Servicii de proiectare pentru obiectivul de investiții „Spitalul judeţean de urgenţă Focşani - județul Vrancea"

Judetul Vrancea(Consiliul Judetean)

Obiectul contractului ce va fi atribuit prin prezenta procedură de achiziţie publică constă in Servicii de proiectare pentru elaborare Documentatii tehnico-economice la faza: Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC/PAC), Documentație Tehnică pentru Organizarea Execuției (DTOE/POE), Proiect Tehnic de Execuție (PTE), Proiect As – Built și Asistență Tehnică pe toată perioada execuției pentru obiectivul de investiții „Spitalul judeţean de urgenţă Focşani- județul Vrancea".
Pentru realizarea acestui obiectiv, ofertantul declarat câştigător al procedurii de atribuire va realiza următoarele categorii de activităţi:
1) Elaborarea documentatiilor pentru obtinere avize/acorduri/autorizatii, a proiectului/ documentatiei tehnice de autorizare a lucrarilor de construire, inclusiv Studii privind conformitatea cu reglementările naţionale şi UE în domeniul securităţii, siguranţei şi interoperabilităţii, respectiv Studiul privind încadrarea în cerinţele standardelor de securitate aeroportuară şi Studiul de obstacolare, avizate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, (necesare penru functionarea heliportului), a documentatiei de organizare a executiei lucrarilor, a Proiectului Tehnic, Detaliilor de executie, Caietelor de Sarcini si Listelor de cantitati de lucrari, inclusiv Fise tehnice (abreviere utilizata: DAA, DTAC/PAC, DTOE/POE, PTh/PTE, DDe, CS, LC ) conform prevederilor din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul-cadru al docurnentatiilor tehnico-econornice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice cu rnodificarile si completarile ulterioare;
2) Asistenta tehnica din partea Proiectantului (ca membru al echipei Antreprenorului) in sensul depunerii si sustinerii, in numele si pe seama Beneficiarului, a documentatiilor la institutiile emitente ale avizelor de specialitate, inclusiv ridicarea avizelor, autorizatiilor, acordurilor (abreviere utilizata: "ATh – Avize/AC ) - plata avizelor, acordurilor, autorizatiilor va fi efectuata de catre Beneficiar, Proiectantul avand obligatia numai de depunere, sustinere si ridicare a avizelor, acordurilor, autorizatiilor, la si de la institutiile abilitate;
3) Asistenta tehnica din partea Proiectantului atat pe parcursul executiei lucrarilor cat si la fazele determinante propuse prin programul de control al calitatii lucrarilor (abreviere utilizata: "ATh - Executie '') in conformitate cu prevederile Art. 23 si 24 din Legea nr.10/1995 privind calitatea in constructii republicata, cu modificarile si completarile ulterioare - Activitatea de asistenta tehnica se va desfasura pe parcursul executiei lucrarilor, incepand de la data emiterii ordinului de incepere a lucrarilor, pana la aprobarea de catre conducatorul AC a receptiei la terminarea lucrarilor, precum si pe perioada initierii procedurii de receptie finala ca urmare a expirarii garantiei tehnice a lucrarilor executate in baza proiectului tehnic elaborat de viitorul contractant;
Toate activităţile se vor realiza cu respectarea legislaţiei şi a reglementărilor tehnice în vigoare, aplicabile specificului obiectivului de investiţii şi cu respectarea condiţiilor impuse de emitenţii avizelor şi autorizaţiilor.
Detalii suplimentare cu privire la serviciile ce urmează să fie prestate se găsesc în caietul de sarcini.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 20 zile.
Autoritatea Contractanta va raspunde o singura data solicitarilor de clarificari in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-03-28. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-02-18.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-02-18 Anunţ de participare
2022-03-17 Informaţii suplimentare
2022-03-31 Informaţii suplimentare
2023-08-09 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-02-18)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice
Număr de referință: 0
Scurtă descriere:
Obiectul contractului ce va fi atribuit prin prezenta procedură de achiziţie publică constă in Servicii de proiectare pentru elaborare Documentatii tehnico-economice la faza: Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC/PAC), Documentație Tehnică pentru Organizarea Execuției (DTOE/POE), Proiect Tehnic de Execuție (PTE), Proiect As – Built și Asistență Tehnică pe toată perioada execuției pentru obiectivul de investiții „Spitalul judeţean de urgenţă Focşani- județul Vrancea". Pentru realizarea acestui obiectiv, ofertantul declarat câştigător al procedurii de atribuire va realiza următoarele categorii de activităţi: 1) Elaborarea documentatiilor pentru obtinere avize/acorduri/autorizatii, a proiectului/ documentatiei tehnice de autorizare a lucrarilor de construire, inclusiv Studii privind conformitatea cu reglementările naţionale şi UE în domeniul securităţii, siguranţei şi interoperabilităţii, respectiv Studiul privind încadrarea în cerinţele standardelor de securitate aeroportuară şi Studiul de obstacolare, avizate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, (necesare penru functionarea heliportului), a documentatiei de organizare a executiei lucrarilor, a Proiectului Tehnic, Detaliilor de executie, Caietelor de Sarcini si Listelor de cantitati de lucrari, inclusiv Fise tehnice (abreviere utilizata: DAA, DTAC/PAC, DTOE/POE, PTh/PTE, DDe, CS, LC ) conform prevederilor din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul-cadru al docurnentatiilor tehnico-econornice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice cu rnodificarile si completarile ulterioare; 2) Asistenta tehnica din partea Proiectantului (ca membru al echipei Antreprenorului) in sensul depunerii si sustinerii, in numele si pe seama Beneficiarului, a documentatiilor la institutiile emitente ale avizelor de specialitate, inclusiv ridicarea avizelor, autorizatiilor, acordurilor (abreviere utilizata: "ATh – Avize/AC ) - plata avizelor, acordurilor, autorizatiilor va fi efectuata de catre Beneficiar, Proiectantul avand obligatia numai de depunere, sustinere