”Construirea unui bloc energetic de cca. 850MW pe gaz natural la Ișalnița ("CCGT Ișalnița")” – proiectare, achizitie, execuție lucrări, punere in functiune si servicii de mentenanta pe termen lung

Societatea CCGT POWER Isalnita SA

Obiectul contractului il reprezinta proiectarea si execuția lucrarilor de construire a unui bloc energetic pe gaz natural ce include un ciclu combinat cu turbină pe gaze-abur (CCGT) pentru producerea energiei electrice cu capacitatea de cca. 850 MW, inclusiv punerea în funcțiune și asigurarea serviciiilor de mentenanță pe termen lung (LTSA) pentru echipamentele principale (turbină pe gaz, turbină pe aburi și generatoare, inclusiv sistemele lor auxiliare). Durata contractului este de 194 luni și se compune din: 6 luni durata estimata pentru proiectarea lucrarilor, 32 luni durata estimata pentru executie lucrări și 156 luni pentru servicii de mentenanță pentru echipamentele principale. Perioada de garanție (PND) este de 36 de luni de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor. NOTE: In conformitate cu prevederile art.172, alin. (1) din Legea nr.99/2016, orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului-limită stabilit de entitatea contractantă. Entitatea Contractanta (EC) stabileste 2 termene pana la care va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări, astfel: - primul termen: in a 27-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor EC va raspunde solicitarilor care au fost transmise pana in a 41-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor; - al doilea termen/ultimul termen: in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor EC va raspunde solicitarilor care au fost transmise pana in a 25-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. In conformitate cu prevederile art.29, alin. (3) din HG nr.394/2016, entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit. Entitatea Contractantă nu are obligația de a răspunde la alte solicitări transmise după publicarea răspunsurilor de la doilea termen (ultimul termen), în cazul in care se prelungeste data limita de depunere a ofertelor. In situatia in care una sau mai multe din datele stabilite sunt in zi nelucratoare, se va lua in considerare ziua lucratoare imediat urmatoare acelei/acelor date, cu conditia respectarii termenului minim de 10 zile inainte de data limita pentru depunerea ofertelor. Daca nu se poate respecta termenul minim de 10 zile precizat atunci raspunsul va fi publicat in ziua anterioara acelei/acelor date.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-07-28. Achiziția publică a fost publicată pe 2025-03-21.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2025-03-21 Anunţ de participare
2025-03-21 Anunţ de participare
2025-03-21 Anunţ de participare
2025-03-21 Anunţ de participare
2025-03-21 Anunţ de participare
2025-03-21 Anunţ de participare
2025-03-21 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2025-03-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: ”Construirea unui bloc energetic de cca. 850MW pe gaz natural la Ișalnița ("CCGT Ișalnița")” – proiectare, achizitie, execuție lucrări, punere in functiune si servicii de mentenanta pe termen lung
Număr de referință: 48790613-2024-03
Scurtă descriere:
Obiectul contractului il reprezinta proiectarea si execuția lucrarilor de construire a unui bloc energetic pe gaz natural ce include un ciclu combinat cu turbină pe gaze-abur (CCGT) pentru producerea energiei electrice cu capacitatea de cca. 850 MW, inclusiv punerea în funcțiune și asigurarea serviciiilor de mentenanță pe termen lung (LTSA) pentru echipamentele principale (turbină pe gaz, turbină pe aburi și generatoare, inclusiv sistemele lor auxiliare). Durata contractului este de 194 luni și se compune din: 6 luni durata estimata pentru proiectarea lucrarilor, 32 luni durata estimata pentru executie lucrări și 156 luni pentru servicii de mentenanță pentru echipamentele principale. Perioada de garanție (PND) este de 36 de luni de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor. NOTE: In conformitate cu prevederile art.172, alin. (1) din Legea nr.99/2016, orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului-limită stabilit de entitatea contractantă. Entitatea Contractanta (EC) stabileste 2 termene pana la care va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări, astfel: - primul termen: in a 27-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor EC va raspunde solicitarilor care au fost transmise pana in a 41-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor; - al doilea termen/ultimul termen: in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor EC va raspunde solicitarilor care au fost transmise pana in a 25-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. In conformitate cu prevederile art.29, alin. (3) din HG nr.394/2016, entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit. Entitatea Contractantă nu are obligația de a răspunde la alte solicitări transmise după publicarea răspunsurilor de la doilea termen (ultimul termen), în cazul in care se prelungeste data limita de depunere a ofertelor. In situatia in care una sau mai multe din datele stabilite sunt in zi nelucratoare, se va lua in considerare ziua lucratoare imediat urmatoare acelei/acelor date, cu conditia respectarii termenului minim de 10 zile inainte de data limita pentru depunerea ofertelor. Daca nu se poate respecta termenul minim de 10 zile precizat atunci raspunsul va fi publicat in ziua anterioara acelei/acelor date.
Arată mai mult
Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de construcţii de centrale electrice 📦
Valoarea estimată fără TVA: 3 769 926 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Obiectul contractului il reprezinta proiectarea si execuția lucrarilor de construire a unui bloc energetic pe gaz natural ce include un ciclu combinat cu turbină pe gaze-abur (CCGT) pentru producerea energiei electrice cu capacitatea de cca. 850 MW, inclusiv punerea în funcțiune și asigurarea serviciilor de mentenanță LTSA pentru echipamentele principale (turbină pe gaz, turbină pe aburi și generatoare, inclusiv sistemele lor auxiliare) pentru o perioadă de 13 ani. Activitățile care fac obiectul contractului vor fi realizate in conformitate cu cerintele impuse prin documentatia de atribuire. In Caietul de Sarcini sunt prezentate cerintele minime necesare pentru indeplinirea contractului. Valoarea estimată a contractului nu include cheltuieli diverse și neprevazute si este formată din: 3.172.710.000 lei (CAPEX), valoarea estimată pentru proiectarea si execuția lucrarilor, inclusiv punerea în funcțiune 597.216.000 lei (LTSA), valoarea estimată pentru serviciilor de mentenanță LTSA pentru echipamentele principal.
Arată mai mult
Informații suplimentare:
Finantarea proiectului este asigurata din: - Fondul de Modernizare - Beneficiar din bugetul propriu și imprumut bancar Procentul minim de lucrari/servicii care urmeaza sa fie atribuite de concesionar unor terti (dupa caz) Componenta financiara (Prețul ofertei) are 2 sub-factori de evaluare astfel: Pretul ofertei = Pretul investitiei "CAPEX" + Pretul de mentenanta "LTSA", conform formula Ppreț = PCAPEX + PLTSA unde: 1.1. Prețul investiției ”CAPEX” (Pondere=32%, Punctaj maxim factor = 32 puncte) Algoritm de calcul: Punctajul se acorda conform următoarei formule: PCAPEX (n) = (CAPEX max – CAPEXn) / (CAPEXmax – CAPEXmin) x punctaj maxim alocat unde: PCAPEX (n) = punctajul obținut la factorul de evaluare prețul investiție ”CAPEX” de către Oferta admisibilă aflată sub evaluare; CAPEX min = cel mai scăzut dintre prețurile de investiție CAPEX ale Ofertelor admisibile; CAPEX max = cel mai mare dintre prețurile de investiție CAPEX ale Ofertelor admisibile; CAPEX n = prețul de investiție CAPEX al Ofertei admisibile aflată sub evaluare. 1.2. Prețul de mentenanță ”LTSA” (Pondere= 8%, Punctaj maxim factor = 8 puncte) Algoritm de calcul: Punctajul se acorda conform următoarei formule: PLTSA (n) = (LTSA max – LTSAn) / (LTSAmax – LTSAmin) x punctaj maxim alocat , unde: PLTSA (n) = punctajul obținut la factorul de evaluare prețul de mentenanță ”LTSA” de către Oferta admisibilă aflată sub evaluare; LTSA min = cel mai scăzut dintre prețurile LTSA ale Ofertelor admisibile; LTSA max = cel mai mare dintre prețurile LTSA ale Ofertelor admisibile; LTSA n = prețul LTSA al Ofertei admisibile aflată sub evaluare. Nota: Informatii suplimentare referitoare la criteriu de atribuire sunt disponibile si in Caietul de sarcini parte din documentația deatribuire (cap. 14 Metodologia de evaluare a ofertelor prezentate). Procentul minim de lucrari/servicii care urmeaza sa fie atribuite de concesionar unor terti (dupa caz)- Procentul minim de lucrari/servicii care urmeaza sa fie atribuite de concesionar unor terti (dupa caz)-
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Locul principal sau locul de desfășurare:
Amplasament Termocentrala Ișalnița – lucrările se vor executa desfășura atât în interiorul incintei Termocentralei Ișalnița, cât și în exteriorul acesteia.
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Dolj 🏙️
Durata: 194 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): 2. Puterea neta instalata (MW)
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): 3. Eficiență netă minimă la sarcina de 100% in CCGT
Criteriul de calitate (pondere): 27
Criteriul de calitate (denumire): 4. Flexibilitate – încărcare minimă de funcționare cu respectarea condițiilor de mediu privind emisiile
5. Timpul de pornire la rece
Criteriul de calitate (pondere): 8
Criteriul de calitate (denumire): 6. Experienta profesionala specifica a personalului cheie desemnat
Criteriul de calitate (pondere): 5
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/25/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-07-28 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-07-28 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție.
