Servicii pentru realizarea de ortofotoplanuri pentru 170 de unităţi administrativ teritoriale din mediul urban (orașe, municipii și municipii reşedinţă de judeţ din județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vrancea)

CENTRUL NATIONAL DE CARTOGRAFIE

Obiectul prezentului contract este dat de necesitatea achiziţiei de „Servicii pentru realizarea de ortofotoplanuri pentru 170 de unităţi administrativ teritoriale din mediul urban (orașe, municipii și municipii reşedinţă de judeţ din județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vrancea)”.
Autoritatea contractanta va transmite raspunsul la solicitarile de clarificari si/sau informatiile suplimentare solicitate de operatorii economici interesati de procedura numai prin intermediul SEAP, cu respectarea prevederilor Notificarii ANAP nr 247/2016. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informații suplimentare, adresate de către operatorii economici, în a 11-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. În conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit la Sec. I.3, respectiv 20 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-01-25. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-12-10.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-12-10 Anunţ de participare
2022-06-28 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-12-10)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de fotogrammetrie
Număr de referință: 14057015_2021_PAAPD1280102
Scurtă descriere:
Obiectul prezentului contract este dat de necesitatea achiziţiei de „Servicii pentru realizarea de ortofotoplanuri pentru 170 de unităţi administrativ teritoriale din mediul urban (orașe, municipii și municipii reşedinţă de judeţ din județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vrancea)”. Autoritatea contractanta va transmite raspunsul la solicitarile de clarificari si/sau informatiile suplimentare solicitate de operatorii economici interesati de procedura numai prin intermediul SEAP, cu respectarea prevederilor Notificarii ANAP nr 247/2016. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informații suplimentare, adresate de către operatorii economici, în a 11-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. În conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit la Sec. I.3, respectiv 20 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de fotogrammetrie 📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de fotografie aeriană 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Agenţie/birou regional sau local
Numele autorității contractante: Centrul national de cartografie
Adresa poștală: Strada: Bd. Expozitiei, nr. 1A
Cod poștal: 012101
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.cngcft.ro 🌏
E-mail: bmap@cngcft.ro 📧
Telefon: +40 0212241621 📞
Fax: +40 0212241996 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100133350 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-12-10 📅
Termen-limită de depunere: 2022-01-25 📅
Data publicării: 2021-12-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 243-641040
Număr JO-S: 243
Informații suplimentare
Comisia de evaluare

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul prezentului contract este dat de necesitatea achiziţiei de „Servicii pentru realizarea de ortofotoplanuri pentru 170 de unităţi administrativ teritoriale din mediul urban (orașe, municipii și municipii reşedinţă de judeţ din județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vrancea)”.
Arată mai mult
Autoritatea contractanta va transmite raspunsul la solicitarile de clarificari si/sau informatiile suplimentare solicitate de operatorii economici interesati de procedura numai prin intermediul SEAP, cu respectarea prevederilor Notificarii ANAP nr 247/2016. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informații suplimentare, adresate de către operatorii economici, în a 11-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. În conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit la Sec. I.3, respectiv 20 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 17999159.66 RON 💰
Scurtă descriere:
Autoritatea contractanta deruleaza procedura de achizitie "licitatie deschisa" in vederea achizitionarii de „Servicii pentru realizarea de ortofotoplanuri pentru 170 de unităţi administrativ teritoriale din mediul urban (orașe, municipii și municipii reşedinţă de judeţ din județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vrancea)”
Arată mai mult
Durata: 24 luni
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Sediul Centrului National de Cartografie din Bdul Expozitiei Nr. 1A, sector 1, Bucuresti