si ridicare a avizelor, acordurilor, autorizatiilor, la si de la institutiile abilitate; 3) Asistenta tehnica din partea Proiectantului atat pe parcursul executiei lucrarilor cat si la fazele determinante propuse prin programul de control al calitatii lucrarilor (abreviere utilizata: "ATh - Executie '') in conformitate cu prevederile Art. 23 si 24 din Legea nr.10/1995 privind calitatea in constructii republicata, cu modificarile si completarile ulterioare - Activitatea de asistenta tehnica se va desfasura pe parcursul executiei lucrarilor, incepand de la data emiterii ordinului de incepere a lucrarilor, pana la aprobarea de catre conducatorul AC a receptiei la terminarea lucrarilor, precum si pe perioada initierii procedurii de receptie finala ca urmare a expirarii garantiei tehnice a lucrarilor executate in baza proiectului tehnic elaborat de viitorul contractant; Toate activităţile se vor realiza cu respectarea legislaţiei şi a reglementărilor tehnice în vigoare, aplicabile specificului obiectivului de investiţii şi cu respectarea condiţiilor impuse de emitenţii avizelor şi autorizaţiilor. Detalii suplimentare cu privire la serviciile ce urmează să fie prestate se găsesc în caietul de sarcini. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 20 zile. Autoritatea Contractanta va raspunde o singura data solicitarilor de clarificari in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană, cu participarea ţărilor membre ACAP
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice 📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de asistenţă tehnică 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Vrancea 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Judetul vrancea(consiliul judetean)
Adresa poștală: strada Dimitrie Cantemir, numărul 1
Cod poștal: 620098
Orașul poștal: Focșani
Contact
Adresă internet: http://www.cjvrancea.ro 🌏
E-mail: contact@cjvrancea.ro 📧
Telefon: +40 372372446 📞
Fax: +40 372372447 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100137346 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-02-18 📅
Termen-limită de depunere: 2022-03-28 📅
Data publicării: 2022-02-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 038-098448
Număr JO-S: 38
Informații suplimentare
Întrucât procedura este integral online toate comunicările efectuate în cadrul acesteia se vor realiza prin intermediul S.E.A.P. (de exemplu: toate solicitările de clarificări/răspunsurile la acestea, fie că provin de la ofertanți sau de la achizitor, se vor transmite integral prin intermediul S.E.A.P.). 1. În cazul în care doua sau mai multe oferte au acelasi punctaj si sunt situate pe primul loc al clasamentului întocmit după verificarea și evaluarea ofertelor, oferta câștigătoare va fi cea care are punctajul cel mai mare la factorul de evaluare ”Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi a planificării adecvate a resurselor umane şi a activităţilor”. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”. Noile propuneri financiare se vor solicita prin intermediul SEAP, la sectiunea Intrebari/clarificari. 2. Fără a aduce atingere prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, operatorul economic va preciza în oferta depusă acele informaţii cuprinse în propunerea tehnică şi în propunerea financiară considerate a fi confidenţiale, clasificate, protejate de un drept de proprietate intelectuală în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea acestor informaţii ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. 3. Informatii privind subcontractarea În cazul subcontractarii unor parti din contract, ofertantul are obligatia de a cuprinde in oferta sa denumirea subcontractantilor si datele de contact ale acestora, partea/partile din contract care urmeaza a fi indeplinite de catre acestia, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract , DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. Se considera subcontractare orice tip de raport juridic intre ofertantul care prezinta o oferta individuala sau comuna, pe de o parte, si un alt operator economic ori un profesionist, in intelesul Codului Civil, pe de alta parte, prin care acesta din urma realizeaza pentru primul orice activitate (servicii sau lucrari) legate de indeplinirea contractului de executie care va fi incheiat prin finalizarea procedurii de atribuire. Daca prin subcontractare nu se indeplineste o cerinta de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar in scopul demonstrarii neincadrarii in motivele de excludere. Operatorul economic clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire ofertelor admisibile va face dovada indeplinirii cerintelor de calificare prin subcontractanti, prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea autoritatii contractante. Acordul de subcontractare va fi depus prin mijloace electronice impreuna cu oferta si DUAE, fiind semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii. 4. Informatii privind asocierea: In cazul in care mai multi operatori economici participa in comun la procedura , indeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza prin luarea in consideratie a resurselor tuturor membrilor grupului, iar AC va solicta acestora sa raspunda in mod solidar pentru executarea contractului de achizitie publica. Toti membrii asocierii au obligatia de a completa DUAE cu toate informatiile solicitate de AC in Documentatia de Atribuire. Ofertantii vor prezenta Formularul „Acordul de Asociere” in conformitate cu modelul prezentat in Sectiunea „Formulare” . Acordul de asociere va fi depus prin mijloace electronice impreu... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului ce va fi atribuit prin prezenta procedură de achiziţie publică constă in Servicii de proiectare pentru elaborare Documentatii tehnico-economice la faza: Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC/PAC), Documentație Tehnică pentru Organizarea Execuției (DTOE/POE), Proiect Tehnic de Execuție (PTE), Proiect As – Built și Asistență Tehnică pe toată perioada execuției pentru obiectivul de investiții „Spitalul judeţean de urgenţă Focşani- județul Vrancea".