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2025-07-28 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Condiții de ofertare
Contractul conține condiții de executare

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerinţa 1: Ofertantii in nume propriu sau in asociere, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile repezentand motive de excludere prevazute la art. 177, 178 şi art. 180 din Legea nr. 99/2016, precum și faptul că nu se află în niciuna dintre situațiile supuse sancțiunilor prevăzute de Regulamentul UE nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina. Conform prevederilor art. 66 din Legea nr. 99/2016 ”(2) Entitatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terţ susţinător/subcontractant, care nu se încadrează în definiţia de la art. 3 alin. (1) lit. ii), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 177, 178 şi 180.” Modalitatea de indeplinire: completare DUAE , de catre Ofertantul unic/Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Tertul sustinator. Inainte de atribuirea contractului, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea Entitatii Contractante, urmatoarele documente edificatoare, atat pentru ofertantul unic/ofertantul asociat, cat si pentru subcontractant/tert sustinator declarati in oferta: - Cazierul judiciar al operatorului economic - Cazierul judiciar al persoanelor care sunt membri ai organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; Notă: se vor prezența caziere judiciare pentru acționar sau asociat semnificativ respectiv orice persoană care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă deținătorului cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. - Persoanele juridice române vor prezenta documente pentru sediul principal din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 178 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate, din care sa reiasa indeplinirea cerintei la data prezentării; - Persoanele juridice străine vor prezenta orice documente edificatoare (certificate de atestare fiscală, caziere fiscale, orice alte documente echivalente) eliberate de autorităţile competente ale tarii de origine, prin care sa dovedeasca faptul ca si-au indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si a contributiilor la bugetul de stat si local, in conformitate cu legislatia tarii de rezidenta a operatorului economic sau a tarii in care acesta este stabilit. Din documentele edificatoare prezentate trebuie sa reiasa lipsa datoriilor la data prezentării in conditiile legii. - certificate, caziere, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2) si art. 184 din Legea 99/2016 - alte documente edificatoare, dupa caz. Potențialii Ofertanți, rezidenți în Uniunea Europeană și în țările din Spațiul Economic European (SEE), pot utiliza site-ul web al Comisiei Europene disponibil la următoarea adresă: https://ec.europa.eu/tools/ecertis/#/search pentru a identifica documentele care urmează să fie prezentate ca documente justificative (dacă acestea sunt disponibile în țara respectivă). Documentele doveditoare vor fi încărcate în SEAP semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat valid, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii si vor fi însotite, daca este cazul, de traducere autorizata în limba româna. Documentele vor fi valabile la momentul prezentării acestora. NOTE: -Detalii privind modul de completare a DUAE sunt disponibile in cap. VI.3) Informaţii suplimentare. -Informatii suplimentare sunt disponibile in documentatia de atribuire formularul "I.Anexa_Instructiuni pentru ofertanti" Cerinţa 2: Ofertantii in nume propriu sau in asociere, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile de conflict de interese prevazute la art. 72 si 73 și art. 180 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale , cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea de indeplinire: Completare DUAE de Ofertantul unic/Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Tertul sustinator. Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul Entităţii Contractante, în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Vintila Mihai Adrian – Director General Costescu Olga – Director Financiar Pana Ramona-Mihaela – Consilier Juridic Mocioi Dumitru – Expert Achizitii
Arată mai mult
III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerinţa 1: Operatorii economici care depun oferta trebuie sa dovedeasca că dețin capacitatea de exercitare a activității profesionale, respective o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE - "Criterii de selectie" – Sectiunea A. Capacitatea de a corespunde cerintelor. Cerinta se aplica inclusiv pentru subcontractanti care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct. Inainte de atribuirea contractului, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea Entitatii Contractante, urmatoarele documente de confirmare în vederea probarii celor asumate prin DUAE: (a) Persoane juridice române - Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial, din care sa rezulte cel putin informatiile legate de reprezentantii legali, domeniul/domeniile de activitate inregistrate conform art.15 din Legea 359/2004 si codurile CAEN aferente acestora. In cazul unei oferte in asociere si/sau subcontractare, se va demonstra pentru fiecare asociat/subcontractant ca este inregistrat pentru activitățile pe care urmeaza a le realiza in cadrul contractului. (b) Persoane juridice straine - Documente care dovedesc o forma de înregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, conforme legii tarii de rezidenta a operatorului economic, din care sa rezulte cel putin: denumirea completa, durata de functionare, sediul social, asociati/actionari, persoane imputernicite/administratori, domenii de activitate, activitati inregistrate; (urmând a se verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do) - Certificat de Rezidenta Fiscala (evitarea dublei impuneri) sau orice alt document edificator sau o declaratie, valabile pentru anul calendaristic în curs. NOTE: 1. Informatiile din certificatele constatatoare trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestora, in urma solicitarii entitatii contractante; 2. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC (respectiv documentul echivalent prezentat de persoana juridică străină) pentru partea din contract pe care o realizează asociatul/asociaţii/ subcontractantii. 3. Documentele emise în alta limba, trebuie sa fie însotite de traducerea autorizata în limba română.
Arată mai mult
Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Cifră de afaceri medie anuală: Cifră de afaceri medie anuală Media cifrei de afaceri anuala pe ultimele trei exerciții financiare încheiate (2022, 2023, 2024) a ofertantului trebuie sa fie de cel putin: 1.990.720.000 lei. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" – Sectiunea B. Capacitatea economica si financiara, de catre fiecare operator economic participant la procedura de atribuire (ofertant/ ofertant asociat/tert sustinator). La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele documente doveditoare: - Bilanturile contabile aferente exercitiilor financiare incheiate pe ultimii 3 ani (2022, 2023, 2024) sau extrase de bilant inregistrate la organele competente sau alte documente edificatoare (de ex. rapoarte de audit), din care sa rezulte media cifrei de afaceri pentru cel mult ultimele 3 exerciţii financiare disponibile, în funcţie de data înfiinţării sau începerii activităţii operatorului economic, în măsura în care informaţiile privind cifrele de afaceri sunt disponibile. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducere autorizata în limba româna. In cazul in care un grup de operatori economici depune oferta comuna, atunci indeplinirea cerintei se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În acest caz, fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele doveditoare. Odata cu depunerea DUAE operatorii economici vor prezenta si acordul de asociere, dupa caz. Pentru conversia în RON, dacă situaţiile financiare sunt întocmite în altă monedă, se va lua în considerare cursul mediu de referinta publicat de Banca Naţională a României pentru anul respective (https://www.cursbnr.ro/curs-valutar-mediu). In cazul in care ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand si sustinerea acordata de catre o alta entitate, conform art. 196 din Legea 99/2016, atunci are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza, prin prezentarea unui angajament ferm al entitatii respective, completat conform Formularului nr. 6 , prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispozitie ofertantului resursele financiare invocate, tinand cont de prevederile art. 57 din HG 394/2016. Odata cu depunerea DUAE operatorii economici vor prezenta angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii susinatori. Entitatea care asigura sustinerea financiara nu trebuie sa se afle in situatii care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art. 177, art. 178 si art. 180 din Legea nr. 99/2016.