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertanții vor fi excluși din procedura de atribuire a contractului dacă intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 164, art.165 si art.167 din Legea 98/2016. Informațiile vor fi completate în DUAE.
Cerința 1: Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, art.165, art.167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulteriore. Se va completa și prezenta inițial DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire. Aceste documente justificative sunt:
Arată mai mult
1. Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc), la momentul prezentării. Aceste documente trebuie să ateste lipsa datoriilor restante la momentul prezentării certificatelor.
Arată mai mult
Notă: În cazul ofertanților – persoane juridice străine se vor prezenta certificate echivalente care să ateste că aceștia nu înregistrează obligații fiscale restante în condițiile legii incidente în țara de rezidență, la momentul prezentării.
2. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
Arată mai mult
Notă: se vor prezența caziere judiciare pentru acționar sau asociat semnificativ respectiv persoană care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă deținătorului cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
Arată mai mult
3. Dacă este cazul, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art.166, alin.(2), art.167, alin. (2), art.171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Arată mai mult
Cerința 2: Declarație pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59, art. 60 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Declarația pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59, art. 60 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului de la secțiunea “Formulare”, se va întocmi de către fiecare ofertant/asociat, inclusiv de către terț susținător/subcontractant, după caz, și va fi prezentată de toți participanții odată cu depunerea DUAE și ofertei în SEAP, cu informații aferente situației lor.
Arată mai mult
Informațiile trebuie să fie reale/actuale la data prezentării documentelor.
Persoane responsabile cu atribuirea contractului din partea Autorității Contractante precum și persoanele din cadrul autorității contractante ce pot influența conținutul documentației de atribuire și/sau procedura de atribuire sunt:
 Ileana SPIROIU - Director
 Radu-Dan-Nicolae CRIŞAN - Director Adjunct
 Alexandrina VASILACHE – Şef Serviciu Economic
 Margarita DOGARU - Şef Serviciu Cartografie şi Fotogrammetrie
 Carmen MUREŞAN - Şef Birou Suport Implementare Înregistrare Sistematică
 Neculai AVRAMIUC - Şef Serviciu Geodezie Cercetare si Dezvoltare
 Doina-Daniela PĂLĂNGEAN - Şef Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul
 Cristina NASTASE - Şef Serviciu IT&C
 Mihai CREŢU - Şef Birou Suport IT&C
 Miluță FLUERAȘ – Șef Birou ROMPOS
 Mariana DUMITRACHE - Şef Birou Marketing si Achizitii Publice
 Mariana BURTEA - Şef Birou Juridic şi Resurse Umane
 Ştefan BALINT – Responsabil control financiar preventiv
 Nicoleta PÂRVULESCU - Consilier cadastru gr. IA - Serviciu Cartografie şi Fotogrammetrie
 Iuliana-Maria PÂRVU - Consilier cadastru gr. I - Serviciu Cartografie şi Fotogrammetrie
 Iuliana Adriana CUIBAC PICU - Consilier cadastru gr. I - Serviciu Cartografie şi Fotogrammetrie
 Vlad SORTA - Consilier cadastru gr. IA - Serviciu Geodezie şi Cercetare Dezvoltare
 Vlad Claudiu CADAR - Consilier gr. I - Birou Suport Implementare Înregistrare Sistematică.
Ofertantul va face dovada că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii sale precum și faptul că are capacitatea profesională de a-și îndeplini realizarea clauzelor contractului, dovedind înscrierea în obiectul său de activitate a activității/activităților principale supusă/supuse prezentei proceduri de achiziție și desfășurarea autorizată a acestora. Se va completa inițial DUAE de către operatorii economici participanți la procedură de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Arată mai mult
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidentă, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire.
Arată mai mult
Nota:
- în cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare membru al asocierii trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului că este autorizat să desfășoare partea sa din contract;
- cerința se aplică și pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul DUAE distinct;
- informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul prezentării lor.
- depunerea/prezentarea documentelor solicitate în cadrul acestei secțiuni se face prin incarcarea în SEAP cu semnatura electronică extinsă, numai de către ofertantul de pe primul loc.
În cazul ofertanților - persoane juridice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
În cazul persoanelor juridice străine se solicită documente echivalente emise în conformitate cu legislația țării de rezidență a operatorului economic, însoțite de traducerea acestora în limba română.
Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul depunerii certificatului.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatI. Ofertantul va face dovada unei experiențe în ultimii 3 ani până la data limită de depunere a ofertelor, la nivelul unui contract până la maxim 5 contracte în cadrul căruia/cărora să fi prestat servicii similare in valoare totala de cel putin 17.999.159,66 lei fără TVA, aferente contractului ce va fi atribuit. Din contracte trebuie să rezulte că ofertantul a prestat servicii în domeniul fotogrammetriei, cum ar fi : - Aerofotografierea realizată cu camere fotogrammetrice montate pe platformă tip aeronavă (avion);- Realizarea aerotriangulației;- Realizarea DIM și MDS; - Realizarea de true-ortofotoplan pentru mediul urban.Se vor lua în considerare numai activităţile aferente contractului pentru care se poate face dovada recepționării în ultimii 3 ani care se calculează prin raportare la termenul limită pentru depunerea ofertelor.Documentele depuse pot fi certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar/procese verbale de recepție, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică, respective activităţile prestate, perioada de livrare și valoarea acestora.La stabilirea cerințelor minime de capacitate tehnică și/sau profesională, autoritatea contractanta a ținut cont de complexitatea, valoarea şi natura contractului de achiziție publică care urmează a fi încheiat, coroborat cu prevederile art. 3 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017. Prin această cerință se urmărește ca ofertantul să facă dovada că deține experiență în derularea unor proiecte similare ca domeniu și complexitate.