Arată mai mult
Pentru realizarea acestui obiectiv, ofertantul declarat câştigător al procedurii de atribuire va realiza următoarele categorii de activităţi:
1) Elaborarea documentatiilor pentru obtinere avize/acorduri/autorizatii, a proiectului/ documentatiei tehnice de autorizare a lucrarilor de construire, inclusiv Studii privind conformitatea cu reglementările naţionale şi UE în domeniul securităţii, siguranţei şi interoperabilităţii, respectiv Studiul privind încadrarea în cerinţele standardelor de securitate aeroportuară şi Studiul de obstacolare, avizate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, (necesare penru functionarea heliportului), a documentatiei de organizare a executiei lucrarilor, a Proiectului Tehnic, Detaliilor de executie, Caietelor de Sarcini si Listelor de cantitati de lucrari, inclusiv Fise tehnice (abreviere utilizata: DAA, DTAC/PAC, DTOE/POE, PTh/PTE, DDe, CS, LC ) conform prevederilor din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul-cadru al docurnentatiilor tehnico-econornice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice cu rnodificarile si completarile ulterioare;
Arată mai mult
2) Asistenta tehnica din partea Proiectantului (ca membru al echipei Antreprenorului) in sensul depunerii si sustinerii, in numele si pe seama Beneficiarului, a documentatiilor la institutiile emitente ale avizelor de specialitate, inclusiv ridicarea avizelor, autorizatiilor, acordurilor (abreviere utilizata: "ATh – Avize/AC ) - plata avizelor, acordurilor, autorizatiilor va fi efectuata de catre Beneficiar, Proiectantul avand obligatia numai de depunere, sustinere si ridicare a avizelor, acordurilor, autorizatiilor, la si de la institutiile abilitate;
Arată mai mult
3) Asistenta tehnica din partea Proiectantului atat pe parcursul executiei lucrarilor cat si la fazele determinante propuse prin programul de control al calitatii lucrarilor (abreviere utilizata: "ATh - Executie '') in conformitate cu prevederile Art. 23 si 24 din Legea nr.10/1995 privind calitatea in constructii republicata, cu modificarile si completarile ulterioare - Activitatea de asistenta tehnica se va desfasura pe parcursul executiei lucrarilor, incepand de la data emiterii ordinului de incepere a lucrarilor, pana la aprobarea de catre conducatorul AC a receptiei la terminarea lucrarilor, precum si pe perioada initierii procedurii de receptie finala ca urmare a expirarii garantiei tehnice a lucrarilor executate in baza proiectului tehnic elaborat de viitorul contractant;
Arată mai mult
Toate activităţile se vor realiza cu respectarea legislaţiei şi a reglementărilor tehnice în vigoare, aplicabile specificului obiectivului de investiţii şi cu respectarea condiţiilor impuse de emitenţii avizelor şi autorizaţiilor.
Detalii suplimentare cu privire la serviciile ce urmează să fie prestate se găsesc în caietul de sarcini.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 20 zile.
Autoritatea Contractanta va raspunde o singura data solicitarilor de clarificari in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Valoarea totală estimată: 27119914.5 RON 💰
Scurtă descriere:
Achizitionarea următoarele categorii de activități:
1. studii de teren (studiu topo cu viza OCPI, studiu geo cu verificare Af etc.) – daca este cazul si daca proiectantul a considerat necesara refacerea celor intocmite la faza SF – nu se vor plati suplimentar - documentatia va fi predata în 2 exemplare pe hartie, ștampilat și semnat în original și încă un exemplar în format electronic editabil si needitabil (pdf/word si/sau dwg.)
Arată mai mult
2. documentatii avize/acorduri/autorizatii vor fi predate în minim 2 exemplare pe hartie sau oricate solicita avizatorul, ștampilat și semnat în original și încă un exemplar în format electronic editabil si needitabil (pdf si dwg.)
3. Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor (P.A.C.), Documentația se va prezenta in 3 exemplare originale identice (unul va ramane la emitentul autorizatiei de construire, unul se va livra vizat “spre neschimbare” Autorității Contractante și unul va ramane în posesia Titularului de drept de deținere asupra terenului).
Arată mai mult
4. Proiect de organizare a execuției lucrărilor (P.O.E.), Documentația se va prezenta in 3 exemplare originale identice (unul va ramane la emitentul autorizatiei de construire, unul se va livra vizat “spre neschimbare” Autorității Contractante și unul va ramane în posesia Titularului de drept de deținere asupra terenului).
Arată mai mult
5. Proiect Tehnic de execuție Documentația de proiectare fazele PT, CS, DE, va fi predata în 4 exemplare originale (format tiparit), 2 exemplare copie conform cu originalul; 3 exemplare in format electronic editabil si 3 exemplare needitabil (cd / stick etc);
Arată mai mult
6. Dispozitii de santier (daca este cazul). Se vor preda in 3 exemplare originale identice (format tiparit) si 2 exemplare electronice, unul scanat si unul editabil ( inclusiv fisiere de tip cad).
7. Proiect tehnic As-build (daca este cazul). Se va preda in 2 exemplare originale identice (format tiparit) si 2 exemplare electronice, unul scanat si unul editabil ( inclusiv fisiere de tip cad).
8) Servicii de Asistență tehnică
Valoarea totală estimată a contractului este de 27.119.914,50 lei fără T.V.A., fiind formată din:
-3.5.4 Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor (1.364.524,00 lei)
-3.5.6 Proiect tehnic și detalii de execuție (21.929.850,00 lei)
-3.8.1 Asistență tehnică din partea proiectantului (3.825.540,50 lei)
-3.8.1.1 Pe perioada lucrărilor
-3.8.1.2 Pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții valori cuprinse în cadrul documentatiilor intocmite.