Arată mai mult
Indicator financiar: Specificati Nivelul de lichiditate curenta. Nivelul minim al indicatorului economico-financiar “Nivelul de lichiditate curenta” calculat pe baza indicatorilor financiari aferenti ultimului bilant contabil depus/inregistrat la organele fiscale, trebuie sa aiba o valoare egala sau mai mare decat „1”. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" – Sectiunea B. Capacitatea economica si financiara, de catre fiecare operator economic participant la procedura de atribuire (ofertant/ ofertant asociat/tert sustinator). Cerinta privind indicatorul economico-financiar se va calcula dupa formula: Lichiditatea curenta = active curente/datorii curente, unde: - “Active curente” = stocuri + creante + disponibilitati banesti - “Datorii curente” = datorii pe termen scurt catre furnizori, salariati, banci si datorii fiscale. La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele documente doveditoare: - Bilanturile contabile aferente ultimului exercitiu financiar incheiat sau extrase de bilant inregistrate la organele competente sau alte documente edificatoare (de ex. rapoarte de audit), din care sa rezulte valoarea indicatorului economico-financiar “Nivelul de lichiditate curenta”. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducere autorizata în limba româna. Indeplinirea cerintei se demonstreaza de ofertant. In cazul unei asocieri, cerința se aplică pentru fiecare membru al asocierii și fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele doveditoare. Pentru conversia în RON, dacă situaţiile financiare sunt întocmite în altă monedă, se va lua în considerare cursul mediu de referinta publicat de Banca Naţională a României pentru anul respectiv (https://www.cursbnr.ro/curs-valutar-mediu). In cazul in care ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand si sustinerea acordata de catre o alta entitate, conform art. 196 din Legea 99/2016, atunci are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza, prin prezentarea unui angajament ferm al entitatii respective, completat conform Formularului nr. 6 , prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispozitie ofertantului resursele financiare invocate, tinand cont de prevederile art. 57 din HG 394/2016. Odata cu depunerea DUAE operatorii economici vor prezenta angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii susinatori, din care sa rezulte modul efectiv in care se se va materializa sustinerea acestuia/acestora). Entitatea care asigura sustinerea financiara nu trebuie sa se afle in situatii care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art. 177, art. 178 si art. 180 din Legea nr. 99/2016.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat: Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa faca dovada experientei similare. Cerința 1 Ofertantul trebuie sa dovedeasca faptul ca in ultimii 10 ani impliniti la data limita de depunere a ofertelor a dus la bun sfarsit in conformitate cu normele profesionale in domeniu constructia și punerea in functiune a unei centrale pe gaz in ciclu combinat (CCGT) cu o capacitate de minim 700 MW in cadrul unui contract de aceeasi natura (ce a inclus proiectare si executie lucrărilor). Cerința 2 Ofertantul trebuie sa dovedeasca faptul ca in ultimii 5 ani impliniti la data limita de depunere a ofertelor a dus la bun sfarsit in conformitate cu normele profesionale in domeniu servicii de mentenanță similare sau de o complexitate superioară in valoare de min. 240.000.000 lei, la nivelul a minim 1 contract și maxim 5 contracte. Prin ”servicii de mentenanță similare” se înțelege servicii de mentenanță pentru centrale electrice cu ciclu combinat care a inclus cel puțin o intervenție majoră la componentele principale (turbină pe gaz/turbină pe aburi și/sau generatoare). NOTE: 1. Prin sintagma ”dus la bun sfarsit” se intelege: Pentru lucrări: a) lucrări recepţionate pe obiecte, care sunt însoţite de proces-verbal de recepţie întocmit în conformitate cu prevederile legale şi tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; sau b) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau c) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal de recepţie finală. Fiind vorba de lucrări care implică un proces tehnologic din procesul verbal trebuie să rezulte inclusiv punerea în funcțiune. Pentru servicii: a)Servicii receptionate partial, cu conditia ca specificul activitatilor ce reprezinta experienta similara sa permita realizarea unor servicii care sa poata fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent sau b) Servicii receptionate la sfarsitul prestarii, sfarsitul prestarii nepresupunand expirarea perioadei de garantie. 2. Perioada ultimilor 10 ani, respectiv 5 ani, pentru care se solicita demonstrarea experientei similare, se defineste prin raportare la data termenului limita de depunere a ofertelor. În cazul în care se decalează termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare. 3. In cazul in care in cadrul contractului aferent experientei similare operatorul economic a participat intr-o asociere sau in calitate de subcontractant, se va prezenta partea executata de operatorul economic. 4. Pentru confirmarea celor prezentate de ofertant, Entitatea Contractanta are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al lucrarilor/serviciilor care fac obiectul contractului prezentat drept experienta similara. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" - Sectiunea C. Capacitatea tehnica si profesionala, de catre operatorul economic participant la procedura de atribuire (ofertant/ ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator). La nivelul DUAE trebuie precizate de catre ofertanti informatii cum ar fi: numarul si data contractului invocat drept experienta similara descrierea lucrarilor/serviciilor executate din care sa reiasa caracteristicile solicitate de Entitatea Contractanta, pentru care a fost responsabil beneficiarul acestuia si datele sale de contact data si numarul documentului de receptie. Se va prezenta valoarea pentru partea executată de operatorul economic in cazul in care a participat intr-o asociere sau in calitate de subcontractant. La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele: Documente din care rezulta indeplinirea cerintei privind experiența similară (fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă: copii ale unor parti relevante ale contractelor pe care le-au indeplinit: - certificate de predare-primire; - recomandari; -procese verbale de receptie; - certificari de buna executie; - certificate constatatoare), care sa fie semnate de catre beneficiar si care sa ateste faptul ca lucrarile/serviciile au fost finalizate si executate în conformitate cu normele legale în domeniu, si/sau alte documente care provin de la Beneficiar din care sa reiasa: numele Beneficiarului, numele Executantului, date de identificare a contractului (titlu, nr, data), tipul (proiectare si executare lucrari/ execuție lucrări, sau, după caz prestare servicii), rolul in cadrul contractului (contractant unic, lider, asociat, subcontractant), ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil și valoarea, perioada de realizare a lucrarilor (datele de incepere si finalizare a lucrarilor executate/serviciilor prestate), locul executiei, datele de identificare a documentului care atesta finalizarea lucrarilor/serviciilor. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducerea autorizata în limba româna. In cazul in care un grup de operatori economici depune oferta comuna, atunci indeplinirea cerintei se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Informatii suplimentare sunt prezentate in fisierul "I. Anexa - Instructiuni pentru ofertanti"
Arată mai mult
Proporția de subcontractare: Entitatea contractantă solicită ofertantului să precizeze în ofertă: a) categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi;şi b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei. Subcontractantii vor completa DUAE si se vor prezenta acordurile de subcontractare (model – Formular nr. 5). Resursele materiale si umane ale subcontractantilor declarati se iau în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care urmeaza sa fie îndeplinit, daca sunt prezentate documente relevante în acest sens. Ofertantul va completa campurile corespunzatoare din DUAE cu privire la subcontractanti, inclusiv proportia de subcontractare şi va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractantul/subcontractantii propusi nu trebuie sa se afle in situatia prevazuta de art. 72,73, 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire. Subcontractanţii pe a căror capacităţi se bazează ofertantul trebuie să completeze in DUAE pe langa informațiile privind situațiile de excludere menționate cât și cele care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontractanţilor pe care se bazează ofertantul în cadrul procedurii de atribuire. In cazul in care exista incertitudini sau neclaritati in ceea ce priveste anumite documente prezentate, Entitatea Contractanta are dreptul de a solicita detalii, precizari sau confirmari suplimentare atat de la ofertantul in cauza, cat si de la autoritatile competente care pot furniza informatii in acest sens. Daca este cazul, se vor prezenta traduceri autorizate in limba romana a documentelor solicitate mai sus. In conformitate cu prevederile art. 232 din Legea 99/2016, Entitatea contractanta are obligatia de a solicita, la încheierea contractului, prezentarea contractului/ contractelor încheiate între contractant si subcontractantul/subcontractantii nominalizat/nominalizati in oferta. Contractul/ Contractele de subcontractare prezentate la incheierea contractului de achizitie publica: - vor contine cel putin informatiile din acordul/ acordurile de subcontractare prezentate in cadrul ofertelor, - vor contine valoarea la care se ridica partea/partile subcontractate, iar aceasta valoare va fi in concordanta cu procentul de subcontractare inclus in Acordul de Subcontractare si declarat in DUAE, - vor fi in concordanta cu Oferta si - se vor constitui in anexa la contractul de achizitie publica. In situatia in care Subcontractantul si-a exprimat optiunea de a fi platit direct de catre Beneficiar, Contractele de Subcontractare vor include, pe langa cele mai sus mentionate, in mod obligatoriu o anexa / prevedere in care Ofertantul desemnat castigator si Subcontractantul: - vor consemna optiunea privind plata directa a Subcontractantului, daca este cazul; - vor preciza contul bancar al Subcontractantului in care se vor realiza direct platile, daca este cazul; - vor indica valoarea aferenta serviciilor pentru care isi exprima optiunea privind plata directa de catre Beneficiar.
Arată mai mult
Certificate emise de organisme independente cu privire la
standardele de asigurare a calității: Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatii Modalitatea de indeplinire: Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatii Dovada implementarii unui sistem de management al calitatii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent, pentru activitatile principale de executie lucrari care fac obiectul prezentului contract. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Cerința trebuie îndeplinită de fiecare ofertant (ofertant unic/ ofertant asociat) pentru partea din contract pe care o va îndeplini. Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" - Sectiunea D. Sisteme de asigurare a calitatii si standarde de management de mediu. Operatorii economici care depun oferta in asociere/grup vor depune câte un DUAE pentru fiecare dintre membrii asocierii/grupului. Pentru ofertantii straini, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, sunt acceptate certificate echivalente cu certificările specifice, emise de organisme independente stabilite în alte state membre. La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele documente doveditoare: -certificat, valabil la data prezentarii, emis de un organism independent de certificare, care atesta ca operatorul economic are implementat, conform ISO 9001 sau echivalent, un sistem de management al calitatii in domeniul în care se încadreaza activitatile principale de executie lucrari. În cazul în care se poate demonstra că un operator economic nu a avut acces la un certificat de calitate astfel cum este solicitat de entitatea contractantă sau nu are posibilitatea de a-l obţine în termenele stabilite, din motive care nu îi sunt imputabile, entitatea contractantă are obligaţia de a accepta orice alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic respectiv, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii, echivalent cu cel solicitat de entitatea contractantă, respectiv certificare SR EN ISO 9001. Îndeplinirea acestei cerințe nu se poate realiza prin intermediul terților susținători. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducerea autorizata în limba româna.
sistemele sau standardele de management de mediu: Certificate emise de organisme independente cu privire la sistemele sau standardele de management de mediu Modalitatea de indeplinire: Dovada implementarii unui sistem de management de mediu conform SR EN ISO 14001 sau echivalent, pentru activitatile principale de executie lucrari care fac obiectul prezentului contract. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Cerința trebuie îndeplinită de fiecare ofertant (ofertant unic/ ofertant asociat) pentru partea din contract pe care o va îndeplini. Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" - Sectiunea D. Sisteme de asigurare a calitatii si standarde de management de mediu. Operatorii economici care depun oferta in asociere/grup vor depune câte un DUAE pentru fiecare dintre membrii asocierii/grupului. Pentru ofertantii straini, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, sunt acceptate certificate echivalente cu certificările specifice, emise de organisme independente stabilite în alte state membre. La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele documente doveditoare: - certificat, valabil la data prezentarii, emis de un organism independent de certificare, care atesta ca operatorul economic are implementat, conform ISO 14001 sau echivalent, un sistem de management de mediu in domeniul în care se încadreaza activitatile principale de executie lucrari. În cazul în care se poate demonstra că un operator economic nu a avut acces la un certificat de mediu astfel cum este solicitat de entitatea contractantă sau nu are posibilitatea de a-l obţine în termenele stabilite, din motive care nu îi sunt imputabile, entitatea contractantă are obligaţia de a accepta orice alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic respectiv, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al protecţiei mediului, echivalent cu cel solicitat de entitatea contractantă, respectiv certificare SR EN ISO 14001. Îndeplinirea acestei cerințe nu se poate realiza prin intermediul terților susținători. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducerea autorizata în limba româna.