Arată mai mult
Diplome de studii si calificari profesionaleOfertantul va prezenta, odată cu propunerea tehnică, un document în care va prezenta pentru fiecare expert-cheie propus pentru realizarea contractului urnatoarele: -Numele expertului propus, poziţia pentru care este propus, studiile absolvite finalizate cu diplomă de licenţă sau echivalent (facultatea, specializarea, numărul diplomei de licenţă), precum şi calificările profesionale în domeniul relevant poziţiei propuse – numărul de proiecte în care a acumulat experienţa solicitată în prezentul caiet de sarcini; -Denumirea, Beneficiarul şi Perioada de realizare a proiectelor în care a acumulat experienţa solicitată, funcţia detinută în cadrul proiectului, respectiv relevanţa poziţiei propuse, precum şi obiectivele şi caracteristicile proiectului respectiv. Toate cerinţele, detaliate mai sus, referitoare la experţii cheie se aplică şi experţilor non-cheie. Singura difernţa este momentul prezentării acestor informaţii. În cazul exerţilor-cheie, toate informaţiile trebuie prezentate în oferta tehnică, iar în cazul exerţilor non-cheie, toate aceste informaţii se vor prezenta la momentul implicării acestora în activitățile contractului. La momentul depunerii ofertei, ofertantul va prezenta informații cu privire la accesul la expertii non-cheie solicitati.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul/asociatul/terţul susţinător va completa DUAE
(în perioada de referință operatorul economic a efectuat respectivele activităţi principale de tipul specificat sau a prestat următoarele servicii principale de tipul specificat. La întocmirea listei, se vor indica: beneficiarul contractului, tipul serviciilor/activitatilor prestate/executate similare cu activitatile ce fac obiectul contractului ce urmeaza a fi atribuit, perioada în care s-a realizat contractual.Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va prezenta la solicitarea Autorităţii Contractante, anterior atribuirii contractului, certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar/procese verbale de recepţie, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnică, respectiv activitatile realizate si serviciile prestate, perioada de livrare/prestare şi valoarea acestora. Aceste documente vor fi prezentate pentru fiecare asociat în parte, dacă resursele acestuia sunt luate în considerare pentru îndeplinirea cerinţei.Nota 1: Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, cerinţa se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În această situaţie, şi ofertantul asociat va completa DUAE.Nota 2: Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a se adresa beneficiarului final al serviciilor pentru confirmarea experienţei similare prezentate de ofertant în cadrul DUAE. Nota 3: În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul poate beneficia de susţinerea unui/unor terţ/terţi. În acest sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 48 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare.Nota 4: În cazul în care beneficiază de susţinere din partea unui terţ, terţul susţinător va completa DUAE.Nota 5: În cazul în care beneficiază de susţinere din partea unui terţ, ofertantul va prezenta odată cu depunerea DUAE, angajamentul ferm privind susţinerea capacităţii tehnice acordată de tertul susţinator, în conformitate cu Formularul nr. 6, prezentat în Secţiunea "Formulare" din Documentaţia de atribuire din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susţinerea acestuia/acestora.Prin angajamentul ferm, terţul/terţii confirmă faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligatiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activitati pentru care a acordat sustinerea, fie prin indicarea resurselor tehnice şi profesionale pe care le va pune la dispoziţie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru).Conform prevederilor art.184 din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare, prin angajamentul ferm, terţul/terţii se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terţului/terţilor susţinător/ sustinători se va angaja sub condiţia neîndeplinirii de către acesta/acestia a obligaţiilor de susţinere asumate prin angajament.Documentele justificative care probează cele asumate în angajamentul ferm privind susţinerea capacităţii tehnice acordată de terţul susţinător (certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar/procese verbale de recepţie, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnică, respectiv produsele furnizate/serviciile prestate, perioada de livrare şi valoarea acestora) vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, la solicitarea autorităţii contractante.
declarand faptul ca va depune odata cu propunerea tehnică pentru fiecare expert solicitat CV-ul însoţit de diplome, precum şi orice alte documente relevante privind calificările profesionale în domeniul relevant poziţiei propuse, în copie cu menţiunea “conform cu originalul” . Din CV-uri trebuie să reiasă: - Denumirea, Beneficiarul şi Perioada de realizare a contractului/proiectului în care a acumulat experienţa solicitată în prezentul caiet de sarcini, precum şi funcţia deţinută în cadrul proiectului respectiv relevanţa poziţiei propuse şi obiectivele şi caracteristicile proiectului respectiv - Cursuri absolvite, însoțite de certificate/diplome aferente Pe parcursul derulării proiectului, orice înlocuire de personal se va face doar cu experţi cu pregătire şi calificare identică sau superioară cu cerinţele solicitate, după aprobarea prealabilă a Autorității Contractante.În cazul în care certificatele/diplomele/documentele care confirmă experiența profesională indicată sunt emise în altă limbă, acestea vor fi transmise și vor fi însoțite de o traducere legalizată în limba română.În cazul în care se propun persoane care nu sunt angajați ai Ofertantului, fiecare astfel de specialist va completa, semna și prezenta Declarația de disponibilitate. Ofertantul trebuie să probeze (prin raportate la proiectele în derulare) disponibilitatea experților pentru realizarea în integralitate și la termen a serviciilor ce fac obiectul caietului de sarcini.

