Servicii de Control prin Teledetectie a cererilor unice – an de cerere 2016, lot 1 si lot 2

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura

Se solicita prestarea de „Servicii de Control prin Teledetectie a cererilor unice – an de cerere 2016”, pe 2 loturi, prin încheierea unui acord-cadru pentru fiecare lot în parte.
Statele membre ale Uniunii Europene, în cooperare cu Comisia Europeana, utilizeaza teledetectia pentru a controla cel putin o parte din suprafetele agricole subventionate din fonduri europene, fiecare stat membru fiind responsabil de desfasurarea acestei activitati pe teritoriul sau.
În conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1306/2013, Regulamentul de punere în aplicare (CE) nr. 809/2014 si Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2333 din 14.12.2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014, coroborat cu documentul de lucru DSCG/2014/32_FINAL-Rev2 emis de DG AGRI pentru Campania 2016, APIA a decis sa foloseasca pentru controlul cererilor de sprijin depuse de catre fermieri, atât controlul prin masuratori clasice pe teren cât si controlul prin teledetectie.
În anul de cerere 2016, în vederea efectuarii controlului prin teledetectie (CwRS), România are alocata o cota de imagini de cca 30 000 km², distribuita în 20 zone separate (site-uri), amplasate pe întreg teritoriul României, fiecare site acoperind o suprafata de imagine de 1 500 km²;
Imaginile satelitare furnizate de catre JRC, vor fi de foarte mare rezolutie (VHR) si de înalta rezolutie (HR). Pentru fiecare din cele 20 de zone de control se utilizeaza doua imagini de foarte mare rezolutie (VHR) si doua de înalta rezolutie (HR).
Se estimeaza ca un numar maxim de 85 000 fermieri vor putea fi controlati prin teledetectie în anul de cerere 2016.
Achizitia se va derula pe 2 loturi:
Lotul 1: vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de vest a tarii.
Lotul 2: vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de est a tarii.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2016-09-19. Achiziția publică a fost publicată pe 2016-08-16.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2016-08-16 Anunţ de participare
2016-08-30 Informaţii suplimentare
2016-09-14 Informaţii suplimentare
2016-10-17 Anunt de atribuire
2017-01-04 Informaţii suplimentare
Anunţ de participare (2016-08-16)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de inspecţie şi testare tehnică
Cantitate sau domeniu:
Se estimeaza ca un numar maxim de 85 000 fermieri vor putea fi controlati prin teledetectie în anul de cerere 2016, dupa cum urmeaza:Lotul 1:Vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de vest a tarii, astfel judetele aferente lotului I sunt urmatoarele: MM; BN; SM; SJ; BH; CJ; MS; AB; SB; HD; AR; TM; CS; VL; AG; OT; TR; DJ; MH.1. Cantitatea maxima de servicii pentru lotul 1 care urmeaza a fi achizitionate pe toata durata acordului-cadru se va realiza pentru un numar maxim estimat de 44 200 dosare de control (dintre care 34 476 dosare standard si 9 724 dosare extra).2. Cantitatea minima de servicii pentru lotul 1 care urmeaza a fi achizitionate pe toata durata acordului-cadru se va realiza pentru un numar minim estimat de 33 150 dosare de control (dintre care 25 857 dosare standard si 7 293 dosare extra).3. Cantitatea maxima de servicii pentru lotul 1 care se preconizeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru, se va realiza pentru un numar maxim estimat de 39 780 dosare de control (dintre care 31 028 dosare standard si 8 752 dosare extra).4. Cantitatea minima de servicii pentru lotul 1 care se preconizeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru, se va realiza pentru un numar minim estimat de 17 520 dosare de control (dintre care 13 790 dosare standard si 3 890 dosare extra).Valoarea totala maxima estimata a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru pentru lotul 1 este de 4 140 700 RON fara TVA si corespunde cantitatii maxime de servicii care urmeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent.Valoarea totala minima estimata a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru pentru lotul 1 este de 1 840 311 RON fara TVA, si corespunde cantitatii minime de servicii care urmeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecventLotul 2:Vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de est a tarii, astfel judetele aferente lotului II sunt urmatoarele: BT; SV; IS; VS; HR; BV; CV; BC; VN; GL; BR; BZ; CL; IL; CT; PH; DB; IF; GR; TR; AG.1. Cantitatea maxima de servicii pentru lotul 2 care urmeaza a fi achizitionate pe toata durata acordului-cadru se va realiza pentru un numar maxim estimat de 40 800 dosare de control (dintre care 31 824 dosare standard si 8 976 dosare extra).2. Cantitatea minima de servicii pentru lotul 2 care urmeaza a fi achizitionate pe toata durata acordului-cadru se va realiza pentru un numar minim estimat de 30 600 dosare de control (dintre care 23 868 dosare standard si 6 732 dosare extra).3. Cantitatea maxima de servicii pentru lotul 2 care se preconizeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru, se va realiza pentru un numar maxim estimat de 36 720 dosare de control (dintre care 28 642 dosare standard si 8 078 dosare extra).4. Cantitatea minima de servicii pentru lotul 2 care se preconizeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru, se va realiza pentru un numar minim estimat de 16 320 dosare de control (dintre care 12 730 dosare standard si 3 590 dosare extra).Valoarea totala maxima estimata a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru pentru lotul 2 este de 3 822 185 RON fara TVA si corespunde cantitatii maxime de servicii care urmeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecventValoarea totala minima estimata a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru pentru lotul 2 este de 1 698 749 RON fara TVA si corespunde cantitatii minime de servicii care urmeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent.8 847 650
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 8 847 650 💰
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de inspecţie şi testare tehnică 📦

