Servicii de elaborare a documentațiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investiții – „Remodelarea Bulevardului Revoluției”

Municipiul Arad

Servicii de elaborare a documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investitii – „Remodelarea Bulevardului Revoluției”, conform cerinţelor din cadrul temei de proiectare. Durata de prestare a serviciului de proiectare este de opt luni de la semnarea contractului de servicii, dar nu mai târziu de 15.12.2021. Durata contractului cuprinde trei etape:
— trei luni de la data semnării contractului de prestări servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a documentațiilor, studiilor aferente;
— cinci luni de la primirea ordinului de începere emis de autoritatea contactantă pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție, proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, proiectulului de organizare a execuției lucrărilor, a documentațiilor aferente și obținerea avizelor și a autorizației de construire în numele Municipiului Arad pentru obiectivul de investiție „Remodelarea Bulevardului Revoluției”.
Ordinul de începere va fi emis doar după aprobarea documentației tehnico-economice (SF) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții în Consiliul Local al Municipiului Arad.
În cadrul celor cinci luni, în termen de 90 de zile de la primirea ordinului de începere, prestatorul va elabora și va preda proiectul de autorizare a executării lucrărilor de construire (PAC) va depune documentații tehnice pentru obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor și va obține avizele de la avizatori – de la emiterea ordinului de începere a serviciilor până la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului si întocmirea procesului-verbal de recepție la terminarea acestora, cu mențiunea că dacă se va prelungi durata programului de finanțare se va prelungi, fără costuri suplimentare și durata prezentului contract, pentru prestarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului.
Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari adresate in termenul prevazut la sectiunea I.3) (cu 12 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor) cu 10 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor, astfel incat sa se respecte prevederile art. 160-161 din Legea 98/2016.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-02-08. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-01-01.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-01-01 Anunţ de participare
2021-01-08 Informaţii suplimentare
2021-11-02 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-01-01)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Studii de fezabilitate, servicii de consultanţă, analize
Număr de referință: S75/2020
Scurtă descriere:
Servicii de elaborare a documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investitii – „Remodelarea Bulevardului Revoluției”, conform cerinţelor din cadrul temei de proiectare. Durata de prestare a serviciului de proiectare este de opt luni de la semnarea contractului de servicii, dar nu mai târziu de 15.12.2021. Durata contractului cuprinde trei etape: — trei luni de la data semnării contractului de prestări servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a documentațiilor, studiilor aferente; — cinci luni de la primirea ordinului de începere emis de autoritatea contactantă pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție, proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, proiectulului de organizare a execuției lucrărilor, a documentațiilor aferente și obținerea avizelor și a autorizației de construire în numele Municipiului Arad pentru obiectivul de investiție „Remodelarea Bulevardului Revoluției”. Ordinul de începere va fi emis doar după aprobarea documentației tehnico-economice (SF) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții în Consiliul Local al Municipiului Arad. În cadrul celor cinci luni, în termen de 90 de zile de la primirea ordinului de începere, prestatorul va elabora și va preda proiectul de autorizare a executării lucrărilor de construire (PAC) va depune documentații tehnice pentru obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor și va obține avizele de la avizatori – de la emiterea ordinului de începere a serviciilor până la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului si întocmirea procesului-verbal de recepție la terminarea acestora, cu mențiunea că dacă se va prelungi durata programului de finanțare se va prelungi, fără costuri suplimentare și durata prezentului contract, pentru prestarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului. Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari adresate in termenul prevazut la sectiunea I.3) (cu 12 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor) cu 10 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor, astfel incat sa se respecte prevederile art. 160-161 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Studii de fezabilitate, servicii de consultanţă, analize 📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Arad 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Municipiul Arad
