Obiectul contractului il reprezintă achizitia executiei lucrărilor și dotărilor pentru obiectivul de investitie “Vacantă pentru suflet în Teleorman”, investiție prin care se urmărește conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a monumentului istoric, precum și îmbunătățirea funcțională și peisagistică a incintei acestuia. Manastirea amplasată in mun. Alexandria este monument istoric categoria A încadrat în lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii sub codul TR-II-m-A-14255. Intervențiile asupra corpului C1 – monument istoric – urmăresc punerea în siguranță și restaurarea construcției, cu respectarea caracterului și valorii sale arhitecturale și istorice. Lucrările vor include, în principal, intervenții de consolidare și reparare a elementelor structurale, lucrări la fundații și zidării, intervenții asupra turnurilor și pridvorului, restaurarea învelitorii și șarpantei, restaurarea fațadelor și refacerea finisajelor și pardoselilor interioare, precum și realizarea lucrărilor aferente trotuarelor și rigolelor perimetrale. Prin realizarea investiției se urmărește conservarea și valorificarea patrimoniului cultural reprezentat de monumentul istoric, îmbunătățirea condițiilor de funcționre și vizitare a ansamblului și crearea infrastructurii necesare desfășurării activităților religioase, culturale și turistice. Valoarea acestei achiziții a fost estimată în cadrul Devizul General întocmit de către elaboratorul Proiectului tehnic și este de 23.618.382,75 lei fără TVA, compusă din: - Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții (cap. 2) -2.307.527,27 lei; - Cheltuieli pentru investiția de bază (cap. 4 – 4.1.,4.2.,4.3.,4.4.,4.5.) - 21.193.064,24 lei; - Cheltuieli aferente organizării de șantier (cap. 5.1) - 117.791,24 lei. Operatorii economici interesați pot solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, într-un termen care nu poate depăși 18 zile înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, iar autoritatea contractanta va publica un singur răspuns consolidat la toate solicitările de clarificări sau informații suplimentare, în cadrul secțiunii dedicate din SEAP, în a 11-a zi înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, conform prevederilor art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.
Anunţ de participare (2026-10-19) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Achizitia executiei lucrarilor si dotarilor pentru obiectivul de investitie “Vacanta pentru suflet în Teleorman”
Număr de referință: 4652686/2026/1/I/L
Scurtă descriere:
Obiectul contractului il reprezintă achizitia executiei lucrărilor și dotărilor pentru obiectivul de investitie “Vacantă pentru suflet în Teleorman”, investiție prin care se urmărește conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a monumentului istoric, precum și îmbunătățirea funcțională și peisagistică a incintei acestuia. Manastirea amplasată in mun. Alexandria este monument istoric categoria A încadrat în lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii sub codul TR-II-m-A-14255.
Intervențiile asupra corpului C1 – monument istoric – urmăresc punerea în siguranță și restaurarea construcției, cu respectarea caracterului și valorii sale arhitecturale și istorice. Lucrările vor include, în principal, intervenții de consolidare și reparare a elementelor structurale, lucrări la fundații și zidării, intervenții asupra turnurilor și pridvorului, restaurarea învelitorii și șarpantei, restaurarea fațadelor și refacerea finisajelor și pardoselilor interioare, precum și realizarea lucrărilor aferente trotuarelor și rigolelor perimetrale.
Prin realizarea investiției se urmărește conservarea și valorificarea patrimoniului cultural reprezentat de monumentul istoric, îmbunătățirea condițiilor de funcționre și vizitare a ansamblului și crearea infrastructurii necesare desfășurării activităților religioase, culturale și turistice.
Valoarea acestei achiziții a fost estimată în cadrul Devizul General întocmit de către elaboratorul Proiectului tehnic și este de 23.618.382,75 lei fără TVA, compusă din:
- Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții (cap. 2) -2.307.527,27 lei;
- Cheltuieli pentru investiția de bază (cap. 4 – 4.1.,4.2.,4.3.,4.4.,4.5.) - 21.193.064,24 lei;
- Cheltuieli aferente organizării de șantier (cap. 5.1) - 117.791,24 lei.
