2023-11-08   Furnizare de materiale didactice pentru unele unități de învățământ preuniversitar, precum și pentru unele unități... (Consiliul Judetean Buzău)
Dotarea cu materiale didactice necesare desfășurării în bune condiții a procesului de predare-învățare-evaluare a unor unități de învățământ preuniversitar (Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Râmnicu Sărat – încadrate în categoria învățământului profesional și tehnic și Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Buzău), precum și a unor unități conexe din Județul Buzău (Centrul Județean de … Vizualizați achizițiile publice »
2023-10-26   Achiziție dotări/echipamente pentru proiectul „Măsuri de reducere a riscului de infecții nosocomiale în cadrul... (Municipiul Craiova)
În vederea creşterii calitatii actului medical la standarde europene si a sigurantei pacientilor din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș, acesta se va dota cu echipamente de curățenie, echipamente medicale în cadrul proiectului, reactivi și consumabile specifice aparaturii de diagnosticare, uși automate, ehipamente de sterilizare, echipamente informatică birotică și mobilier de birou, autovehicule de transport, conform cerinţelor caietelor de sarcini … Vizualizați achizițiile publice »
2023-10-12   Stație spălare auto automată (Camera Deputatilor)
Furnizare de Stație spălare auto automată de tip portal echipată cu perii rotative și jeturi de apă la înaltă presiune, furnizată și montată, compatibilă cu instalația de reciclare a apei uzate tip: Bionic 40, producător: Rowafil Manufacturing – Olanda, data fabricației: mai 2011, serie: B401102144105 – conform specificațiilor tehnice minim obligatorii din Anexa 1 a Caietului de sarcini. Stația trebuie să fie compatibilă dimensional cu hala existentă și orice lucrări de adaptare și modificări necesare ( … Vizualizați achizițiile publice »
2023-09-13   ECHIPAMENTE MEDICALE DIN CADRUL PROIECTULUI- Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilon V, Componenta 12.... (Spital Orășenesc Beclean)
ECHIPAMENTE MEDICALE DIN CADRUL PROIECTULUI- Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilon V, Componenta 12. Sănătate - I2.4 Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, apelul de proiecte MS-0024 LOT . 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12. Procedura de atribuire/achiziția este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive,în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de încheierea contractului de finanțare , semnarea contractului … Vizualizați achizițiile publice »
2023-08-18   Furnizare de echipamente si dotari pentru proiectul „REINTREGARE SOCIALA LA SEINI” (Orasul Seini)
Obiectul achiziției îl constituie achiziționarea de echipamente și mobilier pentru obiectivul de investiții în vederea implementării corecte a proiectului cu titlul „REINTREGARE SOCIALA LA SEINI”. Produsele vor fi livrate la următoarea adresă: Oras Seini, Str. 22 Decembrie 1989, cod postal 435400, Județul Maramureș, România. Descrierea echipamentelor și respectiv a dotărilor este disponibila in Caietul de Sarcini și în cadrul anexelor acestuia. Termenul limita pana la care un operator economic interesat … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: MANGUSTA SAFETY TECHNOLOGY
2023-08-18   Furnizare dotari aferente loturilor ramase neatribuie pentru proiectul de investitii “Consolidarea, modernizarea si... (Municipiul Barlad)
Obiectul Contractului consta in furnizarea de produse necesare dotarii Scolii Profesionale din cadrul Liceului Tehnologic Alexandru Ioan Cuza, cu respectarea cerintelor pentru cele 13 loturi Dotarile prevazute prin proiect constituie baza materiala a clădirii, pentru asigurarea procesului de educare: bănci cu scaune ȋn sălile de clasă şi laboratoare pentru elevi, mobilier pentru depozitare, catedre si scaune pentru profesori, table magnetice, flipcharturi, calculatoare, dulapuri pentru vestiare, mobilier … Vizualizați achizițiile publice »
2023-08-11   Achiziție dotări pentru proiectul "Reabilitarea Scolii gimnaziale nr. 1, municipiul Onesti" cod SMIS 2014+: 120964 -... (Municipiul Onești)
Pentru reabilitarea Scolii gimnaziale nr. 1, Municipiul Onesti a obtinut finantare europeana nerambursabila semnandu-se Contractul de finantare nr. 7091din data de 31.08.2021. In anul 2022, Municipiul Onesti a incheiat contractul de executie lucrari nr. 656 din data de 05.05.2022 pentru proiectul ,,REABILITAREA ȘCOLII GIMNAZIALE nr. 1, MUNICIPIUL ONEȘTI” iar acum se impune necesitatea achizitionarii de dotari care sa asigure buna functionare a activitatii acestei institutii de invatamant. Proiectul … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Arlechin Total Distribution Mobteco Product S.R.L. Quartz Matrix Reinigung SNG SOLUTIONS
