Autoritatea contractantă a semnat cu MDLPA contractul de finanţare cu nr. 717/24.05.2022, cod SMIS 154682 / cod SIPOCA 1251, pentru implementarea proiectului cu titlul „Elaborarea PMUD 2023-2030 la nivelul municipiului Satu Mare” având ca sursă de finanţare Programul Operațional Capacitate Administrativă. Proiectul are ca obiectiv general introducerea de standarde şi sisteme comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele către beneficiari în concordanţă cu SCAP, elaborarea PMUD 2023-2030 în scopul obţinerii de finanţări aferente perioadei 2021-2027. Obiectivul general al proiectului contribuie la creşterea calităţii procesului decizional la nivelul administraţiei publice locale a UAT Municipiul Satu Mare. Elaborarea şi implementarea planului de mobilitate urbană trebuie să asigure satisfacerea unor cerinţe şi nevoi de utilitate publică ale comunităţii locale în domeniul mobilităţii şi transportului urban, deplasarea fără expunere la riscuri personale majore, îmbunătăţirea continuă a mobilităţii şi calităţii vieţii cetăţenilor. Abordând obiective sociale, de mediu şi economice, precum şi obiective în domeniul integrării şi al siguranţei, se va pune un accent sporit pe transportul durabil. În acest scop, planul de mobilitate urbană trebuie să ofere soluţii care să vizeze următoarele obiective: • Managementul eficient al transportului şi mobilităţii • O bună distribuţie a bunurilor şi servicii de logistică performante • Restricţionarea accesului auto în anumite zone ale oraşului • Promovarea transportului în comun • Promovarea unor mijloace de transport alternative • Renunţarea la automobil în favoarea transportului în comun, mersului pe jos, mersului cu bicicleta, cu motocicleta sau cu scuterul • Asigurarea unor spaţii de parcare suficiente şi a unor piste de rolleri şi biciclişti • Facilitarea accesului tuturor la locurile de muncă şi la servicii; • Îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii; • Reducerea poluării, a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului de energie • Creşterea eficienţei şi a eficacităţii costurilor pentru transportul de persoane şi mărfuri • Furnizarea de orientări, având în vedere că unele din mijloace de transport alternative prezintă provocări semnificative în materie de siguranţă • Creşterea atractivităţii şi a calităţii mediului urban. Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-10-25.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-09-13.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2022-09-13) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de elaborare de studii
Număr de referință: 4038806/2022/S01/154682
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă a semnat cu MDLPA contractul de finanţare cu nr. 717/24.05.2022, cod SMIS 154682 / cod SIPOCA 1251, pentru implementarea proiectului cu titlul „Elaborarea PMUD 2023-2030 la nivelul municipiului Satu Mare” având ca sursă de finanţare Programul Operațional Capacitate Administrativă.
Proiectul are ca obiectiv general introducerea de standarde şi sisteme comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele către beneficiari în concordanţă cu SCAP, elaborarea PMUD 2023-2030 în scopul obţinerii de finanţări aferente perioadei 2021-2027. Obiectivul general al proiectului contribuie la creşterea calităţii procesului decizional la nivelul administraţiei publice locale a UAT Municipiul Satu Mare.
Elaborarea şi implementarea planului de mobilitate urbană trebuie să asigure satisfacerea unor cerinţe şi nevoi de utilitate publică ale comunităţii locale în domeniul mobilităţii şi transportului urban, deplasarea fără expunere la riscuri personale majore, îmbunătăţirea continuă a mobilităţii şi calităţii vieţii cetăţenilor.
Abordând obiective sociale, de mediu şi economice, precum şi obiective în domeniul integrării şi al siguranţei, se va pune un accent sporit pe transportul durabil.
În acest scop, planul de mobilitate urbană trebuie să ofere soluţii care să vizeze următoarele obiective:
• Managementul eficient al transportului şi mobilităţii
• O bună distribuţie a bunurilor şi servicii de logistică performante
• Restricţionarea accesului auto în anumite zone ale oraşului
• Promovarea transportului în comun
• Promovarea unor mijloace de transport alternative
• Renunţarea la automobil în favoarea transportului în comun, mersului pe jos, mersului cu bicicleta, cu motocicleta sau cu scuterul
• Asigurarea unor spaţii de parcare suficiente şi a unor piste de rolleri şi biciclişti
• Facilitarea accesului tuturor la locurile de muncă şi la servicii;
• Îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii;
• Reducerea poluării, a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului de energie
• Creşterea eficienţei şi a eficacităţii costurilor pentru transportul de persoane şi mărfuri