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru unul sau mai multe loturi
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura
Adresa poștală: B-dul Carol I nr. 17
Cod poștal: 030161
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.apia.org.ro 🌏
E-mail: cristina.gavrila@apia.org.ro 📧
Telefon: +40 213054976 📞
Fax: +40 213054975 📠

Referință
Date
Data trimiterii: 2016-08-16 📅
Termen-limită de depunere: 2016-09-19 📅
Data publicării: 2016-08-19 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2016/S 159-288532
Număr JO-S: 159
Informații suplimentare
1. În situatia în care se constata ca ofertele clasate pe primul loc au preturi egale, autoritatea contractanta va solicita clarificari prin intermediul SEAP, în vederea încarcarii electronice de catre operatorii economici de documente care contin noi preturi. 2. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încarcate în SEAP operatorii economici trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (acest program este disponibil gratuit pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica). 3. Ofertantii vor indica în cuprinsul ofertei care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala. In vederea completarii DUAE operatorii economici vor utiliza prevederile din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5.1.2016 conform HG 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Se va accesa urmatorul link https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/espd/filter in vederea completarii DUAE.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Frecvența atribuirii contractelor: Se estimeaza ca acordul-cadru se va aplica în perioada: 1.8.2016 – 1.8.2017;
Scurtă descriere:
Se solicita prestarea de „Servicii de Control prin Teledetectie a cererilor unice – an de cerere 2016”, pe 2 loturi, prin încheierea unui acord-cadru pentru fiecare lot în parte.
Statele membre ale Uniunii Europene, în cooperare cu Comisia Europeana, utilizeaza teledetectia pentru a controla cel putin o parte din suprafetele agricole subventionate din fonduri europene, fiecare stat membru fiind responsabil de desfasurarea acestei activitati pe teritoriul sau.
Arată mai mult
În conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1306/2013, Regulamentul de punere în aplicare (CE) nr. 809/2014 si Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2333 din 14.12.2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014, coroborat cu documentul de lucru DSCG/2014/32_FINAL-Rev2 emis de DG AGRI pentru Campania 2016, APIA a decis sa foloseasca pentru controlul cererilor de sprijin depuse de catre fermieri, atât controlul prin masuratori clasice pe teren cât si controlul prin teledetectie.
Arată mai mult
În anul de cerere 2016, în vederea efectuarii controlului prin teledetectie (CwRS), România are alocata o cota de imagini de cca 30 000 km², distribuita în 20 zone separate (site-uri), amplasate pe întreg teritoriul României, fiecare site acoperind o suprafata de imagine de 1 500 km²;
Arată mai mult
Imaginile satelitare furnizate de catre JRC, vor fi de foarte mare rezolutie (VHR) si de înalta rezolutie (HR). Pentru fiecare din cele 20 de zone de control se utilizeaza doua imagini de foarte mare rezolutie (VHR) si doua de înalta rezolutie (HR).
Se estimeaza ca un numar maxim de 85 000 fermieri vor putea fi controlati prin teledetectie în anul de cerere 2016.
Achizitia se va derula pe 2 loturi:
Lotul 1: vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de vest a tarii.
Lotul 2: vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de est a tarii.
Numărul lotului: 1
Denumirea lotului: Servicii de Control prin Teledetectie a cererilor unice – an de cerere 2016, lot 1
Scurtă descriere:
Vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de vest a tarii, astfel judetele aferente lotului I sunt urmatoarele: MM; BN; SM; SJ; BH; CJ; MS; AB; SB; HD; AR; TM; CS; VL; AG; OT; TR; DJ; MH.
Cantitate sau domeniu: Conform caiet de sarcini.
Durata: 12 luni
Informații suplimentare privind loturile: Valoarea garantiei de participare este: 50 000 RON.
Numărul lotului: 2
Denumirea lotului: Servicii de Control prin Teledetectie a cererilor unice – an de cerere 2016, lot 2
