Achizitie de echipamente medicale pentru dotarea SPITALULUI ORASENESC NOVACI

Spitalul Orasenesc Novaci

Pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității unitatii medicale este necesară contractarea de echipamente medicale astfel incat serviciile oferite sa poata fi prestate, la un nivel calitativ inalt, in concordanta cu tehnologia de pe piata, la un nivel concurential ridicat cu impact direct asupra nivelului de sanatate al populatiei locale/celor aflati in tranzit si teritoriilor invecinate, precum si asupra veniturilor unitatii medicale.
Facem precizarea ca Autoritatea Contractantă a depus solicitare de finantare prin Ministerul Sanatatii, fapt pentru care in vederea eficientizarii procesului de contractare a serviciilor si lucrarilor se initiaza prezenta procedura de achizitie publica sub incidenta clauzei suspensive, in sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație,(prin obtinerea unei finantari) semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice si H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câstigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, Autoritatea Contractantă, după primirea notificării cu privire la neacordarea finanțării. își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art.212 alin (1), lit.c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data finalizarii procedurii de achizitie publica..Ofertanții din cadrul acestei proceduri înteleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acesteia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Obiectul prezentei proceduri de achizitie publica il reprezinta furnizarea , inclusiv serviciile conexe a unui sistem complet RMN 1.5 TESLA CU APARAT DE ANESTEZIE.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-12-29. Achiziția publică a fost publicată pe 2023-11-27.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2023-11-27 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2023-11-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Echipamente medicale
Număr de referință: MS001
Scurtă descriere:
Pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității unitatii medicale este necesară contractarea de echipamente medicale astfel incat serviciile oferite sa poata fi prestate, la un nivel calitativ inalt, in concordanta cu tehnologia de pe piata, la un nivel concurential ridicat cu impact direct asupra nivelului de sanatate al populatiei locale/celor aflati in tranzit si teritoriilor invecinate, precum si asupra veniturilor unitatii medicale. Facem precizarea ca Autoritatea Contractantă a depus solicitare de finantare prin Ministerul Sanatatii, fapt pentru care in vederea eficientizarii procesului de contractare a serviciilor si lucrarilor se initiaza prezenta procedura de achizitie publica sub incidenta clauzei suspensive, in sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație,(prin obtinerea unei finantari) semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice si H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câstigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, Autoritatea Contractantă, după primirea notificării cu privire la neacordarea finanțării. își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art.212 alin (1), lit.c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data finalizarii procedurii de achizitie publica..Ofertanții din cadrul acestei proceduri înteleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acesteia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă. Obiectul prezentei proceduri de achizitie publica il reprezinta furnizarea , inclusiv serviciile conexe a unui sistem complet RMN 1.5 TESLA CU APARAT DE ANESTEZIE.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Echipamente medicale 📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului medical 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Gorj 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Altele
Numele autorității contractante: Spitalul orasenesc novaci
Adresa poștală: Strada: GRUIULUI, nr. 1
Cod poștal: 215300
Orașul poștal: Novaci
Contact
Adresă internet: http://WWW.e-licitatie.ro 🌏
E-mail: spitalulnovaci@yahoo.com 📧
Telefon: +4 0253466482 📞
Fax: +40 253466416 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100173468 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-11-27 📅
Termen-limită de depunere: 2023-12-29 📅
Data publicării: 2023-12-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 232-729054
Număr JO-S: 232
Informații suplimentare
Facem precizarea ca Autoritatea Contractantă a depus solicitare de finantare prin Ministerul Sanatatii, fapt pentru care in vederea eficientizarii procesului de contractare a serviciilor si lucrarilor se initiaza prezenta procedura de achizitie publica sub incidenta clauzei suspensive, in sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație,(prin obtinerea unei finantari) semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice si H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câstigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, Autoritatea Contractantă, după primirea notificării cu privire la neacordarea finanțării. își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art.212 alin (1), lit.c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data finalizarii procedurii de achizitie publica..Ofertanții din cadrul acestei proceduri înteleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acesteia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității unitatii medicale este necesară contractarea de echipamente medicale astfel incat serviciile oferite sa poata fi prestate, la un nivel calitativ inalt, in concordanta cu tehnologia de pe piata, la un nivel concurential ridicat cu impact direct asupra nivelului de sanatate al populatiei locale/celor aflati in tranzit si teritoriilor invecinate, precum si asupra veniturilor unitatii medicale.