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Cerinţa 1: Operatorii economici care depun oferta trebuie sa dovedeasca că dețin capacitatea de exercitare a activității profesionale, respective o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE - "Criterii de selectie" – Sectiunea A. Capacitatea de a corespunde cerintelor. Cerinta se aplica inclusiv pentru subcontractanti care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct. Inainte de atribuirea contractului, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea Entitatii Contractante, urmatoarele documente de confirmare în vederea probarii celor asumate prin DUAE: (a) Persoane juridice române - Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial, din care sa rezulte cel putin informatiile legate de reprezentantii legali, domeniul/domeniile de activitate inregistrate conform art.15 din Legea 359/2004 si codurile CAEN aferente acestora. In cazul unei oferte in asociere si/sau subcontractare, se va demonstra pentru fiecare asociat/subcontractant ca este inregistrat pentru activitățile pe care urmeaza a le realiza in cadrul contractului. (b) Persoane juridice straine - Documente care dovedesc o forma de înregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, conforme legii tarii de rezidenta a operatorului economic, din care sa rezulte cel putin: denumirea completa, durata de functionare, sediul social, asociati/actionari, persoane imputernicite/administratori, domenii de activitate, activitati inregistrate; (urmând a se verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do) - Certificat de Rezidenta Fiscala (evitarea dublei impuneri) sau orice alt document edificator sau o declaratie, valabile pentru anul calendaristic în curs. NOTE: 1. Informatiile din certificatele constatatoare trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestora, in urma solicitarii entitatii contractante; 2. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC (respectiv documentul echivalent prezentat de persoana juridică străină) pentru partea din contract pe care o realizează asociatul/asociaţii/ subcontractantii. 3. Documentele emise în alta limba, trebuie sa fie însotite de traducerea autorizata în limba română.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Finantarea este asigurata din Fondul de Modernizare si de Beneficiar din buget propriu si imprumut bancar. Modalitati de plata conform proiect contract.
Condiții legate de contract
Condiții de executare a contractului:
Contractul este supus conditiilor speciale conform prevederilor documentatiei de atribuire.
Condiții de participare
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Societatea CCGT POWER Isalnita SA
Numărul național de înregistrare: 48790613
Adresa poștală: Strada: Mihai Viteazul, nr. 101
Cod poștal: 0
Orașul poștal: Isalnita
Regiune: Dolj 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Dumitru Mocioi
E-mail: dumitru.mocioi@ccgtpi.ro 📧
Telefon: +40 372819720 📞
Fax: 0372369450 📠
URL: https://www.ccgtpi.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Afaceri economice şi financiare
Electricitate
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100192993 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Instrumentul de achiziție URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
1. În cazul în care ofertantul este o asociere de operatori economici și/sau are subcontractanți sau terți susținători, fiecare operator economic se va autentifica în sistem și va accesa procedura de atribuire, în vederea completării DUAE în calitatea în care participă la respectiva procedură (asociat, subcontractant, terț susținător). La procedura de atribuire se înscrie și depune ofertă unul dintre membrii asocierii sau operatorul economic care participă cu ofertă individuală iar ceilalți participanți completează direct în sistem doar DUAE și nu pot modifica oferta. În vederea evaluării răspunsurilor DUAE ale operatorilor economici, entitatea contractanta va vizualiza direct în SEAP ceea ce a completat fiecare participant. Detalii cu privire la completarea DUAE sunt disponibile, după autentificarea în sistem, în secțiunea „Informații DUAE” – Ghid de completare DUAE. și de notificarea ANAP la adresa: http://anap.gov.ro/web/notificare-privind-utilizarea- duae-in-procedurile-desfasurate-exclusiv-prin-mijloace-electronice/. 2. Se recomanda ofertantilor sa inspecteze locatia proiectului si imprejurimile pentru a evalua, pe propria raspundere, cheltuiala si risc, datele necesare pentru a pregati oferta. Entitatea contractanta va organiza, pentru toți operatorii economici interesați să participe la procedură, vizitarea amplasamentelor în care vor fi executate lucrările ce fac obiectele contractului, iar datele intalnirilor vor fi anuntate in SEAP. Participantii la vizita amplasamentelor isi vor asigura mijloacele de transport in vederea efectuarii vizitei. In urma participarii la vizita amplasamentului va fi incheiat un proces verbal intre operatorii economici participanti si entitatea contractanta. Pentru vizitarea amplasamentului, care se afla in Str. Mihai Viteazul nr. 101, sat Isalnita, Jud. Dolj (incinta Termocentralei Isalnita), se va transmite o solicitare la adresa de email: office@ccgtpi.ro. Persoane de contact: Director General: Mihai-Adrian VINTILA (tel: +40769506072) ; Director Financiar: Olga COSTESCU (tel: +40748100115) 3. Operatorii economici care participă la această procedură de achiziție vor respecta aplicarea obligației de notificare prealabilă/declarare a contribuțiilor financiare străine în condițiile art. 28 alin (1) și (2), în conformitate cu art. 29 din Regulamentul (UE) 2022/2560 precum și cu art. 5 și Anexa II din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1441. Astfel fiecare operator economic prin raportare la situația specifică: i. fie include într-o declarație comună (pentru oferta la care participă) toate contribuțiile financiare străine primite și confirmă că acestea nu sunt supuse obligației de notificare în conformitate cu articolul 28 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (UE) 2022/2560, ii. fie notifică entității contractante, prin intermediul unei notificări comune (pentru oferta la care participă), toate contribuțiile financiare străine, așa cum sunt acestea definite la articolul 28 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (UE) 2022/2560, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile pentru notificarea contribuțiilor financiare în conformitate cu articolul 28 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2022/2560, iii. fie precizează, prin intermediul Formularului de Ofertă motivele pentru care Oferta nu este însoțită de o forma specifică și corespunzătoare a Formularului FS-PP de notificare a contribuțiilor financiare în contextul procedurilor de achiziții publice în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2560. Notificarea/declarația se transmite împreună cu Oferta, cu utilizarea instrucțiunilor comunicate prin documentația de atribuire pentru prezentarea Ofertei, iar conținutul acesteia trebuie să se refere la operatorul economic participant la procedură indiferent de rolul acestuia (ofertant individual/ofertant asociat /subcontractant /terţ susţinător și la furnizorii principali). Responsabilitatea transmiterii notificării/declarației aparține operatorului economic ofertant unic sau operatorului economic lider de asociere. Cu toate acestea, operatorul economic Ofertant individual sau operatorul economic lider de asociere este responsabil numai pentru veridicitatea datelor legate de propriile sale contribuții financiare străine. Astfel, fiecare parte (operator economic) la care notificarea/declarația face referire este responsabil(ă) numai pentru corectitudinea informațiilor legate de contribuțiile financiare străine care i-au fost acordate. La elaborarea notificării/declarației conform formularului FS-PP din Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1441 și în baza prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) și a art. 29 alin. (1) și (5) din Regulamentul (UE) 2022/2560, operatorul economic Ofertant individual sau fiecare operator economic membru în asociere are în vedere inclusiv (în mod cumulativ): i. filialele sale fără autonomie comercială, holdingurile sale și, după caz, ii. principalii subcontractanți și principalii furnizori (implicați în aceeași ofertă și) cunoscuți la momentul depunerii notificării/declarației. Conform art. 29, alin. (5), teza a II-a din Regulamentul (UE) 2022/2560: „În sensul prezentului regulament, se consideră că un subcontractant sau un furnizor este principal atunci când, prin participarea sa, se asigură elementele esențiale ale executării contractului și, în orice caz, atunci când ponderea economică a contribuției sale depășește 20 % din valoarea ofertei depuse”. Entitatea Contractantă va transmite Comisiei Europene notificările/declarațiile primite, va interacționa cu Comisia Europeană în conformitate cu prevederile regulamentelor menționate și va aplica întru totul prevederile relevante ale regulamentelor menționate în ceea ce privește procesul de examinare/evaluare a ofertelor și atribuire a contractelor. Operatorii economici implicați în Ofertă, inclusiv subcontractanții sau furnizorii, sunt încurajați să contacteze (pe bază voluntară) serviciul relevant de contacte prealabile al Comisiei Europene – la adresa de email: GROW-FSR-PP-NOTIFICATIONS@ec.europa.eu – și/sau să se implice în discuții prealabile cu acest serviciu al Comisiei Europene, cu suficient timp înaintea depunerii notificării/declarației (Ofertei), în ceea ce privește: i. întrebări în legătură cu aplicarea Regulamentului (EU) 2022/2560; ii. informații în legătură cu subvenții ce pot cauza o denaturare a pieței interne a UE în contextul achizițiilor publice ori sectoriale; iii. pre-notificarea unei proceduri de achiziție publică; iv. pregătirea notificării, “de preferat, pe baza unui proiect de formular FS-PP” (a se vedea în acest sens, punctul 6 “Contacte prealabile notificării și cereri de exceptare” (alin. 12-15) din Introducerea la Anexa II din Regulamentului pe punere în aplicare (UE) 2023/1441”. A se vedea și secțiunea de ”Întrebări și răspunsuri” disponibile în secțiunea relevantă pe site-ul Comisiei Europene – https://single- marketeconomy.ec.europa.eu/single-market/public-procurement/foreign-subsidies-regulation/questions-and-answers_en – în special secțiunea ”Practical issues”, întrebările 12-16. 