Obiectul contractului îl constituie furnizarea de reactivi si consumabile de laborator necesare pentru efectuarea analizelor medicale solicitate de catre sectiile spitalului pentru pacientii internati sau pentru cei prezentati in ambulatoriul de specialitate/compartimentul primire urgente (CPU). Reactivii si consumabilele de laborator ce fac obiectul prezentei proceduri proceduri au fost impartiti in 13 loturi, avandu-se in vedere: - acoperirea necesarului estimat de reactivi si consumabile de laborator, pentru testarea pacientilor pozitivi sau suspecți a fi infectati cu virusul SARS-CoV-2, care sa asigure buna functionalitate a aparaturii din dotarea laboratorului ; - acoperirea necesarului estimat de reactivi si consumabile de laborator, pentru testarea pacientilor prezentati in spital, care sa asigure buna functionalitate a aparaturii din dotarea laboratorului ; - achizitionarea de produse/reactivi care sa fie sa fie compatibile / compatibili (unde este cazul) cu aparatura de laborator din dotarea spitalului, achizitionata in ultima perioada, respectiv reactivii de imunologie pentru aparatul Liaison XL, necesari pentru trecerea completa a analizelor din sectorul de imunologie, lucrate in acest moment pe analizorul VIDAS PC, pe noul aparat intrucat acesta prezinta urmatoarele avantaje: • are un sistem de comunicare bidirectional, usurand mult munca operatorului; • are o viteza de lucru superioara fata de vechiul aparat din dotare; • pretul per test este mai mic la o calitate comparabila sau superioara a rezultatelor; • pe acest aparat se vor putea testa anticorpi specifici SARS-COV-2 anti-Spike (anticorpi neutralizanti), necesari pentru monitorizarea imunitatii castigate postvaccinare; - achizitionarea de produse/reactivi a caror utilizare sa nu necesite recalibrarea aparatului si nici modificarea softului sau alte interventii suplimentare si sa respecte solicitarile caietului de sarcini, respectiv a tipului echipamentului mentionat ; - achizitionarea kiturilor de secventiere sunt necesare pentru a identifica prezenta noilor tulpini care circula in populatie mult mai agresive si cu transmitere mult mai usora decat tulpina originala. De asemenea prin secventiere poate fi identificata prezenta si altor variante ale virusului SARS-COV-2, care nu s-au intalinit pana in prezent, cu ajutorul aparatului de secventiere transferat din vechiul Centru de cercetare in laborator.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-09-20.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-08-18.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-08-18) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Reactivi de laborator
Număr de referință: 11411672/2021/4
Scurtă descriere:
Obiectul contractului îl constituie furnizarea de reactivi si consumabile de laborator necesare pentru efectuarea analizelor medicale solicitate de catre sectiile spitalului pentru pacientii internati sau pentru cei prezentati in ambulatoriul de specialitate/compartimentul primire urgente (CPU).
Reactivii si consumabilele de laborator ce fac obiectul prezentei proceduri proceduri au fost impartiti in 13 loturi, avandu-se in vedere:
- acoperirea necesarului estimat de reactivi si consumabile de laborator, pentru testarea pacientilor pozitivi sau suspecți a fi infectati cu virusul SARS-CoV-2, care sa asigure buna functionalitate a aparaturii din dotarea laboratorului ;
- acoperirea necesarului estimat de reactivi si consumabile de laborator, pentru testarea pacientilor prezentati in spital, care sa asigure buna functionalitate a aparaturii din dotarea laboratorului ;
- achizitionarea de produse/reactivi care sa fie sa fie compatibile / compatibili (unde este cazul) cu aparatura de laborator din dotarea spitalului, achizitionata in ultima perioada, respectiv reactivii de imunologie pentru aparatul Liaison XL, necesari pentru trecerea completa a analizelor din sectorul de imunologie, lucrate in acest moment pe analizorul VIDAS PC, pe noul aparat intrucat acesta prezinta urmatoarele avantaje:
• are un sistem de comunicare bidirectional, usurand mult munca operatorului;
• are o viteza de lucru superioara fata de vechiul aparat din dotare;
• pretul per test este mai mic la o calitate comparabila sau superioara a rezultatelor;
• pe acest aparat se vor putea testa anticorpi specifici SARS-COV-2 anti-Spike (anticorpi neutralizanti), necesari pentru monitorizarea imunitatii castigate postvaccinare;
- achizitionarea de produse/reactivi a caror utilizare sa nu necesite recalibrarea aparatului si nici modificarea softului sau alte interventii suplimentare si sa respecte solicitarile caietului de sarcini, respectiv a tipului echipamentului mentionat ;
- achizitionarea kiturilor de secventiere sunt necesare pentru a identifica prezenta noilor tulpini care circula in populatie mult mai agresive si cu transmitere mult mai usora decat tulpina originala. De asemenea prin secventiere poate fi identificata prezenta si altor variante ale virusului SARS-COV-2, care nu s-au intalinit pana in prezent, cu ajutorul aparatului de secventiere transferat din vechiul Centru de cercetare in laborator.

