Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție : REABILITARE ENERGETICĂ APROFUNDATĂ PALAT ADMINISTRATIV DROBETA TURNU SEVERIN

INSTITUTIA PREFECTULUI-JUDETUL MEHEDINTI

Contractul are ca obiect Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice fazele PT, DDE și asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție : REABILITARE ENERGETICĂ APROFUNDATĂ PALAT ADMINISTRATIV DROBETA TURNU SEVERIN .
Obiectele contractului sunt:- realizarea documentațiilor necesare pentru obținerea autorizației de construcție;- realizare proiect tehnic faza Proiect tehnic de execuție și Detalii de execuție;- Asistența tehnică a Proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor (conform programului de control pe șantier, acolo unde prezența proiectantului este obligatorie și la solicitarea Contractantului sau a Autorității Contractante.
- Furnizarea dotărilor și a activelor necorporale care fac obiectul contractului
- realizarea tuturor lucrărilor care fac obiectul D.A.L.I
Valoarea estimată a fost calculată din adunarea următoarelor capitole bugetare:
2. Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului - 98.400 lei
3.5.4. Documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor /acordurilor / autorizațiilor - 101.444 lei
3.5.6. Proiect tehnic și detalii de execuție - 410.000 lei
3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului - 62.500 lei
4.1. Construcții și instalații - 20.574.150,80 lei
4.2. Montaj utilaj tehnologic - 974.163,06 lei
4.3. Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj - 3.912.385 lei
5.1. Organizare de șantier - 1.216.448,66 lei
6. Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste - 12.300 lei
- Total valoare estimată (lei fără TVA) - 27.361.791,52
- Cheltuieli diverse si neprevazute (neincluse in valoarea estimata a contractului) - 2.255.232,53 lei fara TVA .
Note:
*)Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 12 zile. Autoritatea
contractanta va răspunde solicitărilor de clarificări înainte cu 6 zile de data limita de depunere a ofertelor”
**) Nu există limitări între capitole sau subcapitole de cheltuieli, ofertanții având dreptul cât și obligația de a prevedea toate costurile
rezultate din listele de cantități și din oferta sa. Pentru capitolul 5.1 fiecare ofertant are libertatea de a propune propriile costuri în
funcție de organizarea proprie și cerințele Documentației de atribuire.
***) Se permite ofertanților să utilizeze propriile distanțe de transport pentru resursele materiale de la furnizori la locul lucrării. În
cadrul propunerii tehnice ofertanții trebuie să indice principalii furnizori precum și distanța de transport de la aceștia.
****) La întocmirea ofertei sunt aplicabile prevederile Ordinul 1568/2002,

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-07-14. Achiziția publică a fost publicată pe 2023-06-19.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2023-06-19 Anunţ de participare
2023-09-26 Anunt de atribuire
2025-04-03 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2023-06-19)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lucrări de construcţii complete sau parţiale şi lucrări publice
Număr de referință: 1/2023
Scurtă descriere:
Contractul are ca obiect Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice fazele PT, DDE și asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție : REABILITARE ENERGETICĂ APROFUNDATĂ PALAT ADMINISTRATIV DROBETA TURNU SEVERIN . Obiectele contractului sunt:- realizarea documentațiilor necesare pentru obținerea autorizației de construcție;- realizare proiect tehnic faza Proiect tehnic de execuție și Detalii de execuție;- Asistența tehnică a Proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor (conform programului de control pe șantier, acolo unde prezența proiectantului este obligatorie și la solicitarea Contractantului sau a Autorității Contractante. - Furnizarea dotărilor și a activelor necorporale care fac obiectul contractului - realizarea tuturor lucrărilor care fac obiectul D.A.L.I Valoarea estimată a fost calculată din adunarea următoarelor capitole bugetare: 2. Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului - 98.400 lei 3.5.4. Documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor /acordurilor / autorizațiilor - 101.444 lei 3.5.6. Proiect tehnic și detalii de execuție - 410.000 lei 3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului - 62.500 lei 4.1. Construcții și instalații - 20.574.150,80 lei 4.2. Montaj utilaj tehnologic - 974.163,06 lei 4.3. Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj - 3.912.385 lei 5.1. Organizare de șantier - 1.216.448,66 lei 6. Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste - 12.300 lei - Total valoare estimată (lei fără TVA) - 27.361.791,52 - Cheltuieli diverse si neprevazute (neincluse in valoarea estimata a contractului) - 2.255.232,53 lei fara TVA . Note: *)Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 12 zile. Autoritatea contractanta va răspunde solicitărilor de clarificări înainte cu 6 zile de data limita de depunere a ofertelor” **) Nu există limitări între capitole sau subcapitole de cheltuieli, ofertanții având dreptul cât și obligația de a prevedea toate costurile rezultate din listele de cantități și din oferta sa. Pentru capitolul 5.1 fiecare ofertant are libertatea de a propune propriile costuri în funcție de organizarea proprie și cerințele Documentației de atribuire. ***) Se permite ofertanților să utilizeze propriile distanțe de transport pentru resursele materiale de la furnizori la locul lucrării. În cadrul propunerii tehnice ofertanții trebuie să indice principalii furnizori precum și distanța de transport de la aceștia. ****) La întocmirea ofertei sunt aplicabile prevederile Ordinul 1568/2002,
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Lucrări
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Lucrări de construcţii complete sau parţiale şi lucrări publice 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Mehedinţi 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Institutia prefectului-judetul mehedinti
Adresa poștală: Strada: Traian, nr. 89
Cod poștal: 220134
Orașul poștal: Drobeta-Turnu Severin
Contact
Adresă internet: http://www.prefecturamehedinti.ro 🌏
E-mail: achizitiipublice@prefecturamehedinti.ro 📧
Telefon: +40 731261241 📞
Fax: +40 252311469 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100166964 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-06-19 📅
Termen-limită de depunere: 2023-07-14 📅
Data publicării: 2023-06-22 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 119-372513
Număr JO-S: 119