Durata: 44 luni
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
La sediul Contractantului precum si la amplasamentul obiectivului de investitii si al Autoritatii contractante

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerința 1 – Neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 164 din Legea 98/2016. Ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), trebuie să demonstreze că nu se încadrează în prev art. 164 din Legea nr. 98/2016. Obligația anterior menționată se aplică și cu privire la membri organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale respectivilor operatori economici sau cu privire la persoanele care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestora. Documente de confirmare-D.U.A.E. din care trebuie să rezulte neîncadrarea în disp art. 164 din Legea 98/2016. În acest sens, ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), vor completa în DUAE la "Motive de excludere", Secțiunea A "Motive referitoare la condamnările penale".Conform prev art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 , înainte înainte de atribuirea contractului, achizitorul va solicita ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze că nu se încadrează în disp art. 164 din Legea nr. 98/2016. Astfel, se vor depune documente justificative actualizate precum: - Certificate constatatoare emise de ORC din care rezultă persoanele menționate la art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 ; - Caziere judiciare ale operatorilor economici și ale persoanelor menționate la art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 sau orice alte documente echivalente edificatoare în acest sens. - Pentru ofertanții străini se depun documente echivalente emise în conformitate cu legislatia aplicabilă în țara de rezidență însoțite de traducerea autorizată în limba română. Excepții de la aplicarea art. 164 din Legea nr. 98/2016 Conform art. 171 alin. (1) - (2) din Legea nr. 98/2016 , orice operator economic aflat în oricare dintre situațiile prevăzute la art. 164 care atrag excluderea din procedura de atribuire poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-și demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere. În cazul în care se constată faptul că dovezile prezentate de operatorul economic sunt suficiente pentru demonstrarea în concret a credibilității, autoritatea contractantă nu îl va exclude de la procedură. Nota: In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii.
Arată mai mult
Cerința 2 – Neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 165 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), nu trebuie să se afle în situațiile prevăzute la art. 165 din Legea nr. 98/2016. Documente de confirmare: DUAE din care trebuie să rezulte neîncadrarea în disp art. 165 din Legea nr. 98/2016. În acest sens, ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), vor completa în DUAE la "Motive de excludere", Secțiunea B "Motive legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale". Conform prev art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 , înainte de atribuirea contractului, achizitorul va solicita ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea cerinței astfel: - Certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general din care să reiasă lipsa datoriilor restante la bugetul general la momentul prezentării documentului; - Certificat de atestare fiscală privind plata taxelor și impozitelor locale pentru sediul principal, din care să reiasă lipsa datoriilor restante la bugetul local la momentul prezentării documentului. Pentru sediile secundare/punctele de lucru, ofertantul va prezenta o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate. - Orice alte documente echivalente edificatoare în acest sens. Excepții de la aplicarea art. 165 din Legea nr. 98/2016 Potrivit disp art. 165 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 , operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, își îndeplinește obligațiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalități de stingere a acestora sau beneficiază, în condițiile legii, de eșalonarea acestora ori de alte facilități în vederea plății lor, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalități de întârziere acumulate sau a amenzilor. De asemenea, conform art. 166 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, prin excepție de la disp art. 165 alin. (1) și (2) (respectiv dispozițiile referitoare la obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat), un operator economic nu este exclus din procedura de atribuire atunci când cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate și restante este mai mic de 10.000 lei. În acest caz, se vor prezenta orice documente justificative/edificatoare din care să rezulte că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Nota: In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii.
Arată mai mult
Cerința 3 – Neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016 . Ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), nu trebuie să se afle în situațiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016. La nivelul achizitorului, sunt peroane cu functii de decizie:- Cătălin Dumitru Toma (Președintele Consiliului Judeţean Vrancea), - Oprișan Marian (Vicepreședinte al Consiliului Judeţean Vrancea), - Cel - Mare Ionel (Vicepreședinte al Consiliului Judeţean Vrancea), - Hărăbor Valentina (Șef Serviciul Achiziții Publice), - Crețu Adrian-Vasile (Administrator Public), - Diță Dumitru (Director executiv - Direcția economică), - Iordache Romeo (Director executiv - Direcția tehnică și investiții), - Rogozeanu Veronica (Director- Directia Juridica si Administratie Publica), - Catană Viorel (Director executiv - Directia administrarea patrimoniului public si privat), - Robu Gina-Nela (Sef serviciu Financiar – contabil), - Stanciu Claudia (Sef serviciu - Serviciul Drumuri si Investitii), - Alexandrescu Sorin (Sef Birou Drumuri), - Cristea Violeta (Control financiar-preventiv - Direcția economică); - Consilieri judeţeni: Alexe Vasile, Bălosu Cristinel, Bălan Doru – Geany, Blîndu Nicușor, Carabă Ionel, Crețu Adrian-Vasile, Cristian Danut, Epure Ion, Ghetu Catalin, Guguianu Constantin, Lazăr Dorel, Lepădatu Mihăiță, Marchitan Gabriela-Daniela, Marin Laurențiu-Daniel, Marin Vasile, Matei Claudiu, Melinte Vasile, Micu Ioan, Munteanu Ludmila-Geanina, Atarcicov Adrian, Nedelcu Florin, Onia Cristian, Răducanu Aurelian-Cătălin, Săpunaru Dorina, Stroie Gheorghe, Toader Constantin, Tarlungeanu Adelina – Petronela, Vasilache Florin Jan, Vraciu Dorina, Zamfirescu Valerică. Documente de confirmare DUAE din care trebuie să rezulte neîncadrarea în disp art. 167 din Legea nr. 98/2016 . În acest sens, ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), vor completa în Documentul unic de achiziție european Partea a III - a "Motive de excludere", Secțiunea C "Motive legate de insolvență, conflicte de interese sau abateri profesionale". Excepții de la aplicarea art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 Conform art. 167 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 , prin excepție de la disp art. 167 alin. (1) lit. b) din același act normativ, autoritatea contractantă nu exclude din procedura de atribuire un operator economic împotriva căruia s-a deschis procedura generală de insolvență atunci când, pe baza informațiilor și/sau documentelor prezentate de acesta, stabilește că el are capacitatea de a executa contractul de achiziție publică/acordul-cadru. Aceasta presupune că respectivul operator economic se afla fie în faza de observație și a adoptat măsurile necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil, ce permite continuarea, de o maniera sustenabilă, a activității curente, fie este în cadrul fazei de reorganizare judiciară și respectă integral graficul de implementare a planului de reorganizare aprobat de instanță. În acest caz, se vor prezenta orice documente justificative/edificatoare din care să rezulte că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 167 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Nota: In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Toate documentele menționate în prezenta secțiune redactate în altă limbă decât română vor fi însoțite de traducere autorizata.
