Furnizare produse medicamentoase
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu
Achiziționarea produselor farmaceutice necesare pentru tratamentul afecțiunilor caracteristice patologiilor pediatrice pentru pacienții care beneficiază de servicii medicale în cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu (inclusiv medicamente în cadrul Programelor Naționale de Sănătate derulate în spital). Produselele farmaceutice necesar a fi achiziționate au fost împartite in 64 loturi avându-se în vedere: - acoperirea necesarului prevazut în PAAP/2026 și estimarea pentru 2 ani a produselor farmaceutice necesare pentru funcționarea tuturor secțiilor și compartimentelor medicale din spital - necesarul de medicamente solicitat de secțiile/compartimentele medicale ale spitalului, care să asigure servicii medicale de calitate - necesarul de medicamente pentru pacienții cuprinși în programele naționale de sănătate (PNS) derulate la nivelul spitalului, respectiv: • PNS finanțate din bugetul Ministerului Sănătății: Loturile 62 si 63 – medicamente pentru Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA (PN HIV SIDA) • PNS finanțate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate: lotul 64 - medicamente pentru Programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei (PN HEMOFILIE) Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 18. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare in a 11-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor - cf art.160 alin.2 coroborat cu art. 161 alin. 1 din Legea 98/2016.
Termen limităTermenul de primire a ofertelor a fost de 2026-04-29. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-03-25.
FurnizoriUrmătorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
- • Alliance Healthcare România
- • B.Braun Medical SRL
- • BIO EEL S.R.L.
- • BYA SELL
- • Compania Nationala Unifarm
- • DIRECT PHARMA LOGISTICS S.R.L
- • DONA. LOGISTICA
- • DR.MAX
- • FARMACEUTICA REMEDIA DISTRIBUTION & LOGISTICS S.R.L.
- • Farmexim S.A.
- • FELSIN FARM
- • FRESENIUS KABI ROMANIA
- • ND Pharma S.R.L.
- • Pharma
- • PHARMA VISION PLUS
- • Prisum Healthcare S.R.L.
- • Romastru Trading
- • Antiinfecţioase generale pentru uz sistemic › Antibacterieni pentru uz sistemic
- • Antiinfecţioase generale pentru uz sistemic › Antivirale pentru uz sistemic
- • Consumabile hematologice › Albumină
- • Medicamente pentru organele senzoriale › Medicamente pentru oftalmologie
- • Medicamente pentru sistemul cardiovascular › Antihipertensive
- • Medicamente pentru sistemul cardiovascular › Diuretice
- • Medicamente pentru sistemul cardiovascular › Medicamente utilizate în cardiologie
- • Medicamente pentru sistemul cardiovascular › Vasoprotectoare
- • Medicamente pentru sistemul musculo-scheletic › Antiinflamatoare şi antireumatismale
- • Medicamente pentru sistemul musculo-scheletic › Miorelaxanţi
- • Medicamente pentru sistemul nervos › Analgezice
- • Medicamente pentru sistemul nervos › Antiepileptice
- • Medicamente pentru sistemul nervos › Psiholeptice
- • Medicamente pentru sistemul respirator › Antihistaminice pentru uz sistemic
- • Medicamente pentru sistemul respirator › Medicamente împotriva maladiilor obstructive ale căilor respiratorii
- • Medicamente pentru sânge şi pentru organele hematopoietice › Antihemoragice
- • Medicamente pentru tractul digestiv şi metabolism › Laxative
- • Medicamente pentru tractul digestiv şi metabolism › Medicamente împotriva tulburărilor gastrointestinale funcţionale
- • Medicamente pentru tractul digestiv şi metabolism › Medicamente împotriva tulburărilor provocate de hiperaciditate
- • Medicamente pentru tractul digestiv şi metabolism › Suplimente minerale
- • Preparate hormonale sistemice, cu excepţia hormonilor sexuali › Corticosteroizi pentru uz sistemic
- • Produse antiparazitare, insecticide şi insectifuge › Antihelmintice
- • Produse pentru nutriţie parenterală › Soluţii pentru nutriţie parenterală
- • Reactivi şi produse de contrast › Produse de contrast pentru utilizare în radiologie
- • Soluţii medicamentoase › Soluţii de glucoză
- • Soluţii medicamentoase › Soluţii injectabile
- • Soluţii medicamentoase › Soluţii pentru perfuzii
- • România
| Data | Document |
|---|---|
| 2026-03-25 | Anunţ de participare |
| 2026-09-07 | Anunt de atribuire |
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare produse medicamentoase
Număr de referință:
11411672/2026/1
Scurtă descriere:
Produse/servicii: Produse farmaceutice 📦
Valoarea estimată fără TVA: 23565831.2 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 64
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 64
1️⃣
Identificator intern:
1
Titlu: ALBENDAZOLUM comprimate
Valoarea estimată fără TVA: 5 056 RON 💰
Descrierea achiziției publice: conform caietului de sarcini
Produse/servicii: Antihelmintice 📦
Locul principal sau locul de desfășurare: Sibiu, Str. Pompeiu Onofreiu nr. 24-4
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Sibiu 🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0001
2️⃣