4. Clasamentul Ofertelor va fi determinat pe baza punctajului total obtinut in urma aplicarii criteriului de atribuire prev. la sect. II.2.5 coroborat cu II.2.14. Oferta cu punctajul total cel mai mare va fi declarata câstigatoare. În cazul în care, după aplicarea criteriului de atribuire, două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, Entitatea Contractanta va solicita respectivilor ofertanți prezentarea unei noi propuneri financiare prin intermediul platformei SEAP la secțiunea întrebări. Noua propunere financiara va fi depusa doar si in urma solicitării entității contractante. Valorile prezentate vor fi rotunjite la 2 zecimale. 5. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea “sau echivalent”. 6. Corespondenta si toate documentele depuse de operatorii economici vor fi in limba romana, sau insotite de traducere autorizata in limba romana. 7. NOTA: Informatii suplimentare referitoare la Cap. II.2.5 - Criterii de atribuire; cap III.1.3.a) - Capacitatea tehnica si/sau profesionala; cap. III.1.6- Depozite valorice si garantii solicitate si cap VI.3- Informatii suplimentare (punctul 7) sunt disponibile in documentatia de atribuire -formularul "I. Anexa_ Instructiuni pentru ofertanti"
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Societatea CCGT Power Isalnita SA
Numărul național de înregistrare: 48790613_3
Adresa poștală: Adresa: Strada Mihai Viteazul, Nr. 101; Localitate: Sat Isalnita, Comuna Isalnita, judetul Dolj;
Cod poștal: 207340
Orașul poștal: Isalnita
Regiune: Dolj 🏙️
E-mail: dumitru.mocioi@ccgtpi.ro 📧
Telefon: 0722687848 📞
Fax: 0372369450 📠
URL: https://www.ccgtpi.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a cailor de atac sunt cele prevazute in Legea nr.101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 059-191921 (2025-03-21)
Anunţ de participare (2025-03-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 3 769 926 000 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-09-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-09-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-09-15 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text: IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2025-06-30 📅
Valoare nouă
Text: Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
La fel ca: Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Valoare nouă
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Decalare termen depunere oferte la solicitarea potentialilor ofertanti
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 32c0529f-4c30-4992-b596-01af35f14352-01
Sursa: OJS 2025/S 124-428090 (2025-03-21)
Anunţ de participare (2025-03-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 3 769 926 000 RON 💰

Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-08-21 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat: Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa faca dovada experientei similare. Cerința 1 Ofertantul trebuie sa dovedeasca faptul ca in ultimii 10 ani impliniti la data limita de depunere a ofertelor a dus la bun sfarsit in conformitate cu normele profesionale in domeniu constructia și punerea in functiune a unei centrale pe gaz in ciclu combinat (CCGT) cu o capacitate de minim 400 MW in cadrul unui contract de aceeasi natura (ce a inclus proiectare si executie lucrărilor). Cerința 2 Ofertantul trebuie sa dovedeasca faptul ca in ultimii 5 ani impliniti la data limita de depunere a ofertelor a dus la bun sfarsit in conformitate cu normele profesionale in domeniu servicii de mentenanță similare sau de o complexitate superioară in valoare de min. 240.000.000 lei, la nivelul a minim 1 contract și maxim 5 contracte. Prin ”servicii de mentenanță similare” se înțelege servicii de mentenanță pentru centrale electrice cu ciclu combinat care a inclus cel puțin o intervenție majoră la componentele principale (turbină pe gaz/turbină pe aburi și/sau generatoare). NOTE: 1. Prin sintagma ”dus la bun sfarsit” se intelege: Pentru lucrări: a) lucrări recepţionate pe obiecte, care sunt însoţite de proces-verbal de recepţie întocmit în conformitate cu prevederile legale şi tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; sau b) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau c) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal de recepţie finală. Fiind vorba de lucrări care implică un proces tehnologic din procesul verbal trebuie să rezulte inclusiv punerea în funcțiune. Pentru servicii: a)Servicii receptionate partial, cu conditia ca specificul activitatilor ce reprezinta experienta similara sa permita realizarea unor servicii care sa poata fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent sau b) Servicii receptionate la sfarsitul prestarii, sfarsitul prestarii nepresupunand expirarea perioadei de garantie. 2. Perioada ultimilor 10 ani, respectiv 5 ani, pentru care se solicita demonstrarea experientei similare, se defineste prin raportare la data termenului limita de depunere a ofertelor. În cazul în care se decalează termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare. 3. In cazul in care in cadrul contractului aferent experientei similare operatorul economic a participat intr-o asociere sau in calitate de subcontractant, se va prezenta partea executata de operatorul economic. 4. Pentru confirmarea celor prezentate de ofertant, Entitatea Contractanta are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al lucrarilor/serviciilor care fac obiectul contractului prezentat drept experienta similara. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" - Sectiunea C. Capacitatea tehnica si profesionala, de catre operatorul economic participant la procedura de atribuire (ofertant/ ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator). La nivelul DUAE trebuie precizate de catre ofertanti informatii cum ar fi: numarul si data contractului invocat drept experienta similara descrierea lucrarilor/serviciilor executate din care sa reiasa caracteristicile solicitate de Entitatea Contractanta, pentru care a fost responsabil beneficiarul acestuia si datele sale de contact data si numarul documentului de receptie. Se va prezenta valoarea pentru partea executată de operatorul economic in cazul in care a participat intr-o asociere sau in calitate de subcontractant. La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele: Documente din care rezulta indeplinirea cerintei privind experiența similară (fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă: copii ale unor parti relevante ale contractelor pe care le-au indeplinit: - certificate de predare-primire; - recomandari; -procese verbale de receptie; - certificari de buna executie; - certificate constatatoare), care sa fie semnate de catre beneficiar si care sa ateste faptul ca lucrarile/serviciile au fost finalizate si executate în conformitate cu normele legale în domeniu, si/sau alte documente care provin de la Beneficiar din care sa reiasa: numele Beneficiarului, numele Executantului, date de identificare a contractului (titlu, nr, data), tipul (proiectare si executare lucrari/ execuție lucrări, sau, după caz prestare servicii), rolul in cadrul contractului (contractant unic, lider, asociat, subcontractant), ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil și valoarea, perioada de realizare a lucrarilor (datele de incepere si finalizare a lucrarilor executate/serviciilor prestate), locul executiei, datele de identificare a documentului care atesta finalizarea lucrarilor/serviciilor. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducerea autorizata în limba româna. In cazul in care un grup de operatori economici depune oferta comuna, atunci indeplinirea cerintei se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Informatii suplimentare sunt prezentate in fisierul "I. Anexa - Instructiuni pentru ofertanti"
Arată mai mult

Autoritatea contractantă
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
Alte informații suplimentare
In vederea asigurarii participarii la procedura de achizitie a unui numar suficient de ofertanti pentru asigurarea concurentei reale, pentru utilizarea eficienta a fondurilor, tinand cont si de faptul ca , in ultimul timp, a devenit o practică dezvoltarea centralelor CCGT de mari dimensiuni în faze modulare, utilizând blocuri energetice de 400–500 MW.