Arată mai mult
Facem precizarea ca Autoritatea Contractantă a depus solicitare de finantare prin Ministerul Sanatatii, fapt pentru care in vederea eficientizarii procesului de contractare a serviciilor si lucrarilor se initiaza prezenta procedura de achizitie publica sub incidenta clauzei suspensive, in sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație,(prin obtinerea unei finantari) semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice si H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câstigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, Autoritatea Contractantă, după primirea notificării cu privire la neacordarea finanțării. își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art.212 alin (1), lit.c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data finalizarii procedurii de achizitie publica..Ofertanții din cadrul acestei proceduri înteleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acesteia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Arată mai mult
Obiectul prezentei proceduri de achizitie publica il reprezinta furnizarea , inclusiv serviciile conexe a unui sistem complet RMN 1.5 TESLA CU APARAT DE ANESTEZIE.
Valoarea totală estimată: 8399159.66 RON 💰
Scurtă descriere:
Pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității unitatii medicale este necesară contractarea unui sistem complet RMN 1,5, TESLA cu aparat de anestezie, stfel incat serviciile oferite sa poata fi prestate, la un nivel calitativ inalt, in concordanta cu tehnologia de pe piata, la un nivel concurential ridicat cu impact direct asupra nivelului de sanatate al populatiei locale/celor aflati in tranzit si teritoriilor invecinate, precum si asupra veniturilor unitatii medicale.
Arată mai mult
Detaliile tehnice se regasesc in caietul de sarcini, inclusiv anexele acestuia.
Durata: 12 luni
Informații suplimentare:
Facem precizarea ca Autoritatea Contractantă a depus solicitare de finantare prin Ministerul Sanatatii, fapt pentru care in vederea eficientizarii procesului de contractare a serviciilor si lucrarilor se initiaza prezenta procedura de achizitie publica sub incidenta clauzei suspensive, in sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație,(prin obtinerea unei finantari) semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice si H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câstigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, Autoritatea Contractantă, după primirea notificării cu privire la neacordarea finanțării. își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art.212 alin (1), lit.c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data finalizarii procedurii de achizitie publica..Ofertanții din cadrul acestei proceduri înteleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acesteia și indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu. Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Arată mai mult
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: SEDIU UNITATE MEDICALA

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinta nr. 1
Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Tertul sustinator nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice.
Modalitatea de indeplinire: completarea DUAE de care ofertanti, asociati, subcontractanti si terti sustinatori. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE si care urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
Arată mai mult
Aceste documente sunt, fara a se limita la acestea:
1) Persoanele juridice romane a) Cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv; b) Certificatul de atestare fiscala din care sa reiasa lipsa datoriilor restante, cu privire la plata contributiilor la bugetul general consolidat, la momentul prezentarii acestora; c) Certificatul de atestare fiscala/declaratie pe propria raspundere (in cazul punctelor dlucru) din care sa reiasa lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor si taxelor la bugetul local, la momentul prezentarii acestora. Se vor prezenta Certificatele de atestare fiscala privind indeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale la toate sediile si punctele de lucru pentru care exista obligatii de plata; d) dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art.166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art.171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; e) alte documente edificatoare dupa caz.
Arată mai mult
2) Persoanele juridice straine -În cazul în care în tara de origine sau în tara în care este stabilit ofertantul nu se emit documente de natura celor prevazute la art. 168, alin. (1) sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167, autoritatea contractanta accepta o declaratie pe propria raspundere sau, daca în tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data în fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente în acest sens.
Arată mai mult
Nota. Cerinta trebuie indeplinita si de asociati, terti sustinatori si subcontractanti in situatia in care acestia exista. In vederea completarii DUAE se vor respecta instructiunile prevazute in ghidul de utilizare DUAE – Informatii pentru Operator Economic, disponibil pe platforma SEAP.
Arată mai mult
Cerinţa nr. 2
Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Tertul sustinator, va prezenta o Declaratie cu privire la conflictul de interese în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (1) lit. a), lit. d) si lit. e) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Se va completa Formularul aferent din Sectiunea „Formulare” din Documentatia de Atribuire si se va semna cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii. Se va prezenta de catre Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Tertul sustinator, odata cu DUAE la secțiunea corespunzătoare cerinței.