Referință Date
Data trimiterii: 2021-08-18 📅
Termen-limită de depunere: 2021-09-20 📅
Data publicării: 2021-08-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 162-426271
Număr JO-S: 162
Informații suplimentare
Comisia de evaluare
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului îl constituie furnizarea de reactivi si consumabile de laborator necesare pentru efectuarea analizelor medicale solicitate de catre sectiile spitalului pentru pacientii internati sau pentru cei prezentati in ambulatoriul de specialitate/compartimentul primire urgente (CPU).
Obiectul contractului îl constituie furnizarea de reactivi si consumabile de laborator necesare pentru efectuarea analizelor medicale solicitate de catre sectiile spitalului pentru pacientii internati sau pentru cei prezentati in ambulatoriul de specialitate/compartimentul primire urgente (CPU).
Reactivii si consumabilele de laborator ce fac obiectul prezentei proceduri proceduri au fost impartiti in 13 loturi, avandu-se in vedere:
- acoperirea necesarului estimat de reactivi si consumabile de laborator, pentru testarea pacientilor…
… pozitivi sau suspecți a fi infectati cu virusul SARS-CoV-2, care sa asigure buna functionalitate a aparaturii din dotarea laboratorului ;
… prezentati in spital, care sa asigure buna functionalitate a aparaturii din dotarea laboratorului ;
- achizitionarea de produse/reactivi care sa fie sa fie compatibile / compatibili (unde este cazul) cu aparatura de laborator din dotarea spitalului, achizitionata in ultima perioada, respectiv reactivii de imunologie pentru aparatul Liaison XL, necesari pentru trecerea completa a analizelor din sectorul de imunologie, lucrate in acest moment pe analizorul VIDAS PC, pe noul aparat intrucat acesta prezinta urmatoarele avantaje:
- achizitionarea de produse/reactivi care sa fie sa fie compatibile / compatibili (unde este cazul) cu aparatura de laborator din dotarea spitalului, achizitionata in ultima perioada, respectiv reactivii de imunologie pentru aparatul Liaison XL, necesari pentru trecerea completa a analizelor din sectorul de imunologie, lucrate in acest moment pe analizorul VIDAS PC, pe noul aparat intrucat acesta prezinta urmatoarele avantaje:
• are un sistem de comunicare bidirectional, usurand mult munca operatorului;
• are o viteza de lucru superioara fata de vechiul aparat din dotare;
• pretul per test este mai mic la o calitate comparabila sau superioara a rezultatelor;
• pe acest aparat se vor putea testa anticorpi specifici SARS-COV-2 anti-Spike (anticorpi neutralizanti), necesari pentru monitorizarea imunitatii castigate postvaccinare;
- achizitionarea de produse/reactivi a caror utilizare sa nu necesite recalibrarea aparatului si nici modificarea softului sau alte interventii suplimentare si sa respecte solicitarile caietului de sarcini, respectiv a tipului echipamentului mentionat ;
- achizitionarea de produse/reactivi a caror utilizare sa nu necesite recalibrarea aparatului si nici modificarea softului sau alte interventii suplimentare si sa respecte solicitarile caietului de sarcini, respectiv a tipului echipamentului mentionat ;
- achizitionarea kiturilor de secventiere sunt necesare pentru a identifica prezenta noilor tulpini care circula in populatie mult mai agresive si cu transmitere mult mai usora decat tulpina originala. De asemenea prin secventiere poate fi identificata prezenta si altor variante ale virusului SARS-COV-2, care nu s-au intalinit pana in prezent, cu ajutorul aparatului de secventiere transferat din vechiul Centru de cercetare in laborator.