Informații suplimentare
Informatii privind sustinerea tehnico profesională: Capacitatea tehnică si/sau profesională a operatorului economic poate fi sustinută în conformitate cu art.182 din Legea nr.98/2016. Prin angajamentul ferm, tertul / tertii confirmă faptul că va /vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activităti pentru care a acordat sustinerea, fie prin indicarea resurselor tehnice si profesionale pe care le va pune la dispozitie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Conform prevederilor art.184 din Legea nr.98/2016, prin angajamentul ferm, tertul/tertii se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achizitie publică. Răspunderea solidară a tertului/tertilor sustinător/sustinători se va angaja sub conditia neîndeplinirii de către acesta /acestia a obligatiilor de sustinere asumate prin angajament. Autoritatea contractantă respinge tertul sustinător propus dacă acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere si solicită candidatului/ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt tert, cu respectarea principiului tratamentului egal. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu angajamentul precum si documentele anexe la angajament, transmise de catre tertul/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora iar documentele justificative ale acestora se vor solicita doar ofertantului clasat pe primul loc. Modalitate de îndeplinire: DUAE completat de ofertant în care se vor include informatiile cu privire la existenta unei sustineri de tertă parte, inclusiv măsurile avute în vedere de acesta pentru a accesa în orice moment resursele necesare, la care se atasează DUAE si angajamentul ferm ale tertului sustinător/ angajamentele ferme ale tertilor sustinători din care trebuie să rezulte modul efectiv în care tertul/tertii sustinători vor asigura îndeplinirea angajamentului. Tertul/tertii sustinători vor completa DUAE cu informatii privind nivelul lor de experientă, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător sustinerii acordate. Prin angajamentul ferm, tertul/tertii confirmă faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activităti pentru care a acordat sustinerea, fie prin indicarea resurselor tehnice si profesionale pe care le va pune la dispozitie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Conform prevederilor art.184 din Legea nr.98/2016, prin angajamentul ferm, tertul/tertii se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achizitie publică. Răspunderea solidară a tertului/tertilor sustinător/sustinători se va angaja sub conditia neîndeplinirii de către acesta/acestia a obligatiilor de sustinere asumate prin angajament. Autoritatea contractantă respinge tertul sustinător propus dacă acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere si solicită candidatului/ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt tert, cu respectarea principiului tratamentului egal. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu angajamentul precum si documentele anexe la angajament, transmise de catre tertul/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia /acestora iar documentele justificative ale acestora se vor solicita doar ofertantului clasat pe primul loc. Referitor la completarea DUAE: autoritatea contractanta a activat optiunea α (alfa) din sectiunea Partea IV: criteriile de selectie, operatorul economic se va limita la completarea in DUAE a campului α (alfa) – indicatie globala pentru toate criteriile de selectie, fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A,B,C,D. Informatii privind asocierea: În cazul depunerii unei oferte comune, fiecare operator economic membru al asocierii va prezenta DUAE în care vor include informatiile cu privire la modul de îndeplinire a cerintelor de capacitate tehnică si profesională. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu si acordul de asociere, iar documentele justificative care probeaza cele asumate in acesta vor fi solicitate, ulterior, doar ofertantului clasat pe primul loc, dupa evaluarea ofertelor. În cazul depunerii unei oferte comune, fiecare operator economic membru al asocierii va prezenta DUAE în care vor include informatiile cu privire la modul de îndeplinire a cerintelor de capacitate tehnică si profesională. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu si acordul de asociere, iar documentele justificative care probeaza cele asumate in acesta vor fi solicitate, ulterior, doar ofertantului clasat pe primul loc, dupa evaluarea ofertelor. Referitor la completarea DUAE: autoritatea contractanta a activat optiunea α (alfa) din sectiunea Partea IV: criteriile de selectie, operatorul economic se va limita la completarea in DUAE a campului α (alfa) – indicatie globala pentru toate criteriile de selectie, fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A,B,C,D .
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Contractul are ca obiect Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice fazele PT, DDE și asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție : REABILITARE ENERGETICĂ APROFUNDATĂ PALAT ADMINISTRATIV DROBETA TURNU SEVERIN .
Arată mai mult
Obiectele contractului sunt:- realizarea documentațiilor necesare pentru obținerea autorizației de construcție;- realizare proiect tehnic faza Proiect tehnic de execuție și Detalii de execuție;- Asistența tehnică a Proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor (conform programului de control pe șantier, acolo unde prezența proiectantului este obligatorie și la solicitarea Contractantului sau a Autorității Contractante.
Arată mai mult
- Furnizarea dotărilor și a activelor necorporale care fac obiectul contractului
- realizarea tuturor lucrărilor care fac obiectul D.A.L.I
Valoarea estimată a fost calculată din adunarea următoarelor capitole bugetare:
2. Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului - 98.400 lei
3.5.4. Documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor /acordurilor / autorizațiilor - 101.444 lei
3.5.6. Proiect tehnic și detalii de execuție - 410.000 lei
3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului - 62.500 lei
4.1. Construcții și instalații - 20.574.150,80 lei
4.2. Montaj utilaj tehnologic - 974.163,06 lei
4.3. Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj - 3.912.385 lei
5.1. Organizare de șantier - 1.216.448,66 lei
6. Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste - 12.300 lei
- Total valoare estimată (lei fără TVA) - 27.361.791,52
- Cheltuieli diverse si neprevazute (neincluse in valoarea estimata a contractului) - 2.255.232,53 lei fara TVA .