Arată mai mult
Persoanele Cu Functie De Decizie Sunt:Grigore Emil- Manager, Popa Stefanita-Director Medical, Opritoiu Ionela- Director Financiar Contabil, Paraschivescu Niculae Cristian-Sef serviciu Transport,Aprovizionare si Administrativ,Vamvu Ana Maria-Fizician medical, Mares- Ion Lucian-Economist
Arată mai mult
Continuare sectiunea INFORMATII SUPKLMENTARE
.Cerinta 1. Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedeasca o forma de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului, respectiv COD CAEN (principal sau secundar) autorizat, similar serviciilor ce fac obiectul contractului. In vederea demonstrarii indeplinirii criteriului de capacitate de exercitare a activitatii profesionale, Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Tertul sustinator/ Subcontractantul va completa DUAE- subsectiunea "Inscrierea in Registrul Comertului".
Arată mai mult
Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autoritatii Contractante, Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial in integralitate.De asemenea, in Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial trebuie sa se regaseasca si urmatoarele informatii: datele de identificare ale operatorului economic, actionarii/ asociatii, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administratie, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare, puncte de lucru si activitati autorizate.
Arată mai mult
Nota: Pentru persoanele juridice straine, se vor prezenta documente edificatoare/echivalente care dovedesc o forma de inregistrare in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, din care sa reiasa informatiile solicitate de catre Autoritatea Contractanta, traduse in limba romana de un traducator autorizat.In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru indeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru sa fie in concordanta cu partea din contract pe care o va realiza. In situatia in care ofertantul beneficiaza de sustinere din partea unor terti sau in situatia in care subcontracteaza parti din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator si pentru tertii sustinatori/subcontractantii declarati in DUAE dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.Autoritatea contractanta poate solicita ofertantilor sa completeze sau sa clarifice documentele justificative prezentate ca dovada a informatiilor cuprinse în DUAE. Operatorul economic (lider, asociat, subcontractant) va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Cerinta 2 Avizul de functionare sau echivalent eliberat de Ministerul sănătăţii prin Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), pentru activități de import, comercializare și depozitare conform Legii nr 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
Arată mai mult
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei:Operatorul economic (lider, asociat, subcontractant) va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE.Se vor anexa copii ale avizelor, in termen de valabilitate. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE de catre ofertanti, asociati si subcontractanti, pentru partea de contract pe care o reprezintă, vor fi transmise in mod obligatoriu impreuna cu DUAE, prin intermediul SEAP si va fi semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.
Arată mai mult
Cerinta 3- Avizul de functionare sau echivalent al operatorului economic care asigură service-ul în perioada de garanție și postgaranție. În cazul în care ofertantul nu asigură service-ul, se va anexa un angajament al reprezentantului legal al unitații de service din care să rezulte că a luat la cunoștință de cerințele caietului de sarcini și că va îndeplini integral cerințele acestuia privind instalarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului utilizator și asigurarea service-lui.
Arată mai mult
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei:Operatorul economic (lider, asociat, subcontractant) va completa cerinta corespunzatoare in formularul DUAE. Se vor anexa copii ale avizelor, certificatelor de curs si autorizatiilor in termen de valabilitate.. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE de catre ofertanti, asociati si subcontractanti, pentru partea de contract pe care o reprezintă, vor fi transmise in mod obligatoriu impreuna cu DUAE, prin intermediul SEAP si va fi semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.
Arată mai mult
NOTA: nu se accepta operatori economici in curs de avizare!
Nota: In cazul unei oferte depuse de catre o asociere, avand in vedere ca acestia raspund solidar in fata autoritatii contractante, fiecare asociat in parte are obligatia de a prezenta Avizul de functionare emis de catre Ministerul Sanatatii/echivalent mentionat anterior pentru partea de contract pe care o reprezintă.