2023-07-06   Achiziție dotări pentru proiectul "Reabilitarea Scolii gimnaziale nr. 1, municipiul Onesti" cod SMIS 2014+: 120964 -... (Municipiul Onești)
Pentru reabilitarea Scolii gimnaziale nr. 1, Municipiul Onesti a obtinut finantare europeana nerambursabila semnandu-se Contractul de finantare nr. 7091din data de 31.08.2021. In anul 2022, Municipiul Onesti a incheiat contractul de executie lucrari nr. 656 din data de 05.05.2022 pentru proiectul ,,REABILITAREA ȘCOLII GIMNAZIALE nr. 1, MUNICIPIUL ONEȘTI” iar acum se impune necesitatea achizitionarii de dotari care sa asigure buna functionare a activitatii acestei institutii de invatamant. Proiectul … Vizualizați achizițiile publice »
2023-06-28   Stație spălare auto automată (Camera Deputatilor)
Furnizare de Stație spălare auto automată de tip portal echipată cu perii rotative și jeturi de apă la înaltă presiune, furnizată și montată, compatibilă cu instalația de reciclare a apei uzate tip: Bionic 40, producător: Rowafil Manufacturing – Olanda, data fabricației: mai 2011, serie: B401102144105 – conform specificațiilor tehnice minim obligatorii din Anexa 1 a Caietului de sarcini. Stația trebuie să fie compatibilă dimensional cu hala existentă și orice lucrări de adaptare și modificări necesare ( … Vizualizați achizițiile publice »
2023-06-19   Furnizare dotari pentru proiectul: “Reabilitarea, Modernizarea, Extinderea şi Dotarea Grădiniţei cu program... (Orasul Mizil)
Furnizare dotari pentru proiectul: „“Reabilitarea, Modernizarea, Extinderea şi Dotarea Grădiniţei cu program prelungit nr. 5 - oraş Mizil” Lot 1 – Mobilier Lot 2 – Obiecte medicale Lot 3 – Electrocasnice Lot 4 – Amenajări exterioare Lot 5 – Jucării Lot 6 – Echipamente electronice Lot 7 – Echipamente PSI Lot 8 – Textile Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 27 Numar zile pana la care se va raspunde la clarificari inainte de data … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Altamira Impex Mobteco Product S.R.L.
2023-06-06   Furnizare spălătorie auto automată fără atingere (fără perii) cu sistem de reciclare a apei și lucrări de reparații... (Serviciul de Protecție și Pază – U.M. 0149 F București)
Achizitia consta in cumpararea unei spălătorii auto automată fără atingere (fără perii) cu sistem de reciclare a apei și lucrări de reparații curente aferente spațiului în care se vor instala echipamentele. Se va incheia un contract valabil pe o perioada de 6 luni de la semnare. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor = 18. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar solicitarilor de clarificari in a 21-a zi inainte de data limita de … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: EUROCLEANER SERVICE & ENGINEERING
2023-05-31   Produse și pachet software în cadrul proiectului cu titlul: Digitalizarea pentru viitorul educației și cercetării în... (Universitatea Dunarea de Jos)
Achizitia de ,,Produse și pachet software în cadrul proiectului cu titlul: Digitalizarea pentru viitorul educației și cercetării în Universitatea Dunărea de Jos din Galați”, 2033414941’’, conform specificatiilor din caietul de sarcini. Număr de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor /candidaturilor: 20 zile. Autoritatea contractanta va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare: a 11 a zi înainte de termenul limită stabilit … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: LIAMED
2023-05-26   Furnizare dotari pentru proiectul de investitii “Consolidarea, modernizarea si dotarea Scolii Profesionale din... (Municipiul Barlad)
Obiectul Contractului consta in furnizarea de produse necesare dotarii Scolii Profesionale din cadrul Liceului Tehnologic Alexandru Ioan Cuza, cu respectarea cerintelor pentru cele 13 loturi Dotarile prevazute prin proiect constituie baza materiala a clădirii, pentru asigurarea procesului de educare: bănci cu scaune ȋn sălile de clasă şi laboratoare pentru elevi, mobilier pentru depozitare, catedre si scaune pentru profesori, table magnetice, flipcharturi, calculatoare, dulapuri pentru vestiare, mobilier … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Dimi Man Conf Horeca Equipment Mobteco Product S.R.L.
