„Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 30”

Municipiul Galati

UAT Municipiul Galaţi a depus spre finanțare proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 30” prin care se dorește creșterea calității infrastructurii educaționale școlare prin reabilitarea, modernizarea și dotarea acestora.
Proiectul este depus spre finanțare prin POR 2014-2020 – Axa prioritara 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B – „Clădiri publice”.
În această fază de evaluare a cererii de finanțare este necesară obținerea documentației pentru elaborare proiect tehnic și contractarea lucrărilor de execuție.
Proiectantul va furniza următoarele servicii în cadrul proiectului: proiectul tehnic de execuție în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice.
Execuția lucrărilor va respecta prevederile caietului de sarcini, normativele și legislația specifică in vigoare.
Termenul de realizare a contractului: nouă luni (din care trei luni proiectare și șase luni execuție).
Numarul de zile pâna la care se pot solicita clarificari înainte de data-limita de depunere a ofertelor: 18. In conformitate cu prevederile art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractanta va raspunde, în mod clar si complet, solicitarilor de clarificare/informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire in doua termene, după cum urmează:
— primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 23-a zi inainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor;
— cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 11-a zi înainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor in anunțul de participare.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-07-20. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-06-22.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-06-22 Anunţ de participare
2021-06-29 Informaţii suplimentare
2021-07-20 Informaţii suplimentare
2022-01-26 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-06-22)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lucrări de construcţii de clădiri
Număr de referință: 38148102021104
Scurtă descriere:
UAT Municipiul Galaţi a depus spre finanțare proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 30” prin care se dorește creșterea calității infrastructurii educaționale școlare prin reabilitarea, modernizarea și dotarea acestora. Proiectul este depus spre finanțare prin POR 2014-2020 – Axa prioritara 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B – „Clădiri publice”. În această fază de evaluare a cererii de finanțare este necesară obținerea documentației pentru elaborare proiect tehnic și contractarea lucrărilor de execuție. Proiectantul va furniza următoarele servicii în cadrul proiectului: proiectul tehnic de execuție în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice. Execuția lucrărilor va respecta prevederile caietului de sarcini, normativele și legislația specifică in vigoare. Termenul de realizare a contractului: nouă luni (din care trei luni proiectare și șase luni execuție). Numarul de zile pâna la care se pot solicita clarificari înainte de data-limita de depunere a ofertelor: 18. In conformitate cu prevederile art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractanta va raspunde, în mod clar si complet, solicitarilor de clarificare/informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire in doua termene, după cum urmează: — primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 23-a zi inainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor; — cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 11-a zi înainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor in anunțul de participare.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Lucrări
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Lucrări de construcţii de clădiri 📦
Cod CPV suplimentar: Lucrări de izolare termică 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Galaţi 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Municipiul Galați
Adresa poștală: Str. Domnească nr. 54, sector, județ Galați
Cod poștal: 800008
Orașul poștal: Galați
Contact
Adresă internet: http://www.primariagalati.ro 🌏
E-mail: licitatii@primariagalati.ro 📧
Telefon: +40 236307720 📞
Fax: +40 236307796 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100122551 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-06-22 📅
Termen-limită de depunere: 2021-07-20 📅
Data publicării: 2021-06-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 121-317175
Număr JO-S: 121
Informații suplimentare
Procedura este initiată sub incidența prezentei clauze suspensive: Având în vedere dispozițiile Legii nr.98/2016 și H.G. nr.395/2016, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare între Municipiul Galați și ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
UAT Municipiul Galaţi a depus spre finanțare proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 30” prin care se dorește creșterea calității infrastructurii educaționale școlare prin reabilitarea, modernizarea și dotarea acestora.
Arată mai mult
Proiectul este depus spre finanțare prin POR 2014-2020 – Axa prioritara 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B – „Clădiri publice”.