• Furnizarea de orientări, având în vedere că unele din mijloace de transport alternative prezintă provocări semnificative în materie de siguranţă
• Creşterea atractivităţii şi a calităţii mediului urban.
Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de elaborare de studii📦
Cod CPV suplimentar: Studii tehnice📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Satu Mare
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Referință Date
Data trimiterii: 2022-09-13 📅
Termen-limită de depunere: 2022-10-25 📅
Data publicării: 2022-09-16 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 179-506106
Număr JO-S: 179
Informații suplimentare
Comisia de evaluare, etc
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă a semnat cu MDLPA contractul de finanţare cu nr. 717/24.05.2022, cod SMIS 154682 / cod SIPOCA 1251, pentru implementarea proiectului cu titlul „Elaborarea PMUD 2023-2030 la nivelul municipiului Satu Mare” având ca sursă de finanţare Programul Operațional Capacitate Administrativă.
Autoritatea contractantă a semnat cu MDLPA contractul de finanţare cu nr. 717/24.05.2022, cod SMIS 154682 / cod SIPOCA 1251, pentru implementarea proiectului cu titlul „Elaborarea PMUD 2023-2030 la nivelul municipiului Satu Mare” având ca sursă de finanţare Programul Operațional Capacitate Administrativă.
Proiectul are ca obiectiv general introducerea de standarde şi sisteme comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele către beneficiari în concordanţă cu SCAP, elaborarea PMUD 2023-2030 în scopul obţinerii de finanţări aferente perioadei 2021-2027. Obiectivul general al proiectului contribuie la creşterea calităţii procesului decizional la nivelul administraţiei publice locale a UAT Municipiul Satu Mare.
Proiectul are ca obiectiv general introducerea de standarde şi sisteme comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele către beneficiari în concordanţă cu SCAP, elaborarea PMUD 2023-2030 în scopul obţinerii de finanţări aferente perioadei 2021-2027. Obiectivul general al proiectului contribuie la creşterea calităţii procesului decizional la nivelul administraţiei publice locale a UAT Municipiul Satu Mare.
Elaborarea şi implementarea planului de mobilitate urbană trebuie să asigure satisfacerea unor cerinţe şi nevoi de utilitate publică ale comunităţii locale în domeniul mobilităţii şi transportului urban, deplasarea fără expunere la riscuri personale majore, îmbunătăţirea continuă a mobilităţii şi calităţii vieţii cetăţenilor.
Elaborarea şi implementarea planului de mobilitate urbană trebuie să asigure satisfacerea unor cerinţe şi nevoi de utilitate publică ale comunităţii locale în domeniul mobilităţii şi transportului urban, deplasarea fără expunere la riscuri personale majore, îmbunătăţirea continuă a mobilităţii şi calităţii vieţii cetăţenilor.
Abordând obiective sociale, de mediu şi economice, precum şi obiective în domeniul integrării şi al siguranţei, se va pune un accent sporit pe transportul durabil.
În acest scop, planul de mobilitate urbană trebuie să ofere soluţii care să vizeze următoarele obiective:
• Managementul eficient al transportului şi mobilităţii
• O bună distribuţie a bunurilor şi servicii de logistică performante
• Restricţionarea accesului auto în anumite zone ale oraşului
• Promovarea transportului în comun
• Promovarea unor mijloace de transport alternative
• Renunţarea la automobil în favoarea transportului în comun, mersului pe jos, mersului cu bicicleta, cu motocicleta sau cu scuterul
• Asigurarea unor spaţii de parcare suficiente şi a unor piste de rolleri şi biciclişti
• Facilitarea accesului tuturor la locurile de muncă şi la servicii;
• Îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii;
• Reducerea poluării, a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului de energie
• Creşterea eficienţei şi a eficacităţii costurilor pentru transportul de persoane şi mărfuri
• Furnizarea de orientări, având în vedere că unele din mijloace de transport alternative prezintă provocări semnificative în materie de siguranţă
• Creşterea atractivităţii şi a calităţii mediului urban.
Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.
Conf prev art 160 (2) din Legea 98/2016 modificat prin OUG 107/2017, autoritatea contractanta va raspunde la clarificari in a 10-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Totodata numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile.
Valoarea totală estimată: 400 000 RON 💰
Scurtă descriere:
Valoarea totală estimată a serviciilor a fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 9 alin.(1) din Legea nr. 98/2016, privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art.17 alin.(4) lit. a) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările

ulterioare, care este de 400.000,00 lei fără TVA.
Durata: 8 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiectul „Elaborarea PMUD 2023-2030 la nivelul municipiului Satu Mare”, SIPOCA/SMIS: 1251/154682, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Loc. Satu Mare
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
- Neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/terţ susţinător. Încadrarea într-una din situaţiile prevăzute la art. 164 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, duce la excluderea ofertantului din prezenta procedură.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

- Neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1) din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator. Încadrarea într-una din situatiile prevazute la art. 165 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, duce la excluderea ofertantului din prezenta procedura, exceptând situaţia prevăzută la alin. (2) cu respectarea prevederilor alin. (3). Prin excepţie de la dispoziţiile art. 165 alin. (1) şi (2), un operator economic nu este exclus din procedura de atribuire atunci când cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate şi restante este mai mic de 10.000 lei.

- Neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator. Încadrarea într-una din situatiile prevazute la art. 167 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, duce la excluderea ofertantului din prezenta procedura, după aplicarea prevederilor alin. (7¹).

- Neîncadrarea în prevederile art. 59 din Legea 98/2016 (evitarea conflictului de interese), pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator.
Cerințele vor fi indeplinite in conformitate cu cerințele menționat in carul documentului cu denumire: Completare cerințele din cadrul DUAE
Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedeasca o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, astfel încât să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se afla în nici una dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedeasca o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, astfel încât să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se afla în nici una dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
În situaţia participării la procedură cu ofertă comună cerinţa este îndeplinită daca asociaţii au ca domenii de activitate cele cu codul corespunzator pentru partea din contract pe care o realizează. Tertul nu poate susţine un operator economic ofertant cu codul său CAEN, din considerentul că un cod CAEN ii aparţine în nume propriu.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
În situaţia participării la procedură cu ofertă comună cerinţa este îndeplinită daca asociaţii au ca domenii de activitate cele cu codul corespunzator pentru partea din contract pe care o realizează. Tertul nu poate susţine un operator economic ofertant cu codul său CAEN, din considerentul că un cod CAEN ii aparţine în nume propriu.
Potrivit prevederilor art. 193 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă acceptă la momentul depunerii ofertelor DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant în vederea demonstrării cerinţelor de calificare, inclusiv a capacităţii de exercitare, ca dovadă preliminară. Operatorii economici au obligaţia de a completa DUAE în sistem, până la data limită de depunere a ofertelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Potrivit prevederilor art. 193 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă acceptă la momentul depunerii ofertelor DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) pentru ofertant/ofertant asociat/subcontractant în vederea demonstrării cerinţelor de calificare, inclusiv a capacităţii de exercitare, ca dovadă preliminară. Operatorii economici au obligaţia de a completa DUAE în sistem, până la data limită de depunere a ofertelor.
Potrivit Notificării privind utilizarea DUAE din 08/04/2019 emis de ANAP: “Pentru cazurile în care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile în care ofertantul are subcontractanți sau terți susținători, fiecare operator economic se va autentifica în sistem și va accesa procedura de atribuire de interes în vederea completării DUAE în calitatea în care a fost inclus în respectiva procedură (asociat, subcontractant, terț susținător). Este necesar ca toți cei care trebuie să răspundă la DUAE să fie înregistrați ca utilizatori ai sistemului. La fel ca în prezent, la procedura de atribuire se înscrie și depune ofertă unul dintre membrii asocierii sau operatorul economic care participă cu ofertă individuală iar ceilalți participanți completează direct în sistem doar DUAE și nu pot modifica oferta.”