Arată mai mult
De asemenea, toate documentele din prezenta secțiune încărcate pe S.E.A.P. vor fi semnate cu semnătura electronică extinsă.
Cerința 1 - Dovedirea faptului că obiectul contractului are corespondent în obiectul de activitate al ofertantului. Ofertantul (asociatii în cazul ofertelor comune, subcontractantii în cazul subcontractării), trebuie să dovedească o formă de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitătile ce fac obiectul contractului. Astfel, ofertantul (asociatii în cazul ofertelor comune) trebuie să facă dovada faptului că obiectul contractului are corespo... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anualaOfertantul (asociații în cazul depunerii de oferte comune, terții susținători în cazul susținerii), trebuie să facă dovada că media cifrei de afaceri globale pe ultimii 3 ani (respectiv 2019, 2020 şi 2021), este cel puțin egală cu 30.000.000,00 lei.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării), va/vor confirma îndeplinirea cerinţei, prin bifarea corespunzătoare Da sau Nu in Partea IV: Criterii de selectie, a Sectiunii a: “Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie” din DUAE.Conform prevederilor art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, înainte de atribuirea contractului autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea cerinţei.De asemenea, la alin (1) al aceluiaşi articol se precizează că autoritatea contractantă poate solicita candidaţilor/ofertanţilor să depună toate sau o parte dintre documentele justificative ca dovadă a informaţiilor cuprinse în DUAE, în orice moment pe durata desfăşurării unei proceduri de atribuire, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfăşurarea corespunzătoare a procedurii.Având în vedere cele menţionate anterior, înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractantă va solicita ofertantului aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea cerinţei (de exemplu: bilanţuri contabile, balanţe de verificare, etc. Pentru ofertanții străini se depun documente echivalente emise în conformitate cu legislatia aplicabilă în țara de rezidență, însoțite de traducerea autorizată în limba română).Conform prevederilor art. 182 alin (3) şi (4) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice în cazul în care operatorul economic îşi demonstrează situaţia economică şi financiară invocând susţinerea acordată de către unul sau mai mulţi terţi, atunci operatorul economic are obligaţia de a dovedi că a luat toate măsurile pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare. În acest sens, ofertantul va prezenta odată cu DUAE şi angajamentul terţului susţinător (împreună cu documentele anexă la angajament, transmise acestuia de către terţul susţinător, din care să rezulte modul efectiv în care se materializează susţinerea acordată de acesta). Documentele justificative (de exemplu: bilanţuri contabile, balanţe de verificare etc.) care probează cele asumate în angajament vor fi solicitate doar ofertantului declarat câştigător, la cererea autorităţii contractante.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Se va prezenta Lista principalelor servicii prestate în cel mult ultimii 5 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi. Ofertantul și/sau, după caz, asociații (în cazul ofertelor comune), terțul susținător (în cazul susținerii), va/vor face dovada faptului că a/au dus la bun sfârșit în ultimii 5 ani împliniți la data limită de depunere a ofertelor, în conformitate cu normele profesionale din domeniu, servicii de proiectare de natură și complexitate similară/comparabilă cu cele care fac obiectul prezentei proceduri de atribuire în valoare cumulata de minimum 20.000.000 lei fără T.V.A. la nivelul a minimum un contract – maximum trei contracte. Cel puțin unul dintre cele trei contracte trebuie să includă servicii privind elaborarea și/sau actualizare și/sau revizuire documentații tehnico – economice (studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții/proiect tehnic) pentru unitati spitalicesti incadrate cel puțin in categoria spitalelor de urgenta mijlocii. Autoritatea contractantă nu solicită prezentarea experienței similare pentru subcontractanții propuși de ofertant, dar va lua în considerare capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților propuși pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie atribuit, dacă sunt prezentate documente relevante. Ofertantul și/sau, după caz, asociații (în cazul ofertelor comune), terțul susținător (în cazul susținerii), subcontractantul (în cazul subcontractării), va/vor prezenta lista/listele principalelor servicii prestate în ultimii 5 ani împliniți la data limită de depunere a ofertelor, însoțită/însoțite de certificări de bună execuție/prestare, conținând valori, perioade de prestare și beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați. Prin servicii similare se înțeleg următoarele tipuri de servicii: elaborare și/sau actualizare și/sau revizuire documentații tehnico – economice (studiu de fezabilitate și/sau proiect pentru autorizarea/desființarea executării lucrărilor și/sau documentație de avizare a lucrărilor de intervenții și/sau proiect tehnic de execuție etc.) proiectare pentru constructii spitalicesti si/sau lucrari/ constructii civile minim categoria de importanta B (cladire de importanta deosebita) sau superioara si incadrate in clasa I de importanta cf. P100 - Cod de proiectare seismică — Partea I — Prevederi de proiectare pentru clădiri Serviciile se consideră finalizate/duse la bun sfârșit în ultimii 5 ani dacă acestea se încadrează în una din următoarele categorii: - servicii recepționate parțial, cu condiția ca specificul contractului/activităților ce reprezintă experiență similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; - servicii recepționate la sfârșitul prestării; sfârșitul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanție, respectiv a perioadei de notificare a defectelor în cadrul contractelor de tip FIDIC. În cazul serviciilor prezentate drept experiență similară, dacă a fost depus documentul care confirmă recepționarea acestora în perioada de referință, comisia de evaluare va lua în calcul toată valoarea care face obiectul respectivului document, în condițiile în care serviciile sunt integrate într-un livrabil cu funcționalitate independentă, fără a se elimina din calcul valoarea serviciilor aferente lunilor/anilor ce nu se încadrează în intervalul de timp urmărit. Nu se vor lua însă în considerare serviciile aflate în derulare și nerecepționate deloc la data limită de depunere a ofertei și cele care nu sunt integrate într-un livrabil cu funcționalitate independentă. Numărul de ani aferenți experienței similare se calculează prin raportare la data-limită de depunere a ofertelor stabilită de achizitor în anunțul de participare. În cazul în care autoritatea contractantă este nevoită, indiferent de motive, să procedeze la decalarea termenului-limită stabilit pentru depunerea ofertelor, publicând în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat.
