Servicii de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții: „Extindere bloc de locuințe S+P+8E și modificări interioare” în Municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Având în vedere faptul că prezenta achiziție are ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor, modul de exprimare al prețului achiziției va avea la bază sume forfetare care corespund pachetelor/categoriilor de activități aferente implementării contractului. Conform acestei abordări clasice, Antreprenorul este de acord ca pentru un preț forfetar să realizeze toate operațiunile/lucrările necesare îndeplinirii fiecărui jalon/fază determinantă/punct critic stabilit de Autoritatea Contractantă, la nivelul de calitate și performanță impus de aceasta, riscul de cantități fiind preluat, prin urmare, de Antreprenor. În acest context, Lista de prețuri/Graficul de eșalonare al prețurilor, elaborată de Autoritatea Contractantă, defalcată la nivelul 1 și 2 nu vor avea asociate liste de cantități (acestea urmând a fi elaborate în procesul de realizare a Proiectului Tehnic, în conformitate cu prevederile pct. V din anexa nr. 10 la HG nr. 907/2016), lista de prețuri fiind utilizată, în primul rând, pentru stabilirea unui mod unitar de întocmire a propunerilor financiare. Termen de proiectare: 3 luni. Termen de executie: 24 luni. Termenii si conditiile contractului includ si o garantie pentru executia lucrarilor de minim 3 ani (36 luni). DURATA CONTRACTULUI ESTE DE 75 LUNI, CARE INCLUDE : TERMEN DE PROIECTARE, TERMEN DE EXECUȚIE, TERMEN DE GARANȚIE SI TERMEN DE GARANȚIE EXTINSĂ. CLAUZA SUSPENSIVA: Autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație prin imcheierea unui Act aditional la contractul de finantare pana la data de 28.12.2026. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, autoritatea contractantă, după primirea notificării cu privire la neacordarea finanțării, își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică." Termenul pana la care se pot solicita clarificari de la autoritatea contractanta este de 18 zile inainte de data de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilor suplimentare in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Anunţ de participare (2026-10-13) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții: „Extindere bloc de locuințe S+P+8E și modificări interioare” în Municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Număr de referință: 4404605_2026_PAAPD1618132
Scurtă descriere:
Având în vedere faptul că prezenta achiziție are ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor, modul de exprimare al prețului achiziției va avea la bază sume forfetare care corespund pachetelor/categoriilor de activități aferente implementării contractului. Conform acestei abordări clasice, Antreprenorul este de acord ca pentru un preț forfetar să realizeze toate operațiunile/lucrările necesare îndeplinirii fiecărui jalon/fază determinantă/punct critic stabilit de Autoritatea Contractantă, la nivelul de calitate și performanță impus de aceasta, riscul de cantități fiind preluat, prin urmare, de Antreprenor. În acest context, Lista de prețuri/Graficul de eșalonare al prețurilor, elaborată de Autoritatea Contractantă, defalcată la nivelul 1 și 2 nu vor avea asociate liste de cantități (acestea urmând a fi elaborate în procesul de realizare a Proiectului Tehnic, în conformitate cu prevederile pct. V din anexa nr. 10 la HG nr. 907/2016), lista de prețuri fiind utilizată, în primul rând, pentru stabilirea unui mod unitar de întocmire a propunerilor financiare.
Termen de proiectare: 3 luni.
Termen de executie: 24 luni.
Termenii si conditiile contractului includ si o garantie pentru executia lucrarilor de minim 3 ani (36 luni).
DURATA CONTRACTULUI ESTE DE 75 LUNI, CARE INCLUDE : TERMEN DE PROIECTARE, TERMEN DE EXECUȚIE, TERMEN DE GARANȚIE SI TERMEN DE GARANȚIE EXTINSĂ.
CLAUZA SUSPENSIVA:
Autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație prin imcheierea unui Act aditional la contractul de finantare pana la data de 28.12.2026. În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, autoritatea contractantă, după primirea notificării cu privire la neacordarea finanțării, își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică."
Termenul pana la care se pot solicita clarificari de la autoritatea contractanta este de 18 zile inainte de data de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilor suplimentare in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.

Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de reparaţii generale şi de renovare📦
Valoarea estimată fără TVA: 24253158.38 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice: Natura și cantitatea lucrărilor sunt cele menționate în caietul de sarcini.
Informații suplimentare:
Programul multianual de construcții locuințe sociale/locuințe de necesitate derulat conform Legii locuinței nr.1141996 și Buget local
Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Prevenirea și controlul poluării
Criterii privind achizițiile ecologice: Criteriile naționale privind achizițiile publice ecologice
Locul principal sau locul de desfășurare: Primăria Mun. Sfântu Gheorghe
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Covasna
🏙️
Durata: 75 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnica
Criteriul de calitate (pondere): 10
12
28
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-11-17 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-11-17 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Membrii comisiei de evaluare
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-11-17 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitate de îndeplinirea a cerinței:
- se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv:
- certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care să rezulte obiectul de activitate al respectivului operator economic, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență (traducere autorizată), urmând să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Informațiile din certificatul constatator trebuie să fie REALE / VALIDE LA DATA PREZENTĂRII ACESTUIA.
Documentul care demonstrează forma de înregistrare din care să reiasă neincadrarea în prevederile art. 167, alin. (1), lit. b) din Legea 98/2016, trebuie prezentat și de catre terțul susținător, precum și de subcontractantul ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, dacă este cazul.
În situatia în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activitățiilor principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 ofertantul va prezenta denumirea subcontractanților, datele de contact ale acestora, partea/părțile din contract care urmează afi îndeplinite de către aceștia și valoarea la care se ridică partea/părțile respective.
Se va depune acordul de subcontractare.
Subcontactanții nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Lege.
În conformitate cu art. 196, alin. (2) autoritatea contractantă va solicita, înainte de atribuirea contractului de achiziție publică, ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție.