2023-03-28   Achizitie echipamente de eco-finisare articole de imbracaminte tricotata - echipament de eco- finisare e-flow cu nano-bule (DATSA TEXTIL SRL)
Obiectul prezentei proceduri de atribuire il constituie achizitia de utilaje, instalatii si echipamente strict necesare pentru introducerea rezultatelor cercetarii in circuitul productiv - echipamente de eco-finisare articole de imbracaminte tricotata - echipament de eco- finisare e-flow cu nano-bule. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire. In masura in care solicitarile de clarificare/informatiile … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: GEMATEX TRADING S.R.L.
2023-03-28   Achizitia de utilaje, instalatii si echipamente strict necesare pentru introducerea rezultatelor cercetarii in... (DATSA TEXTIL SRL)
Obiectul prezentei proceduri de atribuire il constituie achizitia de utilaje, instalatii si echipamente strict necesare pentru introducerea rezultatelor cercetarii in circuitul productiv - Masini speciale de incheiat si aplatizat Masini de incheiat ochi pe ochi (Kett)4buc si Masini de cusut speciale cusatura de acoperire pe ambele fete (flatlock) 2buc. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire. In masura in … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: BRO ROM INDUSTRIAL MACHINES S.R.L.
2023-03-15   Furnizare spălătorie auto automată fără atingere (fără perii) cu sistem de reciclare a apei și lucrări de reparații... (Serviciul de Protecție și Pază – U.M. 0149 F București)
Achizitia consta in cumpararea unei spălătorii auto automată fără atingere (fără perii) cu sistem de reciclare a apei și lucrări de reparații curente aferente spațiului în care se vor instala echipamentele. Se va incheia un contract valabil pe o perioada de 5 luni de la semnare. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor = 18. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar solicitarilor de clarificari in a 21-a zi inainte de data limita de … Vizualizați achizițiile publice »
2023-01-20   ECHIPAMENTE CORPORALE, CONSUMABILE ȘI OBIECTE DE INVENTAR în cadrul Proiectului ”Sprijinirea capacității... (ORASUL ANINOASA)
Numar zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 6 zile. Termenul limita pana la care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor va fi in a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. Furnizare ECHIPAMENTE CORPORALE, CONSUMABILE ȘI OBIECTE DE INVENTAR în cadrul Proiectului ”Sprijinirea capacității instituțiilor de învățământ din orașului Aninoasa pentru gestionarea situației de pandemie … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: B.N.BUSINESS S.R.L. CLEANEXPERT SHOP SRL Flyng Impex S.R.L.
2023-01-13   Dotarea cu echipamente de protecție/dispozitive medicale pentru liceul teoretic Nicolae Iorga din Orașul Nehoiu,... (Oraș Nehoiu)
achizitia de dispozitive si produse dezinfectante pentru controlul raspandirii SARS-COV 2 in cantitatiile si cu specificatiile tehnice din caietul de sarcini al procedurii Vizualizați achizițiile publice »
2022-12-15   Furnizare de aparatura si echipamente medicale pentru Institutul Național de Endocrinologie C.I. Parhon Bucuresti (Institutul national de endocrinologie C.I. Parhon)
Autoritatea contractanta, prin atribuirea contractului" Furnizare de aparatura si echipamente medicale pentru Institutul Național de Endocrinologie C.I. Parhon Bucuresti", are ca scop • Cresterea accesului popuatiei la sevicii medicale adecvate; • Creterea prestigiului unitatii medicale la nivel local si national; • Cresterea gradului de satisfactie a pacientilor referitor la serviciile oferite de spital; • Atragerea de medici in zona; • Imbunatatirea serviciilor medicale oferite Solicitarile de … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Mediplus Solutions
2022-12-10   Furnizare de echipamente și dotări, pentru proiectul „Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului din Cadrul Secției... (Judetul Botoşani)
