Condiții de participare (capacitate tehnică și profesională)
În ved dem îndepl cer, Of unic/Of asociat/Tertul sust va completa obl la nivelul DUAE integrat in SEAP avand în vedere selectia ”&: indicația globală pentru toate criteriile de selectie”, pentru fiecare contr prezentat, cel puţin urm inf neces pt a verifica modul de indepl a criteriului: nr și data contr invocat/invocate drept exp sim, beneficiarul acestuia și datele sale de contact, data și nr doc de recepție, ponderea și/sau activ pt care a fost responsabil, împreună cu val acestora, fără TVA.
Cf art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, of clasat pe primul loc dupa aplicarea crit de atrib asupra of admisibile, va prezenta doc justif actualizate prin care să dem indepl tuturor crit de calif şi selecţie, în conf cu inf cuprinse în DUAE.
Doc justif prin care of clasat pe primul loc poate dem indepl cer privind exp sim, sunt urm, enumerarea nefiind cumulativă și fără a se limita la: copii ale unor părți relevante ale contr pe care le-a îndeplinit, certificate de predare-primire, recomandări, pv de recepție, certificări de bună execuție, certificate constatatoare. Op ec nerezidenţi (străini) vor prezenta doc respective însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română.
Operatorul economic trebuie sa prezinte o declaraţie cu privire la numărul mediu anual de personal al operatorului economic care
execută lucrări şi numărul personalului de conducere, din ultimii 3 ani.
În vederea dem îndepl cer de calif privind pers cheie cf celor de mai jos, Of unic/Of asociat/Tertul sust va completa obligatoriu la
nivelul DUAE integrat in SEAP, având în vedere selecţia " α: indicaţia global pentru toate criteriile de selecţie".
Dov cerin privind Pers cheie se va face de către of clasat pe primul loc dupa aplic crit de atrib asupra of admisibile, anterior atribuirii
contr, prin intermediul DUAE integrat in SEAP, prin indicarea modului efectiv (angajare/disponibilitate /contractare) aferent acestor
servicii cu prezentarea urm doc justif:
- certif de calificare/diplome de absolvire
- CV
-fise de post
-dov studiilor superioare absolvite in domeniul solicitat
-decizii de numire
-autorizatii
-certif si/sau legitimatii de atestare prof sau orice alte doc care sa ateste calif prof solicitata.
-copie contr individual de munca/extras Revisal active la data depunerii acestora inregis pe societatea clasata pe primul loc, oricare
dintre membrii asocierii clasate pe primul loc sau societatile declarate ca și subcontr in cadrul of depuse initial
-contr de colaborare.
In cazul in care se participa in asociere, op ec care constituie asocierea vor prezenta o situație centralizata, in care se va mentiona op
care detine resursa, exp sim solicitata, domeniul studiilor si orice inf pe care of o considera necesara pentru a dovedi cer minime
solicitate.
La nivelul elaborarii propunerii tehnice, Contractantul va prezenta o organigrama care va cuprinde o descriere a rolurilor/activitatilor si a responsabilitatilor asa cum a
prevazut-o pe toata perioada de derulare a contr si care va cuprinde cel putin pers minim pe care AC l-a descris. Totodata, vor
prezenta modalitatea de selectie a acestora, accesul la acestia, echipele de lucru formate, implicarea in contr, insusirea activitatilor
prestate, etc.
Of va fi direct răspunzător de pers folosit în execuția lucrărilor pe fiecare obiectiv în parte pentru îndepl oblig contr asumate din
pdv cantitativ și calitativ.
AC își rezervă dreptul de a solicita înlocuirea pers pe per derulării contr, pe baza unei cereri scrise motivate și justificate, dacă
consideră că un membru al personalului Contractantului este ineficient sau nu își îndeplinește sarcinile la nivelul cerințelor stabilite.
NOTA
Pentru scopurile dep of, în ceea ce privește pers cheie, ofertantii, initial, vor prezenta o Decl pe propria rasp prin care sa confirme:
-asig disp pers cheie
impus cf caietul de sarcini.
Numărul minim de personal solicitat se constituie in echipe de muncitori, alcătuite din cate 16 muncitori necesare fiecărui bloc. Personalul de execuție solicitat se calculează în funcție de blocurile aferente procedurii.
Conform celor de mai sus, dovada se va face de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, anterior atribuirii contractului, prin intermediul DUAE integrat in SEAP, prin indicarea modului efectiv (angajare/disponibilitate /contractare) aferent acestor servicii cu prezentarea următoarele documente justificative:
- copie contracte individuale de munca/extras Revisal active la data depunerii acestora înregistrate pe societatea desemnata câștigatoare, oricare dintre membrii asocierii sau societățile declarate ca subcontractant in cadrul ofertelor depuse
- contract de colaborare
NOTA
Pentru scopurile depunerii ofertei, în ceea ce privește personalul responsabil de îndeplinirea contractului/meserii, ofertantii, initial,
vor prezenta o Declaratie pe propria raspundere prin care sa confirme:
-asigurarea personalului responsabil de îndeplinirea contractului/meserii,
impus conform caietul de sarcini.