Identificator intern:
2
Titlu: ALBUMINUM HUMANUM sol.perf. 20% 50ml
Valoarea estimată fără TVA: 81 000 RON 💰
Produse/servicii: Albumină 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0002
3️⃣
Identificator intern:
3
Titlu: AMBAZONUM 10mg comprimate
Valoarea estimată fără TVA: 25 900 RON 💰
Produse/servicii: Medicamente pentru sistemul respirator 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0003
4️⃣
Identificator intern:
4
Titlu: AMIKACINUM inj.500mg
Valoarea estimată fără TVA: 177 088 RON 💰
Produse/servicii: Antiinfecţioase generale pentru uz sistemic 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0004
5️⃣
Identificator intern:
5
Titlu: Aminoacizi sol.100 g/l indicată pentru alimentaţia parenterală, pediatrica, 100ml/fl
Valoarea estimată fără TVA: 40 000 RON 💰
Produse/servicii: Soluţii pentru nutriţie parenterală 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0005
6️⃣
Identificator intern:
6
Titlu: AMPICILLINUM inj. 500mg
Valoarea estimată fără TVA: 12 432 RON 💰
Produse/servicii: Antibacterieni pentru uz sistemic 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0006
7️⃣
Identificator intern:
7
Titlu: APA PTR. PREPARATE INJ. 10ml
Valoarea estimată fără TVA: 21 000 RON 💰
Produse/servicii: Soluţii injectabile 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0007
8️⃣
Identificator intern:
8
Titlu: AZITHROMYCINUM 500 mg COMPRIMATE FILMATE
Valoarea estimată fără TVA: 8887.2 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0008
9️⃣
Identificator intern:
9
Titlu: AZITHROMYCINUM 200 mg/5 ml
Valoarea estimată fără TVA: 14 340 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0009
1️⃣0️⃣
Identificator intern:
10
Titlu: BENZYDAMINUM 1,5 mg spray bucofaringi
Valoarea estimată fără TVA: 126 000 RON 💰
Produse/servicii: Medicamente împotriva maladiilor obstructive ale căilor respiratorii 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0010
1️⃣1️⃣
Identificator intern:
11
Titlu: CALCII GLUCONAS inj. 10ml
Valoarea estimată fără TVA: 169 200 RON 💰
Produse/servicii: Suplimente minerale 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0011
1️⃣2️⃣
Identificator intern:
12
Titlu: CARBAZOCHROMI SALICYLAS inj.
Valoarea estimată fără TVA: 28 760 RON 💰
Produse/servicii: Antihemoragice 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0012
1️⃣3️⃣
Identificator intern:
13
Titlu: CEFTAZIDIMUM inj. 1g/fl
Valoarea estimată fără TVA: 390 000 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0013
1️⃣4️⃣
Identificator intern:
14
Titlu: CEFTRIAXONUM inj. 1g/fl
Valoarea estimată fără TVA: 896 400 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0014
1️⃣5️⃣
Identificator intern:
15
Titlu: CEFUROXIMUM inj. 750mg/fl
Valoarea estimată fără TVA: 1 168 000 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0015
1️⃣6️⃣
Identificator intern:
16
Titlu: CLARITHROMYCINUM 500mg comp.eliberare prelungita
Valoarea estimată fără TVA: 7 028 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0016
1️⃣7️⃣
Identificator intern:
17
Titlu: COLISTINUM inj.1.000.000 UI
Valoarea estimată fără TVA: 19 320 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0017
1️⃣8️⃣
Identificator intern:
18
Titlu: DESLORATADINUM sol.orala
Valoarea estimată fără TVA: 32 640 RON 💰
Produse/servicii: Antihistaminice pentru uz sistemic 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0018
1️⃣9️⃣
Identificator intern:
19
Titlu: DROTAVERINUM inj.
Valoarea estimată fără TVA: 13 080 RON 💰
Produse/servicii: Medicamente împotriva tulburărilor gastrointestinale funcţionale 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0019
2️⃣0️⃣
Identificator intern:
20
Titlu: EPHEDRINI HYDROCHLORIDUM inj.
Valoarea estimată fără TVA: 115 800 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0020
2️⃣1️⃣
Identificator intern:
21
Titlu: EPINEPHRINUM inj.
Valoarea estimată fără TVA: 15 314 RON 💰
Produse/servicii: Medicamente utilizate în cardiologie 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0021
2️⃣2️⃣
Identificator intern:
22
Titlu: ESOMEPRAZOLUM inj. 40mg
Valoarea estimată fără TVA: 915 600 RON 💰
Produse/servicii: Medicamente împotriva tulburărilor provocate de hiperaciditate 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0022
2️⃣3️⃣
Identificator intern:
23
Titlu: FENTANYLUM inj. 10ml
Valoarea estimată fără TVA: 30134.4 RON 💰
Produse/servicii: Analgezice 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0023
2️⃣4️⃣
Identificator intern:
24
Titlu: FLUTICASONUM PROPIONAT inh.50µg/doza
Valoarea estimată fără TVA: 92 628 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0024
2️⃣5️⃣
Identificator intern:
25
Titlu: FUROSEMIDUM inj.
Valoarea estimată fără TVA: 9 520 RON 💰
Produse/servicii: Diuretice 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0025
2️⃣6️⃣
Identificator intern:
26
Titlu: GADOBUTROLUM inj. 15ml
Valoarea estimată fără TVA: 78489.6 RON 💰
Produse/servicii: Produse de contrast pentru utilizare în radiologie 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0026
2️⃣7️⃣
Identificator intern:
27
Titlu: GENTAMICINUM SULPHATE pic.oft.
