În baza contractului vor fi prestate servicii de proiectare care cuprind întocmirea documentaţiei tehnico-economice faza SF conform H.G. nr.907/2016, inclusiv documentaţii pentru obţinerea avizelor, în conformitate cu cerintele din Tema de proiectare, Nota conceptuala si a legislatiei in vigoare. Traseul supus amenajării se desfășoară în partea de est a Municipiului Timişoara, de la Podul Dacilor situat între strada Dacilor respectiv Piaţa Badea Cârţan până la Podul Şaguna situat între Calea Dorobanţilor și strada Andrei Şaguna și este destinat circulaţiei ciclistice şi pietonale. Activitatile aferente contractului sunt: -Elaborarea expertizei tehnice asupra podurilor; -Elaborarea Studiului de Fezabilitate (inclusiv studiu topografic, studiu geotehnic, documentații cadastrale, etc.) şi a documentaţilor pentru obţinerea tuturor acordurilor şi avizelor solicitate prin Certificatul de Urbanism; -Asistență tehnică din partea proiectantului pe toată durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări; Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in a 12-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, in conditiile in care solicitarile se vor adresa cu cel putin 22 zile înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificarile depuse dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-10-18.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-09-07.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-09-07) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice
Număr de referință: 14756536-2021-PAAPD1307834
Scurtă descriere:
În baza contractului vor fi prestate servicii de proiectare care cuprind întocmirea documentaţiei tehnico-economice faza SF conform H.G. nr.907/2016, inclusiv documentaţii pentru obţinerea avizelor, în conformitate cu cerintele din Tema de proiectare, Nota conceptuala si a legislatiei in vigoare.
Traseul supus amenajării se desfășoară în partea de est a Municipiului Timişoara, de la Podul Dacilor situat între strada Dacilor respectiv Piaţa Badea Cârţan până la Podul Şaguna situat între Calea Dorobanţilor și strada Andrei Şaguna și este destinat circulaţiei ciclistice şi pietonale.
Activitatile aferente contractului sunt:
-Elaborarea expertizei tehnice asupra podurilor;
-Elaborarea Studiului de Fezabilitate (inclusiv studiu topografic, studiu geotehnic, documentații cadastrale, etc.) şi a documentaţilor pentru obţinerea tuturor acordurilor şi avizelor solicitate prin Certificatul de Urbanism;
-Asistență tehnică din partea proiectantului pe toată durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări;
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in a 12-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, in conditiile in care solicitarile se vor adresa cu cel putin 22 zile înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificarile depuse dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Timiş
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2021-09-07 📅
Termen-limită de depunere: 2021-10-18 📅
Data publicării: 2021-09-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 176-457889
Se referă la anunț: 2021/S 131-346871
Număr JO-S: 176
Informații suplimentare
membrii comisiei de evaluare, persoane imputernicite ANAP (dupa caz) si alte persoane interesate (dupa caz).
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
În baza contractului vor fi prestate servicii de proiectare care cuprind întocmirea documentaţiei tehnico-economice faza SF conform H.G. nr.907/2016, inclusiv documentaţii pentru obţinerea avizelor, în conformitate cu cerintele din Tema de proiectare, Nota conceptuala si a legislatiei in vigoare.
În baza contractului vor fi prestate servicii de proiectare care cuprind întocmirea documentaţiei tehnico-economice faza SF conform H.G. nr.907/2016, inclusiv documentaţii pentru obţinerea avizelor, în conformitate cu cerintele din Tema de proiectare, Nota conceptuala si a legislatiei in vigoare.
Traseul supus amenajării se desfășoară în partea de est a Municipiului Timişoara, de la Podul Dacilor situat între strada Dacilor respectiv Piaţa Badea Cârţan până la Podul Şaguna situat între Calea Dorobanţilor și strada Andrei Şaguna și este destinat circulaţiei ciclistice şi pietonale.
Traseul supus amenajării se desfășoară în partea de est a Municipiului Timişoara, de la Podul Dacilor situat între strada Dacilor respectiv Piaţa Badea Cârţan până la Podul Şaguna situat între Calea Dorobanţilor și strada Andrei Şaguna și este destinat circulaţiei ciclistice şi pietonale.
Activitatile aferente contractului sunt:
-Elaborarea expertizei tehnice asupra podurilor;
-Elaborarea Studiului de Fezabilitate (inclusiv studiu topografic, studiu geotehnic, documentații cadastrale, etc.) şi a documentaţilor pentru obţinerea tuturor acordurilor şi avizelor solicitate prin Certificatul de Urbanism;
-Asistență tehnică din partea proiectantului pe toată durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări;
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in a 12-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, in conditiile in care solicitarile se vor adresa cu cel putin 22 zile înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificarile depuse dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in a 12-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, in conditiile in care solicitarile se vor adresa cu cel putin 22 zile înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificarile depuse dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare.
Valoarea totală estimată: 83 500 RON 💰
Durata: 60 zile Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Timisoara, Piaţa Badea Cârţan - Calea Dorobanţilor, la sediul prestatorului sau a beneficiarului, dupa caz.
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Municipiul Timisoara va exclude în orice moment al procedurii de atribuire a contractului de lucrari, orice operator economic care se afla în una din situatiile prevazute la art. 60, 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
Motivele de excludere vor fi aplicate şi în cazul asociaţilor/subcontractanţilor/terţilor susţinători, după caz.
Modalitatea de indeplinire:
Sub sanctiunea respingerii ofertei ca inacceptabila, fiecare operator economic participant la procedura de atribuire, (ofertant, ofertant asociat, subcontractant, tert sustinator, dupa caz), va prezenta odata cu oferta, DUAE distinct, completat in SEAP cu informatiile aferente situatiei lor
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Se vor prezenta:
a) Declaratia privind neîncadrarea în situatiile potential generatoare de conflict de interese, asa cum sunt acestea definite la art. 60 din Legea nr. 98/2016 - de catre toti participantii la procedura ;
b) daca este cazul, angajamentul ferm al tertului sustinator insotit de documente din care rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia, acordul de subcontractare si/sau asociere.
Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, doar la solicitarea autoritatii contractante, de catre ofertantul aflat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, doar la solicitarea autoritatii contractante, de catre ofertantul aflat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.
Documentele justificative pot fi:
1.certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.), la momentul prezentarii;
2.cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
2.cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
3.dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art.166 alin.(2), art.167 alin.(2), art.171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
4.alte documente edificatoare, dupa caz.
Nota: Autoritatea contractantă, conform prevederilor Legii 98/2016, va accepta ca fiind suficient şi relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în ţara de origine sau în ţara în care ofertantul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau orice alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara respectivă. Documentele solicitate se vor prezenta în limba romana/limba în care au fost emise însotite de traducerea in limba romana, dupa caz. Autoritatea contractanta publica urmatoarele informatii in temeiul art.63 alin. (1) din Legea 98/2016:

- persoane cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sunt:
Dominic Fritz -Primar;
Ruben Latcau-Viceprimar;
Cosmin Gabriel Tabara-Amanar-Viceprimar;
Matei Cristian Creiveanu-Administrator Public;
Steliana Stanciu-Director Directia Economica;
Chis Culita - Director Directia Generala
Caius–Sorin Suli -Pt. Secretar;
Mihaela Maria Dumitru - Sef Biroul Contencios
Corina Valerica Radu -Sef Serviciul Achizitii Publice
Nicoleta Ramona Dolha-Consilier Biroul Garaje, Cimitire Coserit si Spatii Utilitare;
Emilia Szekely- Consilier Biroul Finantare Scoli.
Consilieri locali:
Raul Ambrus;
Lorenzo Flavius Barabas;
Vlad Andrei Boldura;
Lucian Caldararu;
Marius Lucian Craina;
Dan Aurel Diaconu ;
Jorge Gonzalez Garrido;
Cornel Florin Ilca;
Roxana Teodora Iliescu;
Andra-Anca Lapadatu;
Adrian Razvan Lulciuc;
Daniela Mirela Maris;
Ovidiu Merean;
Andrei Mester;
Elena Rodica Militaru;
Simion Mosiu;
Ana Maria Munteanu;
Razvan Gabriel Negriseanu;
Paula Ana Romocean;
Constantin Stefan Sandu;
Razvan Ion Stana;
Ioan Stefan Szatmari;
Aida Sorina Szilagyi;
Radu Daniel Toanca;
-persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire:
Comisia de evaluare:
TITULARI:
Presedinte: Vasile Olar - Sef Birou Drumuri, Poduri si Parcaje
Lavinia Diana Alexandrescu - Consilier Achizitii Publice
Elena Goia - Consilier Biroul Contabilitate
Adriana Mariana Seitan - Consilier Juridic
Operatorii economici care depun oferta, trebuie sa dovedească o forma de înregistrare în condiţiile legii din tara de rezidenta, din care să reiasă ca operatorul economic (ofertant si, dupa caz, ofertant asociat), este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situaţiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici care depun oferta, trebuie sa dovedească o forma de înregistrare în condiţiile legii din tara de rezidenta, din care să reiasă ca operatorul economic (ofertant si, dupa caz, ofertant asociat), este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situaţiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
Modalitate de îndeplinire:
Se va prezenta DUAE completat in conformitate cu prev. art. 193 din Legea 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv Certificatul constatator ONRC/documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmează a fi prezentate, doar la solicitarea autorităţii contractante, de catre ofertantul aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Informaţiile cuprinse in certificat/documentul echivalent, trebuie sa fie reale, valabile la data prezentării acestuia. În cazul unei oferte comune depusa de mai mulţi operatori economici, documentele solicitate se vor prezenta de către fiecare operator economic semnatar al acordului de asociere, pentru partea de contract pe care o realizează. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, sau in situația in care ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza, respectiv tertii sustinatori declarați in DUAE. Documentele solicitate se vor prezenta în limba romana/ limba în care au fost emise însoţite de traducere in limba romana, după caz