Note:
*)Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 12 zile. Autoritatea
contractanta va răspunde solicitărilor de clarificări înainte cu 6 zile de data limita de depunere a ofertelor”
**) Nu există limitări între capitole sau subcapitole de cheltuieli, ofertanții având dreptul cât și obligația de a prevedea toate costurile
rezultate din listele de cantități și din oferta sa. Pentru capitolul 5.1 fiecare ofertant are libertatea de a propune propriile costuri în
funcție de organizarea proprie și cerințele Documentației de atribuire.
***) Se permite ofertanților să utilizeze propriile distanțe de transport pentru resursele materiale de la furnizori la locul lucrării. În
cadrul propunerii tehnice ofertanții trebuie să indice principalii furnizori precum și distanța de transport de la aceștia.
****) La întocmirea ofertei sunt aplicabile prevederile Ordinul 1568/2002,
Valoarea totală estimată: 27361791.52 RON 💰
Scurtă descriere:
Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice fazele PT, DDE și asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție : REABILITARE ENERGETICĂ APROFUNDATĂ PALAT ADMINISTRATIV DROBETA TURNU SEVERIN . Obiectele contractului sunt:- realizarea documentațiilor necesare pentru obținerea autorizației de construcție;- realizare proiect tehnic faza Proiect tehnic de execuție și Detalii de execuție;- Asistența tehnică a Proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor (conform programului de control pe șantier, acolo unde prezența proiectantului este obligatorie și la solicitarea Contractantului sau a Autorității Contractante. - Furnizarea dotărilor și a activelor necorporale care fac obiectul contractului - realizarea tuturor lucrărilor care fac obiectul D.A.L.I .
Arată mai mult
Durata: 21 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, PNRR/2022/C5/2/B.2.2.b/1 , Componenta 5- Valul renovării/ Axa 2-Schema de Granturi pentru eficienţă energetică în clădiri publice.
Informații suplimentare:
Informatii privind sustinerea tehnico profesională:
Capacitatea tehnică si/sau profesională a operatorului economic poate fi sustinută în conformitate cu art.182 din Legea nr.98/2016.
Prin angajamentul ferm, tertul / tertii confirmă faptul că va /vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activităti pentru care a acordat
Arată mai mult
sustinerea, fie prin indicarea resurselor tehnice si profesionale pe care le va pune la dispozitie ofertantului (descriind modul concret
în care va realiza acest lucru).
Conform prevederilor art.184 din Legea nr.98/2016, prin angajamentul ferm, tertul/tertii se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod
solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achizitie publică. Răspunderea solidară a tertului/tertilor sustinător/sustinători se va angaja sub conditia neîndeplinirii de către acesta /acestia a obligatiilor de sustinere asumate prin angajament.
Arată mai mult
Autoritatea contractantă respinge tertul sustinător propus dacă acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere si solicită candidatului/ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt tert, cu respectarea principiului tratamentului egal.
Arată mai mult
Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu angajamentul precum si documentele anexe la angajament, transmise de catre tertul/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora iar documentele justificative ale acestora se vor solicita doar ofertantului clasat pe primul loc.
Arată mai mult
Modalitate de îndeplinire: DUAE completat de ofertant în care se vor include informatiile cu privire la existenta unei sustineri de tertă parte, inclusiv măsurile avute în vedere de acesta pentru a accesa în orice moment resursele necesare, la care se atasează DUAE si angajamentul ferm ale tertului sustinător/ angajamentele ferme ale tertilor sustinători din care trebuie să rezulte modul efectiv în care tertul/tertii sustinători vor asigura îndeplinirea angajamentului.
Arată mai mult
Tertul/tertii sustinători vor completa DUAE cu informatii privind nivelul lor de experientă, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător sustinerii acordate.
Prin angajamentul ferm, tertul/tertii confirmă faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activităti pentru care a acordat
Arată mai mult
sustinerea, fie prin indicarea resurselor tehnice si profesionale pe care le va pune la dispozitie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru).
Conform prevederilor art.184 din Legea nr.98/2016, prin angajamentul ferm, tertul/tertii se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achizitie publică. Răspunderea solidară a tertului/tertilor
sustinător/sustinători se va angaja sub conditia neîndeplinirii de către acesta/acestia a obligatiilor de sustinere asumate prin angajament.
Autoritatea contractantă respinge tertul sustinător propus dacă acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea
sau se încadrează printre motivele de excludere si solicită candidatului/ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt tert, cu respectarea principiului tratamentului egal.
Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu angajamentul precum si documentele anexe la angajament, transmise
de catre tertul/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia /acestora iar documentele
justificative ale acestora se vor solicita doar ofertantului clasat pe primul loc.
Referitor la completarea DUAE: autoritatea contractanta a activat optiunea α (alfa) din sectiunea Partea IV: criteriile de selectie,
operatorul economic se va limita la completarea in DUAE a campului α (alfa) – indicatie globala pentru toate criteriile de selectie,
fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A,B,C,D.
Informatii privind asocierea:
În cazul depunerii unei oferte comune, fiecare operator economic membru al asocierii va prezenta DUAE în care vor include
informatiile cu privire la modul de îndeplinire a cerintelor de capacitate tehnică si profesională.
Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu si acordul de asociere, iar documentele justificative care probeaza cele
asumate in acesta vor fi solicitate, ulterior, doar ofertantului clasat pe primul loc, dupa evaluarea ofertelor.
fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A,B,C,D .