Arată mai mult
În această fază de evaluare a cererii de finanțare este necesară obținerea documentației pentru elaborare proiect tehnic și contractarea lucrărilor de execuție.
Proiectantul va furniza următoarele servicii în cadrul proiectului: proiectul tehnic de execuție în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice.
Execuția lucrărilor va respecta prevederile caietului de sarcini, normativele și legislația specifică in vigoare.
Termenul de realizare a contractului: nouă luni (din care trei luni proiectare și șase luni execuție).
Numarul de zile pâna la care se pot solicita clarificari înainte de data-limita de depunere a ofertelor: 18. In conformitate cu prevederile art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractanta va raspunde, în mod clar si complet, solicitarilor de clarificare/informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire in doua termene, după cum urmează:
Arată mai mult
— primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 23-a zi inainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor;
— cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 11-a zi înainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor in anunțul de participare.
Valoarea totală estimată: 4385012.15 RON 💰
Scurtă descriere:
Municipiul Galaţi a depus spre finanțare proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit Nr. 30” prin care se dorește creșterea calității infrastructurii educaționale școlare prin reabilitarea, modernizarea și dotarea acestora.
Arată mai mult
Proiectul este depus spre finanțare prin POR 2014-2020 – Axa prioritara 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea B- Clădiri Publice.
Arată mai mult
In aceasta faza de derulare a proiectului este necesara obtinerea documentației pentru elaborare proiect tehnic si contractarea lucrărilor de executie.
Proiectantul va furniza următoarele servicii în cadrul proiectului: Proiectul tehnic de execuție în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice.
Execuția lucrărilor va respecta prevederile caietului de sarcini, normativele și legislația specifică in vigoare
Termenul de realizare al contractului: 9 luni (din care 3 luni proiectare și 6 luni execuție).
Valoarea estimată este de 4.385.012,15 RON fără TVA din care:
— 133.100,00 RON fără TVA proiectare (4.100,00 RON fără TVA – certificat de performanta energetica, 12.000,00 RON fara TVA – documentatii tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor; 98.000,00 RON fără TVA – proiect tehnic si detalii de executie; 19.000,00 RON fara TVA - asistență tehnică din partea proiectantului),
Arată mai mult
— 4.251.912,15 RON fără TVA execuție: (3.145.915,00 RON fără TVA – construcții și instalații, 158.800,00 RON fără TVA - Montaj utilaje tehnologice, 914.150,00 RON fără TVA - Utilaje, echipamente tehnologice și functionale cu montaj, 33.047,15 fără TVA - organizare de șantier).
Arată mai mult
Durata: 9 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiectul este depus spre finanțare prin POR 2014-2020 – Axa prioritara 3 – Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficientei energetice, a gestionarii inteligente a energiei si a utilizarii energiei din surse regenerabile in infrastructurle publice, inclusiv in cladirile publice si in sector... detalii pe www.e-licitatie.ro
Informații suplimentare:
Procedura este initiată sub incidența prezentei clauze suspensive: Având în vedere dispozițiile Legii nr.98/2016 și H.G. nr.395/2016, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare între Municipiul Galați și ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Galați

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertanții, terții susținători si subcontractanții nu trebuie sa se regăsească in situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Aceste documente pot fi:
1. certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării;
2. cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC;
Arată mai mult
3. după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute de art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
4. alte documente edificatoare, dupa caz.
Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească in situațiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (ofertanti, terți susținători, subcontractanți) cu informațiile aferente situației lor și se va prezenta Declarație privind neîncadrarea în situațiile prevăzute în art. 60 Legea nr. 98/2016. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: Pucheanu Ionut-Florin - primar, Enache Cristian-Sorin - viceprimar, Andrei Lucian – Valeriu - viceprimar, Bichescu Cezar Ionut– administrator public, Câmpeanu Rodica - director, Capețis Cristian - director, Pavlenco Violeta – sef serviciu, Susma Vasilica - inspector, Baldovin Adriana – sef serviciu, Ilie Dragoș-Mircea - consilier achizitii publice, Macovei Ecaterina - consilier achizitii publice, Torica Romeo Costinel - consilier achizitii publice, Sindile Mihai Angelo - consilier achizitii publice, Rapotan Alina Gabriela – consilier achizitii publice, Tanasov Liliana - consilier achizitii publice, Munteanu Ionel – consilier juridic, Popa Verginica Cristinela – consilier juridic, Consilieri locali: Bezman Gheorghe, Bogatu Hristache, Bogatu Iorgu Viorel, Ciucă Rodica, Ciupercă Silviana, Costea Marcela – Daniela, Florea Dochița, Gafton Costel, Munteanu Cristian Eugen, Poalelungi Dumitru, Potîrniche Gheorghe, Tuluș Arthur Viorel, Vasile Claudiu – Ionuț, Bencze Marta – Iozefina, Ciulei Eduard Dănuț, Hărăbor Anamaria, Lupu Vasile, Onose Valeriu Laurențiu, Silion Adriana, Chitaru Cristian, Sarpe Daniela Ancuta, Zinica Daniel, Susnoschi Luca Flavia, Căstăian Doru Valentin, Frasina George Sorin.
Arată mai mult
Modalitate de îndeplinire:: Declarație privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016 care va fi prezentata de ofertanți, terți susținători si subcontractanți odată cu DUAE.
În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale
Arată mai mult
Referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competente în acest sens.
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedească o formă de înregistrare in condițiile legii din țara de rezidență, să prezinte documente din care să reiasă ca operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea in cadrul procedurii: Se va completa DUAE de către ofertant (lider si asociat – după caz) si, respectiv, separat de subcontractanți/terț susținător cu informațiile aferente situației lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE care urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt următoarele:
Arată mai mult
1. Persoane juridice române: Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, în copie lizibilă. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/valide la data prezentării acestuia.
Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent in codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC/ORC.
In cazul persoanelor fizice autorizate se va prezenta autorizația de funcționare sau alte documente echivalente din care sa rezulte competenta acestora de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract.
In cazul operatorilor economici ce participa în comun la procedura de atribuire, fiecare membru al asocierii trebuie sa facă dovada ca pentru partea din contract pe care o realizează are corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC/ORC.
Arată mai mult
2. Persoane juridice/fizice străine: documente relevante, emise de autoritățile competente din țara în care își are sediul operatorul economic, care să dovedească o forma de înregistrare si, după caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din tara în care este stabilit operatorul economic, în copie lizibila, însoțite de o traducere autorizata a acestora în limba româna. Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent în domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate. Informațiile cuprinse în aceste documente trebuie sa fie reale/valide la data prezentării acestuia.
Arată mai mult
3. În cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele solicitate la acest capitol pentru partea din contract pe care o realizează.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat Ofertanții trebuie sa facă dovada executării în ultimii 5 ani, calculați până la dată limită de depunere a ofertelor, de lucrări similare cu cele ale prezentei proceduri în valoare cumulata de minim 3.100.000 RON fără T.V.A., la nivelul a minim 1 contract - maxim 3 contracte. Nota: Dacă autoritatea contractantă va decala termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare. Prin lucrări similare din punct de vedere al complexității cu cele care fac obiectul achiziției, se va înțelege lucrări de construcții clădiri civile încadrate cel puțin în categoria de importanta normala C în conformitate cu prevederile Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanta a construcțiilor, aprobat prin HG nr. 766/1997 sau modernizări/reabilitări/consolidări ale acestora.
Arată mai mult
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Ofertanții trebuie să facă dovada că au prestat în ultimii 3 ani, calculați până la data limita de depunere a ofertelor, servicii similare cu cele ale prezentei proceduri. Nota: Dacă autoritatea contractantă va decala termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare. Prin servicii similare din punct de vedere al complexității cu cele care fac obiectul achiziției, se va înțelege servicii de proiectare de lucrări de construcții clădiri civile încadrate cel puțin în categoria de importanta normala C în conformitate cu prevederile Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor, aprobat prin HG nr. 766/1997 sau modernizări/reabilitări/consolidări ale acestora.