- achizitionarea kiturilor de secventiere sunt necesare pentru a identifica prezenta noilor tulpini care circula in populatie mult mai agresive si cu transmitere mult mai usora decat tulpina originala. De asemenea prin secventiere poate fi identificata prezenta si altor variante ale virusului SARS-COV-2, care nu s-au intalinit pana in prezent, cu ajutorul aparatului de secventiere transferat din vechiul Centru de cercetare in laborator.
Valoarea totală estimată: 3 635 930 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 13
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 13
Informații despre loturi: OPERATORII ECONOMICI POT DEPUNE OFERTA PENTRU UNUL SAU MAI MULTE LOTURI
Denumirea lotului: PACHET TESTE LATEX 2
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere: PACHET TESTE LATEX 2 - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 7 560 RON 💰
Durata: 24 luni
Denumirea lotului: Teste rapide - ser
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere: TESTE RAPIDE - SER - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 14 040 RON 💰
Denumirea lotului: Consumabile pcr
Numărul lotului: 11
Scurtă descriere: CONSUMABILE PCR - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 29 640 RON 💰
Denumirea lotului: Hemocultoare
Numărul lotului: 12
Scurtă descriere: HEMOCULTOARE - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 17 500 RON 💰
Denumirea lotului: TESTE IDENTIFICARE MARCHERI TOXICOLOGIE compatibile cu analizorul TRIAGE METER PRO
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
TESTE IDENTIFICARE MARCHERI TOXICOLOGIE compatibile cu analizorul TRIAGE METER PRO - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 34 000 RON 💰
Denumirea lotului: PACHET REACTIVI AMPLIFICARE PENTRU IDENTIFICAREA VARIANTELOR DE SARS-COV-2 CU INTERES CLINICO-EPIDEMIOLOGIC
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
PACHET REACTIVI AMPLIFICARE PENTRU IDENTIFICAREA VARIANTELOR DE SARS-COV-2 CU INTERES CLINICO-EPIDEMIOLOGIC - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 166 600 RON 💰
Denumirea lotului: SECVENTIERE PENTRU IDENTIFICAREA VARIANTELOR DE SARS-COV-2 CU INTERES CLINICO-EPIDEMIOLOGIC
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
SECVENTIERE PENTRU IDENTIFICAREA VARIANTELOR DE SARS-COV-2 CU INTERES CLINICO-EPIDEMIOLOGIC - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 984 555 RON 💰
Denumirea lotului: KIT AMPLIFICARE PENTRU IDENTIFICAREA VARIANTELOR DE SARS-COV-2 CU INTERES CLINICO-EPIDEMIOLOGIC
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
KIT AMPLIFICARE PENTRU IDENTIFICAREA VARIANTELOR DE SARS-COV-2 CU INTERES CLINICO-EPIDEMIOLOGIC - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 100 000 RON 💰
Denumirea lotului: PACHET TESTE LATEX 1
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere: PACHET TESTE LATEX 1 - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 975 RON 💰
Denumirea lotului: PACHET REACTIVI HEMATOLOGIE compatibile cu analizorul MINDREY BC-6200
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
PACHET REACTIVI HEMATOLOGIE compatibile cu analizorul MINDREY BC-6200
- Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 519 420 RON 💰
Denumirea lotului: Reactivi imunologie compatibili cu aparatul liaison xl
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
REACTIVI IMUNOLOGIE COMPATIBILI CU APARATUL LIAISON XL - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 600 640 RON 💰
Denumirea lotului: RECOLTOARE SARS-COV-2 3 ml
Numărul lotului: 13
Scurtă descriere: RECOLTOARE SARS-COV-2 3 ml - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 225 000 RON 💰
Denumirea lotului: PACHET REACTIVI EXTRACTIE AUTOMATA COMPATIBILI CU APARATUL GENOLUTION NEXTRACTOR NX-48S
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
PACHET REACTIVI EXTRACTIE AUTOMATA COMPATIBILI CU APARATUL GENOLUTION NEXTRACTOR NX-48S - Conform caietului de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 936 000 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Sibiu, str. Stefan cel Mare nr. 4
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute de art. 164, art. 165 si art.167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei:
Completarea de catre operatorii economici participanti la procedura a formularului DUAE – cu informatiile aferente situatiei acestora.