Scurtă descriere:
Vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de EST a tarii, astfel judetele aferente lotului II sunt urmatoarele: BT; SV; IS; VS; HR; BV; CV; BC; VN; GL; BR; BZ; CL; IL; CT; PH; DB; IF; GR; TR; AG.
Cantitate sau domeniu:
Se estimeaza ca un numar maxim de 85 000 fermieri vor putea fi controlati prin teledetectie în anul de cerere 2016, dupa cum urmeaza:
Lotul 1:
Vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de vest a tarii, astfel judetele aferente lotului I sunt urmatoarele: MM; BN; SM; SJ; BH; CJ; MS; AB; SB; HD; AR; TM; CS; VL; AG; OT; TR; DJ; MH.
1. Cantitatea maxima de servicii pentru lotul 1 care urmeaza a fi achizitionate pe toata durata acordului-cadru se va realiza pentru un numar maxim estimat de 44 200 dosare de control (dintre care 34 476 dosare standard si 9 724 dosare extra).
2. Cantitatea minima de servicii pentru lotul 1 care urmeaza a fi achizitionate pe toata durata acordului-cadru se va realiza pentru un numar minim estimat de 33 150 dosare de control (dintre care 25 857 dosare standard si 7 293 dosare extra).
3. Cantitatea maxima de servicii pentru lotul 1 care se preconizeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru, se va realiza pentru un numar maxim estimat de 39 780 dosare de control (dintre care 31 028 dosare standard si 8 752 dosare extra).
Arată mai mult
4. Cantitatea minima de servicii pentru lotul 1 care se preconizeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru, se va realiza pentru un numar minim estimat de 17 520 dosare de control (dintre care 13 790 dosare standard si 3 890 dosare extra).
Arată mai mult
Valoarea totala maxima estimata a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru pentru lotul 1 este de 4 140 700 RON fara TVA si corespunde cantitatii maxime de servicii care urmeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent.
Arată mai mult
Valoarea totala minima estimata a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru pentru lotul 1 este de 1 840 311 RON fara TVA, si corespunde cantitatii minime de servicii care urmeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent
Arată mai mult
Lotul 2:
Vor fi controlate dosare de sprijin pentru parcelele care sunt situate aproximativ în jumatatea de est a tarii, astfel judetele aferente lotului II sunt urmatoarele: BT; SV; IS; VS; HR; BV; CV; BC; VN; GL; BR; BZ; CL; IL; CT; PH; DB; IF; GR; TR; AG.
1. Cantitatea maxima de servicii pentru lotul 2 care urmeaza a fi achizitionate pe toata durata acordului-cadru se va realiza pentru un numar maxim estimat de 40 800 dosare de control (dintre care 31 824 dosare standard si 8 976 dosare extra).
2. Cantitatea minima de servicii pentru lotul 2 care urmeaza a fi achizitionate pe toata durata acordului-cadru se va realiza pentru un numar minim estimat de 30 600 dosare de control (dintre care 23 868 dosare standard si 6 732 dosare extra).
3. Cantitatea maxima de servicii pentru lotul 2 care se preconizeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru, se va realiza pentru un numar maxim estimat de 36 720 dosare de control (dintre care 28 642 dosare standard si 8 078 dosare extra).
Arată mai mult
4. Cantitatea minima de servicii pentru lotul 2 care se preconizeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru, se va realiza pentru un numar minim estimat de 16 320 dosare de control (dintre care 12 730 dosare standard si 3 590 dosare extra).
Arată mai mult
Valoarea totala maxima estimata a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru pentru lotul 2 este de 3 822 185 RON fara TVA si corespunde cantitatii maxime de servicii care urmeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent
Arată mai mult
Valoarea totala minima estimata a celui mai mare contract subsecvent care va fi atribuit pe durata acordului-cadru pentru lotul 2 este de 1 698 749 RON fara TVA si corespunde cantitatii minime de servicii care urmeaza a fi achizitionate pe durata celui mai mare contract subsecvent.
Arată mai mult
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Serviciile vor fi prestate la sediul prestatorului si la sediul autoritatii contractante.