Valoarea estimată fără TVA: 8364.8 RON 💰
Produse/servicii: Medicamente pentru oftalmologie 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0027
2️⃣8️⃣
Identificator intern:
28
Titlu: GLUCOSUM perf.10% 250ml
Valoarea estimată fără TVA: 23 628 RON 💰
Produse/servicii: Soluţii de glucoză 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0028
2️⃣9️⃣
Identificator intern:
29
Titlu: GLUCOSUM perf.10% 500 ml
Valoarea estimată fără TVA: 47 300 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0029
3️⃣0️⃣
Identificator intern:
30
Titlu: HEPARINA, ALANTOINA şi DEXPANTENOL GEL 500UI/g
Valoarea estimată fără TVA: 80 000 RON 💰
Produse/servicii: Vasoprotectoare 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0030
3️⃣1️⃣
Identificator intern:
31
Titlu: HYDROCORTISONUM inj. 19,6 mg/5 ml
Valoarea estimată fără TVA: 538 000 RON 💰
Produse/servicii: Corticosteroizi pentru uz sistemic 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0031
3️⃣2️⃣
Identificator intern:
32
Titlu: IBUPROFENUM perf. 200mg 50ml
Valoarea estimată fără TVA: 156 128 RON 💰
Produse/servicii: Antiinflamatoare şi antireumatismale 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0032
3️⃣3️⃣
Identificator intern:
33
Titlu: IBUPROFENUM perf. 400mg 100ml
Valoarea estimată fără TVA: 127 160 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0033
3️⃣4️⃣
Identificator intern:
34
Titlu: IBUPROFENUM suspensie orală 20 mg/ml
Valoarea estimată fără TVA: 68 600 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0034
3️⃣5️⃣
Identificator intern:
35
Titlu: IOHEXOLUM inj. 300/100ml
Valoarea estimată fără TVA: 55 440 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0035
3️⃣6️⃣
Identificator intern:
36
Titlu: IOPROMIDUM sol.inj. 370 /50ml
Valoarea estimată fără TVA: 200 200 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0036
3️⃣7️⃣
Identificator intern:
37
Titlu: LACTULOSUM sol.or.667 g/l
Valoarea estimată fără TVA: 3 280 RON 💰
Produse/servicii: Laxative 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0037
3️⃣8️⃣
Identificator intern:
38
Titlu: LEVETIRACETAMUM perf.100 mg/ml
Valoarea estimată fără TVA: 77 128 RON 💰
Produse/servicii: Antiepileptice 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0038
3️⃣9️⃣
Identificator intern:
39
Titlu: METAMIZOLUM NATRIUM inj.500 mg/ml
Valoarea estimată fără TVA: 87 500 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0039
4️⃣0️⃣
Identificator intern:
40
Titlu: METHYLPREDNISOLONUM inj. 500mg
Valoarea estimată fără TVA: 35 316 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0040
4️⃣1️⃣
Identificator intern:
41
Titlu: METOCLOPRAMIDUM inj.5mg/m
Valoarea estimată fără TVA: 93 000 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0041
4️⃣2️⃣
Identificator intern:
42
Titlu: METRONIDAZOLUM 5mg/ml 100 ml
Valoarea estimată fără TVA: 42 536 RON 💰
Produse/servicii: Soluţii pentru perfuzii 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0042
4️⃣3️⃣
Identificator intern:
43
Titlu: MIDAZOLAMUM inj.5 mg/ml, 10m
Valoarea estimată fără TVA: 52 000 RON 💰
Produse/servicii: Psiholeptice 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0043
4️⃣4️⃣
Identificator intern:
44
Titlu: NAFAZOLINA si CLORFENIRAMINA sol.oft/nazala
Valoarea estimată fără TVA: 33 562 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0044
4️⃣5️⃣
Identificator intern:
45
Titlu: NATRII CHLORIDUM perf. 0,9% 250 ml
Valoarea estimată fără TVA: 253 800 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0045
4️⃣6️⃣
Identificator intern:
46
Titlu: NATRII CHLORIDUM perf. 0,9% 500 ml
Valoarea estimată fără TVA: 46 800 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0046
4️⃣7️⃣
Identificator intern:
47
Titlu: NATRII CHLORIDUM sol.perf.0,9% 1000 ml
Valoarea estimată fără TVA: 1 920 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0047
4️⃣8️⃣
Identificator intern:
48
Titlu: NATRII CHLORIDUM 0,9% 10ml
Valoarea estimată fără TVA: 44 366 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0048
4️⃣9️⃣
Identificator intern:
49
Titlu: NETILMICINUM+DEXAMETHASONUM gel oft.
Valoarea estimată fără TVA: 27 496 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0049
5️⃣0️⃣
Identificator intern:
50
Titlu: NITRAZEPAMUM 5mg comprimate
Valoarea estimată fără TVA: 468 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0050
5️⃣1️⃣
Identificator intern:
51
Titlu: PARACETAMOLUM 500mg comprimate
Valoarea estimată fără TVA: 2 640 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0051
5️⃣2️⃣
Identificator intern:
52
Titlu: PHYTOMENADIONUM inj.
Valoarea estimată fără TVA: 16 416 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0052
5️⃣3️⃣
Identificator intern:
53
Titlu: SILDENAFILUM 50mg comprimate filmate
Valoarea estimată fără TVA: 10 800 RON 💰
Produse/servicii: Antihipertensive 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0053
5️⃣4️⃣
Identificator intern:
54
Titlu: SIMETHICONUM sol. 100mg, 30ml
Valoarea estimată fără TVA: 108 000 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0054
5️⃣5️⃣
Identificator intern:
55
Titlu: Solutie perfuzabila cu clorură de sodiu, clorură de calciu, clorură de potasiu, 250ml
Valoarea estimată fără TVA: 9 288 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0055
5️⃣6️⃣
Identificator intern:
56
Titlu: SUCRALFATUM comprimate 1g
Valoarea estimată fără TVA: 3 138 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0056
5️⃣7️⃣
Identificator intern:
57
Titlu: TOBRAMYCINUM+DEXAMETHASONUM pic.oft.
