„Retehnologizarea staţiei 400 kV Isaccea – etapa II”

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A.

Retehnologizarea stației 400 kV Isaccea a fost prevăzută să se realizeze în doua etape astfel:
1. etapa I de retehnologizare a stației 400 kV Isaccea s-a finalizat în anul 2019. În etapa I de retehnologizare stația principală de 400 kV a fost extinsă prin realizarea unui număr de trei celule noi de 400 kV, 2 celule aferente celor doua bobine de compensare noi BC1 și BC2 și o celulă pentru LEA 400 kV Isaccea-Stupina.
Staţia de extindere are o schema cu bare colectoare duble, din care una secționată, fără bară de transfer și cuprinde:
— celula Bobină compensare 1;
— celula Bobină compensare 2;
— celula LEA Stupina;
2. etapa a II-a cuprinde în principal lucrările următoare:
A. retehnologizarea stației principale de 400 kV prin montarea de echipamente primare moderne şi dimensionarea barelor colectoarelor pentru un curent limită termic de 40 kA, 1 s şi un curent nominal primar de 4000 A, corespunzător capacităților de transport ale liniilor;
B. cadrele şi suporții actuali din stație, inclusiv fundațiile, nu sunt dimensionate pentru aceste noi cerințe şi ca urmare este necesară înlocuirea acestora;
C. schema primară a staţiei 400kV se simplifică prin dezafectarea barei de transfer 400 kV şi a cuplei de transfer din stația principală existentă datorită retehnologizării stației principale de 400 kV cu echipamente mult mai fiabile;
D. înlocuirea celor două cuple longo-transversale CLTV 1 şi 2 (identice), cu două cuple transversale (în stația principală) şi o cuplă longitudinală (în stația de extindere);
E. din punct de vedere al circuitelor secundare se va realiza un sistem nou de comandă, control, protecții şi automatizări în întreaga stație (principală si de extindere) ce va fi un sistem integrat, redundant şi deschis, realizat în tehnologie numerică, având o arhitectură descentralizată. Ca urmare, în ambele stații (principală şi de extindere) se vor monta containere de circuite secundare;
F. din punct de vedere al serviciilor interne se va înlocui o baterie de acumulatoare cu o baterie nouă, se va înlocui grupul Diesel cu unul nou, se vor înlocui cele două transformatoare de servicii interne (TSI) din PT2 cu doua TSI noi, se vor achiziționa și monta dulapuri noi de servicii interne de curent continuu și curent alternativ;
G. tipul de izolație al întregii stații de 400 kV este AIS și se va menține și după retehnologizare;
H. stația de 20 kV se va integra în SCADA nouă, schema stației de 20 kV va rămâne cea actuală;
I. în stația de 400 kV se va realiza un sistem de contorizare local de balanță (SCLB) și un subsistem de monitorizare a calității energiei electrice noi;
J. realizarea retehnologizării staţiei implică lucrări de provizorat care se vor derula pe baza programului de întreruperi.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). />Entitatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificare/informatii suplimentare in doua etape, astfel:
— in a 17-a zi calendaristica de la publicarea anuntului de participare si
— in a 11-a zi clalendaristica inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit, conform art. 29 alin. (3) din HG 394/2016.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-02-15. Achiziția publică a fost publicată pe 2020-11-19.

Cine?
Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2020-11-19 Anunţ de participare
2021-02-04 Informaţii suplimentare
2021-03-05 Informaţii suplimentare
2021-10-15 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2020-11-19)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Staţie electrică de transformare
Număr de referință: 13328043/2020/24350
Scurtă descriere:
Retehnologizarea stației 400 kV Isaccea a fost prevăzută să se realizeze în doua etape astfel: 1. etapa I de retehnologizare a stației 400 kV Isaccea s-a finalizat în anul 2019. În etapa I de retehnologizare stația principală de 400 kV a fost extinsă prin realizarea unui număr de trei celule noi de 400 kV, 2 celule aferente celor doua bobine de compensare noi BC1 și BC2 și o celulă pentru LEA 400 kV Isaccea-Stupina. Staţia de extindere are o schema cu bare colectoare duble, din care una secționată, fără bară de transfer și cuprinde: — celula Bobină compensare 1; — celula Bobină compensare 2; — celula LEA Stupina; 2. etapa a II-a cuprinde în principal lucrările următoare: A. retehnologizarea stației principale de 400 kV prin montarea de echipamente primare moderne şi dimensionarea barelor colectoarelor pentru un curent limită termic de 40 kA, 1 s şi un curent nominal primar de 4000 A, corespunzător capacităților de transport ale liniilor; B. cadrele şi suporții actuali din stație, inclusiv fundațiile, nu sunt dimensionate pentru aceste noi cerințe şi ca urmare este necesară înlocuirea acestora; C. schema primară a staţiei 400kV se simplifică prin dezafectarea barei de transfer 400 kV şi a cuplei de transfer din stația principală existentă datorită retehnologizării stației principale de 400 kV cu echipamente mult mai fiabile; D. înlocuirea celor două cuple longo-transversale CLTV 1 şi 2 (identice), cu două cuple transversale (în stația principală) şi o cuplă longitudinală (în stația de extindere); E. din punct de vedere al circuitelor secundare se va realiza un sistem nou de comandă, control, protecții şi automatizări în întreaga stație (principală si de extindere) ce va fi un sistem integrat, redundant şi deschis, realizat în tehnologie numerică, având o arhitectură descentralizată. Ca urmare, în ambele stații (principală şi de extindere) se vor monta containere de circuite secundare; F. din punct de vedere al serviciilor interne se va înlocui o baterie de acumulatoare cu o baterie nouă, se va înlocui grupul Diesel cu unul nou, se vor înlocui cele două transformatoare de servicii interne (TSI) din PT2 cu doua TSI noi, se vor achiziționa și monta dulapuri noi de servicii interne de curent continuu și curent alternativ; G. tipul de izolație al întregii stații de 400 kV este AIS și se va menține și după retehnologizare; H. stația de 20 kV se va integra în SCADA nouă, schema stației de 20 kV va rămâne cea actuală; I. în stația de 400 kV se va realiza un sistem de contorizare local de balanță (SCLB) și un subsistem de monitorizare a calității energiei electrice noi; J. realizarea retehnologizării staţiei implică lucrări de provizorat care se vor derula pe baza programului de întreruperi. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). Entitatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificare/informatii suplimentare in doua etape, astfel: — in a 17-a zi calendaristica de la publicarea anuntului de participare si — in a 11-a zi clalendaristica inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit, conform art. 29 alin. (3) din HG 394/2016.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Lucrări
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Staţie electrică de transformare 📦
Cod CPV suplimentar: Echipament electric 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Serviciu de utilități publice
Numele autorității contractante: Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A.