Arată mai mult
Proportia de subcontractare Precizarea părţii/părţilor din contract pe care operatorul economic intenţionează să o/le subcontracteze. Operatorilor economici li se solicită precizarea părţii/părţilor din contract pe care intenţionează să o/le subcontracteze.Operatorii economici ofertanți precizeaza în DUAE numărul și data contractului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare. In cazul subcontractarii unor parti din contract, ofertantul are obligatia de a cuprinde in oferta sa denumirea subcontractantilor si datele de contact ale acestora, partea/partile din contract care urmeaza a fi indeplinite de catre acestia, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract , DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. Se considera subcontractare orice tip de raport juridic intre ofertantul care prezinta o oferta individuala sau comuna, pe de o parte, si un alt operator economic ori un profesionist, in intelesul Codului Civil, pe de alta parte, prin care acesta din urma realizeaza pentru primul orice activitate (servicii sau lucrari) legate de indeplinirea contractului de executie care va fi incheiat prin finalizarea procedurii de atribuire. Daca prin subcontractare nu se indeplineste o cerinta de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar in scopul demonstrarii neincadrarii in motivele de excludere. Autoritatea contractantă va verifica existenţa unei situaţii de excludere prevăzute la art. 164, 165 şi 167 în legătură cu subcontractanţii propuşi.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Ofertantul și/sau, după caz, asociații (în cazul ofertelor comune), terțul susținător (în cazul susținerii) va/vor confirma îndeplinirea cerinţei, prin bifarea corespunzătoare Da sau Nu in Partea IV: Criterii de selectie, a Sectiunii a: “Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie” din DUAE.Autoritatea contractantă nu solicită, dar va lua în considerare, capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților propuși, pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie atribuit.Conform prevederilor art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, înainte de atribuirea contractului, achizitorul va solicita ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea cerinței. Conform prevederilor art. 12 alin. (6) din Instrucțiunea A.N.A.P. nr. 2/2017, documentele prin care operatorii economici (de exemplu: ofertantul unic, asociații sau, dacă este cazul, terții susținători ori subcontractanții), pot demonstra că îndeplinesc cerința privind experiența similară sunt următoarele:- copii ale unor părți relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit;- certificate de predare-primire;- recomandări;- procese-verbale de recepție;- certificate constatatoare.Enumerarea anterioară nu este limitativă sau cumulativă, ci are rol doar de exemplu. Astfel, ofertanții pot depune orice documente justificative dacă din acestea rezultă următoarele elemente:- prestatorul serviciilor de proiectare,- beneficiarul serviciilor de proiectare,- obiectul serviciilor de proiectare,- valoarea serviciilor de proiectare,- perioada de prestare a serviciilor de proiectare.
Arată mai mult
Operatorii economici vor confirma îndeplinirea cerintei, prin bifarea corespunzătoare în Partea IV: Criteriile de selectie, a Sectiunii „Indicatie globală pentru toate criteriile de selectie”, din DUAE.Operatorul economic clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire ofertelor admisibile va face dovada indeplinirii cerintelor de calificare prin subcontractanti, prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea autoritatii contractante.Acordul de subcontractare va fi depus prin mijloace electronice impreuna cu oferta si DUAE, fiind semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.Nedepunerea acestuia odata cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor cuprinse in sectiunile DUAE atat ale ofertantului, cat si ale subcontractantului.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-08-28 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-03-28 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Capabilitatea si capacitatea ofertantului de a livra pe baza de Building Information Modeling (BIM) documentatiile de proiectare si de a sustine utilizarea BIM si in etapa de executie a proiectului.
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și a planificării adecvate a resurselor umane și a activităților
Calificarea și experiența profesionala specifica a personalului cheie
Preț (pondere): 40

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4350394
Contact
Punct de contact: Valentina Harabor
Adresă internet: www.cjvrancea.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100137346 🌏

Referință
Informații suplimentare
Întrucât procedura este integral online toate comunicările efectuate în cadrul acesteia se vor realiza prin intermediul S.E.A.P. (de exemplu: toate solicitările de clarificări/răspunsurile la acestea, fie că provin de la ofertanți sau de la achizitor, se vor transmite integral prin intermediul S.E.A.P.).
Arată mai mult
1. În cazul în care doua sau mai multe oferte au acelasi punctaj si sunt situate pe primul loc al clasamentului întocmit după verificarea și evaluarea ofertelor, oferta câștigătoare va fi cea care are punctajul cel mai mare la factorul de evaluare ”Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi a planificării adecvate a resurselor umane şi a activităţilor”. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”.
Arată mai mult
Noile propuneri financiare se vor solicita prin intermediul SEAP, la sectiunea Intrebari/clarificari.
2. Fără a aduce atingere prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, operatorul economic va preciza în oferta depusă acele informaţii cuprinse în propunerea tehnică şi în propunerea financiară considerate a
Arată mai mult
fi confidenţiale, clasificate, protejate de un drept de proprietate intelectuală în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea acestor informaţii ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală.