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatOfertantul va prezenta lista serviciilor prestate în cel mult ultimii 3 ani (raportat la data limită de depunere a ofertelor), care să conţină valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urma sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. Prestările de servicii se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar (procese verbale de recepţie, copii contracte, recomandări, certificate constatatoare, etc) care cuprind menţiuni referitoare la beneficiari, valoare, perioada şi dacă acestea au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi au fost duse la bun sfârşit.În cazul în care beneficiarul este un client privat şi, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obţinerii unei certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea prestărilor de servicii se realizează printr-o declaraţie a operatorului economic/documente echivalente pentru ofertanţii străini.Serviciile considerate similare obiectului contractului din punct de vedere al complexităţii şi utilităţii, sunt serviciile de proiectare pentru lucrările de drumuri și poduri, respectiv reţele de utilităţi.

Proportia de subcontractareIn cazul în care ofertantul intenţioneaza să subcontracteze parţial serviciul, DUAE include informatiile solicitate cu privire la subcontractanti, activitatile pe care le vor realiza acestia si procentul aferent acestor activitati, raportat la valoarea contractului, iar subcontractantul/subcontractantii nominalizat/i de catre ofertant, are/au obligatia de a completa DUAE cu datele proprii. Se va prezenta DUAE completat de fiecare subcontractant (daca este cazul), in conformitate cu prev. art. 193 din Legea 98/2016. Neprezentarea acestuia odata cu oferta atrage dupa sine respingerea ofertei ca inacceptabila (temei art. 137, alin.(2), litera k) din HG 395/2016). Se vor prezenta acordul de subcontractare si declaratia pe propria raspundere privind neincadrarea in prevederile art.60 din Legea nr.98/2016