Atentie: Neprezentarea formularului DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociati/terti sustinatori/subcontractanti) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Documentele justificative mentionate mai jos care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate - la solicitarea autorității contractante - doar de catre ofertantul clasat pe locul I si II în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

1. - Certificate privind plata obligatiilor la bugetul local si la bugetul general consolidat - care sa confirme faptul ca ofertantul si-a indeplinit obligatiile de plata RESTANTE privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat.

In cazul certificatelor privind plata obligatiilor la bugetul local acestea se vor prezenta atat pentru sediul social, sediile secundare, cat si pentru punctul/punctele de lucru pentru care exista obligatii de plata.
La momentul prezentarii certificatelor trebuie sa rezulte lipsa datoriilor restante.
2. - Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
2. - Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv.
3. Declaratie privind neincadrarea in prevederile referitoare la conflictul de interese din Legea nr. 98/2016 - formularul nr. 1 din Secțiunea ”Formulare” a documentației de atribuire.
Persoane cu functii de decizie in cadrul prezentei proceduri:
Comitet director: Manager - Dr. Grigore Camelia, Director Medical - Dr. Șofariu Ciprian Radu; Director Financiar Contabil - Ec. Opris Ioana Andreea
Comisia de evaluare: Haşegan Livia, Nastase Lorena Elena, Dr. Cristea Ștefan Vasile, Ec. Opris Ioana Andreea
Comisia de evaluare – rezerva: Jr. Cozac Alina- Mihaela, Dr. Gubernat Laura Virginia, Ec. Prodea Viviana Camelia.
Cerintele privind neincadrarea in situatiile prevazute la art.164, art. 165 si art.167 se adreseaza si subcontractantilor si tertilor - conform art.170, art. 183 si art. 193 al. (2) si (3) din Legea 98/2016.
Cerinta nr. 1:
Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Documentele justificative mentionate mai jos care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate - la solicitarea autorității contractante - doar de catre ofertantii clasati pe locul I si II in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele justificative mentionate mai jos care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate - la solicitarea autorității contractante - doar de catre ofertantii clasati pe locul I si II in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
1. - Certificat constatator emis de ONRC din care sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic.
Obiectul contractului – trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC.
Pentru persoanele juridice/fizice straine se vor prezenta documente…
… care dovedesc o forma de inregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional la organisme legal constituite, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, insotite de o traducere autorizata in limba romana.
… echivalente, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, insotite de o traducere autorizata in limba romana.
Cerinta nr. 2:
Operatorii economici (importatori, distribuitori) ce depun oferta, trebuie să certifice avizarea cu privire la desfășurarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale, reglementată de Legea nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, titlul XX ” Dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive” și OMS nr. 566 / 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale.

In baza actelor normative menționate anterior, activităţile de comercializare şi de prestări servicii în domeniul dispozitivelor medicale supuse controlului prin avizare sunt următoarele:
a) import dispozitive medicale;
b) distribuţie dispozitive medicale;
c) instalare și/sau mentenanţă dispozitive medicale.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:
- Avizul de functionare (insotit de anexe) emis de Ministerul Sanatatii (ANMDMR) - conform Legii nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, titlul XX ” Dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive” și OMS nr. 566 / 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale – sau echivalent - valabil la momentul prezentării ofertelor – din care sa reiasa inclusiv ca producatorul produselor inscrise in propunerea tehnica este inregistrat in aviz.

Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,10,11,12,13,2,3,4,5,6,7,8,9Proportia de subcontractareInformatii privind partea/partile din contract pe care operatorul intentioneaza sa o/le subcontracteze – daca este cazul Autoritatea contractanta solicita ofertantului sa precizeze in oferta partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze, procentul indeplinit de acestia si datele de identificare ale subcontractantilor propusi – daca este cazul.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: 1. Completarea de catre operatorii economici participanti la procedura a formularului DUAE – cu informatiile aferente situatiei acestora. 2. Prezentarea, odata cu depunerea DUAE, a acordului de subcontractare - Formularul nr. 12 din Secțiunea ”Formulare” a documentației de atribuire.Documentele justificative care probeaza cele asumate in formularul DUAE si acordurile de subcontractare se vor prezenta - la solicitarea autoritatii contractante - doar de catre ofertantii clasati pe locul I si II in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.Atentie: Neprezentarea formularului DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociati/terti sustinatori/subcontractanti) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 2
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-12-20 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-09-20 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
1. CAIETUL DE SARCINI FACE PARTE INTEGRANTA DIN DOCUMENTATIA PENTRU ELABORAREA SI PREZENTAREA OFERTEI SI CONSTITUIE ANSAMBLUL CERINTELOR PE BAZA CARORA SE ELABOREAZA DE CATRE OFERTANT PROPUNEREA TEHNICA.