Arată mai mult
3. Informatii privind subcontractarea
În cazul subcontractarii unor parti din contract, ofertantul are obligatia de a cuprinde in oferta sa denumirea subcontractantilor si datele de contact ale acestora, partea/partile din contract care urmeaza a fi indeplinite de catre acestia, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract , DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. Se considera subcontractare orice tip de raport juridic intre ofertantul care prezinta o oferta individuala sau comuna, pe de o parte, si un alt operator economic ori un profesionist, in intelesul Codului Civil, pe de alta parte, prin care acesta din urma realizeaza pentru primul orice activitate (servicii sau lucrari) legate de indeplinirea contractului de executie care va fi incheiat prin finalizarea procedurii de atribuire.
Arată mai mult
Daca prin subcontractare nu se indeplineste o cerinta de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar in scopul demonstrarii neincadrarii in motivele de excludere. Operatorul economic clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire ofertelor admisibile va face dovada indeplinirii cerintelor de calificare prin subcontractanti, prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea autoritatii contractante.
Arată mai mult
Acordul de subcontractare va fi depus prin mijloace electronice impreuna cu oferta si DUAE, fiind semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.
Arată mai mult
4. Informatii privind asocierea:
In cazul in care mai multi operatori economici participa in comun la procedura , indeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza prin luarea in consideratie a resurselor tuturor membrilor grupului, iar AC va solicta acestora sa raspunda in mod solidar pentru executarea contractului de achizitie publica.
Arată mai mult
Toti membrii asocierii au obligatia de a completa DUAE cu toate informatiile solicitate de AC in Documentatia de Atribuire. Ofertantii vor prezenta Formularul „Acordul de Asociere” in conformitate cu modelul prezentat in Sectiunea „Formulare” .
Acordul de asociere va fi depus prin mijloace electronice impreu... detalii pe www.e-licitatie.ro

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică cu modificările și completările ulterioare, persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate formula contestație în termen de 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal.
Arată mai mult
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Unitatea Administrativ Teritoriala Judetul Vrancea - Serviciul Achizitii Publice
Adresa poștală: Strada Dimitrie Cantemir nr. 1
Orașul poștal: Focșani
Cod poștal: 620098
Telefon: +40 372372461 📞
E-mail: achizitii@cjvrancea.ro 📧
Fax: +40 237212228 📠
Adresă internet: www.cjvrancea.ro 🌏
Sursa: OJS 2022/S 038-098448 (2022-02-18)
Informaţii suplimentare (2022-03-17)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de asistenţă tehnică 📦

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-03-17 📅
Termen-limită de depunere: 2022-04-11 📅
Data publicării: 2022-03-22 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 057-150223
Se referă la anunț: 2022/S 038-098448
Număr JO-S: 57
Sursa: OJS 2022/S 057-150223 (2022-03-17)
Informaţii suplimentare (2022-03-31)
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-03-31 📅
Termen-limită de depunere: 2022-05-02 📅
Data publicării: 2022-04-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 067-178261
Număr JO-S: 67
Sursa: OJS 2022/S 067-178261 (2022-03-31)
Anunt de atribuire (2023-08-09)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 17 501 503 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Reglementare: Uniunea Europeană

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-08-09 📅
Data publicării: 2023-08-14 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 155-492551
Număr JO-S: 155
Informații suplimentare
Întrucât procedura este integral online toate comunicările efectuate în cadrul acesteia se vor realiza prin intermediul S.E.A.P. (de exemplu: toate solicitările de clarificări/răspunsurile la acestea, fie că provin de la ofertanți sau de la achizitor, se vor transmite integral prin intermediul S.E.A.P.). 1. În cazul în care doua sau mai multe oferte au acelasi punctaj si sunt situate pe primul loc al clasamentului întocmit după verificarea și evaluarea ofertelor, oferta câștigătoare va fi cea care are punctajul cel mai mare la factorul de evaluare ”Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi a planificării adecvate a resurselor umane şi a activităţilor”. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”. Noile propuneri financiare se vor solicita prin intermediul SEAP, la sectiunea Intrebari/clarificari. 2. Fără a aduce atingere prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, operatorul economic va preciza în oferta depusă acele informaţii cuprinse în propunerea tehnică şi în propunerea financiară considerate a fi confidenţiale, clasificate, protejate de un drept de proprietate intelectuală în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea acestor informaţii ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. 3. Informatii privind subcontractarea În cazul subcontractarii unor parti din contract, ofertantul are obligatia de a cuprinde in oferta sa denumirea subcontractantilor si datele de contact ale acestora, partea/partile din contract care urmeaza a fi indeplinite de catre acestia, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract , DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. Se considera subcontractare orice tip de raport juridic intre ofertantul care prezinta o oferta individuala sau comuna, pe de o parte, si un alt operator economic ori un profesionist, in intelesul Codului Civil, pe de alta parte, prin care acesta din urma realizeaza pentru primul orice activitate (servicii sau lucrari) legate de indeplinirea contractului de executie care va fi incheiat prin finalizarea procedurii de atribuire. Daca prin subcontractare nu se indeplineste o cerinta de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar in scopul demonstrarii neincadrarii in motivele de excludere. Operatorul economic clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire ofertelor admisibile va face dovada indeplinirii cerintelor de calificare prin subcontractanti, prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea autoritatii contractante. Acordul de subcontractare va fi depus prin mijloace electronice impreuna cu oferta si DUAE, fiind semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii. 4. Informatii privind asocierea: In cazul in care mai multi operatori economici participa in comun la procedura , indeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza prin luarea in consideratie a resurselor tuturor membrilor grupului, iar AC va solicta acestora sa raspunda in mod solidar pentru executarea contractului de achizitie publica. Toti membrii asocierii au