Arată mai mult
Proportia de subcontractare Ofertantul are obligatia de a preciza partea/partile din contract pe care urmează să le subcontracteze, procentul din valoarea contractului care va fi indeplinit de către subcontractanți si datele de recunoastere ale subcontractantilor propusi, daca acestia din urma sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei. Partea/partile subcontractate vor fi insusite si contrasemnate de catre subcontractant. Inainte de semnarea contractului, ofertantul castigator va prezenta contractul de subcontractare incheiat intre ofertant si subcontractanti. Subcontractantul nu trebuie sa se afle în situatia care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, art.165 si art. 167 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
În acest sens se vor prezenta în cadrul DUAE informații referitoare la principalele lucrări similare executate, făcându-se trimitere la certificate/ documente/ recomandări/ procese-verbale de recepție datate, semnate și parafate de către beneficiar (autoritate contractantă sau un beneficiar privat). Totodată, ofertanții trebuie sa precizeze in DUAE informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experienţă similară, beneficiarul acestuia, data și numărul documentului de recepţie, precum şi ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora, fără TVA. La solicitarea autorității contractante se vor prezenta de către ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: - Certificate/documente/referințe/recomandări emise sau contrasemnate de autoritatea sau clientul privat beneficiar al contractului, prin care se demonstrează îndeplinirea cerinței (se confirmă execuția lucrărilor similare). Respectivele certificări indica beneficiarii, valoarea, perioada si locul execuției lucrărilor, dacă lucrările au fost duse la bun sfârșit (finalizate si recepționate). Documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerința privind experiența similară pot fi (fără a se limita la enumerare, enumerarea nu este cumulativă): copii ale unor părți relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit, certificate de predare-primire, recomandări, procese-verbale de recepție, certificări de bună execuție, certificate constatatoare. Documentele vor fi prezentate în copie legalizată/autentificată sau copie lizibilă. În cazul documentelor emise în altă limbă decât limba romană, acestea vor însoțite de traducere autorizată. Pentru o evaluare unitară a modului de îndeplinire a cerinței, în cazul contractelor încheiate într-o altă monedă, pentru calculul echivalenței se va aplica cursul mediu anual lei/altă valuta comunicat de BNR pentru fiecare an in parte, disponibil pe adresa www.bnr.ro. În situația în care operatorul economic, ce prezintă respectiva experiență, a realizat lucrări în calitate de subcontractant în contractul prezentat drept experiență similară pentru un antreprenor general, activitățile vor fi confirmate de antreprenorul general, iar beneficiarul final atestă faptul că operatorul economic a avut calitatea de subcontractor. Notă: Această prevedere se aplică numai în cazul în care beneficiarul final este instituție publică. Autoritatea contractantă are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al lucrărilor care fac obiectul contractului prezentat drept experiență similară, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant. Nota: Prin „lucrări duse la bun sfârșit” se va înțelege: - lucrări recepționate pe obiecte, care sunt însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; - lucrări recepționate, însoțite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; - lucrări recepționate, însoțite de proces-verbal de recepție finala.