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, JUD. MEHEDINTI

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertantul individual/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Tertul sustinator nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art.164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 actualizata. Se va completa conform art. 193 din Legea 98/2016 un DUAE (Documentul Unic European de Achizitie), separat, de catre fiecare dintre operatorii
Arată mai mult
economici participanti la procedura de atribuire, indiferent de calitatea avuta in cadrul procedurii, cu informatiile aferente situatiei lor. DUAE este integrat in SEAP. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei:
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I in urma aplicarii criteriului de atribuire, conform art. 196 alin. 2 si (2^1) din Legea 98/2016, dupa cum urmeaza:
Arată mai mult
• certificate de atestate fiscala privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării;
Mentiune: potrivit art. 165 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, „pentru respectarea prevederilor alin. (2), în etapa prevăzută la art. 196 alin. (2), operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin.(1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate."
Arată mai mult
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Arată mai mult
• după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art.166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art.171 din Legea 98/2016; • alte documente edificatoare, după caz.
Pentru persoanele juridice straine, in conformitate cu art. 168 alin.1 din Legea 98/2016, va fi acceptat ca fiind suficient si relevant pentru demonstrarea faptului ca ofertantul nu se incadreaza in una dintre situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, in tara de origine sau in tara in care ofertantul este stabilit, cum ar fi: certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva. In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit ofertantul/candidatul nu se emit documente de natura celor mentionate anterior sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167, autoritatea contractanta accepta o declaratie pe propria raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens. Precizari:
Arată mai mult
a. In cazul depunerii unei oferte in asociere, fiecare asociat are obligatia de a demonstra indeplinirea cerintei. DUAE se solicita si eventualilor subcontractanti/terti sustinatori. Documentele de confirmare ale asociatilor/subcontractantilor/tertilor sustinatori sau alta calitate pe care o detin in cadrul procedurii de atribuire vor fi prezentate, in urma solicitarii autoritatii contractante, de ofertantul clasat pe locul I .
Arată mai mult
b. Incadrarea in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 164, art. 165, art. 167 din Legea nr. 98/2016 , atrage excluderea ofertantului din procedura pentru atribuirea contractului;
c. In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit operatorul economic, nu se emit documente de tipul celor solicitate sau acestea nu vizeaza toate situatiile cuprinse la art. 164, art. 165 si art. 167, se accepta orice document considerat edificator emis de autoritati competente din tara respectiva;
Arată mai mult
d. In cazul ofertantilor persoane juridice/fizice straine documentele vor fi transmise in limba in care au fost emise, in copie certificate "conform cu originalul", semnata de reprezentantul legal, insotite de o traducere autorizata a acestora in limba romana.
Arată mai mult
2. Persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante, în ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Constantin Alin Isuf –Prefect; Pavel Cristinel – Subprefect; Cosmina Giorgiana Stanomir – Subprefect ; Drăgan Carmen Ileana- Sef Serviciu Juridic; Manolea Elena – Sef Serviciu Contabilitate, Resurse Umane, Achiziții , Administrativ și Informatică; Alexandru -Trotea Ana Maria -Secretar general / Manager de proiect, Vintila Ion – ofiter de implementare/Director cancelarie; Stancu Adriana – ofiter legalitate ; Giorgi Elena Adela - ofiter monitorizare; Ion Catalin Paulescu - responsabil financiar, Gabriela Ramona Dumangiu - Responsabil cu terțe persoane juridice, Lucian Bosoanca - Responsabil achiziții publice, Vizitiu Andreea - Responsabil achiziții publice 2, Eugenia-Corina Macavei - Sef Serviciu Coordonare Institutionala, Augustin-Mihai Mufturel. responsabil tehnic 1. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.5K din Regulamentul (UE) 2022/576 al Consiliului din 8 aprilie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina. 3. Ofertantul individual/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Tertul sustinator nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 59, 60 din Legea nr.98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: Declaratia privind neîncadrarea in situatiile potential generatoare de conflict de interese, asa cum sunt acestea definite la art. 60 din Legea 98/2016. Se va prezenta odata cu DUAE de catre toti operatorii economici (inclusiv asociatii, tertii sustinatori si subcontractantii, daca este cazul). Se va completa Formularul din documentatia de atribuire.
Arată mai mult
Ofertantii vor completa in DUAE informatiile privind capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, respectiv:
In conformitate cu prevederile art. 173 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice, autoritatea contractanta are dreptul de a solicita oricarui operator economic sa prezinte documente relevante care sa dovedeasca forma de inregistrare si, dupa caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu cerintele legale din tara in care este stabilit operatorul economic.
Arată mai mult
Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii in tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Operatorii economici nerezidenti (straini) vor prezenta documente care dovedesc o forma de inregistrare, de atestare, ori apartenenta din punct de vedere profesional in tara de origine, insotite de traducerea autorizata a acestora in limba romana.
Informatiile cuprinse in documentele prezentate trebuie sa fie reale/actuale la momentul prezentarii lor.
1. Exercitarea activitatii profesionale pentru persoane juridice/fizice române:
- Certificatul Constatator emis de ONRC.
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din Certificatul constatator.
Arată mai mult
Informatiile cuprinse in Certificatul Constatator trebuie sa fie valabile/reale la momentul prezentarii.
2. Exercitarea activitatii profesionale pentru persoane juridice/fizice straine:
- Prezentarea de documente care dovedesc o forma de inregistrare ori apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu legislatia tarii de rezidenta a operatorului economic (se va verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do). Din datele cuprinse in documente trebuie sa rezulte ca ofertantul are dreptul sa desfasoare activitati in conformitate cu obiectul contractului.
Arată mai mult
-Ofertantii vor completa DUAE, urmand ca documentul justificativ, respectiv certificatul ONRC sau pentru ofertantii straini, document echivalent emis in tara de rezidenta, sa fie prezentat doar la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluării ofertelor, conform art.193-195 din Legea nr.98/2016, de catre operatorul economic clasat pe primul loc. In cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte aceste documente, pentru partea de contract pe care o va realiza.