Adresa poștală: Str. Olteni nr. 2-4, sector 3
Cod poștal: 010325
Orașul poștal: Bucureşti
Contact
Adresă internet: http://www.transelctrica.ro 🌏
E-mail: nicoleta.popovici@transelectrica.ro 📧
Telefon: +40 213035786 📞
Fax: +40 213035670 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100107760 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2020-11-19 📅
Termen-limită de depunere: 2021-02-15 📅
Data publicării: 2020-11-24 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 229-565318
Număr JO-S: 229
Informații suplimentare
Vizita la amplasament Operatorul economic care isi exprima in scris intentia de a vizita amplasamentul poate participa la vizita organizata de Entitatea Contractanta in cea de-a 15-a zi, a 16-a zi si a 17-a zi lucratoare de la data publicarii anuntului de participare, intre orele 9–15. Pentru a participa la vizita amplasamentului, operatorul economic trebuie sa remita EC o solicitare scrisa in acest sens. Solicitarea trebuie sa fie primita de EC cu cel putin 6 zile inainte de data vizitei. Solicitarea consta in transmiterea pe adresa de email: cristina.oprisa@transelectrica.ro a Formularului pentru acces din Sectiunea II-Formulare (completat, stampilat si semnat de reprezentantul legal al societatii). In anexa la formularul de acces se va mentiona numele complet al persoanelor care vor participa la vizita. De asemenea se va remite impreuna cu Formularul de acces si o copie a actului de identitate (CI sau pasaport) al persoanelor nominalizate in anexa. La vizitarea Amplasamentului vor putea participa numai persoanele nominalizate in solicitare mentionata anterior. Costurile ocazionate de vizita la Amplasament (transport, cazare, etc) pentru persoanele care vor participa din partea operatorului economic vor fi suportate de catre acestia. Pentru instructiuni suplimentare necesare ofertantilor va rugam sa accesati ANEXA INSTRUCTIUNI PENTRU OFERTANTI la prezentul anunt.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Retehnologizarea stației 400 kV Isaccea a fost prevăzută să se realizeze în doua etape astfel:
1. etapa I de retehnologizare a stației 400 kV Isaccea s-a finalizat în anul 2019. În etapa I de retehnologizare stația principală de 400 kV a fost extinsă prin realizarea unui număr de trei celule noi de 400 kV, 2 celule aferente celor doua bobine de compensare noi BC1 și BC2 și o celulă pentru LEA 400 kV Isaccea-Stupina.
Arată mai mult
Staţia de extindere are o schema cu bare colectoare duble, din care una secționată, fără bară de transfer și cuprinde:
— celula Bobină compensare 1;
— celula Bobină compensare 2;
— celula LEA Stupina;
2. etapa a II-a cuprinde în principal lucrările următoare:
A. retehnologizarea stației principale de 400 kV prin montarea de echipamente primare moderne şi dimensionarea barelor colectoarelor pentru un curent limită termic de 40 kA, 1 s şi un curent nominal primar de 4000 A, corespunzător capacităților de transport ale liniilor;
Arată mai mult
B. cadrele şi suporții actuali din stație, inclusiv fundațiile, nu sunt dimensionate pentru aceste noi cerințe şi ca urmare este necesară înlocuirea acestora;
C. schema primară a staţiei 400kV se simplifică prin dezafectarea barei de transfer 400 kV şi a cuplei de transfer din stația principală existentă datorită retehnologizării stației principale de 400 kV cu echipamente mult mai fiabile;
D. înlocuirea celor două cuple longo-transversale CLTV 1 şi 2 (identice), cu două cuple transversale (în stația principală) şi o cuplă longitudinală (în stația de extindere);
E. din punct de vedere al circuitelor secundare se va realiza un sistem nou de comandă, control, protecții şi automatizări în întreaga stație (principală si de extindere) ce va fi un sistem integrat, redundant şi deschis, realizat în tehnologie numerică, având o arhitectură descentralizată. Ca urmare, în ambele stații (principală şi de extindere) se vor monta containere de circuite secundare;
Arată mai mult
F. din punct de vedere al serviciilor interne se va înlocui o baterie de acumulatoare cu o baterie nouă, se va înlocui grupul Diesel cu unul nou, se vor înlocui cele două transformatoare de servicii interne (TSI) din PT2 cu doua TSI noi, se vor achiziționa și monta dulapuri noi de servicii interne de curent continuu și curent alternativ;
Arată mai mult
G. tipul de izolație al întregii stații de 400 kV este AIS și se va menține și după retehnologizare;
H. stația de 20 kV se va integra în SCADA nouă, schema stației de 20 kV va rămâne cea actuală;
I. în stația de 400 kV se va realiza un sistem de contorizare local de balanță (SCLB) și un subsistem de monitorizare a calității energiei electrice noi;
J. realizarea retehnologizării staţiei implică lucrări de provizorat care se vor derula pe baza programului de întreruperi.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub).
Entitatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificare/informatii suplimentare in doua etape, astfel:
— in a 17-a zi calendaristica de la publicarea anuntului de participare si
— in a 11-a zi clalendaristica inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit, conform art. 29 alin. (3) din HG 394/2016.
Valoarea totală estimată: 88 182 960 RON 💰
Scurtă descriere:
ETAPA a II-a, cuprinde în principal lucrările următoare:
A) Retehnologizarea stației principale de 400 kV prin montarea de echipamente primare moderne şi dimensionarea barelor colectoarelor pentru un curent limită termic de 40 kA, 1 s şi un curent nominal primar de 4000 A, corespunzător capacităților de transport ale liniilor;
Arată mai mult
B) Cadrele şi suporții actuali din stație, inclusiv fundațiile, nu sunt dimensionate pentru aceste noi cerințe şi ca urmare este necesară înlocuirea acestora;
C) Schema primară a staţiei 400kV se simplifică prin dezafectarea barei de transfer 400 kV şi a cuplei de transfer din stația principală existentă datorită retehnologizării stației principale de 400 kV cu echipamente mult mai fiabile.
D) Înlocuirea celor două cuple longo-transversale CLTV 1 şi 2 (identice), cu două cuple transversale (în stația principală) şi o cuplă longitudinală (în stația de extindere).
E) Din punct de vedere al circuitelor secundare se va realiza un sistem nou de comandă, control, protecții şi automatizări în întreaga stație (principală si de extindere) ce va fi un sistem integrat, redundant şi deschis, realizat în tehnologie numerică, având o arhitectură descentralizată. Ca urmare, în ambele stații (principală şi de extindere) se vor monta containere de circuite secundare.
Arată mai mult
F) Din punct de vedere al serviciilor interne se va înlocui o baterie de acumulatoare cu o baterie nouă, se va înlocui grupul Diesel cu unul nou, se vor înlocui cele 2 transformatoare de servicii interne (TSI) din PT2 cu doua TSI noi, se vor achiziționa și monta dulapuri noi de servicii interne de curent continuu și curent alternativ.
Arată mai mult
G) La solicitarea UNO DEN, echipamentul destinat reglajului centralizat frecvență – putere (RTU – AGC) se va achiziționa și monta în cadrul prezentului proiect deoarece este necesar UNO DEN pentru realizarea unor insule de consum pasiv racordate la RET România.
Arată mai mult
În consecință, acest echipament nu se va mai achiziționa și monta în cadrul investiției „Interconectarea sistemelor electroenergetice ale Republicii Moldova și României”.
H) Tipul de izolație al întregii stații de 400 kV este AIS și se va menține și după retehnologizare.
I) Stația de 20 kV se va integra în SCADA nouă, schema stației de 20 kV va rămâne cea actuală.
J) În stația de 400 kV se va realiza un sistem de contorizare local de balanță (SCLB) și un subsistem de monitorizare a calității energiei electrice noi.
K) Realizarea retehnologizării staţiei implică lucrări de provizorat care se vor derula pe baza programului de întreruperi.
Durata: 44 luni
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Statia Isaccea

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinta 1
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.177, 178, 180 din Legea nr. 99/2016.
Modalitatea de îndeplinire
Se va completa DUAE în conformitate cu art. 202 alin. (1) din Legea 99/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE si care urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante doar ofertantului clasat pe primul loc in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării; - cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere, de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie, de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv - se va depune cazierul pentru toate persoanele care figurează la nivelul formularului drept persoane fizice si/sau juridice împuternicite;
Arată mai mult
— după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizițiile publice; - alte documente edificatoare, după caz. În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.177, 178 și 180, entitatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult
Cerinta 2
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul entității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt:
NITU Catalin, Presedinte Directorat
GRECIA Ionut – Bogdan, Membru Directorat
STANCIU Marius - Viorel, Membru Directorat
MARCU Corneliu-Bogdan, Membru Directorat
MIU Andreea – Mihaela, Membru Directorat
DINU Ana – Iuliana, Director UEFA
STANCIU Florin, Manager DSFTM
ZIRNOVAN Cristiana, Manager DBRM
PIRVU Maria Beatrice, Specialist - responsabil CFP
DAVID Adina Georgiana- p. Director DJC
NISTOR Ana Maria, p. Manager DAJAR
POPESCU Adriana, Consilier Juridic
VLASCEANU Aurelia, Consilier juridic
LANGER Georgiana, Consilier juridic
SANDU Eugen Petru, Sef Serviciu SSMASMI
SMEEIANU Ion, Director DMIPCEIE
VORONCA Simona Louise, Manager DICr
SAVA Cătălin, p.Director U.M.I.C.A.