Valoarea estimată fără TVA: 7675.2 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0057
5️⃣8️⃣
Identificator intern:
58
Titlu: TOBRAMYCINUM+DEXAMETHASONUM ung.oft.ml
Valoarea estimată fără TVA: 9 372 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0058
5️⃣9️⃣
Identificator intern:
59
Titlu: TOXINA BOTULINICA DE TIP A 500 unitati
Valoarea estimată fără TVA: 257 320 RON 💰
Produse/servicii: Miorelaxanţi 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0059
6️⃣0️⃣
Identificator intern:
60
Titlu: TRIMEBUTINUM 100mg comprimate
Valoarea estimată fără TVA: 2 628 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0060
6️⃣1️⃣
Identificator intern:
61
Titlu: VANCOMYCINUM inj. 500mg
Valoarea estimată fără TVA: 156 000 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0061
6️⃣2️⃣
Identificator intern:
62
Titlu: BICTEGRAVIR/EMTRICITABINA/TENOFOVIR comprimate filmate 30 mg/120 mg/15 mg
Valoarea estimată fără TVA: 94041.6 RON 💰
Produse/servicii: Antivirale pentru uz sistemic 📦
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0062
6️⃣3️⃣
Identificator intern:
63
Titlu: DOLUTEGRAVIR/ ABACAVIR/ LAMIVUDINA comprimate filmate
Valoarea estimată fără TVA: 90902.4 RON 💰
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0063
6️⃣4️⃣
Identificator intern:
64
Titlu: Efmoroctocog alfa inj.
Valoarea estimată fără TVA: 16 200 000 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Preț (pondere): 90
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică 2. Termenul de valabilitate al produsului (PTEHNIC)
Criteriul de calitate (pondere): 10
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0064
Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-04-29 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-04-29 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3 luni
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori ✅
Numărul maxim de participanți: 2
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-04-29 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Motiv de excludere:
+ încă 20
Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Spitalul clinic de pediatrie sibiu
Numărul național de înregistrare:
11411672
Adresa poștală: Strada: Pompeiu Onofreiu, nr. 2-4
Cod poștal: 550166
Orașul poștal: Sibiu
Regiune: Sibiu 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Alina mihaela cozac
E-mail: achizitii@pediatriesibiu.ro 📧
Telefon: +40 269230250 📞
Fax: +40 269230045 📠
URL: https://www.pediatriesibiu.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Sănătate
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100206330 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare
Informații suplimentare
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare:
20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 218900745 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 060-208945 (2026-03-25)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 23565831.2 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 23444347.2 RON (framework approximate) 💰
Valoarea maximă a acordurilor-cadru referitoare la acest anunț: 20394824.6 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 560 000 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 476 800 💰
Descriere
Valoarea estimată fără TVA: 5 056 RON 💰
81 000 RON 💰
25 900 RON 💰
177 088 RON 💰
40 000 RON 💰
12 432 RON 💰
21 000 RON 💰
8887.2 RON 💰
14 340 RON 💰
126 000 RON 💰
169 200 RON 💰
28 760 RON 💰
390 000 RON 💰
896 400 RON 💰
1 168 000 RON 💰
7 028 RON 💰
19 320 RON 💰
32 640 RON 💰
13 080 RON 💰
115 800 RON 💰
15 314 RON 💰
915 600 RON 💰
30134.4 RON 💰
92 628 RON 💰
9 520 RON 💰
78489.6 RON 💰
8364.8 RON 💰
23 628 RON 💰
47 300 RON 💰
80 000 RON 💰
538 000 RON 💰
156 128 RON 💰
127 160 RON 💰
68 600 RON 💰
55 440 RON 💰
200 200 RON 💰
3 280 RON 💰
77 128 RON 💰
87 500 RON 💰
35 316 RON 💰
93 000 RON 💰
42 536 RON 💰
52 000 RON 💰
33 562 RON 💰
253 800 RON 💰
46 800 RON 💰
1 920 RON 💰
44 366 RON 💰
27 496 RON 💰
468 RON 💰
2 640 RON 💰
16 416 RON 💰
10 800 RON 💰
108 000 RON 💰
9 288 RON 💰
3 138 RON 💰
7675.2 RON 💰
9 372 RON 💰
257 320 RON 💰
2 628 RON 💰
156 000 RON 💰
94041.6 RON 💰
90902.4 RON 💰
16 200 000 RON 💰
Atribuirea contractului
1️⃣
Se atribuie un contract/lot ✅
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0015
Numărul contractului:
6599
Data încheierii contractului: 2026-08-31 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 4
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 560 000 💰
Cea mai mică ofertă: 476 800 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 476 800 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 1 168 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 476 800 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0015/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0015
Numele și adresa contractantului
Nume: Dr.max
Numărul național de înregistrare:
9378655
Adresa poștală: Strada Aeroportului, Nr. 53
Cod poștal: 077135
Orașul poștal: Mogosoaia
Regiune: 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: licitatii@mediplus.ro 📧
Telefon: +40 21307465 📞
Fax: +40 213017474 📠
URL: https://www.drmax.ro 🌏
Dimensiunea operatorului economic: Mare
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0015/CIF: RO 8955860
Nume: Alliance healthcare romania
Numărul național de înregistrare:
RO 8955860
Adresa poștală: Strada Nuţu Ion, serg., Nr. 44, Sector: 5
Cod poștal: 050762
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
E-mail: licitatiispitale.dci@cencora.ro 📧
Telefon: +40 214077711 📞
Fax: +40 214077712 📠
URL: https://www.cencora.com 🌏
2️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0052
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 5
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 5
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 1
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 15 264 💰
Cea mai mică ofertă: 14 310 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 14 346 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 16 416 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 14 346 RON 💰
Locul pe lista câștigătorilor: 2
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0052/CIF: RO 11653560
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0052
Numele și adresa contractantului
Nume: Compania nationala unifarm
Numărul național de înregistrare:
RO 11653560
Adresa poștală: Strada Sănătescu Ştefan, mr. av., Nr. 48, Sector: 1
Cod poștal: 011478
E-mail: licitatii@unifarm.gov.ro 📧
Telefon: +40 213192884 📞
Fax: +40 374091477 📠
URL: https://www.unifarm.ro 🌏
Dimensiunea operatorului economic: Medie
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 14 310 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0052/CIF: RO 335278
Numele și adresa contractantului
Nume: Farmexim s.a.