Operatorii economici interesați pot solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, într-un termen care nu poate depăși 18 zile înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, iar autoritatea contractanta va publica un singur răspuns consolidat la toate solicitările de clarificări sau informații suplimentare, în cadrul secțiunii dedicate din SEAP, în a 11-a zi înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, conform prevederilor art. 160 și art. 161 din Legea nr.
98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.

Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de restaurare📦
Valoarea estimată fără TVA: 23618382.75 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Obiectul contractului il reprezintă Achiziția execuției lucrărilor și dotărilor pentru obiectivul de investiție “Vacanță pentru suflet în Teleorman”, investiție prin care se urmărește conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a monumentului istoric, precum și îmbunătățirea funcțională și peisagistică a incintei acestuia.
Intervențiile asupra corpului C1 – monument istoric – urmăresc punerea în siguranță și restaurarea construcției, cu respectarea caracterului și valorii sale arhitecturale și istorice. Lucrările vor include, în principal, intervenții de consolidare și reparare a elementelor structurale, lucrări la fundații și zidării, intervenții asupra turnurilor și pridvorului, restaurarea învelitorii și șarpantei, restaurarea fațadelor și refacerea finisajelor și pardoselilor interioare, precum și realizarea lucrărilor aferente trotuarelor și rigolelor perimetrale.
Prin realizarea investiției se urmărește conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural reprezentat de monumentul istoric, precum și îmbunătățirea condițiilor de funcționare, acces și vizitare a ansamblului.

Informații suplimentare:
Finanțarea obiectivului se va face din fonduri europene nerambursabile, buget de stat si buget local, fiind depusa cerere de finantare in cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
MĂNĂSTIREA „SFÂNTUL ALEXANDRU” – CATEDRALA EPISCOPALĂ situata in Strada Independentei nr. 7-9, mun. Alexandria, judetul Teleorman
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Teleorman
🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): 2.1. Experienta expertilor-cheie: Manager de proiect
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): 2.2. Experienta expertilor-cheie: Sef santier – Expert/specialist pentru domeniul 4 - consolidare/restaurare structuri de rezistență istorice specializarea E, sau domeniul 1 - restaurare arhitectură - specializarea E
Criteriul de calitate (pondere): 8
Criteriul de calitate (denumire): 2.3. Experienta expertilor-cheie: Expert/specialist pentru domeniul 1 - restaurare arhitectură - specializarea E
2.4. Experienta expertilor-cheie: Specialist/expert atestat de Ministerul Culturii în specializarea E - domeniul 4 - consolidare/restaurare, structuri de rezistență istorice
Criteriul de calitate (pondere): 7
Criteriul de calitate (denumire): 2.5. Experienta expertilor-cheie: Specialist/expert atestat de Ministerul Culturii în specializarea E - domeniul 5 - inginerie instalații
Criteriul de calitate (pondere): 4
Criteriul de calitate (denumire): 2.6. Experienta expertilor-cheie: Specialist/expert atestat de Ministerul Culturii în specializarea E - domeniul 6 - conservare/restaurare pictură murală
2.7. Experienta expertilor-cheie: Specialist/expert atestat de Ministerul Culturii în specializarea E - domeniul 8 - restaurare lemn, lemn policrom, după caz
2.8. Experienta expertilor-cheie: Specialist/expert atestat de Ministerul Culturii în specializarea E - domeniul 9 - conservare/restaurare decoraţii piatră, stucatură şi/sau ceramică, după caz
Perioada de garantie acordata lucrarii
Se vor acorda maxim 5 puncte pentru lunile de garanție suplimentară (peste perioada minimă solicitată în caietul de sarcini care este de 36 de luni).
Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-12-03 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-12-03 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-12-03 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Criteriu selectie:
Înregistrare într-un registru comercial
Descriere:
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitate profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Modalitatea de indeplinire:
Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Tertul sustinator*/ Subcontractantul va completa DUAE - sectiunea "Criteriile de selectie" - pct.A"Capacitatea de a corespunde cerintelor".
Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, odata cu documentele justificative DUAE, Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial in integralitate, din care sa rezulte ca activitatea principala/ secundara pe care o desfasoara conform codificarii CAEN corespunde obiectului contractului.De asemenea, in Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial trebuie sa seregaseasca si urmatoarele informatii: datele de identificare ale operatorului economic, actionarii/ asociatii, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administratie, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare.
*Nota: Cerinta de calificare nu poate fi indeplinita prin intermediul unui tert sustinator. Insa, in situatia in care Ofertantul beneficiazăde susţinere din partea unor terţi pentru alte cerinte de calificare, in conditiile legii, sau în situaţia în care subcontracteaza părţi din contract, acesta va prezenta documentele care atestă formă de înregistrare şi pentru Terţii susţinători/ Subcontractanţii declaraţi în DUAE.
Nota 1: Toate documentele justificative care atesta capacitatea de exercitare a activitatii profesionale a operatorilor economici vorcontine informatii reale, valabile si actuale la data prezentarii acestora.
Nota 2: Pentru persoanele juridice straine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o forma de inregistrare in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, din care sa reiasa informatiile solicitate de catre Autoritatea Contractanta.
Nota 3: In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente care atesta forma de inregistrare pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru indeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru sa fie in concordanta cu partea din contract pecare o va realiza.
Nota 4: Pentru subcontractantii declarati in DUAE, obiectul de activitate inscris in documentele care atesta capacitatea de exercitarea activitatii profesionale va fi in concordanta cu partea din contract pe care acestia o vor realiza.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Criteriu selecție:
Cifra de afaceri medie anuală
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu media cifrei de afaceri anuale pentru ultimii 3 ani. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cu privire la cifra de afaceri aferentă anului 2023, 2024 și 2025, în valoare de minim 23.618.382,75 lei.
La solicitarea autorității contractante doar ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE. Aceste documente pot fi: bilanțuri contabile, situatii financiare sau extrase din situatiile financiare, rapoarte de audit precum si orice alte documente relevante aferente anilor 2023, 2024, 2025.
Nota 1: Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. In aceasta situatie, si ofertantul asociat va completa DUAE - sectiunea "Criteriile de selectie". De asemenea, impreuna cu oferta, se va incarca in SEAP si Acordul de Asociere, semnat cu semnatura electronica extinsa, in conditiile legii.
Nota 2: In vederea indeplinirii cerintei, ofertantul poate beneficia de sustinerea unui/unor tert/terti, cu respectarea prevederilor art.182 din Legea nr. 98/2016 si ale art. 48 din HG nr. 395/2016. In acest caz, tertul sustinator va completa DUAE - sectiunea "Criteriile de selectie".
Nota 3:
a) Pentru transformarea in Lei se va utiliza cursul mediu pentru anul respectiv (BNR);
b) Pentru alte monede decat Euro, se transforma mai intai in Euro, utilizandu-se cursul mediu pentru anul 2023, 2024 si 2025 publicat pe site-ul https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/procedures-guidelines-tenders/information-contractors-andbeneficiaries/exchange-rate-inforeuro_ro. Cursul mediu anual pentru anii de referinta se va calcula pe baza cursului mediu lunar afisat de sursa indicata. Pentru transformarea Euro in Lei se vor urma indicatiile de la punctul a.

Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Criteriu selectie:
Referințe despre lucrări specificate
Modalitatea de indeplinire:
Ofertantul trebuie să facă dovada că a desfășurat în ultimii 5 ani, calculați (raportați la data limită de depunere a ofertei stabilită inițial prin anunțul de participare cu aplicarea corespunzătoare a Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017, art.13), lucrări similare cu cele care fac obiectul prezentului contract în valoare cumulată mai mare sau cel puțin egală cu 20.500.000,00 lei fără TVA, dovedită prin minimum 1 (un) contract și maximum 3 (trei) contracte.
