente echivalente emise de autorități din țările de origine, însoțite de traduceri autorizate.

Precizari privind departajarea ofertelor cu punctaj egal clasate pe locul I - . În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. Reofertarea se va face prin SEAP, urmând a se încheia contractul cu ofertantul a cărui noua propunere financiară are pretul cel mai scăzut.

3.Operatorii economici pot fi excluși din procedura de achiziții publice sau pot fi urmăriți în justiție în temeiul legislației naționale în cazuri grave de declarații false atunci când au completat DUAE sau, în general, atunci când au furnizat informațiile solicitate pentru verificarea absenței motivelor de excludere sau a îndeplinirii criteriilor de selecție ori în cazul în care nu au divulgat aceste informații sau nu au fost în măsură să prezinte documentele justificative.

4.Achizitorul va avea dreptul de a uza oricand de toate prevederile art 221 din legea 98/2016 cu conditia indeplinirii conditiilor impuse de acest articol. Prim urmare, uzul efectiv al acestui articol nu va putea fi niciodata considerat ca reprezentand o schimbare a condițiilor care au restricționat concurența. Prin mentionarea in documentatia de atribuire a faptului ca in situatia in care conditiile impuse de articolul 221 vor fi indeplinite, autoritatea contractanta va avea dreptul oricand de a uza de prevederile lui, autoritatea contractanta respecta principiul transparentei, putand fi retinut faptul ca restrangerea concurentei nu va putea fi invocata in situatia in care art 221 din Legea 98/2016 va fi aplicat pe parcursul executarii contractului. Prezenta prevedere rezinta un amendament care permite cresterea valorii contractului astfel ca in cazul in care vor fi necesare modificari la contractul incheiat care sa duca la cresterea valorii lui, in baza art. 221 din Legea 98/2016 (art 72 din Directiva 24/2014) nu se va putea afirma ca modificarea reprezinta intentia partilor de a renegocia contractul si ca alti competitori au fost privati de aceasta informatie pe care daca ar fi stiut o ar fi fost interesati in a licita.

5.Termenul pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 18 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari cu 11 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Solicitarile de clarificari vor fi transmise in format editabil.

6. Prevederile prezentului Anunt se completeaza cu informatiile prevazute in cadrul Documentatiei de Atribuire, Sectiunea I – Instructiuni pentru ofertanti.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Eventualele contestatii se pot depune conform prevederilor Legii nr. 101/2016 privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, cu modificarile si completarile ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: A.N. Apele Române-A.B.A. Crişuri – Compartiment Juridic
Adresa poștală: Ion Bogdan, nr 35
Orașul poștal: Oradea
Cod poștal: 410125
Telefon: +40 0259444651📞
E-mail: madalin.pirtea@dac.rowater.ro📧
Fax: +40 0259444237 📠
Adresă internet: http://www.rowater.ro/dacrisuri🌏
Sursa: OJS 2023/S 164-517292 (2023-08-23)
Anunt de atribuire (2023-10-25) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-10-25 📅
Data publicării: 2023-10-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 209-658134
Se referă la anunț: 2023/S 164-517292
Număr JO-S: 209
Sursa: OJS 2023/S 209-658134 (2023-10-25)