Numărul național de înregistrare:
RO 335278
Adresa poștală: Strada Rosenthal Constantin Daniel, pictor, Nr. 14, Sector: 1
Cod poștal: 011934
E-mail: elicitatie@farmexim.ro 📧
Telefon: +40 213082500 📞
Fax: +40 374097949 📠
URL: https://www.farmexim.ro 🌏
3️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0063
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 3
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 90902.4 💰
Cea mai mică ofertă: 89731.2 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 90038.4 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 90902.4 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 90038.4 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0063/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0063
Valoarea totală a contractului/lotului: 89731.2 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0063/CIF: RO 335278
4️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0022
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 7
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 7
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 824 460 💰
Cea mai mică ofertă: 192 360 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 196 980 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 915 600 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 192 360 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0022/CIF: RO 8955860
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0022
Valoarea totală a contractului/lotului: 196 980 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0022/CIF: 9378655
5️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0021
Cea mai mare ofertă: 14 404 💰
Cea mai mică ofertă: 13 572 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 13 598 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 15 314 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 598 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0021/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0021
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 572 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0021/CIF: RO 11653560
6️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0002
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 2
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 68 424 💰
Cea mai mică ofertă: 65 976 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 66 600 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 81 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 66 600 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0002/CIF: RO 5919650
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0002
Numele și adresa contractantului
Nume: Prisum HEALTHCARE S.R.L.
Numărul național de înregistrare:
RO 5919650
Adresa poștală: Strada: Gen. Gheorghe Manu, nr. 17
Cod poștal: 010446
E-mail: csl.office@prisumhealth.com 📧
Telefon: +40 213220171 📞
Fax: +40 213217064 📠
URL: https://www.prisumhealth.com 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 65 976 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0002/CIF: RO3572074
Numele și adresa contractantului
Nume: Farmaceutica remedia distribution & logistics s.r.l.
Numărul național de înregistrare:
3572074
Adresa poștală: Strada Dorobantilor, Nr. 43
Cod poștal: 330040
Orașul poștal: Deva
Regiune: Hunedoara 🏙️
E-mail: spitale@remedia.ro 📧
Telefon: +40 213230869 📞
Fax: +40 213230869 📠
URL: https://www.remediadl.ro 🌏
7️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0054
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 106 000 💰
Cea mai mică ofertă: 94 000 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 106 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 108 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 106 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0054/CIF: 22082443
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0054
Numele și adresa contractantului
Nume: Nd pharma s.r.l.
Numărul național de înregistrare:
22082443
Adresa poștală: Strada Moldovei, Nr. 197
Cod poștal: 600352
Orașul poștal: Bacau
Regiune: Bacău 🏙️
E-mail: office@ndpharma.ro 📧
Telefon: +40 234514808 📞
URL: https://www.ndpharma.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 94 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0054/CIF: 22594591
Numele și adresa contractantului
Nume: Bya sell
Numărul național de înregistrare:
22594591
Adresa poștală: Strada REPUBLICII, Nr. 42
Cod poștal: 605100
Orașul poștal: Buhusi
E-mail: sicap@byasell.ro 📧
Telefon: 0768032927 📞
URL: https://b2b.byasell.ro 🌏
8️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0001
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 3 600 💰
Cea mai mică ofertă: 3 184 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 3 600 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 5 056 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 600 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0001/CIF: 22082443
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0001
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 184 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0001/CIF: 22594591
9️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0004
Cea mai mare ofertă: 163 776 💰
Cea mai mică ofertă: 156 544 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 162 400 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 177 088 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 162 400 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0004/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0004
Valoarea totală a contractului/lotului: 156 544 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0004/CIF: RO 1199107
Numele și adresa contractantului
Nume: Bio eel s.r.l.