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va prezenta DUAE completat în conformitate cu prevederile art. 193 din Legea 98/2016. La nivelul DUAE trebuie precizate următoarele informații: - numărul și data contractului/contractelor invocate drept experiență similară;- beneficiarul acestuia/acestora și datele sale de contact;- perioada de derulare a contractului/contractelor si valoarea acestuia/acestora în lei fără TVA;- ponderea pe activitățile pentru care ofertantul a fost responsabil în cadrul contractului/contractelor, împreună cu valoarea acestora, fără T.V.A In cazul unei oferte comune, experienta similara se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, caz in care in formularul DUAE completat de ofertant se vor include informatii privind asociatii, care au obligatia de a prezenta, formularul DUAE completat cu datele proprii, la care se va atasa Acordul de asociere si declaratia asociatului/asociatilor, privind neincadrarea in prevederile art.60 din Legea nr.98/2016. In cazul in care ofertantul beneficiaza de sustinerea unuia, sau mai multor terti sustinatori, capacitatea acestuia/acestora va fi cumulata, dupa caz, cu cea a ofertantului pentru indeplinirea cerintei, caz in care in formularul DUAE completat de ofertant se vor include informatii concrete cu privire la existenta unei sustineri de terta parte, inclusiv masurile avute in vedere de acesta, pentru a accesa in orice moment resursele necesare. Se ataseaza DUAE completat de catre fiecare tert sustinator (dupa caz), angajamentul ferm al tertului sustinator/angajamentele ferme ale tertilor sustinatori din care trebuie sa rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora si declaratia/declaratiile tertului/tertilor sustinatori, privind neincadrarea in prevederile art.60 din Legea nr.98/2016.Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatele de bună execuție în care să se regăsească toate informațiile din cuprinsul DUAE, (PV de recepție/recomandări/certificate constatatoare, pentru cele mai importante lucrări efectuate, astfel cum au fost acestea menționate la nivelul DUAE), trebuie să fie prezentate DOAR la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul aflat pe primul loc ca urmare a aplicării criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.

Se va prezenta DUAE completat in conformitate cu prev. art. 193 din Legea 98/2016. Neprezentarea acestuia odata cu oferta atrage dupa sine respingerea ofertei ca inacceptabila (temei art. 137, alin.(2), litera k) din HG 395/2016). Se vor prezenta acordul de subcontractare si declaratia pe propria raspundere privind neincadrarea in prevederile art.60 din Legea nr.98/2016Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate, doar la solicitarea autoritatii contractante, de catre ofertantul aflat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. De asemenea, la incheierea contractului de achizitie publica/acordului-cadru, la solicitarea autoritatii contractante, se va prezenta contractul/contractele incheiat/e între ofertant şi subcontractant/subcontractanţii nominalizaţi în ofertă, in concordanta cu oferta. Contractul/contractele de subcontractare se vor constitui in anexe ale contractului.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-04-18 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-10-18 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare:
membrii comisiei de evaluare, persoane imputernicite ANAP (dupa caz) si alte persoane interesate (dupa caz).
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Demonstrarea unei metodologii adecvate de prestare a serviciilor se urmareste abordarea propusă privind implementarea contractului prin prisma metodologiei de prestare a serviciilor. Pentru evaluarea si acordarea punctajului aferent acestui factor, in cadrul ofertei tehnice, ofertantii vor completa si prezenta formularul denumit „Demonstrarea unei metodologii adecvate de prestare a serviciilor”, care va contine metodologia de prestare a serviciilor care va cuprinde activitatile minime impuse prin tema de proiectare, va detalia (dupa caz) subactivitatile care compun activitatile principale prevazute in tema de proiectare, in succesiunea logica a acesatora, in corelare cu riscurile si ipotezele identificate, precum si cu rezultatele asteptate. Daca este cazul, in cadrul acestui formular se vor prezenta eventualele puncte de blocaj in realizarea activitatilor/subactivitatilor contractului si metodele propuse pentru depasirea acestora.
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Prin „Experiența deținută în poziția de Proiectant specialitatea drumuri și poduri„ se intelege experienta dobandita în poziția de Proiectant specialitatea drumuri și poduri în cel puţin un contract de elaborare și/sau actualizare și/sau revizuire și/sau completare Studii de fezabilitate și/sau Proiecte tehnice pentru construcție nouă și/sau modernizare și/sau lărgire a arterelor de circulație și/sau poduri și/sau pasaje și/sau viaducte
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Prin „experienta sef proiect” se intelege experiența deținută în oricare din următoarele poziții: Experiența deținută în oricare din următoarele poziții: • Șef Proiect/contract și/sau Adjunct Șef proiect/contract • Coordonator de proiect/contract și/sau Adjunct Coordonator de proiect/contract • Manager proiect/contract și/sau Adjunct Manager proiect/contract • Director proiect/contract și/sau Adjunct Director proiect/contract • Șef echipă proiectare și/sau Adjunct Șef echipă proiectare în cel puţin un contract de elaborare și/sau revizuire și/sau actualizare și/sau completare SF și/sau PT pentru construcție nouă și/sau modernizare și/sau lărgire a arterelor de circulație și/sau poduri și/sau pasaje și/sau viaducte.
Pentru evaluarea si acordarea punctajului aferent acestui factor, in cadrul ofertei tehnice, ofertantii vor completa si prezenta formularul denumit „Planificarea adecvată a resurselor tehnice și umane”, care va contine minim detalierea activitățile și sub-activitățile temei de proiectare, etapele/stadiile considerate esențiale, punctele de control și validare, precum și rezultatele și efectele estimate a fi obținute, în corelare cu perioada, frecvența şi durata acestora. De asemenea, la cele de mai sus vor fi corelate resursele umane, atribuțiile și responsabilitățile acestora, inclusiv facilităţile suport (resurse tehnice, logistice, administrative, etc.) pe care ofertantul le pune la dispoziţie.
Preț (pondere): 30
1.In cadrul documentelor atasate anuntului de participare publicat in SEAP, DUAE este configurat direct in SEAP si pus la dispozitia operatorilor economici interesati. Operatorii economici participanti vor completa in SEAP in mod direct, in acest document