Obiectul prezentului contract îl reprezintă furnizarea de echipamente si dotari, precum și instalarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului, service-ul și mentenanța acestora, în conformitate cu prevederile din Contract, Caietul de sarcini și Propunerea tehnică, cu dispozițiile legale, aprobările și standardele tehnice, profesionale și de calitate în vigoare, pentru implementarea proiectului „Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului din Cadrul Secției Exterioare Obstetrică-Ginecologie a Spitalului … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Cattus S.R.L. PRIMERA MED TECHNOLOGY
2022-11-18   ECHIPAMENTE CORPORALE, CONSUMABILE ȘI OBIECTE DE INVENTAR în cadrul Proiectului ”Sprijinirea capacității... (ORASUL ANINOASA)
Furnizare ECHIPAMENTE CORPORALE, CONSUMABILE ȘI OBIECTE DE INVENTAR în cadrul Proiectului ”Sprijinirea capacității instituțiilor de învățământ din orașului Aninoasa pentru gestionarea situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2”, cod SMIS 143636, Loturile 1 - 9 Nr. crt. Denumire produs U.M. Cantitate Preț unitar, lei, fără T.V.A. Preț total, lei, fără T.V.A. 1 Dezinfectant de mâini litri 1568 49 76.832,00 2 Dezinfectant sapun litri 800 42 33.600,00 3 Dezinfectant diverse … Vizualizați achizițiile publice »
2022-10-18   ECHIPAMENTE CORPORALE, CONSUMABILE ȘI OBIECTE DE INVENTAR în cadrul Proiectului ”Sprijinirea capacității... (ORASUL ANINOASA)
Furnizare ECHIPAMENTE CORPORALE, CONSUMABILE ȘI OBIECTE DE INVENTAR în cadrul Proiectului ”Sprijinirea capacității instituțiilor de învățământ din orașului Aninoasa pentru gestionarea situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2”, cod SMIS 143636, Loturile 1 și 2 Nr. crt. Denumire produs U.M. Cantitate Preț unitar, lei, fără T.V.A. Preț total, lei, fără T.V.A. 1 Dezinfectant de mâini litri 1568 49,00 76.832,00 2 Dezinfectant sapun litri 800 42,00 33.600,00 3 Dezinfectant diverse … Vizualizați achizițiile publice »
2022-10-07   FURNIZARE AUTOVEHICULE CU ECHIPAMENT DE SPALARE RECIPIENTI /PUNCTE GOSPODARESTI (Salubris S.A.)
FURNIZARE 2 AUTOVEHICULE CU ECHIPAMENTE DE SPALARE RECIPIENTI/PUNCTE GOSPODARESTI. LOT 1- Autovehicul cu echipament de spalare recipienti si puncte gospodaresti cu masa de 7,5 tone LOT 2- Autovehicul cu echipament de spalare recipienti si puncte gospodaresti cu masa de 18 tone Termen limita in care operatorii economici pot solicita clarificari/informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire =20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Termen limita de raspuns a autoritatii … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Gradinariu Import Export S.R.L.
2022-09-19   Acord cadru furnizare -12 luni- Dotare cu aparatura si echipamente medicale pentru Corp Cladire Nou - VI -23 loturi... (Spitalul Județean de Urgență Pitești)
Acord-cadru -12 LUNI Dotare cu aparatura si echipamente medicale pentru Corp Cladire Nou Ia Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti - 26 loturi coform documentatiei de atribuire Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 18 zile, conform art. 160 din Legea 98/2016. Autoritatea contractanta va raspunde tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare, in a 10-a zi inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, conform … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: A.M.S. 2000 TRADING IMPEX Agilrom Scientific Danson S.R.L. DRAEGER ROMANIA Global View Medical Business Medist Life Science S.R.L. RAFI MEDICAL
2022-08-23   Acord-cadru de achiziție utilaje de croitorie (Ministerul Apararii - Unitatea Militara 02574)
Furnizare utilaje de croitorie, conform cerintelor din documentatia de atribuire. Numarul zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 20. In masura in care solicitarile de clarificari sau informatii suplimentare au fost adresate in termenul de mai sus, raspunsul autoritatii contractante la aceste solicitari va fi transmis in a 11-a zi inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: ALL STITCH AUTOMATIZARI S.R.L. BRO ROM INDUSTRIAL MACHINES S.R.L. GEMATEX TRADING S.R.L. GEMINI CAD-CAM SOLUTIONS S.A.