Arată mai mult
La solicitarea autorității contractante se vor prezenta de către ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: - Certificate/documente emise sau contrasemnate de autoritatea sau clientul privat beneficiar al contractului, din care să rezulte informații privind denumirea serviciilor prestate, beneficiar, perioada si locul prestării serviciilor şi dacă au fost duse la bun sfârșit. Documentele vor fi prezentate în copie legalizată/autentificată sau copie lizibilă, însoțite după caz, de traducere autorizată în limba romană. Nota: prin servicii duse la bun sfârșit se înțelege: - servicii recepționate parțial, cu condiția ca specificul activităților ce reprezintă experiența similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; - servicii recepționate la sfârșitul prestării (sfârșitul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanție). În situația în care operatorul economic, ce prezintă respectiva experiență, a realizat activități în calitate de subcontractant în contractul prezentat drept experiență similară pentru un antreprenor general, activitățile vor fi confirmate de antreprenorul general, iar beneficiarul final atestă faptul că operatorul economic a avut calitatea de subcontractor. Notă: Această prevedere se aplică numai în cazul în care beneficiarul final este instituție publică. Autoritatea contractantă are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al serviciilor care fac obiectul contractului prezentat drept experiență similară, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant.
Arată mai mult
Completare DUAE de catre ofertant si separat de subcontractanti; Odata cu DUAE se va prezenta Acordul de subcontractare. Din DUAE trebuie sa rezulte partea/partile din contract pe care ofertantul urmeaza sa le subcontracteze, procentul din valoarea contractului care va fi indeplinit de catre subcontractanti si datele de recunoastere ale subcontractantilor propusi, daca acestia din urma sunt cunoscuti la momentul depunerii ofertei. Documentele justificative care probeaza cele asumate in acord/acorduri vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc in urma aplicarii criteriului de atribuire. Inainte de semnarea contractului trebuie sa fie prezentate contractele încheiate între contractant si subcontractant.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-01-20 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-07-20 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Se va puncta experiența profesională a șefului de proiect. Experiența profesională specifică demonstrată prin deținerea calității de Șef de proiect si/sau Șef echipă proiectare și/sau Director Proiect în contracte/ proiecte in care a prestat activitati similare cu cele ce fac obiectul achiziției. Prin activitati similare cu cele ce fac obiectul achiziției se intelege servicii prestate privind elaborarea de documentații tehnice aferente unei faze de proiectare (SF, DALI, PT, DDE) pentru lucrari de construcții cladiri civile.
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): Se va puncta experiența profesională a șefului de șantier. Experiența profesională specifică demonstrată prin deținerea calității de șef șantier în contracte/ proiecte in care a prestat activități similare cu cele ce fac obiectul achiziției.
Preț (pondere): 90

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 3814810
Contact
Punct de contact: Tanasov Liliana
Adresă internet: www.primariagalati.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100122551 🌏
Adresă internet: http://sicap-prod.e-licitatie.ro 🌏

Referință
Informații suplimentare
1.Pentru îndeplinirea obligației referitoare la modul de transmitere a DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire, aceștia vor completa direct în SEAP, în secțiunea dedicată a procedurii de interes, DUAE-ul deja configurat de autoritatea contractantă.
Arată mai mult
Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant.
Pentru cazurile în care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile în care ofertantul are subcontractanți sau terți susținători, fiecare operator economic se va autentifica în sistem și va accesa procedura de atribuire de interes în vederea completării DUAE în calitatea în care a fost inclus în respectiva procedură (asociat, subcontractant, terț susținător).
Arată mai mult
Este necesar ca toți cei care trebuie să răspundă la DUAE să fie înregistrați ca utilizatori ai sistemului.
La procedura de atribuire se înscrie și depune ofertă unul dintre membrii asocierii (recomandat – liderul asocierii) sau operatorul economic care participă cu ofertă individuală iar ceilalți participanți completează direct în sistem doar DUAE și nu pot modifica oferta.
Arată mai mult
2. Pentru deschiderea fisierelor postate in SEAP cu semnatura electronica, utilizati programul shell SAFE Verify - Utilitar gratuit cu care se poate verifica semnatura electronica si permite vizualizarea documentelor semnate electronic.
3. În cazul în care două sau mai multe oferte admisibile sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Arată mai mult
4. Prezumtia de legalitate si autenticitate a documentelor prezentate. Ofertantul isi asuma raspunderea exclusiva pentru legalitatea si autenticitatea tuturor documentelor prezentate in original si/sau copie in vederea participarii la procedura. Analizarea documentelor prezentate de ofertanti de catre comisia de evaluare nu angajeaza din partea acesteia nici o raspundere sau obligatie fata de acceptarea acestora ca fiind autentice sau legale si nu inlatura raspunderea exclusiva a ofertantului sub acest aspect.