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Criterii de excludere:
— Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Aceste documente pot fi:
1. certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii;
2. cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
Arată mai mult
3. dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166, alin. (2), art. 167, alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
4. alte documente edificatoare, dupa caz;
— Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016 privind conflictul de interese. Încadrarea în situatiile prevazute la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016 atrage excluderea ofertantului din procedura de achizitie.
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire: operatorul economic va completa si prezenta formularul DUAE din documentatia de atribuire. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Aceste documente pot fi, dupa caz: declaratii pe proprie raspundere, certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv, alte documente edificatoare, dupa caz.
Persoanele care detin functii de decizie în cadrul autoritatii contractante definite conform a articolului 21, alin. 5 si 6 din HG nr. 395/2016 în ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Horumba Nicolae, Kmen Paul Eduard, Bîrca Constantin, Kerekes Melinda Klara, Gavrila Cristina, Radu Gheorghe, Croitoriu Patrice-Cristian, Fotache Georgiana, Frunza Florin, Demian Adina Raluca, Dobre Mihai Constantin, Mihaila Dumitra, Deaconu Elena, Hiru Adrian Constantin, Pândaru Elena Roxana, Marinescu Mihaela, Zaharescu Petre, Stanescu Mihaela.
Arată mai mult
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în conditiile legii în tara de rezidenta, sa reiasa ca acestia sunt legal constituiti ,ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca au capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire: completarea DUAE, urmând ca documentul justificativ, respectiv certificat ONRC sau pentru ofertanti straini, document echivalent emis în tara de rezidenta, sa fie prezentat doar la solicitarea autoritatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Ofertantii trebuie sa aiba sediul sau puncte de lucru pentru prelucrarea datelor în România. Cerinta se solicita întrucât, în conformitate cu prevederile Liniei directoare nr. 2 (Orientarea nr. 2/2007) emisa de Comisia Europeana – Directia Generala Agricultura si Dezvoltare Rurala, (CE-DGAgri), prestatorul serviciilor trebuie sa garanteze accesul direct al autoritatii contractante la documentele si procedurile de lucru ale prestatorului, considerat organism delegat.
Arată mai mult
Se va prezenta un document (certificat constatator, contract de inchiriere) din care sa reiese ca ofertantul detine sediu/puncte de lucru pe teritoriul Romaniei in care isi va desfasura activitatea aferenta prezentului contract.
Ofertantul care nu are sedii/puncte de lucru în România, va prezenta o declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca în cazul în care este declarat câstigator îsi va deschide un punct de lucru pe teritoriul Romaniei care sa aiba dotarile tehnice necesare desfasurarii activitatii de teledetectie. Încheierea contractului va fi conditionata de prezentarea dovezii din care sa rezulte existenta unui punct de lucru pe teritoriul României.
Arată mai mult
Operatorul economic va completa si prezenta formularul DUAE din documentatia de atribuire.
Capacitatea tehnică și profesională:
Experienta similara: modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente acestei cerinte. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Aceste documente pot fi:
— dovada ca in ultimii 3 ani au fost prestate servicii similare cu cele care fac obiectul prezentului contract la nivelul unui sau mai multor contracte. Astfel, va prezenta un certificat constatator sau un document constatator sau proces-verbal de receptie finala a serviciilor sau proces-verbal de receptie partiala a serviciilor cu conditia parcurgerii întregului flux procedural stipulat de „Specificatiile tehnice pentru controlul prin teledetectie a cererilor de sprijin – în anul de cerere 2016", emis de catre beneficiarul serviciilor, care sa ateste faptul ca operatorul economic si-a îndeplinit obligatiile contractuale asumate.