Prin sintagma "lucrări similare" se înțelege lucrări de intervenție (consolidare și/sau restaurare și/sau reabilitare și/sau reparații capitale) la construcții având statutul de monument istoric clasat, indiferent de grupa de clasare - grupa A sau B, conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Nota 1. Perioada de referință - respectiv ultimii 5 ani - va fi întotdeauna calculată în sens invers pornind de la data comunicată în anunțul de participare (publicat la inițierea procedurii) ca fiind termenul limită de depunere a Ofertei. În cazul în care achizitorul va decala termenul limită de depunere a ofertei, limita inferioară a perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării,urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experiență similară în intervalul de timp nou rezultat.
Nota 2. Prin sintagma lucrări „realizate” se înțelege lucrări realizate de Ofertant și recepționate de beneficiarul lucrărilor, în limitele acordului/contractului dintre Ofertant și beneficiarul lucrărilor și pentru care au fost emise certificate de bună execuție. Intră în categoria certificatelor de bună execuție următoarele documente justificative care vor putea fi prezentate la solicitarea autorității contractante pentru demonstrarea îndeplinirii cerințelor: procesele-verbale la terminarea lucrarilor sau procesele-verbale de recepție finală sau procese verbale de receptie pentru părți/obiecte din/de lucrare dacă acestea sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional sau documentele constatatoare sau alte documente echivalente conținând informațiile solicitate pentru demonstrarea experienței similare. Aceste documente vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar și vor trebui să indice:
a. obiectul lucrării astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privindexperiența similară;
b. beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi;
c. perioada, mai exact intervalul periodic (data de început și data de finalizare) în care s-a executat contractul;
d. valoarea lucrarilor în lei fără TVA.
Pentru calculul prețului contractelor exprimat în euro sau în alte monede se va folosi cursul stabilit de către părți în respectivele contracte (dacă este cazul) sau, în absența acestuia, cursul mediu comunicat de către Banca Națională a României pentru anii în careau fost derulate contractele în cauză.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:
Se va completa DUAE configurat direct în SEAP de către toți operatorii economici participanți la procedura de atribuire (inclusiv eventualii ofertanti asociati, terți susținători și subcontractanți) înconformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.
Nota 3. Inițial, până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanți (după caz, ofertant, ofertantasociat, subcontractant, terț susținător declarat), vor completa DUAE, în mod corespunzător. Ulterior, autoritatea contractantă va solicita, doar ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, prezentarea documentele justificative care demonstrează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, prin care confirmă îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerințele stabilite prin DUAE și prin documentația de atribuire.
Nota 4: În vederea îndeplinirii cerinței, ofertantul poate beneficia de sustinerea unui/unor terț/terți. În acest sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016 si ale art. 48 din HG nr. 395/2016.
Nota 5: Terțul susținator va completa DUAE - "Criteriile de selecție" - "Capacitatea tehnica și profesionala".
Nota 6: In cazul in care beneficiaza de sustinere din partea unui tert, ofertantul va prezenta:
a) Angajamentul ferm privind sustinerea tehnică și/sau profesională acordata de tertul sustinator Angajamentul ferm va fi incarcat in SEAP impreuna cu DUAE si cu oferta si va fi semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.
b) documentele transmise ofertantului de catre tertul/tertii sustinator/sustinatori, din care rezulta modul efectiv prin care tertul/tertii sustinator/sustinatori va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, care se constituie in anexe la angajamentul ferm. Documentele prezentate trebuie sa indice concret care sunt resursele tehnice și/sau profesionale pe care tertul le va mobiliza in cazul in care ofertantul intampina dificultati pe parcursul derularii contractului sau se va afla in imposibilitatea derularii contractului, tipul acestor documente fiind determinat de obligatiile asumate de ofertant si tertul sustinator prin angajamentul ferm.Aceste documente vor fi incarcate in SEAP impreuna cu Angajamentul ferm, cu DUAE si cu oferta, si vor fi semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Criteriu selectie:
Proporția subcontractării
Modalitatea de indeplinire:
Ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși.