Numărul național de înregistrare:
RO 1199107
Adresa poștală: Strada: Bega, nr. 5, Judet: Mures, Localitate: Targu Mures, Cod postal: 540390
Cod poștal: 540390
Orașul poștal: Targu Mures
Regiune: Mureş 🏙️
E-mail: licitatii@bioeel.ro 📧
Telefon: +40 265246335 📞
Fax: +40 265250075 📠
URL: https://www.bioeel.ro 🌏
1️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0045
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 2
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 200 340 💰
Cea mai mică ofertă: 193 320 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 200 340 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 253 800 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 193 320 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0045/CIF: RO 13591928
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0045
Numele și adresa contractantului
Nume: Pharma
Numărul național de înregistrare:
RO 13591928
Adresa poștală: Strada Bucium, Nr. 73E
Cod poștal: 700281
Orașul poștal: Iasi
Regiune: Iaşi 🏙️
E-mail: licitatii@pharma-iasi.ro 📧
Telefon: +40 232218396 📞
Fax: +40 232218396 📠
URL: https://www.pharmaiasi.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 200 340 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0045/CIF: RO 11080242
Numele și adresa contractantului
Nume: B.braun medical srl
Numărul național de înregistrare:
RO 11080242
Adresa poștală: Strada Principala, Nr. 636
Cod poștal: 307375
Orașul poștal: Sanandrei
Regiune: Timiş 🏙️
E-mail: licitatii@bbraun.com 📧
Telefon: +40 256284905 📞
Fax: +40 256284907 📠
URL: https://www.bbraun.ro 🌏
1️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0061
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 94 360 💰
Cea mai mică ofertă: 58 000 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 78 200 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 156 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 78 200 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0061/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0061
Valoarea totală a contractului/lotului: 58 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0061/CIF: RO31647962
Numele și adresa contractantului
Nume: Direct pharma logistics s.r.l
Numărul național de înregistrare:
RO31647962
Adresa poștală: Strada: Biruintei, nr. 162, Sector: -, Judet: Ilfov, Localitate: Pantelimon, Cod postal: 077160
Cod poștal: 077145
Orașul poștal: Pantelimon
E-mail: alina.radu@directpharma.ro 📧
Telefon: +40 314053061 📞
Fax: +40 372253383 📠
URL: https://www.directpharma.ro 🌏
1️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0038
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 72242.4 💰
Cea mai mică ofertă: 69489.6 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 69638.4 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 77 128 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 69489.6 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0038/CIF: RO 11653560
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0038
Valoarea totală a contractului/lotului: 69638.4 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0038/CIF: RO 3596251
Numele și adresa contractantului
Nume: Dona. logistica
Numărul național de înregistrare:
RO 3596251
Adresa poștală: Strada Padurii, Nr. 4
Cod poștal: 077045
Orașul poștal: Chitila
E-mail: vanzarispitale@donalogistica.ro 📧
Telefon: +40 729094998 📞
Fax: +40 0213614113 📠
URL: http://www.donalogistica.ro 🌏
1️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0043
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 40 000 💰
Cea mai mică ofertă: 39 960 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 40 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 52 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 40 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0043/CIF: 13647450
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0043
Numele și adresa contractantului
Nume: Pharma vision plus
Numărul național de înregistrare:
13647450
Adresa poștală: Municipiul Bucureşti, Sector 4, Bld. Metalurgiei, Nr.130 E, Et.2
Cod poștal: 041837
E-mail: spitale@phvplus.ro 📧
Telefon: +40 723118613 📞
Fax: +40 213320063 📠
URL: https://www.phvplus.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 39 960 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0043/CIF: RO 11653560
1️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0013
Cea mai mare ofertă: 365 040 💰
Cea mai mică ofertă: 150 800 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 156 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 390 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 150 800 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0013/CIF: RO 8955860
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0013
Valoarea totală a contractului/lotului: 156 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0013/CIF: RO31647962
1️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0026
Cea mai mare ofertă: 48 864 💰
Cea mai mică ofertă: 46 560 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 47 520 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 78489.6 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 46 560 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0026/CIF: RO 1199107
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0026
Valoarea totală a contractului/lotului: 47 520 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0026/CIF: RO 8955860
1️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0040
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 9
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 9
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 32 304 💰
Cea mai mică ofertă: 19 680 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 19 692 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 35 316 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 19 680 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0040/CIF: RO 1199107
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0040
Valoarea totală a contractului/lotului: 19 692 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0040/CIF: RO 8955860
1️⃣7️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0057
Cea mai mare ofertă: 4659.2 💰
Cea mai mică ofertă: 4513.6 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 4544.8 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 7675.2 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 4513.6 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0057/CIF: RO 1199107
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0057
Valoarea totală a contractului/lotului: 4544.8 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0057/CIF: RO 3024756
Numele și adresa contractantului
Nume: Felsin farm
Numărul național de înregistrare:
RO 3024756
Adresa poștală: Strada Piscu Cerbului, Nr. 20-28, Sector: 1
Cod poștal: 013906
E-mail: felsinfarm@yahoo.com 📧
Telefon: +40 213186457 📞
Fax: +40 213129471 📠
URL: https://www.felsinfarm.ro 🌏
1️⃣8️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0023
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 15 040 💰
Cea mai mică ofertă: 13 184 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 13 344 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 30134.4 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 344 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0023/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0023
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 184 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0023/CIF: 9378655
1️⃣9️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0018
Cea mai mare ofertă: 35 200 💰
Cea mai mică ofertă: 27 200 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 29 856 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 32 640 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 29 856 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0018/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0018
Valoarea totală a contractului/lotului: 27 200 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0018/CIF: 9378655
2️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0008
Cea mai mare ofertă: 7 728 💰
Cea mai mică ofertă: 4 620 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 4653.6 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 8887.2 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 620 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0008/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0008
Valoarea totală a contractului/lotului: 4653.6 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0008/CIF: RO 335278
2️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0016
Cea mai mare ofertă: 6 412 💰
Cea mai mică ofertă: 6 412 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 6 412 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 7 028 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 6 412 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0016/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0016
2️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0007
Cea mai mare ofertă: 15 680 💰
Cea mai mică ofertă: 10 920 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 11 900 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 21 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 10 920 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0007/CIF: RO 3391027
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0007
Numele și adresa contractantului
Nume: Fresenius kabi romania
Numărul național de înregistrare:
RO 3391027
Adresa poștală: Strada Henri Coanda, Nr. 2
Cod poștal: 507075
Orașul poștal: Ghimbav
Regiune: Braşov 🏙️
E-mail: licitatii-ro@fresenius-kabi.com 📧
Telefon: +40 268406260 📞
Fax: +40 268406263 📠