Arată mai mult
Se solicita ofertantului cerinte privitoare la lista asociatilor si/sau subcontractantilor, urmând ca documentele justificative (contractul de asociere/subcontractare, leaderul asocierii precum si conditiile de participare pentru fiecare ofertant în parte în functie de calitatea în care participa la asociere, daca este cazul ) sa fie depuse de ofertantul declarat câstigator. Se solicita aceste informatii pentru ca autoritatea contractanta sa cunoasca atât identitatea tuturor asociatilor/subcontractantilor care vor realiza contractul de servicii cât si partile din contract pe care le au de realizat si pentru a verifica daca toti asociatii, individual, îndeplinesc cerintele de calificare solicitate.
Arată mai mult
Echipamente de specialitate:
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente acestei cerinte. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Echipamentele minime de specialitate solicitate pentru îndeplinirea contractului, pentru fiecare lot, sunt urmatoarele:
— 1 software prelucrare imagini;
— 20 software GIS;
— 20 statii de lucru;
— 7 echipamente GPS de precizie submetrica ce folosesc serviciul ROMPOS-DGNSS;
— 3 echipamente GPS de precizie geodezica pentru achizitionarea punctelor de control la sol în vederea prelucrarii imaginilor satelitare;
Ofertantii vor depune documente prin care sa dovedeasca ca dispun de programe specializate necesare realizarii serviciilor.
Resurse umane: modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente acestei cerinte. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Asigurarea unui numar minim de personal de specialitate, prezentându-se nominal personalul de specialitate pe care îl va utiliza pentru realizarea acestor servicii, precum si calificarile aferente fiecarei persoane nominalizate.
Se solicita urmatoarele categorii de personal pe fiecare lot în parte:
— 1 manager de proiect care sa fi participat in calitate de manager in cel putin un proiect si care a fost implicat intr-un contract cu obiect similar cu cel care face obiectul prezentat in caietul de sarcini.
— 1 specialist control calitate, cu experienta de minim 2 ani în proiecte de teledetectie sau control prin teledetectie, sau similare sau cu decizie de numire;
— 20 operatori teledetectie, fotointerpretare, cu experienta de minimum 2 ani în controlul prin teledetectie sau în proiecte de teledetectie si fotointerpretare sau similare. Experienta va fi detaliata în CV-ul prezentat.
— 7 operatori masuratori terestre cu experienta de minim 2 ani în masuratori terestre.
Se vor prezenta CV-uri (în format EuroPass, conform modelului atasat), pentru fiecare din persoanele nominalizate care vor realiza aceste servicii, prin care sa se faca dovada ca acestia îndeplinesc cerintele minime de calificare solicitate;
Din CV-uri trebuie sa reiasa:
— denumirea, beneficiarul si perioada de realizare a contractului/proiectului în care a acumulat experienta solicitata prin prezenta fisa de date;
— cursuri absolvite, însotite de certificate/diplome aferente (specifice experientei solicitate prin prezenta fisa de date);
— locul actual de munca.
CV-urile vor fi prezentate în original, vor fi semnate de catre titular pe proprie raspundere si însusite, sub semnatura si stampila, de catre firma ofertanta.
Personalul de specialitate care va fi implicat în realizarea acestui contract este necesar sa fie angajat cu forme legale în cadrul firmei ofertante. În acest sens, ofertantii vor prezenta o declaratie pe proprie raspundere din care sa reiasa ca personalul de specialitate care va fi folosit în realizarea acestui contract este angajat, în cadrul firmei, cu forme legale si ca orice substituire de personal se va face cu personal de aceeasi pregatire sau pregatire superioara.
Arată mai mult
În cazul în care expertii propusi pentru realizarea contractului nu sunt angajati ai ofertantului, se va prezenta un angajament al acestora prin care se angajeaza sa participe la proiectul care face obiectul prezentului contract. În situatia în care ofertantul este declarat câstigator, acesta va încheia contract/contracte individuale de munca cu expertul/expertii propusi si le va prezenta autoritatii contractante înainte de semnarea contractului.