Adresa poștală: Str. Revoluţiei nr. 75
Cod poștal: 310025
Orașul poștal: Arad
Contact
Adresă internet: http://www.primariaarad.ro 🌏
E-mail: petru.adam@primariaarad.ro 📧
Telefon: +40 257281850/289/350 📞
Fax: +40 257281450 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100110591 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-01-01 📅
Termen-limită de depunere: 2021-02-08 📅
Data publicării: 2021-01-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 003-003508
Număr JO-S: 3
Informații suplimentare
În cazul ofertelor clasate pe primul loc, având același punctaj calculat conform algoritmului de calcul prezentat mai sus, departajarea ofertanţilor se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține autoritatea contractantă va solicita noi propuneri financiare, iar oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară mai mică [art. 139 alin. (2) și (3) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare]. Conform art. 123 din HG 395/2016, ofertantul va indica în cuprinsul ofertei care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala. DUAE se va completa în SICAP.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Servicii de elaborare a documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investitii – „Remodelarea Bulevardului Revoluției”, conform cerinţelor din cadrul temei de proiectare. Durata de prestare a serviciului de proiectare este de opt luni de la semnarea contractului de servicii, dar nu mai târziu de 15.12.2021. Durata contractului cuprinde trei etape:
Arată mai mult
— trei luni de la data semnării contractului de prestări servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a documentațiilor, studiilor aferente;
— cinci luni de la primirea ordinului de începere emis de autoritatea contactantă pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție, proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, proiectulului de organizare a execuției lucrărilor, a documentațiilor aferente și obținerea avizelor și a autorizației de construire în numele Municipiului Arad pentru obiectivul de investiție „Remodelarea Bulevardului Revoluției”.
Arată mai mult
Ordinul de începere va fi emis doar după aprobarea documentației tehnico-economice (SF) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții în Consiliul Local al Municipiului Arad.
În cadrul celor cinci luni, în termen de 90 de zile de la primirea ordinului de începere, prestatorul va elabora și va preda proiectul de autorizare a executării lucrărilor de construire (PAC) va depune documentații tehnice pentru obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor și va obține avizele de la avizatori – de la emiterea ordinului de începere a serviciilor până la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului si întocmirea procesului-verbal de recepție la terminarea acestora, cu mențiunea că dacă se va prelungi durata programului de finanțare se va prelungi, fără costuri suplimentare și durata prezentului contract, pentru prestarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului.
Arată mai mult
Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificari adresate in termenul prevazut la sectiunea I.3) (cu 12 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor) cu 10 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor, astfel incat sa se respecte prevederile art. 160-161 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 4920035.29 RON 💰
Scurtă descriere:
Servicii de elaborare a documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investitii – „Remodelarea Bulevardului Revoluției”, conform cerinţelor din cadrul temei de proiectare.
Valoarea estimata este de 4 920 035,29 RON fara TVA, din care:
— serviciile de proiectare 4 831 800 RON fără TVA;
— asistență tehnică din partea proiectantului 88 235,29 RON fără TVA.
Durata: 8 luni
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Arad.