2. CERINTELE IMPUSE IN CAIETUL DE SARCINI VOR FI CONSIDERATE CA FIIND MINIMALE. IN ACEST SENS, ORICE OFERTA DE BAZA PREZENTATA, CARE SE ABATE DE LA PREVEDERILE CAIETULUI DE SARCINI, VA FI LUATA IN CONSIDERARE, DAR NUMAI IN MASURA IN CARE PROPUNEREA TEHNICA PRESUPUNE ASIGURAREA UNUI NIVEL CALITATIV SUPERIOR CERINTELOR MINIMALE DIN CAIETUL DE SARCINI.

3. NEINDEPLINIREA TUTUROR CERINTELOR MINIMALE MENTIONATE IN CAIETUL DE SARCINI ATRAGE DECLARAREA CA “NECONFORMA” A OFERTEI, IN CONFORMITATE CU PREVEDERILE IN BAZA ART. 137 AL. (3) LIT. A DIN HG NR.395/2016, PRODUSUL OFERTAT “NU SATISFACE ÎN MOD CORESPUNZĂTOR CERINŢELE CAIETULUI DE SARCINI” SI RESPINGEREA OFERTEI.

4. OFERTA TEHNICA SI FINANCIARA TREBUIE SA CONTINA REFERINTE LA TOATE SPECIFICATIILE TEHNICE SI DE ALTA NATURA MENTIONATE IN CAIETUL DE SARCINI, IN CAZ CONTRAR OFERTA VA FI DESCALIFICATA.
5. IN PROPUNEREA TEHNICA OFERTANTUL TREBUIE SA DECLARE CONFORMITATEA CU CERINTELE IMPUSE DE SPECIFICATIILE TEHNICE DIN CAIETUL DE SARCINI.
6. OFERTANTUL VA INCLUDE IN PROPUNEREA FINANCIARA, TOATE SI ORICE COSTURI LEGATE DE PROCURAREA, FURNIZAREA, TRANSPORTUL, DEPOZITAREA, PUNEREA IN FUNCTIUNE A ECHIPAMENTELOR DIN DOTARE CU REACTIVII OFERTATI SI INSTRUIREA PERSONALULUI, PENTRU UTILIZAREA PROGRAMELOR NOI IMPLEMENTATE ( daca este cazul)

7. PROPUNEREA TEHNICA TREBUIE SA CORESPUNDA CERINTELOR MINIME PREVAZUTE IN CAIETUL DE SARCINI, CONFORM ART. 133 AL. (2) DIN HG NR.395/2016.
8. OFERTELE INCOMPLETE, CARE NU CONTIN TOATE ELEMENTELE PROPUNERII TEHNICE/FINANCIARE, POT FI CONSIDERATE NECONFORME IN BAZA ART. 137 AL. (3) LIT. A DIN HG NR.395/2016 SI POT FI RESPINSE.
11. ÎN CAZUL ÎN CARE, PE PARCURSUL EXECUTĂRII CONTRACTULUI DE ACHIZIŢIE PUBLICĂ/ACORDULUI-CADRU, SE CONSTATĂ CĂ ANUMITE ELEMENTE ALE PROPUNERII TEHNICE SUNT INFERIOARE SAU NU CORESPUND CERINŢELOR PREVĂZUTE ÎN CAIETUL DE SARCINI, PREVALEAZĂ PREVEDERILE CAIETULUI DE SARCINI, CONFORM ART. 147 (2) DIN HG. NR. 395/2016.

12. OFERTANTII POT DEPUNE OFERTA PENTRU UNUL SAU MAI MULTE LOTURI, AVAND OBLIGATIA SA INCARCE OFERTA SI TOATE DOCUMENTELE ACESTEIA (GARANTIE DE PARTICIPARE, DUAE, PROPUNERE TEHNICA SI PROPUNERE FINANCIARA) LA FIECARE LOT LA CARE PARTICIPA, IN CAZ CONTRAR OFERTA VA FI NECONFORMA.