informatiile/ raspunsurile aferente incadrarii/neincadrarii in motivele de excludere, respectiv indeplinirii criteriilor de calificare solicitate de catre autoritatea contractanta, tanand cont de calitatea in care acestia participa la procedura de atribuire, respectiv ofertant, ofertant asociat, subcontractant, tert sustinator, dupa caz.

2.Pentru vizualizarea documentelor atasate, operatorii economici trebuie sa detina un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic.
3. Operatorii economici au dreptul de a transmite oferta (DUAE completat, declaratia privind neincadrarea in prevederile art.60 din Legea nr.98/2016, Propunerea tehnica, Propunerea financiara, documentul doveditor privind constituirea garantiei de participare si, daca este cazul, Angajamentul de sustinere al tertului sustinator, acordurile de asociere si/sau subcontractare ), numai în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa si numai pana la data si ora limita stabilita pentru depunerea ofertelor in anuntul de participare.

4.Solicitarile de clarificari referitoare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în SEAP in cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, autoritatea contractanta urmând sa nu dea curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decat cea stabilita. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari, sau informatii suplimentare în legatura cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limita precizat de autoritatea contractanta la sectiunea II.1.4 a prezentului document, respectiv nu mai tarziu de 22 zile inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificarile depuse dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare. Conform art.160-161 din Legea 98/2016, autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in a 12-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, in masura in care acestea vor fi adresate in termenul prevazut in anuntul de participare. Raspunsul consolidat la clarificarile solicitate, va fi publicat în SEAP in cadrul anuntului de participare.

5.În cazul în care autoritatea contractanta solicita prezentarea anumitor clarificari/completari în scopul verificarii conformitatii ofertei cu cerintele impuse, atat solicitarea, cat si raspunsul ofertantului se transmit în SEAP doar în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa. In situatia in care raspunsul ofertantului este postat in SEAP fara semnatura electronica extinsa, oferta sa va fi asimilata prevederilor art.137 alin.(2) lit.j din HG 395/2016, fiind respinsa ca inacceptabila.

6.Daca în urma aplicarii criteriului atribuire "cel mai bun raport calitate pret", două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul sa solicite noi propuneri financiare, si oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Conform Legii 101/2016, cu ultimele completari si modificari.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Municipiul Timisoara - Serviciul Achizitii Publice, cam.223
Adresa poștală: Bv. C.D. Loga nr.1
Orașul poștal: Timisoara
Cod poștal: 300030
Telefon: +40 256408478📞
E-mail: achizitiipublice@primariatm.ro📧
Adresă internet: www.primariatm.ro🌏
Sursa: OJS 2021/S 176-457889 (2021-09-07)
Anunt de atribuire (2022-01-31) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 82 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2022-01-31 📅
Data publicării: 2022-02-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 025-062821
Se referă la anunț: 2021/S 176-457889
Număr JO-S: 25
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-01-18 📅
Nume: Pod-proiect
Numărul național de înregistrare: RO14447212
Adresa poștală: Strada Plopii fara sot, Nr. 3
Orașul poștal: Iasi
Cod poștal: 700272
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 232245501📞
E-mail: pod_proiect@yahoo.com📧
Țara: Iaşi
🏙️
Adresă internet: www.pod-proiect.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 82 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2022/S 025-062821 (2022-01-31)