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
1. Ofertantii/asociatii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167 din L. 98/2016. Autoritatea contractantă va exclude din prezenta procedură de atribuire ofertantul care se încadrează în prevederile art. 164, 165 si 167 din L. 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Acestea sunt:
— cazierul judiciar al operatorului economic, cazierul judiciar al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, precum si a celor cu putere de decizie, de reprezentare sau de control in cadrul acesteia, asa cum rezulta din certificatul ONRC/actul constitutiv;
Arată mai mult
— certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau contributiilor la bugetul general consolidat, la momentul prezentarii;
— documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din L. 98/2016;
— alte documente edificatoare, dupa caz;
2. Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 60 din L. 98/2016. Se va incarca in SEAP la momentul completării DUAE si va fi semnata cu semnatura electronica extinsa. Persoanele cu funcţie de decizie în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire:
Arată mai mult
— dl. Călin Laurențiu Bibarț – primar;
— Faur Lazăr – viceprimar;
— Ilioni Florin – consilier local;
— Korodi Dan-Andrei – consilier local;
— Wass Liliana-Viorica – consilier local;
— Pașca Mihai – consilier local;
— Mariș Florin – consilier local;
— Fordon Decebal-Ciprian – consilier local;
— Naaji Antoanela-Luciana – consilier local;
— Vlad Sergiu-Cosmin – consilier local;
— Săbău Daniela-Arieta – consilier local;
— Vlad Codrin-Dacian – consilier local;
— Costea Ioan-Cătălin – consilier local;
— Curcanu Dorian-Florin – consilier local;
— Mayer Siegfried-Emeric – consilier local;
— Stana Florin-Sebastian – consilier local;
— Cheșa Ilie – consilier local;
— Buruc Cosmin-Alexandru – consilier local;
— Aur Csilla – consilier local;
— Galea Cristian-Aurel – consilier local;
— Vornicu Dorina-Stela – consilier local;
— Bognar Levente Grigorie – consilier local;
— dl Boca Bogdan – administrator public;
— dna Grozavu Claudia – director economic;
— dna Radu Carmen – sef Serviciu financiar-contabilitate;
— dna Rusu Dorina – sef birou;
— dna Miculita Daniela – sef birou;
— dna Burza Han Camelia Galina – consilier;
— dna Movileanu Daiana – consilier;
— Kraus Gertrude Ramona – sef birou;
— dna Elena Portaru – director executiv;
— dna Lucia Giurgiu – sef Serviciu investiții;
— dl Ciprian Puie – consilier juridic;
— dna Ples Ramona Mia – consilier juridic;
— dl Alin Fatol – consilier juridic;
— dna Rodica Bradi – preşedinte al comisiei de evaluare;
— dna Nagy Mihaela Florentina – membru al comisiei de evaluare;
— dra Iucu Clementina – membru al comisiei de evaluare;
— dl Petreus Adrian – membru;
— dna Adina Dudaș – membru al comisiei de evaluare;
— dna Rotar Alexandrina – membru de rezerva;
— dna Raluca Corina Kondrat – membru de rezervă.
Autoritatea contractantă va aplica prevederile art. 62 din L. 98/2016 oricarui operator economic care se încadrează în situatiile descrise la art. 60 din L. 98/2016
Odată cu DUAE se va prezenta si angajamentul ferm al terţului susţinător, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia sau după caz, acordul de subcontractare şi/sau acordul de asociere.
Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate.
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Informaţiile trebuie să fie reale/actuale la momentul prezentării. Modalitate prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire. Documentele emise într-o altă limbă, vor fi însoţite de traducere autorizată în limba română. DUAE se va completa in SEAP.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat. Ofertanţii vor completa DUAE cu principalele servicii similare prestate într-o perioadă care acoperă ultimii trei ani (se consideră ultimii trei ani până la data-limită de depunere a ofertelor). Prin servicii similare se înţeleg servicii de proiectare pentru construirea/modernizarea/reabilitarea de constructii civile. Experienţa similară se va demonstra prin prezentarea a minimum unu- maximum trei contracte cu o valoare însumată de minimum 4 500 000 RON fără TVA, conform cerinței de mai sus.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va face dovada îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară prin prezentarea de procese-verbale de recepţie întocmite în condiţiile actelor normative care reglementează recepţia, documente constatatoare, certificate de predare-primire, certificări de bună execuţie şi/sau alte documente care să reiasă beneficiarul, numarul si obiectul contractului, valoarea serviciilor similare fara TVA, perioada prestării serviciilor. La nivelul DUAE trebuie precizate informaţii cum ar fi: numărul şi data contractului invocat drept experienţă similară, valoarea, beneficiarul, data şi numărul documentului de recepţie, precum şi ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil ofertantul. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Acestea sunt: copii ale contractelor, note/procese-verbale de recepţie şi/sau orice alt document din care să rezulte îndeplinirea acestui criteriu de calificare. Dacă ofertantul uzează de prevederile art. 182 din L. 98/2016, ofertanţii vor prezenta odată cu DUAE şi angajamentul terţului susţinător, însoţit de documente anexe la angajament emise de terţul/terţii susţinător(i), din care rezultă modul efectiv în care se va materializa sustinerea acestuia/acestora. Atunci când un grup de operatori economici depune o ofertă comună, capacitatea tehnică se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În cazul în care ofertantul îşi demonstrează capacitatea tehnică invocând şi susţinerea acordată de către o altă persoană, atunci are obligaţia de a dovedi susţinerea de care beneficiază, de regulă prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care acesta confirmă faptul că va pune la dispoziţia ofertantului resursele tehnice şi profesionale invocate. Persoana care asigură susţinerea tehnică şi profesională nu trebuie să se afle în situaţiile care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, 165 si 167 din Legea 98/2016.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-08-08 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-02-08 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP.
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnica.
Criteriul de calitate (pondere): 60
Preț (pondere): 40