În cazul în care ofertantul utilizează capacitățile subcontractantului/ subcontractanților pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanți, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre acestia.
Subcontractanții precizează în DUAE informațiile aferente criteriilor de calificare pe care le îndeplinește menționând numărul și data contractului/acordului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare.
Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere. Subcontractanții nu trebuie să se regasească în situațiile prevăzute la art. 59, 60, 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016. Subcontractantii propusi trebuie sa respecte conditiile de mediu, social si munca prin complectarea declaratiilor, formulare puse la dispozitie de autoritatea contractanta la seciunea “Modele formulare”. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea Autorității Contractante.
Autoritatea contractanta poate respinge subcontractantul propus daca acesta nu indeplineste cerintele de calificare privind capacitatea sau se incadreaza printre motivele de excludere si solicita candidatului/ ofertantului o singura data — inlocuirea acestuia si prezentarea unui alt subcontractant.
Conf. art 170 alin (2) în cazul în care este identificată o situaţie de excludere, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 171 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă solicită ofertantului/candidatului o singură dată să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, că se află în această situaţie.
Ofertantul devenit Contractant trebuie să se asigure că personalul care își desfășoară activitatea în cadrul Contractului, dispune de sprijinul material și de infrastructura necesară pentru a permite acestuia să se concentreze asupra realizării activităților din cadrul Contractului.
Documentele justificative:
Se va completa DUAE direct în SEAP de către subcontractantul propus, cu respectarea completării Ghidului de Utilizare DUAE din SEAP. Împreună cu documentele de calificare, ofertantul va prezenta și Acordul de subcontractare. Documentele justificative ale subcontractanților, care probează cele declarate în DUAE, urmează a fi prezentate doar de ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Informaţiile prezentate în acest sens în Propunerea Tehnică şi informaţiile prezentate în Acordul de subcontractare trebuie să fie identice din punct de vedere al denumirii subcontractanţilor şi al activităţilor care vor fi subcontractate. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului să transmită informatii şi documente relevante referitoare la capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanților propuși, cu privire la partea/părţile din contract pe care aceştia urmează să o/le îndeplinească efectiv. Operatorii economici nerezidenți(straini) vor prezenta documente relevante ce atestă experiența similară a acestora, potrivit specificului tării de rezidență, însoțite de traducerea acestora în limba română.

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Criteriu selectie:
Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Modalitatea de indeplinire:
Ofertantul trebuie sa faca dovada implementarii sistemului de management al calitatii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent in domeniul in care se incadreaza activitatea principala ce face obiectul contractului. In vederea indeplinirii cerintei, Ofertantul/ Ofertantul asociat va completa DUAE.
Documente justificative:
Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, odata cu documentele justificative DUAE, la solicitarea Autoritatii Contractante, certificarile specifice, acordate de organisme independente, respectiv ISO 9001 sau echivalent sau orice alte probe sau dovezi in locul certificatului emis de un organism acreditat, in masura in care probele/ dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzator al calitatii, echivalent cu cel solicitat prin documentatia de atribuire, pentru fiecare asociat in parte, daca este cazul.
Nota 1: Cerinta implementarii sistemului de management al calitatii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent trebuie indeplinita exclusiv de operatorul economic/ operatorii economici care desfasoara activitatile de executie a lucrarilor din cadrul contractului.
Nota 2: Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza individual de catre fiecare membru in parte, pentru partea de contract pe care o realizeaza, si doar daca aceasta se refera la activitatea de executie a lucrarii. In aceasta situatie, si ofertantul asociat va completa DUAE. De asemenea, odata cu oferta, se va incarca in SEAP si Acordul de Asociere, semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.
Nota 3: Cerinta privind certificarea ISO 9001 sau echivalent nu poate fi indeplinita prin intermediul unei alte persoane (tert sustinator).