Arată mai mult
5. Procedura este initiată sub incidența prezentei clauze suspensive: Având în vedere dispozițiile Legii nr.98/2016 și H.G. nr.395/2016, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare între Municipiul Galați și MDLPA. În cazul în care diligențele autorității nu vor fi concretizate în obținerea contractului de finanțare (în consecință, finanțarea neputând fi asigurată), autoritatea contractantă își rezervă dreptul cu privire la neacordarea finanțării, fiind astfel imposibilă încheierea contractului de achiziție publică. Termen estimat pentru semnarea contractului: 2 luni de la finalizarea procedurii de atribuire și declararea câștigătorului.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a cailor de atac sunt prevazute art. 8 din Legea nr. 101/2016.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul achiziții publice
Adresa poștală: Str. Domnească nr. 54, camera 215
Orașul poștal: Galați
Cod poștal: 800036
Telefon: +40 236307720 📞
E-mail: licitatii@primariagalati.ro 📧
Fax: +40 236307796 📠
Adresă internet: www.primariagalati.ro 🌏
Sursa: OJS 2021/S 121-317175 (2021-06-22)
Informaţii suplimentare (2021-06-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
UAT Municipiul Galaţi a depus spre finanțare proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 30” prin care se dorește creșterea calității infrastructurii educaționale școlare prin reabilitarea, modernizarea și dotarea acestora. Proiectul este depus spre finanțare prin POR 2014-2020 – Axa prioritara 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B – „Clădiri publice”. În această fază de evaluare a cererii de finanțare este necesară obținerea documentației pentru elaborare proiect tehnic și contractarea lucrărilor de execuție. Proiectantul va furniza următoarele servicii în cadrul proiectului: proiectul tehnic de execuție în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice. Execuția lucrărilor va respecta prevederile caietului de sarcini, normativele și legislația specifică in vigoare. Termenul de realizare a contractului: nouă luni (din care trei luni proiectare și șase luni execuție). Numarul de zile pâna la care se pot solicita clarificari înainte de data-limita de depunere a ofertelor: 18. In conformitate cu prevederile art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractanta va raspunde, în mod clar si complet, solicitarilor de clarificare/informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire in doua termene, după cum urmează: — primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 23-a zi inainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor; — cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 11-a zi înainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor in anunțul de participare.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Pregătire de proiecte şi proiectare, estimare a costurilor 📦

Autoritatea contractantă
Identitate
Adresa poștală: Str. Domnească nr. 54, sector: -, județ Galați

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-06-29 📅
Termen-limită de depunere: 2021-07-26 📅
Data publicării: 2021-07-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 126-330830
Se referă la anunț: 2021/S 121-317175
Număr JO-S: 126
Informații suplimentare
Se corectează la sectiunea II.2.14) cu aceleași informații ca la sectiunea VI.3). Erata vizează secțiunile care făceau referire la clauza suspensivă întrucât a fost semnat contractul de finanțare.