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 3519925
Contact
Punct de contact: Petru Stelian Adam
Adresă internet: www.primariaarad.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100110591 🌏

Referință
Informații suplimentare
În cazul ofertelor clasate pe primul loc, având același punctaj calculat conform algoritmului de calcul prezentat mai sus, departajarea ofertanţilor se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține autoritatea contractantă va solicita noi propuneri financiare, iar oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară mai mică [art. 139 alin. (2) și (3) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare].
Arată mai mult
Conform art. 123 din HG 395/2016, ofertantul va indica în cuprinsul ofertei care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala.
DUAE se va completa în SICAP.

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Căile de atac, precum și termenele de exercitare ale acestora sunt cele prevăzute de art. 8 din Legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Arată mai mult
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Primăria Municipiului Arad, Serviciul juridic contencios
Adresa poștală: Bulevardul Revoluţiei nr. 75
Orașul poștal: Arad
Cod poștal: 310403
Telefon: +40 257281850-134 📞
E-mail: pma@primariaarad.ro 📧
Adresă internet: www.primariaarad.ro 🌏
Sursa: OJS 2021/S 003-003508 (2021-01-01)
Informaţii suplimentare (2021-01-08)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Servicii de elaborare a documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investitii – „Remodelarea Bulevardului Revoluției”, conform cerinţelor din cadrul temei de proiectare. Durata de prestare a serviciului de proiectare este este de opt luni de la semnarea contractului de servicii dar nu mai târziu de 15 decembrie 2021. Durata contractului cuprinde trei etape: — trei luni de la data semnării contractului de prestări servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a documentațiilor, studiilor aferente; — cinci luni de la primirea ordinului de începere emis de autoritatea contractantă pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție, proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, proiectului de organizare a execuției lucrărilor, a documentațiilor aferente și obținerea avizelor și a autorizației de construire în numele municipiului Arad pentru obiectivul de investiție „Remodelarea Bulevardului Revoluției”. Ordinul de începere va fi emis doar după aprobarea documentației tehnico-economice (SF) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții în Consiliul Local al Municipiului Arad. În cadrul celor cinci luni, în termen de 90 de zile de la primirea ordinului de începere prestatorul va elabora și va preda proiectul de autorizare a executării lucrărilor de construire (PAC) va depune documentații tehnice pentru obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor și va obține avizele de la avizatori; — de la emiterea ordinului de începere a serviciilor până la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului si întocmirea procesului verbal de recepție la terminarea acestora, cu mențiunea că dacă se va prelungi durata programului de finanțare se va prelungi, fără costuri suplimentare și durata prezentului contract, pentru prestarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului. Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.3) (cu 12 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor) cu 10 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor, astfel incat sa se respecte prevederile art. 160-161 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-01-08 📅
Data publicării: 2021-01-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 008-014968
Se referă la anunț: 2021/S 003-003508
Număr JO-S: 8
Informații suplimentare
Conform eratei.

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Servicii de elaborare a documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investitii – „Remodelarea Bulevardului Revoluției”, conform cerinţelor din cadrul temei de proiectare. Durata de prestare a serviciului de proiectare este este de opt luni de la semnarea contractului de servicii dar nu mai târziu de 15 decembrie 2021. Durata contractului cuprinde trei etape:
Arată mai mult
— cinci luni de la primirea ordinului de începere emis de autoritatea contractantă pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție, proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, proiectului de organizare a execuției lucrărilor, a documentațiilor aferente și obținerea avizelor și a autorizației de construire în numele municipiului Arad pentru obiectivul de investiție „Remodelarea Bulevardului Revoluției”. Ordinul de începere va fi emis doar după aprobarea documentației tehnico-economice (SF) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții în Consiliul Local al Municipiului Arad. În cadrul celor cinci luni, în termen de 90 de zile de la primirea ordinului de începere prestatorul va elabora și va preda proiectul de autorizare a executării lucrărilor de construire (PAC) va depune documentații tehnice pentru obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor și va obține avizele de la avizatori;
Arată mai mult
— de la emiterea ordinului de începere a serviciilor până la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului si întocmirea procesului verbal de recepție la terminarea acestora, cu mențiunea că dacă se va prelungi durata programului de finanțare se va prelungi, fără costuri suplimentare și durata prezentului contract, pentru prestarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului.
Arată mai mult
Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.3) (cu 12 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor) cu 10 zile inainte de data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor, astfel incat sa se respecte prevederile art. 160-161 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2021/S 008-014968 (2021-01-08)
Anunt de atribuire (2021-11-02)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Servicii de elaborare a documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investitii - Remodelarea Bulevardului Revoluției, conform cerinţelor din cadrul temei de proiectare. Durata de prestare a serviciului de proiectare este este de 8 luni de la semnarea contractului de servicii dar nu mai târziu de 15 decembrie 2021. Durata contractului cuprinde trei etape : - 3 luni de la data semnării contractului de prestări servicii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a documentațiilor, studiilor aferente; - 5 luni de la primirea ordinului de începere emis de autoritatea contactantă pentru elaborarea Proiectului tehnic de execuție, Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, Proiectulului de organizare a execuției lucrărilor, a documentațiilor aferente și obținerea avizelor și a Autorizației de Construire în numele Municipiului Arad pentru obiectivul de investiție Remodelarea Bulevardului Revoluției. Ordinul de începere va fi emis doar după aprobarea documentației tehnico-economice (S.F.) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții în Consiliul Local al Municipiului Arad. În cadrul celor 5 luni, în termen de 90 de zile de la primirea ordinului de începere prestatorul va elabora și va preda Proiectul de Autorizare a executării lucrărilor de construire (P.A.C.) va depune documentații tehnice pentru obținerea avizelor / acordurilor /autorizațiilor și va obține avizele de la avizatori. - de la emiterea ordinului de începere a serviciilor până la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului si întocmirea procesului verbal de recepție la terminarea acestora, cu mențiunea că dacă se va prelungi durata programului de finanțare se va prelungi, fără costuri suplimentare și durata prezentului contract, pentru prestarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului. Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.3 (cu 12 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor) cu 10 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor, astfel incat sa se respecte prevederile art. 160-161 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 3 006 250 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Municipiul arad
Adresa poștală: Strada: Revoluţiei, nr. 75

