Servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul „Reabilitare termică blocuri de locuințe Zona Lipovei”
În baza contractului vor fi prestate servicii de expertiză tehnică, audit energetic, DALI + DTPTh + CS + DE + DTAC + DTOE + obținerea avizelor și acordurilor conform certificatului de urbanism, a legislației în vigoare, asistență de specialitate în calitate de expert cooptat, pe perioada desfășurării achizițiilor lucrărilor de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada implementării proiectului, astfel cum sunt acestea impuse în Tema de proiectare și nota conceptuală. Documentația se va elabora în vederea accesării finanțării nerambursabile din fonduri structurale în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020- Axa prioritară 3: „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea A-Clădiri rezidențiale”. În acest sens, în elaborarea documentației, se vor respecta cerințele Ghidului Solicitantului aferent Axei Domeniului mai sus menționat, Ordinul nr. 2500/21.3.2017 al MDRAPFE și Ordinul nr. 1360/20.04.2011 al MFP privind cheltuielile eligibile și legislația specifică în domeniul obiectului contractului.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informații suplimentare, cu 10 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, în condițiile în care solicitările se vor adresa cu minim 15 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificările depuse după acest termen nu vor mai fi luate in considerare.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2018-03-01.
Achiziția publică a fost publicată pe 2018-01-17.
Cine?
Ce?
Unde?
Istoricul achizițiilor
Data |
Document |
2018-01-17
|
Anunţ de participare
|
2018-03-02
|
Informaţii suplimentare
|