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Criteriu selectie:
Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Modalitatea de indeplinire:
Ofertantul trebuie sa faca dovada implementarii sistemului de management al mediului conform SR EN ISO 14001 sau echivalent in domeniul in care se incadreaza activitatea principala ce face obiectul contractului. În vederea indeplinirii cerintei, ofertantul/ofertantul asociat va completa DUAE.
Documente justificative:
Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autoritatii Contractante, certificarile specifice, acordate de organisme independente, respectiv ISO 14001 sau echivalent sau orice alte probe sau dovezi, in masura in care probele/dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzator al protectiei mediului, echivalent cu cel solicitat prin documentatia de atribuire, pentru fiecare asociat in parte, daca este cazul.
Nota 1: Cerinta implementarii sistemului de management al mediului conform SR EN ISO 14001 sau echivalent trebuie indeplinita exclusiv de operatorul economic/ operatorii economici care desfasoara activitatile de executie a lucrarilor din cadrul contractului.
Nota 2: Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza individual de catre fiecare membru in parte, pentru partea de contract pe care o realizeaza, si doar daca aceasta se refera la activitatea de executie a lucrarii. In aceasta situatie, si ofertantul asociat va completa DUAE. De asemenea, impreuna cu oferta, se va incarca in SEAP si Acordul de Asociere, semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.
Nota 3: Cerinta privind certificarea ISO14001 sau echivalent nu poate fi indeplinita prin intermediul unei alte persoane (tert sustinator).

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Finanțarea obiectivului se va face din fonduri europene nerambursabile, buget de stat si buget local, fiind depusa cerere de finantare in cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
1) Modalitatea de departajare a ofertelor: În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține și după această a doua departajare, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, iar oferta câștigătoare va fi desemnată cea care va prezenta propunerea financiară cea mai mică. Se vor solicita propuneri financiare tot prin intermediul SEAP.
2) In conformitate cu art.207 alin. 2 din Legea 98/2016: „In cazul in care autoritatea contractanta nu poate incheia contractul/acordul-cadru cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare, din cauza faptului ca ofertantul in cauza se afla intr-o situatie de forta majora sau in imposibilitatea fortuita de a executa contractul/acordul-cadru, autoritatea contractanta are obligatia sa declare castigatoare oferta clasata pe locul urmator, in conditiile in care aceasta exista si este admisibila.”
3) Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
4) Prezumția de legalitate si autenticitate a documentelor prezentate: ofertantul își asumă răspunderea exclusivă pentru legalitatea si autenticitatea tuturor documentelor prezentate în oferta depusă. În acest scop, analizarea de către comisia de evaluare a documentelor prezentate de ofertanți nu angajează din partea acesteia nicio răspundere sau obligație fată de acceptarea respectivelor documente ca fiind autentice sau legale si nu înlătură răspunderea exclusivă a ofertantului sub acest aspect. În acest sens, operatorii economici care, fie nu prezintă sau prezintă informații parțiale cu privire la propria lor situație privind incidenta motivelor de excludere sau îndeplinirea criteriilor de calificare si selecție sau care se fac vinovați de declarații false în conținutul informațiilor transmise la solicitarea autorității/entității contractante vor fi respinși, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor/consecințelor legale incidente.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: CONSILIUL JUDETEAN TELEORMAN - Servicul juridic, contencios si administratie publica
Numărul național de înregistrare: 4652686_3
Adresa poștală: str. Dunarii, Nr.178
Cod poștal: 140047
Orașul poștal: Alexandria
Regiune: Teleorman
🏙️
E-mail: cjt@cjteleorman.ro📧
Telefon: +40 247311201📞
Fax: +40 247311201 📠
URL: https://www.cjteleorman.ro/🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Persoana vatamata se poate adresa Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor sau instantei de judecata in conditiile prevazute de Legea 101/2016 si cu respectarea termenului prevazut de art.8 alin.(1) lit.a) din acelasi act normativ.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 204-728689 (2026-10-19)