A.C. prevede ca Op. ec. trebuie sa prezinte o Declarat. cu privire la asigurarea unui minim necesar de utilaje, instalații, echipamente tehnice, inclusiv schele, care este necesar si obligatoriu a fi folosit pe toată durata de execuție a lucrărilor ce fac obiectul contractului. Lista va fi completata cu toate informat necesare identificarii ulterioare, in etapa finala a evaluarii ofertantului clasat pe primul loc, dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, a corespondentei dintre dotarile tehnice propuse in Declaratie (utilaje/instalatii/echipamente) si documentele suport solicitate pentru verificarea acestor informatii prezentate la nivel de DUAE.
Utilajele/echipamentele tehnice solicitate pentru executarea lucrărilor sunt urmatoarele:
schela, minim 65.000 mp (sursa, arie construita desf. mp)
- electrocompresor mobil de joasa presiune – 10 buc
- aparat de sudura – 14 buc
- grup termic de sudura/generator de curent – 7 buc
- autopompa hidraulica de beton/sapa – 2 buc
- malaxor pentru mortar actionat electric – 10 buc
- autotelescop (platforma telescopica) auto/autoridicatoare – 14 buc
- troliu electric/electropalan – 14 buc
- macara fereastra/troliu, scripete manual sau electric – 14 buc.
În vederea demonstrării îndeplinirii cerinţelor de calificare privind informațiile privind subcontractanții, Ofertantul/Ofertantul asociat/Terţul susţinător va completa obligatoriu la nivelul DUAE integrat in SEAP, având în vedere selecţia " α: indicaţia global pentru toate criteriile de selecţie".
Subcontractanții propuși trebuie să respecte aceleași obligații ca și ofertanții. Ofertanții vor prezenta acordul de subcontractare odată cu depunerea DUAE.
Of vor cuprinde in oferta depusa, denumirea subcontractantilor si datele de contact ale acestora, partea/partile din contract care urmeaza a fi îndeplinite de catre acestia, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte art. 150 alin. (1) si (2) din HG nr. 395/2016.
Conform art. 174 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, pentru toti subcontractantii propusi, la nivel de DUAE, vor fi prezentate informatii relevante referitoare la capacitatea tehnica si profesionala a acestora cu privire la partile din contract pe care acestia le vor indeplini efectiv. Autoritatea contractanta ia în considerare capacitatea tehnica si profesionala a subcontractantilor propusi pentru partea lor de implicare.
Autoritatea contractanta va verifica inexistenta unei situatii de excludere prevazute la art. 164, 165 si 167 si art. 59 și 60 din Legea nr. 98/2016.
În vederea demonstrării îndeplinirii cerinţelor de calificare privind standardele de management de mediu, Ofertantul/Ofertantul asociat/Terţul susţinător va completa obligatoriu la nivelul DUAE integrat in SEAP, având în vedere selecţia " α: indicaţia global pentru toate criteriile de selecţie".
- Operatorul economic trebuie sa dovedeasca implementarea si mentinerea unui sistem de management al mediului in conformitate cu cerintele SR EN ISO 14001 sau echivalent. Se solicita prezentarea Certificatului SR EN ISO 14001 sau echivalent, sau alte probe/dovezi care confirma asigurarea unui nivel corespunzator al protectiei mediului pentru activitatea principala ce face obiectul contractului. Documentele trebuie sa fie valabile la momentul prezentarii acestora.
Pentru atestarea faptului că operatorul economic respectă anumite standarde de management de mediu, în conformitate cu prevederile art. 200 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, autoritatea contractantă trebuie să se raporteze la sistemele de asigurare a calităţii bazate pe seriile de standarde europene relevante certificate de organisme acreditate.
În vederea demonstrării îndeplinirii cerinţelor de calificare privind sistemele de asigurare a calitatii, Ofertantul/Ofertantul asociat/Terţul susţinător va completa obligatoriu la nivelul DUAE integrat in SEAP, având în vedere selecţia " α: indicaţia global pentru toate criteriile de selecţie".
- Operatorul economic trebuie sa dovedească implementarea și menținerea unui sistem de management al calității în conformitate cu cerintele SR EN ISO 9001 sau echivalent. Se solicită prezentarea Certificatului SR EN ISO 9001 sau echivalent, sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzator al calității pentru activitatea principală ce face obiectul contractului. Documentele trebuie să fie valabile la momentul prezentării acestora.
Pentru atestarea faptului că operatorul economic respectă anumite standarde de asigurare a calităţii, în conformitate cu prevederile art. 200 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, autoritatea contractantă trebuie să se raporteze la sistemele de asigurare a calităţii bazate pe seriile de standarde europene relevante certificate de organisme acreditate.