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-01-25 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-01-25 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): P1-2. Experienţa şi calificarea personalului propus pentru îndeplinirea contractului - Expert Coordonator activităţi de teren (1 persoană) având: Studii superioare finalizate cu diplomă de licență în domeniul geodeziei sau topografiei sau echivalent; Competențe de nivel profesional în utilizarea pachetelor de programe pentru procesarea datelor GNSS, dovedite prin prezentarea unei certificări/diplome de curs/diplomă de studii postuniversitare; Experienţă dovedită prin participarea în cadrul a cel puţin un proiect cu activități similare actualului contract, în care a deținut poziţia de coordonator activități de teren.
Criteriul de calitate (pondere): 8
Criteriul de calitate (denumire): P1-1. Experienţa şi calificarea personalului propus pentru îndeplinirea contractului - Expert Coordonator activități de preluare și prelucrare date fotogrammetrice (1 persoană) având: Studii superioare finalizate cu diplomă de licenţă sau echivalent într-un domeniu tehnic; Competențe de nivel profesional în domeniul fotogrammetriei, dovedite prin prezentarea unei diplome de studii postuniversitare/certificări în domeniu; Competențe de nivel profesional în utilizarea pachetelor de programe folosite pentru procesarea datelor fotogrametrice din cadrul proiectului, dovedite prin prezentarea unei specializări postuniversitare/certificări/diplome de curs; Experienţă dovedită prin participarea în cadrul a cel puţin un proiect cu activități similare actualului contract, în care a deținut poziţia de coordonator tehnic.
P1-3. Experienţa şi calificarea personalului propus pentru îndeplinirea contractului - Controlor prelucrare date fotogrammetrice (2 persoane) având: Studii superioare finalizate cu diplomă de licenţă în specialităţile geodezie, topografie, cartografie, cadastru sau echivalent; Competențe de nivel profesional în utilizarea pachetelor de programe folosite pentru procesarea datelor fotogrametrice din cadrul proiectului, dovedite prin prezentarea unei specializări postuniversitare/certificări/diplome de curs; Experienţă dovedită prin participarea în cadrul a cel puţin un proiect cu activități similare actualului contract, în care a deținut poziţia de controlor prelucrare date fotogrammetrice.
Criteriul de calitate (pondere): 14
Criteriul de calitate (denumire): Se solicită prezentarea detaliată, în cadrul ofertei tehnice, a metodologiei sau practicilor care demonstrează modul în care Ofertantul va asigura controlul de calitate pentru următoarele activități din caietul de sarcini: • Realizarea aerofotografierii; • Realizarea aerotriangulației; • Realizarea DIM; • Realizarea MDS; • Realizarea true-ortofotoplanurilor.
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Acest factor indică modul în care ofertantul va declara și își va însuși perioada de garanție, dar nu mai puțin de 24 luni. Perioada de garanție suplimentară se va prezenta obligatoriu în număr de luni întregi. Ofertele care prezintă o garanție mai mică de 24 luni vor fi considerate neconforme. Autoritatea Contractantă acordă punctaj pentru ofertele care prezintă o perioadă de garanție suplimentar față de perioadă de garanție minim acceptată de 24 luni.
Criteriul de calitate (pondere): 10
Preț (pondere): 40