URL: https://www.fresenius-kabi.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 11 900 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0007/CIF: RO 13591928
2️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0035
Cea mai mare ofertă: 55238.4 💰
Cea mai mică ofertă: 49219.2 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 50702.4 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 55 440 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 49219.2 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0035/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0035
Valoarea totală a contractului/lotului: 50702.4 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0035/CIF: RO 3596251
2️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0020
Cea mai mare ofertă: 105 700 💰
Cea mai mică ofertă: 104 200 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 104 300 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 115 800 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 104 300 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0020/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0020
Valoarea totală a contractului/lotului: 104 200 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0020/CIF: RO 3596251
2️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0012
Cea mai mare ofertă: 26 800 💰
Cea mai mică ofertă: 25 120 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 25 120 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 28 760 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 25 120 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0012/CIF: RO 11653560
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0012
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0012/CIF: RO 335278
2️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0041
Cea mai mare ofertă: 85 200 💰
Cea mai mică ofertă: 21 000 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 21 750 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 93 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 21 750 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0041/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0041
Valoarea totală a contractului/lotului: 21 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0041/CIF: RO 8955860
2️⃣7️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0039
Cea mai mare ofertă: 84 000 💰
Cea mai mică ofertă: 56 000 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 56 420 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 87 500 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 56 420 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0039/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0039
Valoarea totală a contractului/lotului: 56 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0039/CIF: RO 8955860
2️⃣8️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0032
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 1
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 156 128 💰
Cea mai mică ofertă: 156 128 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 156 128 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 156 128 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 156 128 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0032/CIF: RO 11080242
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0032
2️⃣9️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0042
Cea mai mare ofertă: 46 384 💰
Cea mai mică ofertă: 46 384 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 46 384 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 42 536 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 46 384 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0042/CIF: RO 11080242
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0042
3️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0060
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 3
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 2 376 💰
Cea mai mică ofertă: 1 584 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1 656 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 2 628 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 656 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0060/CIF: 22082443
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0060
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 584 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0060/CIF: 22594591
3️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0003
Cea mai mare ofertă: 25 620 💰
Cea mai mică ofertă: 12 460 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 14 700 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 25 900 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 12 460 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0003/CIF: 22594591
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0003
Valoarea totală a contractului/lotului: 14 700 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0003/CIF: 22082443
3️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0029
Cea mai mare ofertă: 48 934 💰
Cea mai mică ofertă: 34 056 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 48 934 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 47 300 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 34 056 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0029/CIF: RO 13591928
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0029
Valoarea totală a contractului/lotului: 48 934 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0029/CIF: RO 11080242
3️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0046
Cea mai mare ofertă: 40 352 💰
Cea mai mică ofertă: 37 648 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 40 352 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 46 800 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 37 648 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0046/CIF: RO 13591928
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0046
Valoarea totală a contractului/lotului: 40 352 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0046/CIF: RO 11080242
3️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0062
Cea mai mare ofertă: 91 440 💰
Cea mai mică ofertă: 89 040 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 89462.4 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 94041.6 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 89 040 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0062/CIF: RO 6769462
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0062
Numele și adresa contractantului
Nume: Romastru Trading
Numărul național de înregistrare:
RO 6769462
Adresa poștală: Strada Biharia, Nr. 67-77, Sector: 1
Cod poștal: 013981
E-mail: mihaela.voicu@romastru.ro 📧
Telefon: +40 212332760 📞
Fax: +40 212332761 📠
URL: https://www.romastru.ro 🌏
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 89462.4 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0062/CIF: 9378655
3️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0006
Cea mai mare ofertă: 9 968 💰
Cea mai mică ofertă: 4 984 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 5 488 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 12 432 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 984 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0006/CIF: RO 13591928
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0006
Valoarea totală a contractului/lotului: 5 488 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0006/CIF: 9378655
3️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0010
Cea mai mare ofertă: 111 440 💰
Cea mai mică ofertă: 111 440 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 111 440 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 126 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 111 440 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0010/CIF: 22594591
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0010
3️⃣7️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0034
Cea mai mare ofertă: 61 250 💰
Cea mai mică ofertă: 34 300 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 39 200 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 68 600 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 39 200 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0034/CIF: RO 3024756
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0034
Valoarea totală a contractului/lotului: 34 300 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0034/CIF: 9378655
3️⃣8️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0011
Cea mai mare ofertă: 160 176 💰
Cea mai mică ofertă: 106 408 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 159 048 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 169 200 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 159 048 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0011/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0011
Valoarea totală a contractului/lotului: 106 408 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0011/CIF: RO 11080242
3️⃣9️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0036
Cea mai mare ofertă: 148 200 💰
Cea mai mică ofertă: 144 170 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 144 794 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 200 200 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 144 794 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0036/CIF: RO 8955860
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0036
Valoarea totală a contractului/lotului: 144 170 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0036/CIF: RO 6769462
4️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0005
Cea mai mică ofertă: 40 000 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 40 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0005/CIF: RO 3391027
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0005