HARHOIU Marius Serban, Director Directia Comerciala
IFRIM Ionut Irinel, Manager DAIMMSP
RADESCU Cerasela Aritina, Manager DAMMMVBSA
POPOVICI Nicoleta Raluca, Sef SAI
OPRISA Ioana Cristina, Expert achizitii publice
CONSTANTIN Mihaela, Expert achizitii publice
CATALIN Camelia, Expert achizitii publice
MURASAN Ovidiu, Expert achizitii publice
BALACI Daniel, p. Director DTEETN
MONAC Cosmin-Mihai,p.Director UMA
VLADU Dorinel Constantin, p. Director Direcția Investiții
SLANICEANU Ileana, Manager proiect
MUNTEANU Emilia Profira, Manager DEDT
STOICESCU Emilia, Sef SATCIP DTEETN
GÂNDAC George, Inginer SSCPA
CÂRSTOIU Radu Mihai, Sef Birou comanda control SCADA
CURSARU Doru Nicolae, Subinginer principal specialist
GIOADÃ Marian, Sef SSCPA
Operatorii economici (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, tert susținător) nu trebuie sa se regaseasca în situatia prevazuta la art. 73 conform L99/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea preliminară a cerinței: Fiecare operator economic va completa la nivelul DUAE, informaţiile aferente situaţiei lor precum și Formularul 8 (Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 73 conform L99/2016.) pus la dispoziție de entitatea contractantă în Sectiunea ”Formulare”. Formularul se va prezenta odată cu DUAE. Entitatea Contractanta are obligația completării formularului de integritate conform art. 5 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Arată mai mult
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică/sectorială. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Arată mai mult
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție sectorială cu informațiile solicitate de către entitatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentul echivalent emis în țara de rezidență, tradus în limba română, urmează să fie prezentat, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza. În procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică/sectorială de produse care cuprind și prestarea de servicii conexe, în cazul în care este necesar ca operatorii economici să dețină o autorizație specială, sau să fie membri ai unei anumite organizații pentru a putea presta serviciile în cauză în statul de origine, sau să fie înscriși în registre profesionale, /entitatea contractantă are dreptul de a solicita acestora să demonstreze că dețin o astfel de autorizație/că sunt membri ai unei astfel de organizații/sunt înscriși în registre profesionale. Dacă se impune avizarea/atestarea/autorizarea operatorului economic, aceasta trebuie să fie în relație directă cu obiectul principal al contractului/relevantă scopului urmărit prin încheierea contractului de achiziție sectorială.
Arată mai mult
Atestare ANRE tip E1 sau echivalent conform Ordinului ANRE nr. 45/2016 – proiectare de posturi de transformare, statii electrice si de instalatii apartinand partii electrice a centralelor cu orice tensiuni nominale standardizate; Atestare ANRE tip E2 sau echivalent conform Ordinului ANRE nr. 45/2016 – executare de posturi de transformare, statii electrice si de lucrari la partea electrica a centralelor cu orice tensiuni nominale standardizate; Atestatele ANRE tip E1 si E2 sunt in conformitate cu prevederile art. 8 din Ordin A.N.R.E. nr. 45/2016 si art. 93 alin. (1) punctul 2) din Legea Energiei Electrice si a Gazelor Naturale nr. 123/2012. (informatii pe site ANRE: www.anre.ro). Conform Ordin A.N.R.E. nr. 45/2016, art. 4: (1) Operatorul economic, persoana juridica straina, înregistrata într-un stat membru UE/SEE/Elvetia, are dreptul de a presta servicii transfrontaliere, pentru realizarea de lucrari de proiectare, executare si verificare instalatii electrice în România, daca îndeplineste, cumulativ, urmatoarele conditii: a) detine un document echivalent cu un atestat emis potrivit prezentului regulament, corespunzator tipurilor de lucrari ce vor fi realizate, emis de o autoritate publica din tara de origine sau de orice alta entitate din tara de origine, îndreptatita sa emita un astfel de document; b) transmite la ANRE o cerere redactata în limba româna, conform modelului din anexa nr. 1, însotita de o traducere necertificata în limba româna a documentului prevazut la lit. a) si o declaratie pe propria raspundere, întocmita sau tradusa în limba româna conform modelului din anexa nr. 2, semnata de reprezentantul legal al solicitantului, prin care acesta îsi asuma respectarea obligatiilor rezultate din calitatea de titular de atestat, precum si un document de înregistrare la autoritatile competente tara de origine, tradus în limba româna în forma necertificata; c) detine o confirmare emisa de ANRE prin care se recunoaste acestuia dreptul de a presta servicii transfrontaliere în România, întocmita conform modelului din anexa nr. 3, si se confirma îndeplinirea cerintelor de la lit. a), b) si e); d) respecta, pe durata desfasurarii activitatilor de proiectare, executare si verificare a instalatiilor electrice, obligatiile prevazute la art. 31, corespunzator tipurilor de lucrari realizate; e) face dovada achitarii unui tarif egal cu tariful de emitere a unui atestat, conform art. 12, pentru tipul de atestat pentru care se solicita echivalarea competentelor. [cf.art.4 din Anexa la Ordinul ANRE 45/2016]. (2) Operatorul economic, persoana juridica straina, înregistrata într-o tara membra UE/SEE/Elvetia, are dreptul de a presta servicii transfrontaliere, pentru realizarea de lucrari de proiectare, executare si verificare instalatii electrice în România, pe durata de valabilitate a documentului prevazut la alin. (1) lit. a). (3) Operatorul economic, persoana juridica straina înregistrata într-un alt stat decât Elvetia sau într-un stat care nu este stat membru UE/SEE, p... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Situația economică și financiară:
Cifra de afaceri medie anuala Ofertantul (Operator Economic individual sau membrii asocierii impreuna) trebuie să dovedească o cifra de afaceri medie pentru ultimele 3 exerciții financiare încheiate, respectiv 2017, 2018, 2019 de cel puțin 50.000.000 RON. Echivalentul in alta valuta se calculeaza la cursul de schimb mediu anual valuta/LEI stabilit de BNR pentru ani respectivi, publicat pe site-ul www.bnr.ro.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanți/ofertanți asociați/terți susținători) participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/sectorială cu informațiile solicitate de către autoritatea/ entitatea contractantă. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: bilanțuri contabile sau extrase de bilanț, rapoarte de audit financiar sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în DUAE. In cazul in care ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand si sustinerea acordata, de catre o alta persoana, atunci acesta are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care confirma ca va pune la dispozitia operatorului economic a resurselor financiare invocate. Se vor prezenta informatii privind tertul sustinator. Tertul sustinator va prezenta declaratie de neincadrarea in cadrul art.73 Legea nr. 99/2016 si în situatiile prevazute la art.177 din Legea nr. 99/2016; art 178 din Lg 99/2016 si art. 180 din Legea nr. 99/2016 si informatii aferente art.188/Legea nr.99/2016. Se va completa DUAE - Toti ofertantii, odata cu depunerea DUAE vor prezenta angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora) urmand ca documentele justificative care probeaza cele asumate in angajament sa fie prezentate doar de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor la solicitarea entitatii contractante.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat 1. Prin experiență similară se înţelege îndeplinirea de activități de complexitate comparabilă cu cele ale contractului ce urmează a fi atribuit, cu tensiunea de minim 110 kV, respectiv execuţia lucrărilor de construcţii-montaj cu tensiunea de minim 110 kV și furnizarea de echipamente necesare pentru realizarea/modernizarea/ retehnologizarea/extinderea de stații electrice și/sau înlocuirea de echipamente în stații electrice. 2. Pentru demonstrarea experienţei similare în sensul menţionat mai sus ofertantul va dovedi, în baza a minim 1 contract sau mai multe, din care să rezulte că lucrarile similare au fost executate în ultimii 5 ani (calculati pana la data limita de depunere a ofertelor), produsele similare au fost livrate in ultimii 3 ani (calculati pana la data limita de depunere a ofertelor), iar valoarea cumulată a lucrărilor și furnizărilor este de 26.455.000 RON. 3. Se vor prezenta recomandări/certificate/documente/certificări de bună execuţie/ procese verbale de recepție a punerii în funcțiune (PIF). În cazul în care valoarea acestora este exprimată în altă valuta, pentru calculul echivalenței se va aplica cursul mediu anual lei/alta valută comunicat de BNR. Din documente va rezulta clar valoarea de contract în sarcina ofertantului în cazul prezentării unor contracte îndeplinite în asociere (ca asociat sau subcontractant), categoriile de activități pe care le-a asigurat în cadrul contractului/contractelor prezentate (proiectare, execuție, livrări).
Arată mai mult
Proportia de subcontractare Ofertantul va mentiona pentru fiecare subcontractant partea din contract pe care acesta are intentia sa o subcontracteze (daca este cazul) - se vor indica activitatile subcontractate cat si procentul subcontractat; Subcontractarea se va face in conditiile Capitolului VI - Sectiunea I - Subcontractarea din Legea nr.99/2016 privind achizitiile sectoriale si cu respectarea Conditiilor contractuale. Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul/candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerințelor entității contractante. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, tipul/categoriile de produse/lucrari/servicii, perioada aferenta experientei similare, valoarea contractului/valoarea partiala a contractului indeplinita pana la data limita de depunere a ofertelor, procentul aferent ofertantului, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție. DUAE va fi completat, astfel incat sa rezulte clar indeplinirea criteriilor de calificare solicitate in anuntul de participare. In DUAE se vor completa clar toate informatiile necesare, astfel incat sa poata fi identificate partile din contract ce pot fi luate in considerare pentru indeplinirea cerintei privind experienta similara, asa cum s-a solicitat prin fisa de date. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: procese-verbale de recepție, recomandări, contracte, acorduri de asociere, procese verbale de receptie a punerii in functiune (PIF), procese-verbale la terminarea lucrărilor, procese-verbale de recepție finală, procese-verbale de recepție pe obiect si/sau alte documente relevante. Din documente va rezulta clar valoarea de contract executata de ofertant (inclusiv in cazul prezentarii unor contracte indeplinite in asociere (ca asociat sau subcontractant), categoriile de activitati pe care le-a asigurat in cadrul contractului/contractelor prezentate (proiectare, executie, furnizare). DUAE va fi completat, astfel incat sa rezulte clar indeplinirea criteriilor de calificare solicitate in anuntul de participare. In DUAE se vor completa clar toate informatiile necesare, astfel incat sa poata fi identificate partile din contract ce pot fi luate in considerare pentru indeplinirea cerintei privind experienta similara, asa cum s-a solicitat prin fisa de date.