Dacă ofertantul clasat pe primul loc este ofertant din străinătate şi în cazul în care ofertantul străin nu poate să depuna ONRC-ul, cerinţa poate fi îndeplinită şi prin depunerea unor documente echivalente emise în ţara în care ofertantul este rezident. Documentele mai sus menţionate vor fi însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română, efectuată de către un traducător autorizat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 178/1997.

Înainte de atribuirea contractului, pentru ofertanţii români documentele justificative care urmează să fie prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, sunt certificatele constatatoare emise de ONRC, iar în cazul ofertanţilor străini se vor solicita documente echivalente emise în ţara de rezidentă.

Cerințele vor fi indeplinite in conformitate cu cerințele menționat in carul documentului cu denumire: Completare cerințele din cadrul DUAE.
Capacitatea tehnică și profesională:
Proportia de subcontractareOfertantul are obligația de a preciza partea/părțile şi procentul din contract pe care urmează să o/le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți, la momentul depunerii ofertei. În cazul în care în cadrul documentaţiei de atribuire se solicită atestate pentru prestarea serviciilor/execuţie lucrări, iar ofertantul nu deţine atestatele solicitate şi intenţionează pe parcursul prestării serviciilor/execuţiei lucrărilor să subcontracteze partea/părţile din contract pentru care se solicită acestea, iar la data limită de depunere a ofertelor subcontractantul este necunoscut, ofertantul în cadrul DUAE-ului la Partea IV Criterii de selectie => C. Capacitatea tehnica si profesionala => Proportia de subcontractare, are obligaţia de a menţiona “DA”. În cazul în care în timpul executării contractului ofertantul doreşte să subcontracteze o parte din contract, acesta este obligat ca la data limită de depunere a ofertelor, în cadrul DUAE-ului la Partea IV Criterii de selectie => C. Capacitatea tehnica si profesionala => Proportia de subcontractare, în mod obligatoriu să menţioneze “DA”. Contractantul are dreptul de a implica noi subcontractanţi pe durata executării contractului cu condiţia ca nominalizarea acestuia să nu reprezinte o modificare substanţială a contractului de achiziţie publică.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
In conformitate cu prevederile documentului cu denumirea: Completare cerințele din cadrul DUAE .
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-04-25 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-10-25 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare, etc
NOTA 1: Necompletarea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert sustinator/subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila. Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv in care se materializeaza sustinerea acestuia, a acordului de subcontractare si/sau a acordului de asociere, dupa caz. Nedepunerea acestora odata cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor cuprinse in sectiunile DUAE, atat ale ofertantului/candidatului, cat si ale subcontractantului/tertului sustinator, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoare a procedurii de atribuire.

NOTA 2: In cazul in care se constata ca doua sau mai multe oferte se situeaza pe primul loc ca urmare a pretului egal ofertat, pentru departajare ofertelor, autoritatea contractanta va solicita prin intermediul SICAP, reofertarea de la ofertantii clasati pe primul loc. In acest sens la solicitarea comisiei de evaluare, ofertantii vor prezenta in SICAP in termenul acordat propunerea financiara cu un nou pret.

NOTA 3: In cazul in care ofertantii intampina dificultati de natura tehnica in ceea ce priveste transmiterea Ofertei in SICAP (documentele justificative ca dovada a informatiilor cuprinse in DUAE, documentele propunerii tehnice si ale propunerii financiare, cat si pretul ofertei in spatiul din SICAP dedicat), rugam ca acestia sa contacteze operatorul serviciului SICAP.

NOTA 4: În cazul în care garantia de participare se va constitui prin instrument de garantare emis de o societate de asigurari se va prezenta pe lânga scrisoarea de garantie si polita de asigurare/clauze de garantare/conditii generale, conditii specifice de asigurare, semnata de catre asigurator si asigurat.

Nota 5: Procedura se va desfasura integral prin mijloace electronice, trasabilitatea actiunilor aferente atribuirii contractelor de achizitie publica este asigurata implicit de SICAP, astfel toate solicitarile de clarificari privind documentatia de atribuire se vor solicita in SICAP, raspunsurile se vor transmite tot prin SICAP. Solicitarile de clarificari si raspunsurile in timpul evaluarii ofertelor se vor trimite prin SICAP. Comunicările cu privire la rezultatul procedurii se vor transmite prin SICAP.