4️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0017
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 6
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 6
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 18 246 💰
Cea mai mică ofertă: 14 400 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 15 300 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 19 320 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 15 300 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0017/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0017
Valoarea totală a contractului/lotului: 14 400 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0017/CIF: RO 3024756
4️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0064
Cea mai mare ofertă: 16212021.6 💰
Cea mai mică ofertă: 16212021.6 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 16212021.6 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 16 200 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 16212021.6 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0064/CIF: RO 8955860
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0064
4️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0059
Cea mai mare ofertă: 254256.8 💰
Cea mai mică ofertă: 252991.2 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 254256.8 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 257 320 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 254256.8 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0059/CIF: RO 3596251
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0059
Valoarea totală a contractului/lotului: 252991.2 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0059/CIF: 9378655
4️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0051
Cea mai mare ofertă: 2 640 💰
Cea mai mică ofertă: 1 232 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 1531.2 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 2 640 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1531.2 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0051/CIF: RO 3024756
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0051
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 232 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0051/CIF: 22594591
4️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0033
Cea mai mare ofertă: 102 000 💰
Cea mai mică ofertă: 98 600 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 102 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 127 160 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 98 600 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0033/CIF: RO 11080242
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0033
Valoarea totală a contractului/lotului: 102 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0033/CIF: RO 3391027
4️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0009
Cea mai mare ofertă: 13 330 💰
Cea mai mică ofertă: 13 050 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 13 330 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 14 340 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 050 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0009/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0009
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 330 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0009/CIF: RO 335278
4️⃣7️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0048
Cea mai mare ofertă: 40 600 💰
Cea mai mică ofertă: 11 900 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 14 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 44 366 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0048/CIF: RO 13591928
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0048
Valoarea totală a contractului/lotului: 14 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0048/CIF: RO 3391027
4️⃣8️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0014
Cea mai mare ofertă: 197 100 💰
Cea mai mică ofertă: 94 500 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 99 900 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 896 400 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 99 900 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0014/CIF: RO 3024756
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0014
Valoarea totală a contractului/lotului: 94 500 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0014/CIF: 9378655
4️⃣9️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0037
Cea mai mare ofertă: 3 280 💰
Cea mai mică ofertă: 3 280 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 3 280 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 3 280 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 280 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0037/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0037
5️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0053
Cea mai mare ofertă: 8 856 💰
Cea mai mică ofertă: 8 856 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 8 856 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 10 800 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 8 856 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0053/CIF: 22082443
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0053
5️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0025
Cea mai mare ofertă: 4 440 💰
Cea mai mică ofertă: 3 000 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 3 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 9 520 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0025/CIF: 13647450
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0025
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0025/CIF: 9378655
5️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0024
Cea mai mare ofertă: 87 079 💰
Cea mai mică ofertă: 87 079 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 87 079 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 92 628 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 87 079 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0024/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0024
5️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0030
Cea mai mare ofertă: 69 000 💰
Cea mai mică ofertă: 63 780 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 69 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 80 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 63 780 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0030/CIF: RO 335278
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0030
Valoarea totală a contractului/lotului: 69 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0030/CIF: 22082443
5️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0031
Cea mai mare ofertă: 535 000 💰
Cea mai mică ofertă: 525 000 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 535 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 538 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 525 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0031/CIF: RO 8955860
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0031
Valoarea totală a contractului/lotului: 535 000 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0031/CIF: RO 3596251
5️⃣5️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0027
Cea mai mare ofertă: 7 488 💰
Cea mai mică ofertă: 7 488 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 7 488 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 8364.8 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 7 488 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0027/CIF: RO 3024756
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0027
5️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0050
Cea mai mare ofertă: 440 💰
Cea mai mică ofertă: 440 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 440 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 468 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 440 RON 💰
Identificatorul ofertei:
REF_OF: CAN1173888/LOT-0050/CIF: 9378655
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi:
LOT-0050
5️⃣7️⃣
Informații privind neremunerarea
Nu s-a primit nicio ofertă sau cerere de participare sau toate au fost respinse
Motivul pentru care nu a fost ales un câștigător: Nu a fost primit(ă) nicio ofertă, nicio cerere de participare și niciun proiect
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0056
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 0
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 0
5️⃣8️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0044
5️⃣9️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0055
6️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0028
6️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0049
6️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0047
6️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0058
6️⃣4️⃣
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0019
Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Telefon: +40 269230260 📞
Informații complementare
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
: +40 269230260 📞
Sursa: OJS 2026/S 173-617958 (2026-09-07)
- Echipamente medicale, produse farmaceutice şi produse de îngrijire personală (>20 noi achiziții publice)
- Produse farmaceutice (>20)
- Antiinfecţioase generale pentru uz sistemic, vaccinuri, antineoplazice şi imunomodulatoare (>20)
- Articole farmaceutice
- Diverse medicamente (>20)
- Medicamente pentru sistemul genito-urinar şi hormoni (8)
- Medicamente pentru sistemul nervos şi organele senzoriale (7)
- Medicamente pentru sistemul respirator (6)
- Medicamente pentru sânge, pentru organele hematopoietice şi pentru sistemul cardiovascular (10)
- Medicamente pentru tractul digestiv şi metabolism (9)
- Medicamente utilizate în dermatologie şi pentru sistemul musculo-scheletic (8)