Arată mai mult
Cerinta se aplică inclusiv pentru subcontractantii si/sau tertii sustinători care completează informatiile aferente situatiei lor. Deoarece in DUAE autoritatea contractanta a bifat a: INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE, operatorul economic se poate limita la completarea secțiunii a din partea IV fără să trebuiască să completeze nicio altă secțiune din partea IV.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Cerinta nr. 2: Experienta similara in servicii Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Lista principalelor servicii prestate in cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, (raportati la data limita de depunere a ofertei stabilita initial prin anuntul de participare) cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privati, insotita de certificari/documente constatatoare sau echivalent. Prin lista serviciilor prestate insotita de certificari /documente constatatoare sau echivalent, ofertantul trebuie să faca dovada ca, in ultimii 3 ani calculati pana la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor au fost executate in conformitate cu normele profesionale in domeniu si duse la bun sfarsit, servicii similare cu cele ce fac obiectul prezentei proceduri de atribuire, servicii de proiectare cu o valoare totala cumulata minim 400.000 Lei fără TVA în cadrul a maxim 3 contracte. Pentru demonstrarea experientei similare, ofertantii vor prezenta: - maxim 3 contracte care au avut ca obiect servicii de elaborare si/sau revizuire si/sau actualizare si/sau completare Studiu de Fezabilitate si/sau Documentație tehnica pentru Autorizarea de construire si/sau Proiecte tehnice si/sau Detalii de execuție si/sau DALI aferente unei construcții civile (construire /consolidare/consolidare și/sau extindere /reabilitare/modernizare) a unei cladiri categoria minim C. Nota: Daca se decaleaza termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzator (cu zilele de decalare) si perioada aferentă experientei similare.
Arată mai mult
Proportia de subcontractare Proporţia de subcontractare Daca este aplicabil, ofertantii includ informatiile cu privire la subcontractanti în DUAE. Autoritatea contractanta solicita ofertantului sa precizeze in oferta : a) partea/partile din contract pe care intentioneaza sa o/le subcontracteze; si b)datele de identificare ale subcontractantilor propusi, daca acestia din urma sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei. Subcontractantii propusi trebuie sa respecte aceleasi obligatii ca si ofertantii, in domeniul mediului, social si al relatiilor de munca, stabilite prin legislatia adoptata la nivelul Uniunii Europene, legislatia nationala, prin acorduri colective sau prin tratatele si acordurile internationale in aceste domenii, prevazute in documentatia de atribuire potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 actualizata. In cazul in care ofertantul intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract, DUAE include si informatii privind partea din contract care urmeaza a fi eventual subcontractata si va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractantii pe a caror capacitati ofertantul se bazeaza pentru demonstrarea indeplinirii anumitor criterii de calificare sunt considerati si terti sustinatori, caz in care acordul de subcontractare reprezinta, in acelasi timp, si angajamentul ferm. Autoritatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE, constand intr-o declaratie pe propria raspundere actualizata, ca dovada preliminara in locul certificatelor eliberate de catre autoritatile publice sau de catre terti care confirma ca operatorul economic in cauza indeplineste urmatoarele conditii: a) nu se afla in niciuna din situatiile de excludere mentionate la art. 164, 165 si 167; b) indeplineste criteriile privind capacitatea, astfel cum au fost solicitate de autoritatea contractanta. Subcontractantii pe a caror capacitati se bazeaza ofertantul trebuie sa completeze, la randul lor, DUAE separat, incluzand toate informatiile mentionate la lit. a), precum si cele de la lit. b) care prezinta relevanta din perspectiva capacitatilor subcontractantilor pe care se bazeaza ofertantul in cadrul procedurii de atribuire respective. In cazul subcontractantilor pe a caror capacitati ofertantul nu se bazeaza, DUAE va contine numai informatiile mentionate la lit. a). Autoritatea contractanta poate respinge subcontractantul propus daca acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se încadreaza printre motivele de excludere si solicita ofertantului o singura data – înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt subcontractant.
Arată mai mult
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat Cerinta nr.1 Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat Experienta similara in lucrari Ofertantii vor prezenta lista principalelor lucrari executate in cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 5 ani, cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privati, insotita de certificari /documente constatatoare sau echivalent. Ultimii 5 ani vor fi calculati pana la data limita de depunere a ofertei. Prin lista lucrarilor executate insotita de certificari/documente constatatoare sau echivalent, ofertantul trebuie sa faca dovada ca, in ultimii 5 ani calculati pana la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor au fost executate in conformitate cu normele profesionale in domeniu si duse la bun sfarsit lucrari similare cu cele ce fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedura la nivelul unui contract, maximum 3 contracte, cu o valoare totala, fara TVA mai mare sau cel putin egala cu 20.000.000 lei. Pentru demonstrarea experientei similare ofertantii vor prezenta: - maxim 3 contracte care au avut ca obiect orice tip de lucrari aferente constructiilor civile, cum ar fi construire /consolidare /consolidare și/sau extindere/ reabilitare /modernizare a unei cladiri categoria minim C. Nota 1: Daca se decaleaza termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzator (cu zilele de decalare) si perioada aferentă experientei similare. Prin sintagma lucrări duse la bun sfârşit se înţelege: a) lucrări recepţionate la terminarea lucrarilor pentru parti/obiecte/sectoare din/de constructie, in conditiile legii, daca acestea sunt distincte/independente din punct de vedere fizic si functional; sau b) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau c) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal de recepţie finală În cazul unei asocieri cerinta minima se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Experienta similara a subcontractantilor va fi luata in considerare pentru partea lor de implicare in contractul care urmeaza a fi atribuit.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Completare DUAE de catre operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator, dupa caz). Deoarece in DUAE autoritatea contractanta a bifat a: INDICATIE GLOBALA PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECTIE, operatorul economic se poate limita la completarea sectiunii a din partea IV fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune din partea IV. Documentele vor fi postate în SEAP in copie lizibila semnate cu semnatura electronica extinsa. Documentele ce vor fi prezentate in vederea indeplinirii cerintei vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor si pot fi certificate /recomandari / procese verbale /orice alte tipuri de documente edificatoare care probeaza/ confirma îndeplinirea cerintelor de calificare. Din aceste documente trebuie sa reiasa: a. obiectul lucrarilor astfel incat sa fie furnizate toate informatiile solicitate si necesare pentru a se verifica indeplinirea cerintei privind experienta similara, b. beneficiarii, indiferent dacă acestia sunt autorităti contractante sau clienti privati, c. valoarea - in lei fara TVA, d. perioada, mai exact intervalul periodic (data de inceput si data de finalizare) in care s-a executat contractul e. locul executiei lucrarilor Documentele prezentate pentru indeplinirea cerintei vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (autoritate contractanta sau client privat). Documentele emise in alta limba decat romana vor fi insotite de traducerea autorizata in limba romana.