Arată mai mult
Se va completa DUAE in conformitate cu art. 202-204 din Legea nr. 99/2016 si cu Notificarea ANAP nr. 240/2016; Odata cu depunerea DUAE se va depune si Acordul de subcontractare, urmand ca documentele justificative care probeaza cele asumente in acorduri vor fi solicitate ofertantului clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Cuantumul GP: Ofertantul trebuie sa constituie GP în cuantum de 700.000 LEI. Perioada de valabilitate a GP: 7 luni de la termenul limita de primire a ofertelor Garanția de participare se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituție de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condițiile legii. Garanția de participare trebuie să fie irevocabilă și să fie constituită în suma și pentru perioada de valabilitate prevăzute în documentația de atribuire. Instrumentul de garantare sau ordinul de virament se transmite în SEAP împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor; Instrumentul de garantare trebuie să prevadă că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a autorității/entității contractante, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. În cazul viramentului bancar, plata se va realiza în RO54RNCB0072005800630001 deschis la BCR sector 1,Bucuresti (pentru LEI);-RO14BRDE410SV18545934100 deschis la BRD Academiei, Bucuresti (pentru EURO), SWIFT BRDEROBU; Documentul de plată va fi încărcat în SEAP, semnat cu semnătură electronică, până la data limită de depunere a ofertelor. Din cauza numarului limitat de caractere de la aceasta sectiune, informatiile complete privind Garantia de participare, se regasesc in Anexa la Fisa de date denumita: ANEXA INSTRUCTIUNI PENTRU OFERTANTI
Arată mai mult
Cuantumul garanției de bună execuție reprezintă 10 % din prețul contractului (fără TVA) și se va constitui în conformitate cu prevederile art. 46 din Anexa la H.G. nr. 394/2016.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-09-15 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-02-15 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnica
Criteriul de calitate (pondere): 5
Preț (pondere): 95

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: RO13328043
Contact
Punct de contact: Direcția comercială – Cristina Oprisa
Adresă internet: www.transelctrica.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100107760 🌏

Referință
Informații suplimentare
Vizita la amplasament
Operatorul economic care isi exprima in scris intentia de a vizita amplasamentul poate participa la vizita organizata de Entitatea Contractanta in cea de-a 15-a zi, a 16-a zi si a 17-a zi lucratoare de la data publicarii anuntului de participare, intre orele 9–15. Pentru a participa la vizita amplasamentului, operatorul economic trebuie sa remita EC o solicitare scrisa in acest sens. Solicitarea trebuie sa fie primita de EC cu cel putin 6 zile inainte de data vizitei. Solicitarea consta in transmiterea pe adresa de email: cristina.oprisa@transelectrica.ro a Formularului pentru acces din Sectiunea II-Formulare (completat, stampilat si semnat de reprezentantul legal al societatii). In anexa la formularul de acces se va mentiona numele complet al persoanelor care vor participa la vizita. De asemenea se va remite impreuna cu Formularul de acces si o copie a actului de identitate (CI sau pasaport) al persoanelor nominalizate in anexa. La vizitarea Amplasamentului vor putea participa numai persoanele nominalizate in solicitare mentionata anterior. Costurile ocazionate de vizita la Amplasament (transport, cazare, etc) pentru persoanele care vor participa din partea operatorului economic vor fi suportate de catre acestia.
Arată mai mult
Pentru instructiuni suplimentare necesare ofertantilor va rugam sa accesati ANEXA INSTRUCTIUNI PENTRU OFERTANTI la prezentul anunt.