2022-08-12   Contract furnizare , instalare si punere in functiune echipamente Spalatorie-dotari-5 loturi (Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Sf.Maria" Iasi)
Contract furnizare , instalare si punere in functiune echipamente Spalatorie-dotari-5 loturi, respectiv: Lot 1-Masina de spalat rufe cu bariera igienica-2 buc Lot 2-Uscator electric-2 buc Lot 3-Calandru electric-1 buc Lot 4-Masa de calcat profesionala cu boiler incorporat-2 buc Lot 5-Presa universal cu system de vacuumare si boiler incorporat-1 buc Operatorii economici vor putea solicita clarificari cu maxim 20 de zile inainte de termenul limita de depunere al ofertelor. AC va raspunde tuturor … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: S.D.S. GROUP
2022-08-06   Furnizare,montare si punere in functiune masini de spalat,masini de uscat si masini ce calcat-calandre (Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj)
Furnizare,montare si punere in functiune masini de spalat,masini de uscat si masini ce calcat-calandre Termenul limită pentru publicarea răspunsului/răspunsurilor consolidat/consolidate la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici înainte de data limită de depunere a ofertelor: pana in a 11-a zi inainte de termenul limita pentru primirea ofertelor. Termenul limită până la care se pot solicitat clarificări de către operatorii economici interesați de accesul la procedura de atribuire: … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Cleaning Logistic Distribution Maxigel S.R.L. SUPPLIER AKT SRL
2022-06-23   Furnizare de echipamente și dotări, pentru proiectul „Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului din Cadrul Secției... (Judetul Botoşani)
Obiectul prezentului contract îl reprezintă furnizarea de echipamente si dotari, precum și instalarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului, service-ul și mentenanța acestora, în conformitate cu prevederile din Contract, Caietul de sarcini și Propunerea tehnică, cu dispozițiile legale, aprobările și standardele tehnice, profesionale și de calitate în vigoare, pentru implementarea proiectului „Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului din Cadrul Secției Exterioare Obstetrică-Ginecologie a Spitalului … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: PRIMERA MED TECHNOLOGY
2022-06-06   Achiziția publica de echipamente de cercetare-masina de tricotat (DATSA TEXTIL SRL)
Achiziția unui echipament pentru activitatea de CI – masina de tricotat. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire. In masura in care solicitarile de clarificare/informatiile suplimentare sunt primite cu cel putin 20 de zile inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor acestor solicitari de clarificare/informatii … Vizualizați achizițiile publice »
2022-06-06   Achizitia de echipamente de tricotare-masini de tricotat rectilinii (DATSA TEXTIL SRL)
Achizitia de echipamente de tricotare pentru introducerea in productie a rezultatelor CDI - 6 (sase) masini de tricotat rectilinii, care va sustine si dezvolta activitatea de inovare a firmei DATSA TEXTIL SRL prin realizarea de produse textile tricotate functionale si diversificarea gamei sortimentale a productiei prin introducerea de noi articole ca urmare a activitatii de CDI desfasurate. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu … Vizualizați achizițiile publice »
2022-04-26   ACHIZITIA DE ECHIPAMENTE SI APARATURA MEDICALA- 10 LOTURI, in cadrul proiectului: -“Echiparea si dotarea Spitalului... (Spitalul Municipal "Dr. Teodor Andrei" Lugoj)
Autoritatea contractanta doreste achizitionarea de echipamente si aparatura medicale necesare pentru desfasurarea activitatii specifice, defalcate pe 10 loturi, astfel: Numar si denumire lot LOT 1 – Statie oxigenoterapie LOT 2- Echipamente spalatorie LOT 3 – Diverse echipamente medicale LOT 4 – Echipamente laborator LOT 5 - Ecograf LOT 6 – Aparat radiologie C-ARM LOT 7 – Computer tomograf LOT 8 – Sistem integrat distrugere deseuri LOT 9 – Aparat Climatizare bloc operator LOT 10 – Fluide … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: CLIMA TRADE HVAC SRL Hospital Technical Solutions Integra Medical Business Kral Medical Solutions SRL Medical Gazplus Medist S.C. Skyer Medical Imaging S.R.L. Soul Medical Vici Evolution S.R.L.
2022-04-01   Consolidarea capacitatii unitatilor de invatamant din Orasul Scornicesti in vederea gestionarii situatiei de... (Orașul Scornicești)
Obiectul contractului il reprezintă Achiziţia de echipamente si materiale necesare gestionarii crizei sanitare cauzate de SARS-CoV-2 - Oraşul Scornicesti, in cadrul proiectului “Consolidarea capacitatii unităţilor de învăţământ din Oraşul Scornicesti în vederea gestionarii situaţiei de pandemie generata de virusul SARS-COV-2”, Cod SMIS 146924, in conformitate cu cantitatile si specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. Achiziţionarea de dotări este formata din următoarele echipamente, organizate pe … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Blue Neon S.C. MED TEHNICA SRL S.R.L.