Arată mai mult
Pentru Persoane juridice străine: documente relevante echivalente, emise de autoritățile competente din tara in care își are sediul operatorul economic, care sa dovedească o forma de de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din tara în care este stabilit operatorul economic, încopie legalizataori copie lizibila cu mențiunea "conform cu originalul”, însoțite de o traducere autorizata a acestora în limba româna
Arată mai mult
Toate certificatele și autorizațiile, inclusiv cele echivalente trebuie să fie în termen de valabilitate și traduse în limba română,dupa caz. Toate documentele vor fi scanate si semnate cu semnatura electronica extinsa conf art.60 alin.(4) din H.G. 395/2016,actualizata.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatOfertantul trebuie sa demonstreze ca in ultimii 3 ani, a furnizat/prestat servicii/activitati similare sau de complexitate superioara duse la bun sfârşit în valoare cumulata de cel putin 8.399.000 lei, fara TVA Lista principalelor furnizari/servicii/activitati similare sau de complexitate superiora prestate in cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, (raportati la data LIMITA DE DEPUNERE A OFERTELOR cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privati, insotita de certificari/documente constatatoare sau echivalent din care sa rezulte faptul ca au fost prestate in conformitate cu normele profesionale in domeniu si duse la bun sfarsit. In cazul in care este depusa o oferta de catre operatori economici care participa in comun la procedura de atribuire, indeplinirea criteriilor referitoare la experienta similara se realizeaza prin cumul.
Arată mai mult
Proportia de subcontractareÎn conformitate cu prevederile Art. 55 (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, se solicită ofertanților să precizeze în ofertă: a) partea/părțile din contract pe care intenționează să o/le subcontracteze; și b) datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare.” În conformitate cu prevederile Art. 218 (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, subcontractanții au dreptul de a opta pentru a fi plătiți în mod direct de către autoritatea contractantă. Opțiunea se va manifesta la semnarea contractului. Conform prevederilor art. 170 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, niciun subcontractant nu trebuie să se afle în situația care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, art.165, art.167 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, subcontractanții au obligația depunerii declarației cu privire la neîncadrarea în prevederile art. 60 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare.Pentru persoane juridice străine documentele se vor prezenta în limba de origine și în traducere autorizată.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
indeplinirea celor asumate in DUAE urmeaza a fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor dupa aplicarea criteriului de atribuire.La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi:-numărul și data contractului/contractelor invocat/invocate drept experiență similară;-tipul/categoriile de furnizari/servicii/activitati prestate/asigurate;-calitatea in care a participat la contract (ofertant unic, asociat sau subcontractant);-ponderea si /sau activitatile pentru care a fost responsabil;- valoarea furnizarilor/serviciilor/activitatilor similare exprimata in lei fara TVA;-data de incepere si data de incheiere a contractului;-sa precizeze daca au fost executate in conformitate cu normele profesionale din domeniu si daca au fost duse la bun sfarsit;-data si numarul documentului de receptie;-denumirea completa a beneficiarului lucrarii.Operatorul economic clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor dupa aplicareacriteriului de atribuire, asupra ofertelor admisibile, face dovada indeplinirii cerintei privind experienta similara, prin inscrisuri reprezentand certificari/ documente constatatoare pentru acele furnizari/servicii/activitati pe care ofertantul considera ca autoritateacontractanta trebuie sa le ia in considerare pentru evaluarea indeplinirii cerintei privind experienta similara.Respectivele certificari vor trebui sa indice:a. obiectul contractului astfel incat sa fie furnizate toate informatiile solicitate si necesare pentru a se verifica indeplinirea cerintei privind experienta similara,b. beneficiarii, indiferent daca acestia sunt autoritati contractante sau client privati,c. valoarea in lei fara tva inclusiv valoarea furnizarilor/serviciilor/activitatilor similare prestate in perioada de referinta (ultimii 3 ani)d. perioada, mai exact intervalul periodic (data de inceput si data de finalizare) in care s-au executat furnizarile/serviciile/activitatile similare. e. locul executiei furnizarilor/serviciilor/activitatilor similare f. sa precizeze daca au fost executate in conformitate cu normele profesionale din domeniu si daca au fost duse la bun sfarsit;Note:Certificarile vor fi emise sau contrasemnate in mod obligatoriu de beneficiar (autoritate contractanta sau client privat). Intra in categoria documentelor reprezentand certificari de buna executie, fara a se limita la acestea: procese verbale de receptie /recomandari /documente constatatoare sau alte documente similare/echivalente in masura in care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar si furnizeaza toate informatiile solicitate pentru demonstrarea indeplinirii cerintei de calificare privind experienta similara. Daca se vor prezenta ca experienta similara contracte care au ca obiect proiectarea mai multor tipuri de furnizari/ servicii/activitati similare atunci ofertantul are obligatia sa evidentieze si sa dovedeasca in mod clar in documentele reprezentand certificari de buna executie depuse, care sunt furnizarile/serviciile/activitatile similare sau de complexitate superioara de natura a indeplini solicitarile din fisa de date a achizitiei.Documentele edificatoare vor fi prezentate in copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul. Persoanele juridice straine vor prezenta certificatele/documentele edificatoare sau echivalente in copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul insotite de traducere autorizata in limba romana.Pentru calcul echivalentei, in cazul in care valoarea este exprimata in alta valuta, se va aplica cursul comunicat de BNR pentru fiecare an in parte