Arată mai mult
Se va completa DUAE pentru fiecare subcontractant precum si acordul de subcontractare. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate in acordul de subcontractare urmeaza a fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire conform art.196 din Legea nr.98/2016 Notă: Nedepunerea odata cu oferta, a acordului de subcontractare constituie temei pentru solicitarea de clarificari iar pentru eventualele inadvertente de formă ale informatiilor cuprinse în sectiunile DUAE, atât ale ofertantului, cât si ale subcontractantului, se vor solicita clarificari acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoare a procedurii de atribuire. Referitor la completarea DUAE: autoritatea contractanta a activat optiunea α (alfa) din sectiunea Partea IV: criteriile de selectie, operatorul economic se va limita la completarea in DUAE a campului α (alfa) – indicatie globala pentru toate criteriile de selectie, fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A,B,C,D.
Arată mai mult
Executarea contractului
Condiții de executare a contractului:
CLAUZĂ SUSPENSIVĂ:
Încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea/aprobarea finanțării lucrărilor din fondul de la bugetul de stat și fonduri europene nerambursabile, semnarea contractului fiind posibilă doar în situația în care se respectă dispozițiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.
Arată mai mult
Având în vedere dispozițiile legii 98/2016 privind achizițiile publice și H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație.
Arată mai mult
În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, până la data de 31.08.2023 Autoritatea Contractantă va putea aplica prevederile art. 212 alin. (1) lit. C teza a II-a din Legea nr... detalii pe www.e-licitatie.ro

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-01-14 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-07-14 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: nu e cazul
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Experienta profesionala a personalului desemnat pentru realizarea contractului (experti cheie propusi pentru realizarea activitatilor din cadrul contractului ) – P2t (30,00 %)
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de garantie a lucrarilor
Preț (pondere): 40

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4222174
Contact
Punct de contact: Lucian bosoanca
Adresă internet: www.prefecturamehedinti.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100166964 🌏

Referință
Informații suplimentare
VI.3 INFORMATII SUPLIMENTARE
Ofertantii au obligatia de informa autoritatea contractanta cu privire la elemente confidentiale ale ofertelor, inclusiv secrete tehnice sau
comerciale. Operatorii economici indică şi dovedesc în cuprinsul ofertei care informaţii din propunerea tehnică, elemente din propunerea
financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost sunt confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau
comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informaţiile indicate de operatorii economici din propunerea
tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost ca fiind confidenţiale trebuie să fie însoţite de
dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile art.57
alin. (1) din Legea 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare.
Modul in care se poate accesa DUAE in vederea completarii de catre operatorii economici interesati: direct din aplicație.
Operatorul economic are obligatia de a transmite oferta si DUAE (utilizand facilitatea SICAP) in format electronic si numai pana la data si
ora-limita de depunere a ofertelor prevazute in anuntul de participare. Toate documentele (garantia de participare, documentele de
calificare, propunerea tehnica si propunerea financiara) vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat,
eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii si incarcate in SEAP in sectiunile specific disponibile in sistemul
informatic si numai de catre operatorii economici inregistrati.
Referitor la completarea DUAE, in cazul in care autoritatea contractanta a activat optiunea alfa din sectiunea Partea IV: criteriile de
selectie, operatorul economic se va limita la completarea in DUAE a campului (alfa), fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune
din partea IV, sectiunile A,B,C,D.