Arată mai mult
Certificarea sistemului calitatii: modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente acestei cerinte. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
— certificarea dupa unul din standardele seriei ISO 9001 sau echivalent, pentru contractorul principal, valabila la momentul prezentarii acesteia;
sau
— certificare ISO 27001/2006, sau echivalent, pentru implementarea si mentinerea în prezent a unui Sistem de Management al Securitatii Informatiei, valabila la momentul prezentarii acesteia;
Cerinta va fi indeplinita prin prezentarea de certificate emise de un organism de certificare, cât si alte documente care probeaza în mod concludent îndeplinirea cerintei, spre exemplu, proceduri/manuale de calitate, activitate procedurata, etc. similare cu cele prevazute drept condi?ie pentru obtinerea unei certificari.
Arată mai mult
În cazul depunerii unei oferte comune, fiecare asociat trebuie sa detina un astfel de certificat, valabil la momentul prezentarii acestuia, pentru partea de contract pe care o realizeaza.
Certificarile prezentate trebuie sa fie valabile la momentul prezentarii acestora. Nu se accepta societati în curs de certificare.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Operatorul economic va completa si prezenta formularul DUAE din documentatia de atribuire.
Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Lot 1 – 50 000 RON, valab. 90 de zile de la data limita de dep. a ofert. Lot 2: 50 000 RON, valab. 90 de zile de la data limita de dep. a of.G. de part. se cons. prin vir. bancar sau un inst. de garant. emis in cond. legii de o soc. bancara ori de o soc. de asigurari, care se prez. in original. G. de part se va constitui în RON sau alte valute, la echiv. RON/alte valute afisata de BNR la data publicarii A. de particip. G. de part. se const. în conf. cu prev. art. 36 din HG nr. 395/2016. Daca g. se constit prin instr de garant. se va utiliza F13 din sectiunea formulare. Gar tb. sa fie irevocabila. Daca se cons prin virament bancar, transferul va fi efectuat în contul APIA RO29TREZ7005005XXX001097, deschis la A. de Trez. si Contab. Publ. a M. Bucuresti, cod fiscal APIA 16517187. În cazul depunerii de oferte în asociere, g. de part trebuie constit. în numele asocierii si sa mentioneze ca acopera în mod solidar toti membrii grupului de op. ec. G. de part emisa în alta limba decât româna va fi prezentata în original si va fi însotita de traducerea autorizata. Dovada constituirii ga. de part. se va scana si se va depune în SEAP la sectiunea documente de calificare. Daca g. se constituie prin Instr. de garant, se va depune în original la sediul APIA pâna la data limita de depunere a of. si va fi încarcat si în SEAP.
Arată mai mult
În cazul ofertantilor care se regasesc în cat IMM, g. de particip se constit. în proc. de 50 % din cuantumul precizat în d. de atribuire.
Modalitatea de indeplinire: se va completa DUAE cu informatiile aferente acestei cerinte. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Aceste documente pot fi: Declaratie IMM, cf. legii 346/2004 Cuantumul garantiei va fi de 10 % din pretul fara TVA al fiecarui contract subsecvent, printr-un instrument de garantare emis în conditiile legii de o societate bancara sau de o societate de asigurari, conform prevederilor art. 39 si art. 40 din HG nr. 395/2016. Indiferent de instrumentul de garantare utilizat, garantia de buna executie se va constitui în maxim 5 zile lucratoare de la data semnarii contractului subsecvent. Este de preferat ca scrisoarea de garantie sa fie emisa de catre o banca din Romania, sau cu corespondent în România. Daca scrisoarea de garantie este emisa de o banca din strainatate, se va prezenta însotita de traducere autorizata în limba româna.
Arată mai mult
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: Fonduri Nationale, bugetul de stat.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr. 98/2016; asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr. 99/2016; asociere conform art. 39. din Legea privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii nr. 100/2016.
Arată mai mult