Arată mai mult
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 32c0529f-4c30-4992-b596-01af35f14352-01
Sursa: OJS 2025/S 132-457643 (2025-03-21)
Anunţ de participare (2025-03-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 3 769 926 000 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-11-14 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-11-14 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-11-14 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinţa 1: Operatorii economici care depun oferta trebuie sa dovedeasca că dețin capacitatea de exercitare a activității profesionale, respective o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE - "Criterii de selectie" – Sectiunea A. Capacitatea de a corespunde cerintelor. Cerinta se aplica inclusiv pentru subcontractanti care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct. Inainte de atribuirea contractului, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea Entitatii Contractante, urmatoarele documente de confirmare în vederea probarii celor asumate prin DUAE: (a) Persoane juridice române - Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial, din care sa rezulte cel putin informatiile legate de reprezentantii legali, domeniul/domeniile de activitate inregistrate conform art.15 din Legea 359/2004 si codurile CAEN aferente acestora. In cazul unei oferte in asociere si/sau subcontractare, se va demonstra pentru fiecare asociat/subcontractant ca este inregistrat pentru activitățile pe care urmeaza a le realiza in cadrul contractului. (b) Persoane juridice straine - Documente care dovedesc o forma de înregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, conforme legii tarii de rezidenta a operatorului economic, din care sa rezulte cel putin: denumirea completa, durata de functionare, sediul social, asociati/actionari, persoane imputernicite/administratori, domenii de activitate, activitati inregistrate; (urmând a se verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do) - Certificat de Rezidenta Fiscala (evitarea dublei impuneri) sau orice alt document edificator sau o declaratie, valabile pentru anul calendaristic în curs. NOTE: 1. Informatiile din certificatele constatatoare trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestora, in urma solicitarii entitatii contractante; 2. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC (respectiv documentul echivalent prezentat de persoana juridică străină) pentru partea din contract pe care o realizează asociatul/asociaţii/ subcontractantii. 3. Documentele emise în alta limba, trebuie sa fie însotite de traducerea autorizata în limba română.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cifră de afaceri medie anuală Media cifrei de afaceri anuala pe ultimele trei exerciții financiare încheiate (2022, 2023, 2024) a ofertantului trebuie sa fie de cel putin: 1.990.720.000 lei. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" – Sectiunea B. Capacitatea economica si financiara, de catre fiecare operator economic participant la procedura de atribuire (ofertant/ ofertant asociat/tert sustinator). La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele documente doveditoare: - Bilanturile contabile aferente exercitiilor financiare incheiate pe ultimii 3 ani (2022, 2023, 2024) sau extrase de bilant inregistrate la organele competente sau alte documente edificatoare (de ex. rapoarte de audit), din care sa rezulte media cifrei de afaceri pentru cel mult ultimele 3 exerciţii financiare disponibile, în funcţie de data înfiinţării sau începerii activităţii operatorului economic, în măsura în care informaţiile privind cifrele de afaceri sunt disponibile. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducere autorizata în limba româna. In cazul in care un grup de operatori economici depune oferta comuna, atunci indeplinirea cerintei se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În acest caz, fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele doveditoare. Odata cu depunerea DUAE operatorii economici vor prezenta si acordul de asociere, dupa caz. Pentru conversia în RON, dacă situaţiile financiare sunt întocmite în altă monedă, se va lua în considerare cursul mediu de referinta publicat de Banca Naţională a României pentru anul respective (https://www.cursbnr.ro/curs-valutar-mediu). In cazul in care ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand si sustinerea acordata de catre o alta entitate, conform art. 196 din Legea 99/2016, atunci are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza, prin prezentarea unui angajament ferm al entitatii respective, completat conform Formularului nr. 6 , prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispozitie ofertantului resursele financiare invocate, tinand cont de prevederile art. 57 din HG 394/2016. Odata cu depunerea DUAE operatorii economici vor prezenta angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii susinatori. Entitatea care asigura sustinerea financiara nu trebuie sa se afle in situatii care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art. 177, art. 178 si art. 180 din Legea nr. 99/2016.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Raport financiar
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Specificati Nivelul de lichiditate curenta. Nivelul minim al indicatorului economico-financiar “Nivelul de lichiditate curenta” calculat pe baza indicatorilor financiari aferenti ultimului bilant contabil depus/inregistrat la organele fiscale, trebuie sa aiba o valoare egala sau mai mare decat „1”. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" – Sectiunea B. Capacitatea economica si financiara, de catre fiecare operator economic participant la procedura de atribuire (ofertant/ ofertant asociat/tert sustinator). Cerinta privind indicatorul economico-financiar se va calcula dupa formula: Lichiditatea curenta = active curente/datorii curente, unde: - “Active curente” = stocuri + creante + disponibilitati banesti - “Datorii curente” = datorii pe termen scurt catre furnizori, salariati, banci si datorii fiscale. La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele documente doveditoare: - Bilanturile contabile aferente ultimului exercitiu financiar incheiat sau extrase de bilant inregistrate la organele competente sau alte documente edificatoare (de ex. rapoarte de audit), din care sa rezulte valoarea indicatorului economico-financiar “Nivelul de lichiditate curenta”. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducere autorizata în limba româna. Indeplinirea cerintei se demonstreaza de ofertant. In cazul unei asocieri, cerința se aplică pentru fiecare membru al asocierii și fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele doveditoare. Pentru conversia în RON, dacă situaţiile financiare sunt întocmite în altă monedă, se va lua în considerare cursul mediu de referinta publicat de Banca Naţională a României pentru anul respectiv (https://www.cursbnr.ro/curs-valutar-mediu). In cazul in care ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand si sustinerea acordata de catre o alta entitate, conform art. 196 din Legea 99/2016, atunci are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza, prin prezentarea unui angajament ferm al entitatii respective, completat conform Formularului nr. 6 , prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispozitie ofertantului resursele financiare invocate, tinand cont de prevederile art. 57 din HG 394/2016. Odata cu depunerea DUAE operatorii economici vor prezenta angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii susinatori, din care sa rezulte modul efectiv in care se se va materializa sustinerea acestuia/acestora). Entitatea care asigura sustinerea financiara nu trebuie sa se afle in situatii care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art. 177, art. 178 si art. 180 din Legea nr. 99/2016.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa faca dovada experientei similare. Cerința 1 Ofertantul trebuie sa dovedeasca faptul ca in ultimii 10 ani impliniti la data limita de depunere a ofertelor a dus la bun sfarsit in conformitate cu normele profesionale in domeniu constructia și punerea in functiune a unei centrale pe gaz in ciclu combinat (CCGT) cu o capacitate de minim 400 MW in cadrul unui contract de aceeasi natura (ce a inclus proiectare si executie lucrărilor). Cerința 2 Ofertantul trebuie sa dovedeasca faptul ca in ultimii 5 ani impliniti la data limita de depunere a ofertelor a dus la bun sfarsit in conformitate cu normele profesionale in domeniu servicii de mentenanță similare sau de o complexitate superioară in valoare de min. 240.000.000 lei, la nivelul a minim 1 contract și maxim 5 contracte. Prin ”servicii de mentenanță similare” se înțelege servicii de mentenanță pentru centrale electrice cu ciclu combinat care a inclus cel puțin o intervenție majoră la componentele principale (turbină pe gaz/turbină pe aburi și/sau generatoare). NOTE: 1. Prin sintagma ”dus la bun sfarsit” se intelege: Pentru lucrări: a) lucrări recepţionate pe obiecte, care sunt însoţite de proces-verbal de recepţie întocmit în conformitate cu prevederile legale şi tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; sau b) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau c) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal de recepţie finală. Fiind vorba de lucrări care implică un proces tehnologic din procesul verbal trebuie să rezulte inclusiv punerea în funcțiune. Pentru servicii: a)Servicii receptionate partial, cu conditia ca specificul activitatilor ce reprezinta experienta similara sa permita realizarea unor servicii care sa poata fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent sau b) Servicii receptionate la sfarsitul prestarii, sfarsitul prestarii nepresupunand expirarea perioadei de garantie. 2. Perioada ultimilor 10 ani, respectiv 5 ani, pentru care se solicita demonstrarea experientei similare, se defineste prin raportare la data termenului limita de depunere a ofertelor. În cazul în care se decalează termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare. 3. In cazul in care in cadrul contractului aferent experientei similare operatorul economic a participat intr-o asociere sau in calitate de subcontractant, se va prezenta partea executata de operatorul economic. 4. Pentru confirmarea celor prezentate de ofertant, Entitatea Contractanta are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al lucrarilor/serviciilor care fac obiectul contractului prezentat drept experienta similara. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" - Sectiunea C. Capacitatea tehnica si profesionala, de catre operatorul economic participant la procedura de atribuire (ofertant/ ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator). La nivelul DUAE trebuie precizate de catre ofertanti informatii cum ar fi: numarul si data contractului invocat drept experienta similara descrierea lucrarilor/serviciilor executate din care sa reiasa caracteristicile solicitate de Entitatea Contractanta, pentru care a fost responsabil beneficiarul acestuia si datele sale de contact data si numarul documentului de receptie. Se va prezenta valoarea pentru partea executată de operatorul economic in cazul in care a participat intr-o asociere sau in calitate de subcontractant. La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele: Documente din care rezulta indeplinirea cerintei privind experiența similară (fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă: copii ale unor parti relevante ale contractelor pe care le-au indeplinit: - certificate de predare-primire; - recomandari; -procese verbale de receptie; - certificari de buna executie; - certificate constatatoare), care sa fie semnate de catre beneficiar si care sa ateste faptul ca lucrarile/serviciile au fost finalizate si executate în conformitate cu normele legale în domeniu, si/sau alte documente care provin de la Beneficiar din care sa reiasa: numele Beneficiarului, numele Executantului, date de identificare a contractului (titlu, nr, data), tipul (proiectare si executare lucrari/ execuție lucrări, sau, după caz prestare servicii), rolul in cadrul contractului (contractant unic, lider, asociat, subcontractant), ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil și valoarea, perioada de realizare a lucrarilor (datele de incepere si finalizare a lucrarilor executate/serviciilor prestate), locul executiei, datele de identificare a documentului care atesta finalizarea lucrarilor/serviciilor. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducerea autorizata în limba româna. In cazul in care un grup de operatori economici depune oferta comuna, atunci indeplinirea cerintei se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Informatii suplimentare sunt prezentate in fisierul "I. Anexa - Instructiuni pentru ofertanti"