13. ÎN CAZUL ÎN CARE DOUA SAU MAI MULTE OFERTE CLASATE PE PRIMUL LOC AU ACELASI PRET, ATUNCI, ÎN VEDEREA INCHEIERII ACORDULUI CADRU, LA SOLICITAREA SCRISA A COMISIEI DE EVALUARE, TRANSMISA ON LINE IN SEAP, SECTIUNEA „INTREBARI”/LOT, SE VA RASPUNDE CU O NOUA OFERTA ONLINE SAU, DUPA CAZ, CONFIRMAREA CA SE MENTINE PRETUL INITIAL. DUPA O NOUA EVALUARE SI APLICAREA CRITERIULUI DE ATRIBUIRE, VA FI DECLARAT CASTIGATOR OFERTANTUL CARE A AVUT PRETUL CEL MAI MIC.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Conform Legii nr. 101/2016
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu - Compartiment Juridic
Adresa poștală: Str. Stefan cel Mare, nr. 4
Orașul poștal: Sibiu
Cod poștal: 550283
Telefon: +40 0269230250📞
Fax: +40 230045 📠
Adresă internet: www.pediatriesibiu.ro🌏
Sursa: OJS 2021/S 162-426271 (2021-08-18)
Anunt de atribuire (2021-12-14) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2248579.30 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2021-12-14 📅
Data publicării: 2021-12-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 245-644833
Se referă la anunț: 2021/S 162-426271
Număr JO-S: 245
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-11-08 📅
Nume: Clini-lab
Numărul național de înregistrare: RO 3102218
Adresa poștală: Strada STR. RODNEI, Nr. 15
Orașul poștal: Targu Mures
Cod poștal: 540342
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 265218784/218785📞
E-mail: oferte@clinilab.ro📧
Țara: Mureş
🏙️
Adresă internet: www.clinilab.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 519 420 RON 💰
Nume: Watt distributor
Numărul național de înregistrare: RO 10817509
Adresa poștală: Strada Blvd. Chitu, Nr. 33
Orașul poștal: Craiova
Cod poștal: 200410
Telefon: +40 251417664📞
E-mail: office@watt.ro📧
Țara: Dolj
🏙️
Adresă internet: www.watt.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 657 600 RON 💰
Nume: Dexter com s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 8875940
Adresa poștală: Strada Aleea Pantelimon, Nr. 16, Sector: 2
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 022406
Telefon: +40 212122369📞
E-mail: dexter@itcnet.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.dextercom.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 142 800 RON 💰
Nume: Novaintermed S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 6220293
Adresa poștală: Strada Drumul Potcoavei, Nr. 5A
Orașul poștal: Pipera (Voluntari)
Telefon: +40 314011090📞
E-mail: licitatii-team@novaintermed.ro📧
Țara: 🏙️
Adresă internet: www.novaintermed.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 600 640 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-11-17 📅
Nume: Bio aqua group
Numărul național de înregistrare: RO 26406593
Adresa poștală: Strada Dobrogeanu Gherea Constantin, Nr. 39
Cod poștal: 540353
Telefon: +40 365421786📞
E-mail: office@bioaqua.ro📧
Adresă internet: www.bioaqua.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 21 276 RON 💰
17 500 RON 💰
Nume: A&a pro diagnostic
Numărul național de înregistrare: RO 23068692
Adresa poștală: Strada Coşbuc George, poet, Nr. 50, Sector: 5
Cod poștal: 050142
Telefon: +40 758188818📞
E-mail: csternat@prodiagnostic.eu📧
Adresă internet: www.prodiagnostic.eu🌏
Valoarea totală a achiziției: 729.30 RON 💰
Nume: Sanimed international impex
Numărul național de înregistrare: RO 15995515
Adresa poștală: Strada Sos. Bucuresti - Giurgiu, Nr. 2A
Orașul poștal: Calugareni
Telefon: +40 214205493📞
E-mail: office@sanimed.ro📧
Țara: Giurgiu
🏙️
Adresă internet: www.sanimed.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 172 500 RON 💰
Nume: Tody Laboratories Int
Numărul național de înregistrare: RO 4134935
Adresa poștală: Strada Vadul Moldovei, Nr. 0212690000
Cod poștal: 014033
Telefon: +40 212690033/+40 212690000/+40 212690645📞
E-mail: comenzi@todylaboratories.com📧
Adresă internet: www.todylaboratories.com🌏
Valoarea totală a achiziției: 9 016 RON 💰
100 000 RON 💰
7 098 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
3
5
2
Sursa: OJS 2021/S 245-644833 (2021-12-14)