Fiecare participant la procedura de atribuire a contractului de achizitie publica, indiferent de calitatea sa (ofertant unic, lider de asociere,
asociat, subcontractant, tert sustinator) va completa propriul sau DUAE.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul
obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoatre a ponderilor acestora . În situația în care egalitatea se menține autoritatea
contractantă va solicita noi propuneri financiare, ce va fi transmisă în SEAP, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea
financiară cea mai mica.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea
standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de
fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a caii de atac sunt cele prevazute la art. 8 din Legea nr.101/2016
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Institutia prefectului judetul mehedinti
Adresa poștală: STR TRAIAN NR 89
Orașul poștal: Drobeta-Turnu Severin
Cod poștal: 220132
Telefon: +40 731261241 📞
E-mail: achizitiipublice@prefecturamehedinti.ro 📧
Fax: +40 252311469 📠
Adresă internet: www.prefecturamehedinti.ro 🌏
Sursa: OJS 2023/S 119-372513 (2023-06-19)
Anunt de atribuire (2023-09-26)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 27088173.60 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-09-26 📅
Data publicării: 2023-09-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 188-585209
Se referă la anunț: 2023/S 119-372513
Număr JO-S: 188

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-09-08 📅
Nume: Concelex
Numărul național de înregistrare: RO 6544184
Adresa poștală: Strada Aeroportului, Nr. 120-130
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 013594
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 216672275 📞
E-mail: seap@concelex.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.concelex.ro 🌏
Nume: Quadratum architecture
Numărul național de înregistrare: RO15086345
Adresa poștală: Strada Plevnei, Nr. 145 b, Sector: 6
Cod poștal: 060012
Telefon: +40 742101859 📞
E-mail: office@quadratum.ro 📧
Adresă internet: www.quadratum.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 27088173.60 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2023/S 188-585209 (2023-09-26)
Anunt de atribuire (2025-04-03)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție : REABILITARE ENERGETICĂ APROFUNDATĂ PALAT ADMINISTRATIV DROBETA TURNU SEVERIN
Număr de referință: 1/2023
Scurtă descriere:
Contractul are ca obiect Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice fazele PT, DDE și asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție : REABILITARE ENERGETICĂ APROFUNDATĂ PALAT ADMINISTRATIV DROBETA TURNU SEVERIN . Obiectele contractului sunt:- realizarea documentațiilor necesare pentru obținerea autorizației de construcție;- realizare proiect tehnic faza Proiect tehnic de execuție și Detalii de execuție;- Asistența tehnică a Proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor (conform programului de control pe șantier, acolo unde prezența proiectantului este obligatorie și la solicitarea Contractantului sau a Autorității Contractante. - Furnizarea dotărilor și a activelor necorporale care fac obiectul contractului - realizarea tuturor lucrărilor care fac obiectul D.A.L.I Valoarea estimată a fost calculată din adunarea următoarelor capitole bugetare: 2. Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului - 98.400 lei 3.5.4. Documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor /acordurilor / autorizațiilor - 101.444 lei 3.5.6. Proiect tehnic și detalii de execuție - 410.000 lei 3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului - 62.500 lei 4.1. Construcții și instalații - 20.574.150,80 lei 4.2. Montaj utilaj tehnologic - 974.163,06 lei 4.3. Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj - 3.912.385 lei 5.1. Organizare de șantier - 1.216.448,66 lei 6. Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste - 12.300 lei - Total valoare estimată (lei fără TVA) - 27.361.791,52 - Cheltuieli diverse si neprevazute (neincluse in valoarea estimata a contractului) - 2.255.232,53 lei fara TVA . Note: *)Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 12 zile. Autoritatea contractanta va răspunde solicitărilor de clarificări înainte cu 6 zile de data limita de depunere a ofertelor” **) Nu există limitări între capitole sau subcapitole de cheltuieli, ofertanții având dreptul cât și obligația de a prevedea toate costurile rezultate din listele de cantități și din oferta sa. Pentru capitolul 5.1 fiecare ofertant are libertatea de a propune propriile costuri în funcție de organizarea proprie și cerințele Documentației de atribuire. ***) Se permite ofertanților să utilizeze propriile distanțe de transport pentru resursele materiale de la furnizori la locul lucrării. În cadrul propunerii tehnice ofertanții trebuie să indice principalii furnizori precum și distanța de transport de la aceștia. ****) La întocmirea ofertei sunt aplicabile prevederile Ordinul 1568/2002,
Arată mai mult
Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de construcţii complete sau parţiale şi lucrări publice 📦
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 28614453.45 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice fazele PT, DDE și asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție : REABILITARE ENERGETICĂ APROFUNDATĂ PALAT ADMINISTRATIV DROBETA TURNU SEVERIN . Obiectele contractului sunt:- realizarea documentațiilor necesare pentru obținerea autorizației de construcție;- realizare proiect tehnic faza Proiect tehnic de execuție și Detalii de execuție;- Asistența tehnică a Proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor (conform programului de control pe șantier, acolo unde prezența proiectantului este obligatorie și la solicitarea Contractantului sau a Autorității Contractante. - Furnizarea dotărilor și a activelor necorporale care fac obiectul contractului - realizarea tuturor lucrărilor care fac obiectul D.A.L.I .
Arată mai mult
Informații suplimentare:
Informatii privind sustinerea tehnico profesională: Capacitatea tehnică si/sau profesională a operatorului economic poate fi sustinută în conformitate cu art.182 din Legea nr.98/2016. Prin angajamentul ferm, tertul / tertii confirmă faptul că va /vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activităti pentru care a acordat sustinerea, fie prin indicarea resurselor tehnice si profesionale pe care le va pune la dispozitie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Conform prevederilor art.184 din Legea nr.98/2016, prin angajamentul ferm, tertul/tertii se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achizitie publică. Răspunderea solidară a tertului/tertilor sustinător/sustinători se va angaja sub conditia neîndeplinirii de către acesta /acestia a obligatiilor de sustinere asumate prin angajament. Autoritatea contractantă respinge tertul sustinător propus dacă acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere si solicită candidatului/ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt tert, cu respectarea principiului tratamentului egal. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu angajamentul precum si documentele anexe la angajament, transmise de catre tertul/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora iar documentele justificative ale acestora se vor solicita doar ofertantului clasat pe primul loc. Modalitate de îndeplinire: DUAE completat de ofertant în care se vor include informatiile cu privire la existenta unei sustineri de tertă parte, inclusiv măsurile avute în vedere de acesta pentru a accesa în orice moment resursele necesare, la care se atasează DUAE si angajamentul ferm ale tertului sustinător/ angajamentele ferme ale tertilor sustinători din care trebuie să rezulte modul efectiv în care tertul/tertii sustinători vor asigura îndeplinirea angajamentului. Tertul/tertii sustinători vor completa DUAE cu informatii privind nivelul lor de experientă, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător sustinerii acordate. Prin angajamentul ferm, tertul/tertii confirmă faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activităti pentru care a acordat sustinerea, fie prin indicarea resurselor tehnice si profesionale pe care le va pune la dispozitie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Conform prevederilor art.184 din Legea nr.98/2016, prin angajamentul ferm, tertul/tertii se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achizitie publică. Răspunderea solidară a tertului/tertilor sustinător/sustinători se va angaja sub conditia neîndeplinirii de către acesta/acestia a obligatiilor de sustinere asumate prin angajament. Autoritatea contractantă respinge tertul sustinător propus dacă acesta nu îndeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere si solicită candidatului/ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia si prezentarea unui alt tert, cu respectarea principiului tratamentului egal. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu angajamentul precum si documentele anexe la angajament, transmise de catre tertul/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia /acestora iar documentele justificative ale acestora se vor solicita doar ofertantului clasat pe primul loc. Referitor la completarea DUAE: autoritatea contractanta a activat optiunea α (alfa) din sectiunea Partea IV: criteriile de selectie, operatorul economic se va limita la completarea in DUAE a campului α (alfa) – indicatie globala pentru toate criteriile de selectie, fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A,B,C,D. Informatii privind asocierea: În cazul depunerii unei oferte comune, fiecare operator economic membru al asocierii va prezenta DUAE în care vor include informatiile cu privire la modul de îndeplinire a cerintelor de capacitate tehnică si profesională. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu si acordul de asociere, iar documentele justificative care probeaza cele asumate in acesta vor fi solicitate, ulterior, doar ofertantului clasat pe primul loc, dupa evaluarea ofertelor. În cazul depunerii unei oferte comune, fiecare operator economic membru al asocierii va prezenta DUAE în care vor include informatiile cu privire la modul de îndeplinire a cerintelor de capacitate tehnică si profesională. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta in mod obligatoriu si acordul de asociere, iar documentele justificative care probeaza cele asumate in acesta vor fi solicitate, ulterior, doar ofertantului clasat pe primul loc, dupa evaluarea ofertelor. Referitor la completarea DUAE: autoritatea contractanta a activat optiunea α (alfa) din sectiunea Partea IV: criteriile de selectie, operatorul economic se va limita la completarea in DUAE a campului α (alfa) – indicatie globala pentru toate criteriile de selectie, fara sa trebuiasca sa completeze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A,B,C,D .
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, JUD. MEHEDINTI
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Mehedinţi 🏙️
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE

Atribuirea contractului
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: 9260
Data încheierii contractului: 2023-09-08 📅
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 28614453.45 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1112345/CIF: RO 6544184
Responsabil parte ofertantă
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0000
Informații despre licitații
Contractul a fost atribuit unui grup de operatori economici
Numele și adresa contractantului
Nume: Quadratum architecture
Numărul național de înregistrare: RO15086345
Adresa poștală: Strada Plevnei, Nr. 145 b, Sector: 6
Cod poștal: 060012
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@quadratum.ro 📧
Telefon: +40 742101859 📞
URL: https://www.quadratum.ro 🌏
Nume: Concelex
Numărul național de înregistrare: RO 6544184
Adresa poștală: Strada Aeroportului, Nr. 120-130
Cod poștal: 013594
E-mail: seap@concelex.ro 📧
Telefon: +40 216672275 📞
Fax: +40 214904096 📠
URL: https://www.concelex.ro 🌏

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Institutia prefectului-judetul mehedinti
Numărul național de înregistrare: 4222174
Adresa poștală: Strada: Traian, nr. 89
Cod poștal: 220134
Orașul poștal: Drobeta-Turnu Severin
Regiune: Mehedinţi 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Lucian bosoanca
E-mail: achizitiipublice@prefecturamehedinti.ro 📧
Telefon: +40 731261241 📞
Fax: +40 252311469 📠
URL: https://www.prefecturamehedinti.ro 🌏

Informații complementare
Revizuirea organismului
Numărul național de înregistrare: 20329980
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti 🏙️
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Numărul național de înregistrare: 4222174_3
Regiune: Mehedinţi 🏙️
URL: https://www.prefecturamehedinti.ro 🌏

Modificări
Alte informații suplimentare
Modificari nesubstantiale Modificari de valoare scazuta (modificarile nu aduc atingere caracterului general al contractului/acordului-cadru in baza caruia se atribuire contractul subsecvent respectiv Valoarea modificarilor este mai mica decat 10% din pretul contractului de achizitie publica de servicii sau produse sau mai mica decat 15% din pretul contractului de achizitie publica initial in cazul contractului de achizitie publica de lucrari
Arată mai mult
Principalul motiv al modificării: Modificări care nu sunt substanțiale.
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: CON-0001
Valoare nouă
Text:
1. Prin executia acestor lucrari din actul aditional nr 1 , valoarea contractului de 27.088.173,60 lei fara TVA ,se majoreaza cu 1.526.279, 85 lei fara TVA , constand in : - Continuare pereti beton armat C2 - 298.728,95 lei fara TVA. - Instalatii electrice prize si tablouri C1+C2 – 1.227.550, 90 lei fara TVA. TOTAL = 1.526.279.85 lei fara TVA ( 1.816.273,02 lei cu TVA). 2. Durata necesară executării lucrărilor de : Continuare pereți beton armat și Instalatii electrice prize si tablouri C1+C2 ( durata evaluata de Antreprenor) și execuția lucrărilor pe etape în paralel cu desfășurarea activității aparatului de specialitate a CJ Mehedinți în aceeași clădire , presupune extinderea termenului de finalizare a lucrărilor până la data de 31.12.2025. In consecință, durata inițială de 12 luni de la emiterea Ordinului de începere a execuției lucrarilor este necesar să fie prelungită cu 7,5 luni .
Arată mai mult
Sursa: OJS 2025/S 068-221402 (2025-04-03)