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-11-02 📅
Data publicării: 2021-11-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 215-566422
Număr JO-S: 215

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Servicii de elaborare a documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investitii - Remodelarea Bulevardului Revoluției, conform cerinţelor din cadrul temei de proiectare. Durata de prestare a serviciului de proiectare este este de 8 luni de la semnarea contractului de servicii dar nu mai târziu de 15 decembrie 2021. Durata contractului cuprinde trei etape :
Arată mai mult
- 3 luni de la data semnării contractului de prestări servicii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a documentațiilor, studiilor aferente;
- 5 luni de la primirea ordinului de începere emis de autoritatea contactantă pentru elaborarea Proiectului tehnic de execuție, Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, Proiectulului de organizare a execuției lucrărilor, a documentațiilor aferente și obținerea avizelor și a Autorizației de Construire în numele Municipiului Arad pentru obiectivul de investiție Remodelarea Bulevardului Revoluției.
Arată mai mult
Ordinul de începere va fi emis doar după aprobarea documentației tehnico-economice (S.F.) și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții în Consiliul Local al Municipiului Arad.
În cadrul celor 5 luni, în termen de 90 de zile de la primirea ordinului de începere prestatorul va elabora și va preda Proiectul de Autorizare a executării lucrărilor de construire (P.A.C.) va depune documentații tehnice pentru obținerea avizelor / acordurilor /autorizațiilor și va obține avizele de la avizatori.
Arată mai mult
- de la emiterea ordinului de începere a serviciilor până la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului si întocmirea procesului verbal de recepție la terminarea acestora, cu mențiunea că dacă se va prelungi durata programului de finanțare se va prelungi, fără costuri suplimentare și durata prezentului contract, pentru prestarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului.
Arată mai mult
Autoritatea contractanta va raspunde solicitarilor de clarificare adresate in termenul prevazut la sectiunea I.3 (cu 12 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor) cu 10 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor, astfel incat sa se respecte prevederile art. 160-161 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Servicii de elaborare a documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investitii - Remodelarea Bulevardului Revoluției, conform cerinţelor din cadrul temei de proiectare.
Valoarea estimata este de 4.920.035,29 lei fara TVA din care:
- serviciile de proiectare 4.831.800 lei fără TVA
- Asistență tehnică din partea proiectantului 88.235,29 lei fără TVA
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Arad

Procedura
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnica

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-11-01 📅
Nume: NV Construct S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO18639415
Adresa poștală: Strada Argeş, Nr. 26
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400159
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 264460054 📞
E-mail: nv.construct@yahoo.com 📧
Țara: Cluj 🏙️
Adresă internet: www.nvconstruct.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 3 006 250 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 6

Autoritatea contractantă
Contact
Punct de contact: Petru stelian adam

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Primăria Municipiului Arad, Serviciul Juridic Contencios
Adresa poștală: B-dul Revoluţiei, nr. 75
Sursa: OJS 2021/S 215-566422 (2021-11-02)