NOTA 6: Mai multi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune oferta comuna, fara a fi obligati sa îsi legalizaze din punct de vedere formal asocierea. În cadrul acordului de asociere trebuie mentionate cel putin urmatoarele: ca toti asociatii isi asuma raspunderea colectiva si individuala pentru indeplinirea contractului; ca liderul asociatiei este imputernicit sa se oblige si sa primeasca instructiuni in numele tuturor asociatilor; atat pe parcursul derularii procedurii cat si in cazul desemnarii ca si castigator pe parcursul executiei contractului liderul este responsabil în nume propriu si în numele Asocierii pentru indeplinirea contractului; se vor indica obligatoriu partile, respectiv categoriile de lucrari/servicii care urmeaza a fi executate de fiecare dintre asociati in parte.

NOTA 7: DUAE- urile se vor completa direct in SICAP de catre ofertant/ ofertantul asociat/ subcontractant/ tertul sustinator, potrivit Notificarii ANAP din 02.07.2019 cu privire la utilizarea DUAE integrat în SICAP: ”DUAE aferent procedurii de atribuire va fi completat de către operatorii economici direct în SICAP, după autentificare, ținând cont de calitatea în care aceștia participă la procedura de atribuire în discuție, respectiv de candidat/ofertant unic/asociere (lider/ofertant asociat)/ subcontractant/terț susținător (conform Ghidului de utilizare DUAE ofertant publicat de către Agenția pentru Agenda Digitală a României)”.

NOTA 8: In cadrul DUAE- ului, ofertantii la criteriile de selecție, vor specifica toate cerintele solicitate prin FDA.
Nota 9: In acordul de subcontractare/acordul de asociere, toate partile vor specifica CUI si ONRC iar în cazul subcontractării în acordul de subcontractare se va preciza şi proporţia de subcontractare.
Nota 10: Potrivit Hot 395/2016 toate documentele solicitate de autoritatea contractantă (mai puţin DUAE-ul), cum ar fi: ofertele, raspunsurile la solicitari de clarificari, etc., vor fi semnate cu semnatură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile legii şi încărcate în SICAP în secţiunile specifice disponibile în sistemul informatic şi numai de către operatorii economici înregistraţi.

Nota 11: În cazul în care ofertantul doreşte modificarea unor clauze contractuale la modelul publicat de autoritatea contractantă, acesta (ofertantul) trebuie să îşi manifeste intenţia printr-o solicitare de clarificări la documentaţia de atribuire (adică înainte de termenul specificat la punctul I.3 din prezenta FDA), în vederea asigurării neîncălcării principiilor statuate de legea achiziţiilor publice. În caz contrar, dacă ofertantul nu uzitează de acest drept înainte de termenul specificat la punctul I.3 din prezenta FDA, autoritatea contractantă înţelege că acesta (ofertantul) şi-a asumat în totalitate prevederile contractului publicat de autoritatea contractantă, fără a mai avea posibilitatea ca în cadrul ofertei să transmită un contract cu prevederi modificate.

Nota 12: Comunicările cu privire la rezultatul procedurii se transmit prin intermediul SICAP-ului.
Nota 13: Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent.

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a cailor de atac sunt cele prevazute la art.8, alin.(1), lit. b) din Legea 101/2016.
Sursa: OJS 2022/S 179-506106 (2022-09-13)
Anunt de atribuire (2023-01-20) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 245 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-01-20 📅
Data publicării: 2023-01-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 018-049969
Se referă la anunț: 2022/S 179-506106
Număr JO-S: 18

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-01-17 📅
Nume: Traffic plan
Numărul național de înregistrare: 28144065
Adresa poștală: Strada 21 Decembrie 1989, Nr. 46
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400094
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 753392113📞
E-mail: info@trafficplan.eu📧
Țara: Cluj
🏙️
Adresă internet: https://www.trafficplan.eu🌏
Valoarea totală a achiziției: 245 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
Sursa: OJS 2023/S 018-049969 (2023-01-20)