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Entitatea contractantă solicită ofertantului să precizeze în ofertă: a) categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi;şi b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei. Subcontractantii vor completa DUAE si se vor prezenta acordurile de subcontractare (model – Formular nr. 5). Resursele materiale si umane ale subcontractantilor declarati se iau în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care urmeaza sa fie îndeplinit, daca sunt prezentate documente relevante în acest sens. Ofertantul va completa campurile corespunzatoare din DUAE cu privire la subcontractanti, inclusiv proportia de subcontractare şi va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractantul/subcontractantii propusi nu trebuie sa se afle in situatia prevazuta de art. 72,73, 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire. Subcontractanţii pe a căror capacităţi se bazează ofertantul trebuie să completeze in DUAE pe langa informațiile privind situațiile de excludere menționate cât și cele care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontractanţilor pe care se bazează ofertantul în cadrul procedurii de atribuire. In cazul in care exista incertitudini sau neclaritati in ceea ce priveste anumite documente prezentate, Entitatea Contractanta are dreptul de a solicita detalii, precizari sau confirmari suplimentare atat de la ofertantul in cauza, cat si de la autoritatile competente care pot furniza informatii in acest sens. Daca este cazul, se vor prezenta traduceri autorizate in limba romana a documentelor solicitate mai sus. In conformitate cu prevederile art. 232 din Legea 99/2016, Entitatea contractanta are obligatia de a solicita, la încheierea contractului, prezentarea contractului/ contractelor încheiate între contractant si subcontractantul/subcontractantii nominalizat/nominalizati in oferta. Contractul/ Contractele de subcontractare prezentate la incheierea contractului de achizitie publica: - vor contine cel putin informatiile din acordul/ acordurile de subcontractare prezentate in cadrul ofertelor, - vor contine valoarea la care se ridica partea/partile subcontractate, iar aceasta valoare va fi in concordanta cu procentul de subcontractare inclus in Acordul de Subcontractare si declarat in DUAE, - vor fi in concordanta cu Oferta si - se vor constitui in anexa la contractul de achizitie publica. In situatia in care Subcontractantul si-a exprimat optiunea de a fi platit direct de catre Beneficiar, Contractele de Subcontractare vor include, pe langa cele mai sus mentionate, in mod obligatoriu o anexa / prevedere in care Ofertantul desemnat castigator si Subcontractantul: - vor consemna optiunea privind plata directa a Subcontractantului, daca este cazul; - vor preciza contul bancar al Subcontractantului in care se vor realiza direct platile, daca este cazul; - vor indica valoarea aferenta serviciilor pentru care isi exprima optiunea privind plata directa de catre Beneficiar.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatii Modalitatea de indeplinire: Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatii Dovada implementarii unui sistem de management al calitatii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent, pentru activitatile principale de executie lucrari care fac obiectul prezentului contract. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Cerința trebuie îndeplinită de fiecare ofertant (ofertant unic/ ofertant asociat) pentru partea din contract pe care o va îndeplini. Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" - Sectiunea D. Sisteme de asigurare a calitatii si standarde de management de mediu. Operatorii economici care depun oferta in asociere/grup vor depune câte un DUAE pentru fiecare dintre membrii asocierii/grupului. Pentru ofertantii straini, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, sunt acceptate certificate echivalente cu certificările specifice, emise de organisme independente stabilite în alte state membre. La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele documente doveditoare: -certificat, valabil la data prezentarii, emis de un organism independent de certificare, care atesta ca operatorul economic are implementat, conform ISO 9001 sau echivalent, un sistem de management al calitatii in domeniul în care se încadreaza activitatile principale de executie lucrari. În cazul în care se poate demonstra că un operator economic nu a avut acces la un certificat de calitate astfel cum este solicitat de entitatea contractantă sau nu are posibilitatea de a-l obţine în termenele stabilite, din motive care nu îi sunt imputabile, entitatea contractantă are obligaţia de a accepta orice alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic respectiv, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii, echivalent cu cel solicitat de entitatea contractantă, respectiv certificare SR EN ISO 9001. Îndeplinirea acestei cerințe nu se poate realiza prin intermediul terților susținători. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducerea autorizata în limba româna.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Certificate emise de organisme independente cu privire la sistemele sau standardele de management de mediu Modalitatea de indeplinire: Dovada implementarii unui sistem de management de mediu conform SR EN ISO 14001 sau echivalent, pentru activitatile principale de executie lucrari care fac obiectul prezentului contract. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Cerința trebuie îndeplinită de fiecare ofertant (ofertant unic/ ofertant asociat) pentru partea din contract pe care o va îndeplini. Se va completa si prezenta DUAE - "Criterii de selectie" - Sectiunea D. Sisteme de asigurare a calitatii si standarde de management de mediu. Operatorii economici care depun oferta in asociere/grup vor depune câte un DUAE pentru fiecare dintre membrii asocierii/grupului. Pentru ofertantii straini, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, sunt acceptate certificate echivalente cu certificările specifice, emise de organisme independente stabilite în alte state membre. La solicitarea entitatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor admisibile depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin DUAE, urmatoarele documente doveditoare: - certificat, valabil la data prezentarii, emis de un organism independent de certificare, care atesta ca operatorul economic are implementat, conform ISO 14001 sau echivalent, un sistem de management de mediu in domeniul în care se încadreaza activitatile principale de executie lucrari. În cazul în care se poate demonstra că un operator economic nu a avut acces la un certificat de mediu astfel cum este solicitat de entitatea contractantă sau nu are posibilitatea de a-l obţine în termenele stabilite, din motive care nu îi sunt imputabile, entitatea contractantă are obligaţia de a accepta orice alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic respectiv, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al protecţiei mediului, echivalent cu cel solicitat de entitatea contractantă, respectiv certificare SR EN ISO 14001. Îndeplinirea acestei cerințe nu se poate realiza prin intermediul terților susținători. Documentele doveditoare vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa si incarcate in SEAP si vor fi însotite, daca este cazul, de traducerea autorizata în limba româna.
Arată mai mult
Cerinţa 1: Operatorii economici care depun oferta trebuie sa dovedeasca că dețin capacitatea de exercitare a activității profesionale, respective o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care se poate demonstra indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE - "Criterii de selectie" – Sectiunea A. Capacitatea de a corespunde cerintelor. Cerinta se aplica inclusiv pentru subcontractanti care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct. Inainte de atribuirea contractului, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea Entitatii Contractante, urmatoarele documente de confirmare în vederea probarii celor asumate prin DUAE: (a) Persoane juridice române - Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial, din care sa rezulte cel putin informatiile legate de reprezentantii legali, domeniul/domeniile de activitate inregistrate conform art.15 din Legea 359/2004 si codurile CAEN aferente acestora. In cazul unei oferte in asociere si/sau subcontractare, se va demonstra pentru fiecare asociat/subcontractant ca este inregistrat pentru activitățile pe care urmeaza a le realiza in cadrul contractului. (b) Persoane juridice straine - Documente care dovedesc o forma de înregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, conforme legii tarii de rezidenta a operatorului economic, din care sa rezulte cel putin: denumirea completa, durata de functionare, sediul social, asociati/actionari, persoane imputernicite/administratori, domenii de activitate, activitati inregistrate; (urmând a se verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do) - Certificat de Rezidenta Fiscala (evitarea dublei impuneri) sau orice alt document edificator sau o declaratie, valabile pentru anul calendaristic în curs. NOTE: 1. Informatiile din certificatele constatatoare trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestora, in urma solicitarii entitatii contractante; 2. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC (respectiv documentul echivalent prezentat de persoana juridică străină) pentru partea din contract pe care o realizează asociatul/asociaţii/ subcontractantii. 3. Documentele emise în alta limba, trebuie sa fie însotite de traducerea autorizata în limba română.
Arată mai mult
Depozite și garanții solicitate:
Garantia de participare= 3.769.926 lei, valabilitate 6 luni de la data limita de depunere a ofertelor. GP se constituie in conformitate cu prevederile art. 164 din Legea nr. 99/2016 coroborat cu art 42 din HG 394/2016, prin virament bancar sau prin instrument de garantare emis în condiţiile legii (Formular 1). GP se restituie cf art.164^1 din Legea 99/2016. Cont virament lei: RO61BRMA118002483675RO01- Banca Romaneasca. In cazul depunerii de oferte în asociere, GP trebuie constituita in numele asocierii si sa mentioneze ca acopera in mod solidar toti membrii grupului de operatori. Instrumentul de garantare trebuie sa fie irevocabil si sa prevada ca plata garantiei de participare se va executa neconditionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaratiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. GP emisa in alta limba decat româna va fi insotita de traducerea autorizata in limba româna. Dovada constituirii va fi incarcata în format electronic (scanata), in SEAP, semnata cu semnatura electronica extinsa - sectiunea „Documente de calificare”, pâna la data si ora-limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta are dreptul de a solicita GP in original, conform prevederilor art. 129 alin.(2) din HG nr.394/2016, cu modificările ulterioare care stabileste acest drept al entității contractante. Garantia de buna executie este de 10% din preţul contractului, fără TVA , şi se constituie in conformitate cu prevederile art. 164 din Legea nr. 99/2016 coroborat cu prevederile art. 45 si art 46 din HG 394/2016 si cu clauzele din proiectul de contract. In cazul unei asocieri, GBE va fi constituita in numele asocierii si va mentiona ca acopera in mod solidar toti membrii grupului de operatori, conform Formular 2 din sectiunea Formulare. Instrumentul de garantare trebuie sa prevada ca plata garantiei se va executa neconditionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaratiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.