2022-03-23   Acord cadru furnizare -12 luni- Dotare cu aparatura si echipamente medicale pentru Corp Cladire Nou - IV l-26 loturi... (Spitalul Județean de Urgență Pitești)
Acord-cadru -12 LUNI Dotare cu aparatura si echipamente medicale pentru Corp Cladire Nou Ia Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti - 26 loturi coform documentatiei de atribuire Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 18 zile, conform art. 160 din Legea 98/2016. Autoritatea contractanta va raspunde tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare, in a 10-a zi inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, conform … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: BROKMED Carl Zeiss Instruments EXIMIA MEDICAL HS MedicaL SRL LIAMED Lumamed Health&Care Medical Technologies International PRIMERA MED TECHNOLOGY RAFI MEDICAL
2021-12-30   Furnizare, proiectare si montare containere ingropate si semi-ingropate, furnizare containere de suprafata, a... (Direcția Administrare Patrimoniu)
Proiectare, furnizare si montare containere ingropate, semi-ingropate si de suprafata, a echipamentelor automate pentru golirea containerelor cu unic punct de prindere F90 (ingropate, semiingropate si de suprafata) si a sistemelor electronice pentru gestionarea datelor ce provin de la toate echipamentele utilizate pentru colectarea selectiva a deseurilor, pe 5 fracti(deseuri menajere ,biodegradabile, hartie/carton, pet/plastic, sticla/doze aluminiu în municipiul Slatina. - Termenul in care autoritatea … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: European Waste Technology
2021-11-02   Furnizare echipamente sterilizare, decontaminare si spalare in cadrul proiectului - Dotarea Spitalului Orasenesc... (Spitalul Orășenesc Hațeg)
Obiectul contractului il reprezinta Furnizare echipamente sterilizare, decontaminare si spalare in cadrul proiectului - Dotarea Spitalului Orasenesc Hateg cu echipamente, aparatura medicala, dispozitive medicale si de protectie medicala in vederea consolidarii capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 SMIS 138599., in conformitate cu cantitatile si specificatiile tehnice din caietul de sarcini. Achizitionarea de dotari este formata din urmatoarele echipamente, organizate pe loturi: Lot 1 – … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: DIAPRO TOP LIAMED Multi Cleaning System S.C. BILANCIA EXIM S.R.L. S.R.L.
2021-09-03   «Achizitie de echipamente de protectie, materiale sanitare, de decontaminare si suport triaj» în cadrul proiectului... (Spitalul Municipal Mangalia)
Dotarea/sprijinirea Spitalului Municipal Mangalia cu echipamente, aparatura si consumabile medicale pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-CoV-2 are loc in vederea protejarii sanatatii populatiei Romaniei, complementar obtinerii unei capacitati adecvate de ingrijire si tratament a cazurilor de infectie cu virusul SARS-CoV-2, precum si in vederea gestionarii crizei sanitare la nivelul Spitalului Municipal Mangalia, inclusiv a cresterii eficientei si calitatii actului medical, a scaderii … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: ALISON HAYES (ROMANIA) AXIOMA MEDICAL S.R.L. BPM Tehnologica CORAMED MEDIZINISCHE PRODUKTE DDS Diagnostic Filtre Aer Curat S.R.L. GB INDCO S.R.L. TZMO România
2021-08-23   FURNIZARE PRODUSE PENTRU IMPLEMENTAREA PROIECTULUI: „Construire si dotare de ateliere, laboratoare si amfiteatru in... (Orasul Siret)
Obiectul contractului consta in furnizare de produse pentru implementarea proiectului: „Construire si dotare de ateliere, laboratoare si amfiteatru in cadrul Colegiului Latcu Voda, oraș Siret, judetul Suceava. Ofertantul va asigura instalarea si punerea in functiune pentru fiecare Lot in parte, precum si instruirea personalului achizitorului care va utiliza echipamentele si va asigura service gratuit in termenul de garantie acordat fiecarui produs din cadrul lotului ofertat. Valoarea estimata a … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: DURKOPP ADLER GEMINI CAD-CAM SOLUTIONS S.A. Knuth-Allmetech S.C. Quartz Matrix S.R.L. SC Digital Twin SRL SC TRD SRL
2021-08-10   Dotarea Spitalului Orăşenesc Regele Carol I Costeşti cu echipamente medicale pentru creşterea capacităţii de... (SPITALUL ORASANESC REGELE CAROL I COSTESTI)