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: RO14057015
Contact
Punct de contact: Mariana Dumitrache
Adresă internet: www.cngcft.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100133350 🌏

Referință
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult
Pentru indeplinirea cerintelor de calificare, operatorii economici vor completa DUAE in SEAP, urmand ca autoritatea contractanta sa solicite documentele de calificare ofertantului clasat pe primul loc in urma aplicarii criteriului de atribuire sau oricand in perioada de derulare a procedurii, potrivit prev. art.196 alin.1 din Legea 98/2016. Conform Notificarii ANAP din 08.04.2019, răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant.
Arată mai mult
Pentru cazurile în care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile în care ofertantul are subcontractanți sau terți susținători, fiecare operator economic se va autentifica în sistem și va accesa procedura de atribuire în vederea completării DUAE în calitatea în care a fost inclus în procedură (asociat, subcontractant, terț susținător). Este necesar ca toți cei care trebuie să răspundă la DUAE sa fie inregistrati ca utilizatori in SEAP.
Arată mai mult
1. Comunicarea in cadrul procedurii, inclusiv depunerea ofertei si documentelor care o insotesc, se va realiza exclusiv prin mijloace electronice si numai prin intermediul SEAP. Orice alta forma de comunicare, verbala sau scrisa (fax, posta electronica, depunere la sediul destinatarului), nu va fi luata in considerare. Fac exceptie de la aceasta regula documentele care se transmit in temeiul art. 8 din Legea nr. 101/2016; acestea se comunica in scris, de regula prin posta electronica, dar si prin fax sau depunere la sediul destinatarului.
Arată mai mult
2.Informatii privind solicitarile de clarificari si/sau de informatii suplimentare formulate de operatorii economici:
a) Solicitarile de clarificari si/sau de informatii suplimentare formulate de operatorii economici interesati de procedura vor fi transmise autoritatii contractante numai prin intermediul SEAP cu respectarea Notificarii ANAP nr 247/2016. Orice alta forma de comunicare, verbala sau scrisa (adresa transmisa prin fax/ posta/ posta electronica/ depusa la sediul autoritatii contractante etc.), nu va fi luata in considerare.
Arată mai mult
b) Pentru a transmite solicitari de clarificari si/sau de informatii suplimentare, operatorii economici trebuie sa fie inscrisi in SEAP si sa fie inscrisi la procedura.
c) Autoritatea contractanta va transmite raspunsul la solicitarile de clarificari si/sau informatiile suplimentare solicitate de operatorii economici interesati de procedura numai prin intermediul SEAP, cu respectarea prevederilor Notificarii ANAP nr 247/2016.
Arată mai mult
d) Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informații suplimentare, adresate de către operatorii economici, in a 11-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. In conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr.98/2016, autoritatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit la Sec. I.3, respectiv 20 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
3. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Arată mai mult
4. Eventuale propuneri de modificare a clauzelor contractuale specifice ca urmare a solicitarilor de clarificari vor fi acceptate numai în mă... detalii pe www.e-licitatie.ro

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 012101
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestareIn conformitate cu prevederile art. 2, art. 4 şi art. 8 din Legea nr. 101/2016 actualizata, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Arată mai mult
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Juridic Resurse Umane si Relatii cu Publicul - CNC
Adresa poștală: Bucuresti
Telefon: +40 212241621 📞
E-mail: bmap@cngcft.ro 📧
Fax: +40 212241996 📠
Adresă internet: http://www.cngcft.ro 🌏
Sursa: OJS 2021/S 243-641040 (2021-12-10)
Anunt de atribuire (2022-06-28)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 16 182 900 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-06-28 📅
Data publicării: 2022-07-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 125-355660
Se referă la anunț: 2021/S 243-641040
Număr JO-S: 125

Procedura
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): P1. Propunerea tehnică - Resursele umane asigurate
P2. Propunere tehnică – Perioada de garanție
P3 Propunere tehnică – Metodologii utilizate pentru controlul de calitate al produselor

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-06-22 📅
Nume: Cornel & cornel topoexim s.r.l
Numărul național de înregistrare: RO 6174812
Adresa poștală: Strada Ceaikovski Piotr Ilici, comp., Nr. 9, Sector: 2
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 020261
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +4 0212218298 📞
E-mail: administrativ@topoexim.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.topoexim.ro 🌏
Nume: Primis spol. s r. o.
Numărul național de înregistrare: CZ02402718
Adresa poștală: Strada Slavíčkova, Nr. 827/1a
Orașul poștal: Na
Cod poștal: 63800
Țara: Cehia 🇨🇿
Telefon: +420 543008769 📞
E-mail: info@primis.cz 📧
Țara: Praha 🏙️
Adresă internet: www.primis.cz 🌏
Nume: Geomatics integrated services
Numărul național de înregistrare: 39366156
Adresa poștală: Strada Istrati I. Constantin, dr., Nr. 20, Sector: 4
Cod poștal: 040544
Telefon: +40 726257890 📞
E-mail: office@geomatics.ro 📧
Adresă internet: http://www.geomatics.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 16 182 900 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Sursa: OJS 2022/S 125-355660 (2022-06-28)