Arată mai mult
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 6
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Motive referitoare la situația operatorului economic
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Cerinţa 1: Ofertantii in nume propriu sau in asociere, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile repezentand motive de excludere prevazute la art. 177, 178 şi art. 180 din Legea nr. 99/2016, precum și faptul că nu se află în niciuna dintre situațiile supuse sancțiunilor prevăzute de Regulamentul UE nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina. Conform prevederilor art. 66 din Legea nr. 99/2016 ”(2) Entitatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terţ susţinător/subcontractant, care nu se încadrează în definiţia de la art. 3 alin. (1) lit. ii), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 177, 178 şi 180.” Modalitatea de indeplinire: completare DUAE , de catre Ofertantul unic/Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Tertul sustinator. Inainte de atribuirea contractului, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea Entitatii Contractante, urmatoarele documente edificatoare, atat pentru ofertantul unic/ofertantul asociat, cat si pentru subcontractant/tert sustinator declarati in oferta: - Cazierul judiciar al operatorului economic - Cazierul judiciar al persoanelor care sunt membri ai organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; Notă: se vor prezența caziere judiciare pentru acționar sau asociat semnificativ respectiv orice persoană care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă deținătorului cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. - Persoanele juridice române vor prezenta documente pentru sediul principal din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 178 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate, din care sa reiasa indeplinirea cerintei la data prezentării; - Persoanele juridice străine vor prezenta orice documente edificatoare (certificate de atestare fiscală, caziere fiscale, orice alte documente echivalente) eliberate de autorităţile competente ale tarii de origine, prin care sa dovedeasca faptul ca si-au indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si a contributiilor la bugetul de stat si local, in conformitate cu legislatia tarii de rezidenta a operatorului economic sau a tarii in care acesta este stabilit. Din documentele edificatoare prezentate trebuie sa reiasa lipsa datoriilor la data prezentării in conditiile legii. - certificate, caziere, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2) si art. 184 din Legea 99/2016 - alte documente edificatoare, dupa caz. Potențialii Ofertanți, rezidenți în Uniunea Europeană și în țările din Spațiul Economic European (SEE), pot utiliza site-ul web al Comisiei Europene disponibil la următoarea adresă: https://ec.europa.eu/tools/ecertis/#/search pentru a identifica documentele care urmează să fie prezentate ca documente justificative (dacă acestea sunt disponibile în țara respectivă). Documentele doveditoare vor fi încărcate în SEAP semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat valid, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii si vor fi însotite, daca este cazul, de traducere autorizata în limba româna. Documentele vor fi valabile la momentul prezentării acestora. NOTE: -Detalii privind modul de completare a DUAE sunt disponibile in cap. VI.3) Informaţii suplimentare. -Informatii suplimentare sunt disponibile in documentatia de atribuire formularul "I.Anexa_Instructiuni pentru ofertanti" Cerinţa 2: Ofertantii in nume propriu sau in asociere, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile de conflict de interese prevazute la art. 72 si 73 și art. 180 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale , cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea de indeplinire: Completare DUAE de Ofertantul unic/Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Tertul sustinator. Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul Entităţii Contractante, în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Vintila Mihai Adrian – Director General Costescu Olga – Director Financiar Pana Ramona-Mihaela – Consilier Juridic Mocioi Dumitru – Expert Achizitii
Arată mai mult

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Decalarea termenului de depunere la solicitarea potentialilor ofertanti
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 32c0529f-4c30-4992-b596-01af35f14352-01
Sursa: OJS 2025/S 165-564425 (2025-03-21)
Anunţ de participare (2025-03-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectul contractului il reprezinta proiectarea si execuția lucrarilor de construire a unui bloc energetic pe gaz natural ce include un ciclu combinat cu turbină pe gaze-abur (CCGT) pentru producerea energiei electrice cu capacitatea de cca. 850 MW, inclusiv punerea în funcțiune și asigurarea serviciiilor de mentenanță pe termen lung (LTSA) pentru echipamentele principale (turbină pe gaz, turbină pe aburi și generatoare, inclusiv sistemele lor auxiliare). Durata contractului este de 198 luni și se compune din: 6 luni durata estimata pentru proiectarea lucrarilor, 36 luni durata estimata pentru executie lucrări și 156 luni pentru servicii de mentenanță pentru echipamentele principale. Perioada de garanție (PND) este de 36 de luni de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor. NOTE: In conformitate cu prevederile art.172, alin. (1) din Legea nr.99/2016, orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului-limită stabilit de entitatea contractantă. Entitatea Contractanta (EC) stabileste 2 termene pana la care va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări, astfel: - primul termen: in a 27-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor EC va raspunde solicitarilor care au fost transmise pana in a 41-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor; - al doilea termen/ultimul termen: in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor EC va raspunde solicitarilor care au fost transmise pana in a 25-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. In conformitate cu prevederile art.29, alin. (3) din HG nr.394/2016, entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit. Entitatea Contractantă nu are obligația de a răspunde la alte solicitări transmise după publicarea răspunsurilor de la doilea termen (ultimul termen), în cazul in care se prelungeste data limita de depunere a ofertelor. In situatia in care una sau mai multe din datele stabilite sunt in zi nelucratoare, se va lua in considerare ziua lucratoare imediat urmatoare acelei/acelor date, cu conditia respectarii termenului minim de 10 zile inainte de data limita pentru depunerea ofertelor. Daca nu se poate respecta termenul minim de 10 zile precizat atunci raspunsul va fi publicat in ziua anterioara acelei/acelor date.
Arată mai mult
Valoarea estimată fără TVA: 3 769 926 000 RON 💰
Descriere
Durata: 198 luni

Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-10-20 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Descrierea motivelor de excludere:
Cerinţa 1: Ofertantii in nume propriu sau in asociere, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile repezentand motive de excludere prevazute la art. 177, 178 şi art. 180 din Legea nr. 99/2016, precum și faptul că nu se află în niciuna dintre situațiile supuse sancțiunilor prevăzute de Regulamentul UE nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina. Operatorii economici, indiferent de țara de proveniență vor face dovada legalei constituiri și funcționări a acestora. De asemenea, operatorii economici, indiferent de țara de proveinență vor face dovada faptului că au capacitatea legală de a furniza produse/ presta servicii sau de a executa lucrări, după caz. Motivele de excludere prevăzute de art. 177, 178 si 180 din Legea 99/2016 se vor aplica în mod corespunzător. Modalitatea de indeplinire: completare DUAE , de catre Ofertantul unic/Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Tertul sustinator. Inainte de atribuirea contractului, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea Entitatii Contractante, urmatoarele documente edificatoare, atat pentru ofertantul unic/ofertantul asociat, cat si pentru subcontractant/tert sustinator declarati in oferta: - Cazierul judiciar al operatorului economic - Cazierul judiciar al persoanelor care sunt membri ai organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; Notă: se vor prezența caziere judiciare pentru acționar sau asociat semnificativ respectiv orice persoană care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă deținătorului cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. - Persoanele juridice române vor prezenta documente pentru sediul principal din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 178 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate, din care sa reiasa indeplinirea cerintei la data prezentării; - Persoanele juridice străine vor prezenta orice documente edificatoare (certificate de atestare fiscală, caziere fiscale, orice alte documente echivalente) eliberate de autorităţile competente ale tarii de origine, prin care sa dovedeasca faptul ca si-au indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si a contributiilor la bugetul de stat si local, in conformitate cu legislatia tarii de rezidenta a operatorului economic sau a tarii in care acesta este stabilit. Din documentele edificatoare prezentate trebuie sa reiasa lipsa datoriilor la data prezentării in conditiile legii. - certificate, caziere, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2) si art. 184 din Legea 99/2016 - alte documente edificatoare, dupa caz. Potențialii Ofertanți, rezidenți în Uniunea Europeană și în țările din Spațiul Economic European (SEE), pot utiliza site-ul web al Comisiei Europene disponibil la următoarea adresă: https://ec.europa.eu/tools/ecertis/#/search pentru a identifica documentele care urmează să fie prezentate ca documente justificative (dacă acestea sunt disponibile în țara respectivă). Documentele doveditoare vor fi încărcate în SEAP semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat valid, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii si vor fi însotite, daca este cazul, de traducere autorizata în limba româna. Documentele vor fi valabile la momentul prezentării acestora. NOTE: -Detalii privind modul de completare a DUAE sunt disponibile in cap. VI.3) Informaţii suplimentare. -Informatii suplimentare sunt disponibile in documentatia de atribuire formularul "I.Anexa_Instructiuni pentru ofertanti" Cerinţa 2: Ofertantii in nume propriu sau in asociere, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile de conflict de interese prevazute la art. 72 si 73 și art. 180 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale , cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea de indeplinire: Completare DUAE de Ofertantul unic/Ofertantul asociat/ Subcontractantul/ Tertul sustinator. Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul Entităţii Contractante, în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Vintila Mihai Adrian – Director General Costescu Olga – Director Financiar Pana Ramona-Mihaela – Consilier Juridic Mocioi Dumitru – Expert Achizitii
Arată mai mult

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text: II.1.4) Descriere succinta
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
Algoritm de calcul la "2. Puterea neta instalata (MW)"
Durata in luni
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului"
Alte informații suplimentare
In vederea alinierii cerintelor tehnice la parametri reali de performanta ai tehnologiei disponibile pe piata, precum si pentru a asigura participarea unui numar suficient de ofertanti competitivi
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 32c0529f-4c30-4992-b596-01af35f14352-01
Sursa: OJS 2025/S 195-666178 (2025-03-21)
Anunţ de participare (2025-03-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 3 769 926 000 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-12-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-12-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-12-30 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Decalare de termen de depunere a ofertelor la solicitarea potentialilor ofertanti
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 32c0529f-4c30-4992-b596-01af35f14352-01
Sursa: OJS 2025/S 212-729623 (2025-03-21)
Anunţ de participare (2025-03-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 3 769 926 000 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-01-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-01-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-01-30 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Extindere termene la solicitarea potentialilor ofertanti
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 32c0529f-4c30-4992-b596-01af35f14352-01
Sursa: OJS 2025/S 246-854836 (2025-03-21)