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Sursa: OJS 2020/S 229-565318 (2020-11-19)
Informaţii suplimentare (2021-02-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Retehnologizarea stației 400 kV Isaccea a fost prevăzută să se realizeze în doua etape astfel: 1. etapa I de retehnologizare a stației 400 kV Isaccea s-a finalizat în anul 2019. În etapa I de retehnologizare stația principală de 400 kV a fost extinsă prin realizarea unui număr de trei celule noi de 400 kV, 2 celule aferente celor doua bobine de compensare noi BC1 și BC2 și o celulă pentru LEA 400 kV Isaccea-Stupina. Staţia de extindere are o schema cu bare colectoare duble, din care una secționată, fără bară de transfer și cuprinde: — celula bobină compensare 1; — celula bobină compensare 2; — celula LEA Stupina; 2. etapa a II-a cuprinde în principal lucrările următoare: A. retehnologizarea stației principale de 400 kV prin montarea de echipamente primare moderne şi dimensionarea barelor colectoarelor pentru un curent limită termic de 40 kA, 1 s şi un curent nominal primar de 4 000 A, corespunzător capacităților de transport ale liniilor; B. cadrele şi suporții actuali din stație, inclusiv fundațiile, nu sunt dimensionate pentru aceste noi cerințe şi ca urmare este necesară înlocuirea acestora; C. schema primară a staţiei 400 kV se simplifică prin dezafectarea barei de transfer 400 kV şi a cuplei de transfer din stația principală existentă datorită retehnologizării stației principale de 400 kV cu echipamente mult mai fiabile; D. înlocuirea celor două cuple longo-transversale CLTV 1 şi 2 (identice), cu două cuple transversale (în stația principală) şi o cuplă longitudinală (în stația de extindere); E. din punct de vedere al circuitelor secundare se va realiza un sistem nou de comandă, control, protecții şi automatizări în întreaga stație (principală si de extindere) ce va fi un sistem integrat, redundant şi deschis, realizat în tehnologie numerică, având o arhitectură descentralizată. Ca urmare, în ambele stații (principală şi de extindere) se vor monta containere de circuite secundare; F. din punct de vedere al serviciilor interne se va înlocui o baterie de acumulatoare cu o baterie nouă, se va înlocui grupul Diesel cu unul nou, se vor înlocui cele două transformatoare de servicii interne (TSI) din PT2 cu doua TSI noi, se vor achiziționa și monta dulapuri noi de servicii interne de curent continuu și curent alternativ; G. tipul de izolație al întregii stații de 400 kV este AIS și se va menține și după retehnologizare; H. stația de 20 kV se va integra în SCADA nouă, schema stației de 20 kV va rămâne cea actuală; I. în stația de 400 kV se va realiza un sistem de contorizare local de balanță (SCLB) și un subsistem de monitorizare a calității energiei electrice noi; J. realizarea retehnologizării staţiei implică lucrări de provizorat care se vor derula pe baza programului de întreruperi. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). Entitatea contractanta va raspunde, in mod clar si complet, tuturor solicitarilor de clarificare/informatii suplimentare in doua etape, astfel: — in a 17-a zi calendaristica de la publicarea anuntului de participare si — in a 11-a zi calendaristica inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit, conform art. 29 alin. (3) din HG 394/2016.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Echipament electric 📦

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-02-04 📅
Termen-limită de depunere: 2021-03-15 📅
Data publicării: 2021-02-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 027-067676
Se referă la anunț: 2020/S 229-565318
Număr JO-S: 27

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
— celula bobină compensare 1;
— celula bobină compensare 2;
A. retehnologizarea stației principale de 400 kV prin montarea de echipamente primare moderne şi dimensionarea barelor colectoarelor pentru un curent limită termic de 40 kA, 1 s şi un curent nominal primar de 4 000 A, corespunzător capacităților de transport ale liniilor;
Arată mai mult
C. schema primară a staţiei 400 kV se simplifică prin dezafectarea barei de transfer 400 kV şi a cuplei de transfer din stația principală existentă datorită retehnologizării stației principale de 400 kV cu echipamente mult mai fiabile;
— in a 11-a zi calendaristica inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor.

Autoritatea contractantă
Contact
Punct de contact: Direcția comercială – Cristina Oprișa
Sursa: OJS 2021/S 027-067676 (2021-02-04)
Informaţii suplimentare (2021-03-05)
Referință
Date
Data trimiterii: 2021-03-05 📅
Termen-limită de depunere: 2021-03-30 📅
Data publicării: 2021-03-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 048-121675
Număr JO-S: 48
Sursa: OJS 2021/S 048-121675 (2021-03-05)
Anunt de atribuire (2021-10-15)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Retehnologizarea stației 400 kV Isaccea a fost prevăzută să se realizeze în doua etape astfel: Etapa I de Retehnologizare a Stației 400 kV Isaccea s-a finalizat în anul 2019. În Etapa I de retehnologizare stația principală de 400 kV a fost extinsă prin realizarea unui număr de 3 celule noi de 400 kV, 2 celule aferente celor doua bobine de compensare noi BC1 și BC2 și o celulă pentru LEA 400 kV Isaccea - Stupina. Staţia de extindere are o schema cu bare colectoare duble, din care una secționată, fără bară de transfer și cuprinde: - celula Bobină compensare 1; - celula Bobină compensare 2 ; - celula LEA Stupina. ETAPA a II-a, cuprinde în principal lucrările următoare: A) Retehnologizarea stației principale de 400 kV prin montarea de echipamente primare moderne şi dimensionarea barelor colectoarelor pentru un curent limită termic de 40 kA, 1 s şi un curent nominal primar de 4000 A, corespunzător capacităților de transport ale liniilor; B) Cadrele şi suporții actuali din stație, inclusiv fundațiile, nu sunt dimensionate pentru aceste noi cerințe şi ca urmare este necesară înlocuirea acestora; C) Schema primară a staţiei 400kV se simplifică prin dezafectarea barei de transfer 400 kV şi a cuplei de transfer din stația principală existentă datorită retehnologizării stației principale de 400 kV cu echipamente mult mai fiabile. D) Înlocuirea celor două cuple longo-transversale CLTV 1 şi 2 (identice), cu două cuple transversale (în stația principală) şi o cuplă longitudinală (în stația de extindere). E) Din punct de vedere al circuitelor secundare se va realiza un sistem nou de comandă, control, protecții şi automatizări în întreaga stație (principală si de extindere) ce va fi un sistem integrat, redundant şi deschis, realizat în tehnologie numerică, având o arhitectură descentralizată. Ca urmare, în ambele stații (principală şi de extindere) se vor monta containere de circuite secundare. F) Din punct de vedere al serviciilor interne se va înlocui o baterie de acumulatoare cu o baterie nouă, se va înlocui grupul Diesel cu unul nou, se vor înlocui cele 2 transformatoare de servicii interne (TSI) din PT2 cu doua TSI noi, se vor achiziționa și monta dulapuri noi de servicii interne de curent continuu și curent alternativ. G) Tipul de izolație al întregii stații de 400 kV este AIS și se va menține și după retehnologizare. H) Stația de 20 kV se va integra în SCADA nouă, schema stației de 20 kV va rămâne cea actuală. I) În stația de 400 kV se va realiza un sistem de contorizare local de balanță (SCLB) și un subsistem de monitorizare a calității energiei electrice noi. J) Realizarea retehnologizării staţiei implică lucrări de provizorat care se vor derula pe baza programului de întreruperi. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare in doua etape, astfel: - in a 17-a zi calendaristica de la publicarea anuntului de participare si - in a 11-a zi clalendaristica inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit, conform art. 29 alin (3) din HG 394/2016.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Compania nationala de transport al energiei electrice "transelectrica" s.a.