Obiectivul general al proiectului «Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Orăşenesc Regele Carol I Costeşti»-MySMIS 141879 îl reprezintă creşterea capacităţii de diagnosticare, tratament şi îngrijiri medicale acordate pacienţilor cu afecţiuni psihice şi suspecþi sau confirmaţi cu infecţia SARS-CoV-2 în timp util şi eficient, prin dotarea Spitalului Orăşenesc „Regele Carol I” Costeşti cu echipamente medicale şi nemedicale. Proiectul propus contribuie la … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: AXIOMA MEDICAL S.R.L. BPM Tehnologica Editronic International Integra Medical Business IRIKA KNITTING
2021-07-21   Echipamente medicale și nemedicale, pentru proiectul POIM 2014-2020 – Axa Prioritară 9: „Protejarea sănătății... (Spitalul Judetean de Urgenta „Mavromati” Botosani)
Echipamente medicale și nemedicale, pentru proiectul POIM 2014-2020 – Axa Prioritară 9: „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”; Obiectivul Specific: „Creșterea capacității Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» Botoșani de gestionare a crizei sanitare COVID-19”. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor: 18. În măsura în care solicitările de clarificări sau informaţii suplimentare au fost adresate în … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: A.M.S. 2000 Trading Impex S.R.L. Bivaria Grup S.R.L. Cleaning Logistic Distribution Cleaning Logistic Distribution S.R.L. Dacorum Grup Hellimed Karl Storz Endoscopia România Medfarm Trading Medical Corp S.R.L. MEDICAL GRUP Medist Imaging & P.O.C. Medist Imaging & P.O.C. S.R.L. Merkaexim S.C. BIOTECHNICS IMPLANT S.R.L. S.C. DRAEGER ROMANIA S.R.L. S.C. MEDITECH S.R.L. S.R.L. S.C.Medical GRUP S.R.L.
2021-07-06   Furnizare echipamente corporale, consumabile și obiecte de inventar în cadrul proiectului „Sprijinirea capacității... (Municipiul Lupeni)
Achiziționarea de echipamente corporale, consumabile și obiecte de inventar în cadrul Proiectului ”Sprijinirea capacității instituțiilor de învățământ din municipiul Lupeni pentru gestionarea situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2”, cod SMIS 143273 Se vor achiziționa astfel: Lotul 1: dezinfectant (mâini, săpun, diverse suprafețe, pardoseli, tablete pe bază de clor), echipament de protecție (mănuși, măști, bonete de unică folosință, echipament pantaloni+bluză/halat+pantofi, mănuși menaj, … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Blue Neon BLUE SYS TECHNOLOGIES S.R.L.
2021-06-18   Achiziție echipamente medicale, echipamente de protecție și dotări specifice pentru spitalul suport COVID-19 –... (Spitalul Orășenesc Rupea)
Obiectul contractului il reprezinta achizitie echipamente medicale, echipamente de protectie si dotari specifice pentru spitalul suport COVID-19 – Spitalul Orasenesc Rupea SMIS 141150, in cadrul proiectului „Consolidarea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 de catre Spitalul Orasenesc Rupea prin achizitionarea de echipamente si dotari specifice”, in conformitate cu cantitatile si specificatiile tehnice din caietul de sarcini. Achizitionarea de dotari este formata din urmatoarele … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Histria International S.R.L. Logaritm SC BELFIX DISTRIBUTIE SRL
2021-06-14   Aparatură medicală – 10 loturi, în cadrul proiectului: creșterea capacității de gestionare a crizei cauzată de... (Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare)
Autoritatea contractanta doreste achizitionarea de echipamente si aparatura medicale necesare pentru desfasurarea activitatii specifice, defalcate pe 10 loturi, astfel: — lot 1 – echipamente de diagnostic; — lot 2 – mobilier medical; — lot 3 – echipamente terapie intensiva; — lot 4 – echipamente curatenie; — lot 5 – echipamente de dezinfectie si sterilizare incaperi; — lot 6 – echipamente de imagistica medicala; — lot 7 – echipamente de radiologie interventionala; — lot 8 – echipament ultrasonografie; — … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: BPM Tehnologica Brava Medical Cortech MED S.R.L. Flamatex Kral Medical Solutions SRL SMART MEDICAL SOLUTIONS S.R.L. Vici Evolution S.R.L.