Procedura
Durata acordului-cadru în luni: 12
Perioadă de valabilitate a ofertei: 90 zile
Data deschiderii ofertelor: 2016-10-14 📅
Locul deschiderii: In SEAP
Locul: In SEAP
Limbi
Limbă: română 🗣️

Autoritatea contractantă
Contact
Punct de contact: Cristina Gavrila
Adresă internet: www.apia.org.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
E-mail: investitii@apia.org.ro 📧

Referință
Informații suplimentare
1. În situatia în care se constata ca ofertele clasate pe primul loc au preturi egale, autoritatea contractanta va solicita clarificari prin intermediul SEAP, în vederea încarcarii electronice de catre operatorii economici de documente care contin noi preturi.
Arată mai mult
2. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încarcate în SEAP operatorii economici trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (acest program este disponibil gratuit pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
Arată mai mult
3. Ofertantii vor indica în cuprinsul ofertei care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala.
In vederea completarii DUAE operatorii economici vor utiliza prevederile din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5.1.2016 conform HG 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice.
Arată mai mult
Se va accesa urmatorul link https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/espd/filter in vederea completarii DUAE.

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Persoana vatamata poate sesiza CNSC în vederea anularii actului si/sau recunoasterii dreptului pretins ori a interesului legitim în conditiile art. 6 si 8 din din Legea 101/2016.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura – Serviciul Achizitii
Adresa poștală: B-dul Carol I nr. 17, sector 2
Cod poștal: 030161
Telefon: +40 213054976 / +40 213054977 📞
Fax: +40 213150305 📠
Sursa: OJS 2016/S 159-288532 (2016-08-16)
Informaţii suplimentare (2016-08-30)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare

Referință
Date
Data trimiterii: 2016-08-30 📅
Data publicării: 2016-09-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2016/S 168-302831
Se referă la anunț: 2016/S 159-288532
Număr JO-S: 168
Sursa: OJS 2016/S 168-302831 (2016-08-30)
Informaţii suplimentare (2016-09-14)
Referință
Date
Data trimiterii: 2016-09-14 📅
Data publicării: 2016-09-16 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2016/S 179-321450
Număr JO-S: 179
Sursa: OJS 2016/S 179-321450 (2016-09-14)
Anunt de atribuire (2016-10-17)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 4 591 054 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2016-10-17 📅
Data publicării: 2016-10-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2016/S 204-369777
Număr JO-S: 204
Informații suplimentare
Operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze aproximativ 7 % din contract catre SC Primul Meridian SRL.

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Număr de referință: 4771/15.07.2016

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2016-10-14 📅
Nume: Gauss SRL
Adresa poștală: Str. Paris nr. 2A
Orașul poștal: Timisoara
Cod poștal: 300003
Țara: România 🇷🇴
E-mail: cristian.gradinaru@gauss.ro 📧
: cristigradinarutm@yahoo.com 📧
Adresă internet: www.gauss.ro 🌏
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1

Informații complementare
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Agentia de Plati si Interventie Pentru Agricultura – Serviciul Achizitii
Sursa: OJS 2016/S 204-369777 (2016-10-17)
Informaţii suplimentare (2017-01-04)
Referință
Date
Data trimiterii: 2017-01-04 📅
Data publicării: 2017-01-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2017/S 004-005770
Se referă la anunț: 2016/S 204-369777
Număr JO-S: 4
Sursa: OJS 2017/S 004-005770 (2017-01-04)