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Autoritatea contractantă stabilește ca cerința privind situația economică și financiară a operatorului economic un nivel minim al cifrei de afaceri anuală de 23.000.000,00 RON în domeniul de activitate care face obiectul contractului, pentru cel mult ultimele trei exerciții financiare disponibile, în funcție de data înființării sau începerii activității operatorului economic, în măsura în care informațiile privind cifrele de afaceri sunt disponibile.
Ofertantul va depune o declarație privind cifra de afaceri anuală a operatorului economic din domeniul de activitate care face obiectul contractului, pentru cel mult ultimele trei exerciții financiare disponibile, în funcție de data înființării sau începerii activității operatorului economic, în măsura în care informațiile privind cifrele de afaceri sunt disponibile.

Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul (Operator Economic individual sau asociere de Operatori Economici) vor prezenta informatii aferente principalelor lucrari executate in ultimii 5 ani din care sa reiasa ca au fost executate lucrari similare in valoare cumulata de minimum 23.000.000 lei fără TVA , la nivelul a minimum un contract-maximum a 5 contracte.
Modalitatea de demonstrare a nivelului minim al cerintei se poate dovedi prin ,contracte/recomandări/orice alte documente justificative.
**) Ultimii 5 ani se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor cu aplicarea corespunzătoare a Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13).
Similaritatea obiectului contractului se va intelege astfel : Se va demonstra experienţa în activităţi având ca obiect lucrări de construire şi/sau de modernizare clădiri civile, sau lucrări pentru realizarea de construcții cladiri similare din punctul de vedere al complexităţii cu cea care face obiectul achiziţiei.
Pentru o evaluare unitară a modului de îndeplinire a cerinţei privind plafonul valoric, asociat cerinţei referitoare la experienţa similară, autoritatea contractantă menţioneaza cursul de referinţă care va fi avut în vedere pentru calculul echivalenţei pentru contractele a căror valoare este exprimată în altă valută decât în lei, aceasta va fi Cursul mediu anual în lei/valută comunicat de Banca Naţională a României pentru fiecare an în parte . Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la o perioada care acoperă cel mult ultimii 5 ani, corespunzător cerințelor autorității contractante. Asociatul/asociații nominalizați va/vor prezenta distinct DUAE în care se vor cuprinde informațiile solicitate. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiența similară, valoarea, beneficiarul, data si numărul documentului de recepție. Documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerinţa privind experienţa similară sunt următoarele,: - copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit;- lucrari receptionate pe obiecte, care sunt insotite de proces verbal de receptie intocmit in conformitate cu prevederile legale si tehnice aplicabile; - lucrari receptionate insotite de proces verbal la terminarea lucrarilor; - lucrari receptionate insotite de proces verbal de receptie finală, sau orice alte documente justificative.
Acestea vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul final întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Documentele-suport DUAE actualizate vor fi prezentate dacă este cazul, si de catre terții susținători/subcontractantii ofertantului si/sau asociati ai ofertantului, clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire.
În situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza

Criteriu de selecție: Raport financiar
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Modalitatea de indeplinire:
Se va completa DUAE in conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare
corobarat cu Notifcarea ANAP nr. 1/2021 cu privire la posibilitatea de completare a DUAE conferita de Regulamentul de punere in
aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achizitie
unic. Ofertantul clasat pe primul loc trebuie sa demonstreze ca la momentul solicitarii documentelor suport DUAE are acces la
lichiditati pe care se angajeaza ca le va utiliza pe parcursul implementarii contractului, facilitatii de finantare (linie de credit sau alt
instrument de finantare) emise de o institutie de creditare, suficiente pentru a realiza un cash flow de executie a lucrarii de minim
3.800.000,00 lei , suma care va fi destinata exclusiv indeplinirii viitorului contract pentru o perioada de 3 luni de la data semnarii
acestuia cu autoritatea contractanta, independent de alte angajamente contractuale ale operatorului economic.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Autoritatea contractantă va efectua plata către Executant în termen de 30 de zile calendaristice de la acceptarea facturii.
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
+ încă 16
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
… protecția mediului.
… dreptul muncii.
… securitatea socială.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică
”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare La fel ca: Nume și adrese Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
In conformitate cu prevederile Legii 101/2016, cu completarile si modificarile ulterioare.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 199-709308 (2026-10-13)