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
UAT Municipiul Galaţi a depus spre finanțare proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 30” prin care se dorește creșterea calității infrastructurii educaționale școlare prin reabilitarea, modernizarea și dotarea acestora.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2021/S 126-330830 (2021-06-29)
Informaţii suplimentare (2021-07-20)
Referință
Date
Data trimiterii: 2021-07-20 📅
Termen-limită de depunere: 2021-08-09 📅
Data publicării: 2021-07-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 141-372229
Număr JO-S: 141
Sursa: OJS 2021/S 141-372229 (2021-07-20)
Anunt de atribuire (2022-01-26)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
UAT Municipiul Galaţi a depus spre finanțare proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit Nr. 30” prin care se dorește creșterea calității infrastructurii educaționale școlare prin reabilitarea, modernizarea și dotarea acestora. Proiectul este depus spre finanțare prin POR 2014-2020 – Axa prioritara 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea B- Clădiri Publice. În această fază de evaluare a cererii de finanțare este necesară obținerea documentației pentru elaborare proiect tehnic și contractarea lucrărilor de execuție. Proiectantul va furniza următoarele servicii în cadrul proiectului: Proiectul tehnic de execuție în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice. Execuția lucrărilor va respecta prevederile caietului de sarcini, normativele și legislația specifică in vigoare. Termenul de realizare a contractului : 9 luni (din care 3 luni proiectare și 6 luni execuție). Numarul de zile pâna la care se pot solicita clarificari înainte de data limita de depunere a ofertelor: 18. In conformitate cu prevederile art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractanta va raspunde în mod clar si complet solicitarilor de clarificare/ informatiilor suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire in doua termene, după cum urmează: - primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este - a 23 - a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor; - cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este - a 11-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor in anunțul de participare.
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 3 978 680 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Municipiul Galati
Adresa poștală: Strada: Domnească, nr. 54, Sector: -, Judet: Galati
Orașul poștal: Galati

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-01-26 📅
Data publicării: 2022-01-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 021-051000
Număr JO-S: 21

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
UAT Municipiul Galaţi a depus spre finanțare proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit Nr. 30” prin care se dorește creșterea calității infrastructurii educaționale școlare prin reabilitarea, modernizarea și dotarea acestora.
Arată mai mult
Termenul de realizare a contractului : 9 luni (din care 3 luni proiectare și 6 luni execuție).
Numarul de zile pâna la care se pot solicita clarificari înainte de data limita de depunere a ofertelor: 18. In conformitate cu prevederile art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractanta va raspunde în mod clar si complet solicitarilor de clarificare/ informatiilor suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire in doua termene, după cum urmează:
Arată mai mult
- primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este - a 23 - a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor;
- cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este - a 11-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor in anunțul de participare.
Valoarea estimată este de 4.385.012,15 lei fără TVA din care:
- 133.100,00 lei fără TVA proiectare (4.100,00 lei fără TVA – certificat de performanta energetica, 12.000,00 lei fara TVA – documentatii tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor; 98.000,00 lei fără TVA – proiect tehnic si detalii de executie; 19.000,00 lei fara TVA - asistență tehnică din partea proiectantului);
Arată mai mult
- 4.251.912,15 lei fără TVA execuție: (3.145.915,00 lei fără TVA – construcții și instalații, 158.800,00 lei fără TVA - Montaj utilaje tehnologice, 914.150,00 lei fără TVA - Utilaje, echipamente tehnologice și functionale cu montaj, 33.047,15 fără TVA - organizare de șantier).
Arată mai mult

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-01-26 📅
Nume: Ecoloptim s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 17199758
Adresa poștală: Strada Traian, Nr. 77
Orașul poștal: Galati
Cod poștal: 800112
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 0742414621 📞
E-mail: ecoloptim@yahoo.com 📧
Țara: Galaţi 🏙️
Nume: Stiloterm s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 13407805
Adresa poștală: Strada Lozoveni, Nr. 167
Cod poștal: 800156
Telefon: +40 236431431 📞
E-mail: stilotermgalati@yahoo.com 📧
Nume: Arhidesign gs
Numărul național de înregistrare: RO35355260
Adresa poștală: Strada Regiment 11 Siret, Nr. 7
Cod poștal: 800330
Telefon: +40 723262296 📞
E-mail: arhidesign.gs@gmail.com 📧
Valoarea totală a achiziției: 3 978 680 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Achizitii Publice
Adresa poștală: str. Domneasca nr. 54, Cam. 215
Orașul poștal: Galati
Sursa: OJS 2022/S 021-051000 (2022-01-26)