Arată mai mult
Potrivit prevederilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care ofertantul/candidatul intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include și informații privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată, și va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanții pe a căror capacități se bazează ofertantul/candidatul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informațiile menționate la art.193 alin. (1) lit. a), precum și cele de la alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, care prezintă relevanță din perspectiva capacităților subcontractanților pe care se bazează ofertantul/candidatul în cadrul procedurii de atribuire respective. Astfel, subcontractanții vor preciza în DUAE și informațiile aferente criteriilor de calificare pe care le îndeplinește menționând numărul și data contractului/acordului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare. În cazul subcontractanților pe a căror capacități ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conține numai informațiile menționate la alin. (1) lit. a), respectiv, va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în niciuna din situaţiile de excludere menţionate la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ofertantului o singură dată– înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant. În conformitate cu Notificarea 256/2016 se va depune, odata cu DUAE și acordurile de subcontractare, dupa caz. Nedepunerea acestora odata cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului, cât și ale subcontractantului, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire. Înainte de semnarea contractului, ofertantul câștigător va prezenta Contractul de subcontractare încheiat între ofertant și subcontractanții nominalizați în oferta în original sau în copie legalizată.Conform prevederilor Legii 98/2016, în cazul contractelor de furnizare produse, ofertantul are dreptul să subcontracteze doar acele părți din contract referitoare la prestarea de servicii/executarea de lucrări accesorii produselor
Arată mai mult
Executarea contractului
Condiții de executare a contractului:
Facem precizarea ca Autoritatea Contractantă a depus solicitare de finantare prin Ministerul Sanatatii, fapt pentru care in vederea eficientizarii procesului de contractare a serviciilor si lucrarilor se initiaza prezenta procedura de achizitie publica sub incidenta clauzei suspensive, in sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație,(prin obtinerea unei finantari) semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.Având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 privind achizițiile publice si H.G. nr.395/2016, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câstigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu ac... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-04-29 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-12-29 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Perfomanta tehnica -parametrii tehnici
Criteriul de calitate (pondere): 50
Preț (pondere): 50

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4666118
Alt tip de autoritate contractantă: spital public
Contact
Punct de contact: Spital novaci spitalul orasenesc novaci
Adresă internet: WWW.e-licitatie.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100173468 🌏

Referință
Informații suplimentare
continuare SECTIUNEA III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului -
CERINTA 2
Nota:
In sensul dispozitiilor art. 60 alin. (1) lit. d), prin actionar sau asociat semnificativ se intelege persoana care exercita drepturi aferente unor actiuni care, cumulate, reprezinta cel putin 10% din capitalul social sau ii confera detinatorului cel putin 10% din totalul drepturilor de vot in adunarea generala
Arată mai mult
Incadrarea in situatia prevazuta la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, atrage exluderea ofertantului din procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie publica. Autoritatea contractantă va accepta ca fiind suficient şi relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în ţara de origine sau în ţara în care ofertantul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara respectivă. În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul nu se emit documente de natura celor prevăzute la alin. (1) sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, autoritatea contractantă va accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens. Referitor la termenul legal de exigibilitate a datoriilor către bugetul statului respectiv, ofertanții străini vor dovedi îndeplinirea obligațiilor de plată în conformitate cu legislația din țara de rezidență. Documentele vor fi prezentate in copie legalizata sau copie lizibila semnata avand mentiunea conform cu originalul, la care se va anexa traducerea autorizata a acestora in limba romana,acolo unde este cazul, semnate cu semnatura electronica extinsa
Arată mai mult
Potrivit prevederior Art. 60. - (1) din HG nr. 395/2016, operatorul economic are obligaţia de a transmite oferta şi DUAE în format electronic şi numai până la data şi ora-limită de depunere a ofertelor prevăzute în anunţul de participare simplificat. Se vor mai depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător + anexa din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului/candidatului, cât și ale subcontractantului/terțului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Sursa: OJS 2023/S 232-729054 (2023-11-27)