obligatia de a completa DUAE cu toate informatiile solicitate de AC in Documentatia de Atribuire. Ofertantii vor prezenta Formularul „Acordul de Asociere” in conformitate cu modelul prezentat in Sectiunea „Formulare” . Acordul de asociere va fi depus prin mijloace electronice impreuna cu oferta si DUAE, fiind semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii. 5. Informatii privind tertul/tertii sustinatori: In cazul in care ofertantul isi demonstreaza capacitatea tehnica si profesionala invocand sustinerea unui/unor terti atunci acesta are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care se confirma ca acesta va pune la dispozitia ofertantului resursele invocate (art 48 din Hotararea nr. 395/2016). Tertul/tertii sustinatori va completa DUAE cu informatiile corespunzatoare sustinerii acordate. Ofertantii vor prezenta Formularul „Angajament ferm” impreuna cu oferta si DUAE, fiind semnat cu semnatura electronica extinsa, Odată cu angajamentul de susţinere, ofertantul are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte, pentru tertul sustinator, Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului sau documente echivalente emise în tara de rezidentă pentru operatorii economici straini, in vederea verificarii motivelor de excludere. 6. Acolo unde în documentația de atribuire au fost solicitate documente emise de autorități/instituții din România, pentru ofertanții străini vor fi depuse documente echivalente emise în conformitate cu legislatia aplicabilă în țara de rezidență însoțite de traducerea autorizată în limba română. 7. Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terţ susţinător/ subcontractant, care nu se încadrează în definiţia de la art. 3 alin. (1) lit. jj), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 164, 165 şi 167. Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. jj), operatorul economic este orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entităţi, care oferă în mod licit pe piaţă executarea de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, şi care este/sunt stabilită/stabilite în: (i) un stat membru al Uniunii Europene; (ii) un stat membru al Spaţiului Economic European (SEE); (iii) ţări terţe care au ratificat Acordul privind Achiziţiile Publice al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (AAP), în măsura în care contractul de achiziţie publică atribuit intră sub incidenţa anexelor 1, 2, 4 şi 5, 6 şi 7 la Apendicele I al Uniunii Europene la acordul respectiv; (iv) ţări terţe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană; (v) ţări terţe care nu intră sub incidenţa pct. (iii), dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaţionale prin care Uniunea Europeană este obligată să acorde accesul liber la piaţa în domeniul achiziţiilor publice. 8. Autoritatea contractantă este obligată să excludă din procedura de atribuire orice operator economic, organizat ca societate pe acţiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător şi care nu face dovada identităţii deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător.
Arată mai mult

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-08-08 📅
Nume: Atelier unbuilt s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 41173718
Adresa poștală: Strada Sării, Nr. 18
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 060156
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 723303927 📞
E-mail: arh.aurelia.stan@gmail.com 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.e-licitatie.ro 🌏
Nume: NKY Architects & Engineers
Numărul național de înregistrare: 6220017101
Adresa poștală: Strada Lizbon Caddesi, Nr. 49
Orașul poștal: 1 Decembrie
Țara: Turcia 🇹🇷
Telefon: +90 3122203095 📞
E-mail: ounlu@nky.com.tr 📧
Țara: Ankara 🏙️
Adresă internet: www.nky.com.tr 🌏
Valoarea totală a achiziției: 17 501 503 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4

Referință
Informații suplimentare
Acordul de asociere va fi depus prin mijloace electronice impreuna cu oferta si DUAE, fiind semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.
5. Informatii privind tertul/tertii sustinatori:
In cazul in care ofertantul isi demonstreaza capacitatea tehnica si profesionala invocand sustinerea unui/unor terti atunci acesta are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care se confirma ca acesta va pune la dispozitia ofertantului resursele invocate (art 48 din Hotararea nr. 395/2016).
Arată mai mult
Tertul/tertii sustinatori va completa DUAE cu informatiile corespunzatoare sustinerii acordate. Ofertantii vor prezenta Formularul „Angajament ferm” impreuna cu oferta si DUAE, fiind semnat cu semnatura electronica extinsa,
Odată cu angajamentul de susţinere, ofertantul are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
Arată mai mult
Autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte, pentru tertul sustinator, Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului sau documente echivalente emise în tara de rezidentă pentru operatorii economici straini, in vederea verificarii motivelor de excludere.
Arată mai mult
6. Acolo unde în documentația de atribuire au fost solicitate documente emise de autorități/instituții din România, pentru ofertanții străini vor fi depuse documente echivalente emise în conformitate cu legislatia aplicabilă în țara de rezidență însoțite de traducerea autorizată în limba română.
Arată mai mult
7. Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terţ susţinător/ subcontractant, care nu se încadrează în definiţia de la art. 3 alin. (1) lit. jj), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 164, 165 şi 167.
Arată mai mult
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. jj), operatorul economic este orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entităţi, care oferă în mod licit pe piaţă executarea de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, şi care este/sunt stabilită/stabilite în:
Arată mai mult
(i) un stat membru al Uniunii Europene;
(ii) un stat membru al Spaţiului Economic European (SEE);
(iii) ţări terţe care au ratificat Acordul privind Achiziţiile Publice al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (AAP), în măsura în care contractul de achiziţie publică atribuit intră sub incidenţa anexelor 1, 2, 4 şi 5, 6 şi 7 la Apendicele I al Uniunii Europene la acordul respectiv;
Arată mai mult
(iv) ţări terţe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană;
(v) ţări terţe care nu intră sub incidenţa pct. (iii), dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaţionale prin care Uniunea Europeană este obligată să acorde accesul liber la piaţa în domeniul achiziţiilor publice.
8. Autoritatea contractantă este obligată să excludă din procedura de atribuire orice operator economic, organizat ca societate pe acţiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător şi care nu face dovada identităţii deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2023/S 155-492551 (2023-08-09)