2021-05-11   Achiziție/furnizare dotări pentru proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin reabilitarea,... (Municipiul Târgovişte)
Obiectul contractului îl constituie achiziția/furnizarea dotărilor conform specificațiilor tehnice cuprinse în fisele tehnice atasate din proiectul tehnic. Achiziția/furnizarea dotărilor este o activitate componentă în cadrul cererii de finantare aferentă proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea grădiniței cu program prelungit «Rază de Soare» din Târgoviște, jud. Dâmbovița” – cod SMIS 122305. Valoarea estimata totala: 288 740 RON … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: S.C. BILANCIA EXIM S.R.L. S.R.L. Union CO
2021-02-11   Achiziție/furnizare dotări pentru proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin reabilitarea,... (Municipiul Târgovişte)
Obiectul contractului îl constituie achiziția/furnizarea dotărilor conform specificațiilor tehnice cuprinse în fisele tehnice atasate din proiectul tehnic. Achiziția/furnizarea dotărilor este o activitate componentă în cadrul cerereii de finantare aferentă proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea Grădiniței cu program prelungit «Rază de Soare» din Târgoviște, jud. Dâmbovița” – cod SMIS 122305. Valoarea estimata totala: 1 456 771 RON … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Conti Grup Eurodidactica S.R.L. Flamatex Titan Traco
2021-01-04   Achiziția de aparatură medicală și echipamente medicale (Spitalul Municipal Mangalia)
Descriere succintă Achiziția de aparatura medicala si echipamente medicale are o importanţă majoră în domeniul sănătății publice, luându-se astfel toate măsurile necesare tratari Coronavirusului şi implicit combaterii acestui virus în situaţia în care există suspiciuni de infecţie cu acest virus. Necesitatea și oportunitatea achiziției: Necesitatea și oportunitatea achiziției a fost determinatăîn baza contractului de finanțare nr. 139662 denumit Consolidarea capacitatii Spitalului Municipal Mangalia de … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: ATUM MEDCARE Bivaria Grup S.R.L. BPM Tehnologica Klevis Grafi Design Nova Tech Med S.C. Elmed Medical S.R.L.
2020-12-24   Achiziție echipamente medicale, echipamente de protecție și dotări specifice pentru spitalul suport COVID-19 –... (Orasul Zarnesti (Primaria Orasului Zarnesti))
Obiectul contractului il reprezinta achizitie echipamente medicale, echipamente de protectie si dotari specifice pentru spitalul suport COVID-19 – Spitalul Orășenesc „Dr. Caius Tiberiu Sparchez” in cadrul proiectului „Consolidarea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 de catre Spitalul «Dr. Caius Tiberiu Sparchez»” prin achizitionarea de echipamente si dotari specifice, in conformitate cu cantitatile si specificatiile tehnice din caietul de sarcini. Achizitionarea de dotari este formata … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Bivaria Grup S.R.L. Dental Vladmed V&M SRL Editronic International Logaritm S.C. Elmed Medical S.R.L. SC BELFIX DISTRIBUTIE SRL
2020-11-26   Achiziție echipamente medicale, echipamente de protecție și dotări specifice pentru spitalul suport Covid-19 –... (Spitalul Orășenesc Rupea)
Obiectul contractului il reprezinta achizitie echipamente medicale, echipamente de protectie si dotari specifice pentru spitalul suport Covid-19 – Spitalul Orasenesc Rupea SMIS 141150, in cadrul proiectului „Consolidarea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 de catre Spitalul Orasenesc Rupea prin achizitionarea de echipamente si dotari specifice”, in conformitate cu cantitatile si specificatiile tehnice din caietul de sarcini. Achizitionarea de dotari este formata din urmatoarele … Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Minimed Solutions S.R.L. S.C. Artromed Class S.R.L. S.C. Editronic International S.R.L.
2020-11-12   Acord-cadru de furnizare mașină automată pentru spălarea și dezinfectarea endoscoapelor (Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures)
Acord-cadru de furnizare masina automata pentru spalarea si dezinfectarea endoscoapelor. AC va raspunde la clarificari in a 10-a zi dinainte de termenul-limita de depunere a ofertelor. Numarul zilelor pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 de zile. Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: TEHNO Electro Medical Company S.R.L.
2020-10-06   Acord-cadru de furnizare maşini de spălat (Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures)
Acord-cadru de furnizare maşini de spălat. AC va raspunde la clarificari in a 10-a zi dinainte de termenul-limita de depunere a ofertelor. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 de zile. Vizualizați achizițiile publice »
2020-09-16   Echipamente de spălătorie (Spitalul Judetean de Urgenta Vâlcea)
Acord-cadru furnizare – echipamente de spalatorie (masini de spalat etc.) conf. fisei de date si caietului de sarcini. Conform art. 161din L. 98/2016. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /inf. suplimentare, in a 10-a zi inainte de termenul-limita stabilit pentru depunere ofertelor in anuntul de participare. Vizualizați achizițiile publice »
Furnizori menționați: Horeca Equipment