Adresa poștală: Strada: Olteni nr. 2-4, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-10-15 📅
Data publicării: 2021-10-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 204-534271
Număr JO-S: 204

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Etapa I de Retehnologizare a Stației 400 kV Isaccea s-a finalizat în anul 2019. În Etapa I de retehnologizare stația principală de 400 kV a fost extinsă prin realizarea unui număr de 3 celule noi de 400 kV, 2 celule aferente celor doua bobine de compensare noi BC1 și BC2 și o celulă pentru LEA 400 kV Isaccea - Stupina.
Arată mai mult
- celula Bobină compensare 1;
- celula Bobină compensare 2 ;
- celula LEA Stupina.
ETAPA a II-a, cuprinde în principal lucrările următoare:
A) Retehnologizarea stației principale de 400 kV prin montarea de echipamente primare moderne şi dimensionarea barelor colectoarelor pentru un curent limită termic de 40 kA, 1 s şi un curent nominal primar de 4000 A, corespunzător capacităților de transport ale liniilor;
Arată mai mult
B) Cadrele şi suporții actuali din stație, inclusiv fundațiile, nu sunt dimensionate pentru aceste noi cerințe şi ca urmare este necesară înlocuirea acestora;
C) Schema primară a staţiei 400kV se simplifică prin dezafectarea barei de transfer 400 kV şi a cuplei de transfer din stația principală existentă datorită retehnologizării stației principale de 400 kV cu echipamente mult mai fiabile.
D) Înlocuirea celor două cuple longo-transversale CLTV 1 şi 2 (identice), cu două cuple transversale (în stația principală) şi o cuplă longitudinală (în stația de extindere).
E) Din punct de vedere al circuitelor secundare se va realiza un sistem nou de comandă, control, protecții şi automatizări în întreaga stație (principală si de extindere) ce va fi un sistem integrat, redundant şi deschis, realizat în tehnologie numerică, având o arhitectură descentralizată. Ca urmare, în ambele stații (principală şi de extindere) se vor monta containere de circuite secundare.
Arată mai mult
F) Din punct de vedere al serviciilor interne se va înlocui o baterie de acumulatoare cu o baterie nouă, se va înlocui grupul Diesel cu unul nou, se vor înlocui cele 2 transformatoare de servicii interne (TSI) din PT2 cu doua TSI noi, se vor achiziționa și monta dulapuri noi de servicii interne de curent continuu și curent alternativ.
Arată mai mult
G) Tipul de izolație al întregii stații de 400 kV este AIS și se va menține și după retehnologizare.
H) Stația de 20 kV se va integra în SCADA nouă, schema stației de 20 kV va rămâne cea actuală.
I) În stația de 400 kV se va realiza un sistem de contorizare local de balanță (SCLB) și un subsistem de monitorizare a calității energiei electrice noi.
J) Realizarea retehnologizării staţiei implică lucrări de provizorat care se vor derula pe baza programului de întreruperi.
Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare in doua etape, astfel:
- in a 17-a zi calendaristica de la publicarea anuntului de participare si
- in a 11-a zi clalendaristica inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit, conform art. 29 alin (3) din HG 394/2016.
G) La solicitarea UNO DEN, echipamentul destinat reglajului centralizat frecvență – putere (RTU – AGC) se va achiziționa și monta în cadrul prezentului proiect deoarece este necesar UNO DEN pentru realizarea unor insule de consum pasiv racordate la RET România.
Arată mai mult
H) Tipul de izolație al întregii stații de 400 kV este AIS și se va menține și după retehnologizare.
I) Stația de 20 kV se va integra în SCADA nouă, schema stației de 20 kV va rămâne cea actuală.
J) În stația de 400 kV se va realiza un sistem de contorizare local de balanță (SCLB) și un subsistem de monitorizare a calității energiei electrice noi.
K) Realizarea retehnologizării staţiei implică lucrări de provizorat care se vor derula pe baza programului de întreruperi.

Autoritatea contractantă
Contact
Punct de contact: Directia Comerciala - Cristina Oprisa

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Sursa: OJS 2021/S 204-534271 (2021-10-15)