Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat. In aplicarea prevederilor art. 179 lit. (a) din Legea nr. 98/2016, ofertantul trebuie sa dovedeasca că a realizat în mod corespunzător lucrări:
A. de aceeași natură și complexitate, respectiv lucrări de construcție nouă și/sau modernizare și/sau reabilitare și/sau lărgire aferente autostrăzilor și/sau drumurilor naționale și/sau drumurilor expres si/sau drumurilor judetene si/sau drumurilor comunale;
B. în ultimii 5 ani;
C. în valoare de minim 28 500 000,00 RON fara TVA, reprezentând: valoarea calculată cumulativ din cadrul unui sau cel mult 5 contracte. Aceasta valoare trebuie sa reprezinte numai partea executata de operatorul economic ofertant, in cazul in care a participat intr-o asociere sau ca subcontractor. Pentru scopul prezentei proceduri:
1) perioada de referință, respectiv ultimii 5 ani – va fi întotdeauna calculată în sens invers, pornind de la data comunicată în anunțul de participare (publicat la inițierea procedurii) ca fiind termenul limită de depunere a ofertei, fără a lua în considerare existența și numărul de extinderi ale termenului limită pentru depunerea ofertei;
2) lucrări de construcție nouă și/sau modernizare și/sau reabilitare și/sau lărgire aferente autostrăzilor și/sau drumurilor naționale și/sau drumurilor expres si/sau drumurilor judetene si/sau drumurilor comunale, realizate în mod corespunzător, înseamnă lucrări realizate de ofertant și recepționate de beneficiarul lucrărilor, în limitele acordului/contractului dintre ofertant si beneficiarul lucrărilor nominalizat de către ofertant în DUAE și pentru care a fost emise procese-verbale la terminarea lucrărilor sau procese-verbale de recepție finală sau procese-verbale de recepție pe obiect sau certificate de bună execuție. Prin sintagma „Lucrari duse la bun sfarsit” se intelege:
(a) lucrari receptionate pe obiecte, care sunt însotite de proces-verbal de receptie întocmit în conformitate cu prevederile legale si tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului sau
(b) lucrari receptionate însotite de proces-verbal la terminarea lucrarilor sau,
(c) lucrari receptionate însotite de proces-verbal de receptie finala sau
(d) alte documente justificative relevante.
Autoritatea contractanta va avea dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al lucrarilor care fac obiectul contractului prezentat drept experienta similara, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant. In cazul in care contractul/contractele prezentate ca experienta similara au fost executate in asociere, valoarea ce va fi luata in considerare pentru indeplinirea cerintei minime, se va calcula in conformitate cu procentul prevazut in contractul de asociere. In cazul in care contractul/contractele prezentate ca experienta similara au fost executate ca subcontractant, valoarea ce va fi luata in considerare pentru indeplinirea cerintei minime se va calcula in conformitate cu valoarea contractului de subcontractare. Experienta similara a subcontractantilor va fi luata in considerare pentru partea lor de implicare in contractul care urmeaza a fi atribuit. In situaţia în care operatorul economic ce prezintă respectiva experienţă, a realizat lucrări în calitate de subcontractant în contractul prezentat drept experienţă similară pentru un antreprenor general, condiţia este ca respectivele lucrări să fie confirmate de antreprenorul general, iar beneficiarul final a atestat faptul că respectivul operator economic a avut calitatea de subcontractor, conform prevederilor Instructiunii nr. 2/2017. În cazul depunerii unei oferte comune, DUAE va fi completat de catre fiecare operator economic în parte. În condițiile art. 20 alin. (7) din HG nr. 395/2016, în cazul în care există discrepanțe între informațiile prevăzute în DUAE şi cele prevăzute în fișa de date, prevalează informațiile din fișa de date, DUAE urmând a fi revizuit corespunzător.
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat. Formulare criteriu privind experiența similară în aplicarea prevederilor art. 179 lit. b) din Legea nr. 98/2016 ofertantul (operator economic individual sau asociere de operatori economici) dovedește că a prestat în mod corespunzător:
A. servicii de elaborare de documentații tehnice pentru etapele de pre-fezabilitate/fezabilitate/proiect tehnic şi detalii de execuţie, caiete de sarcini, documentatii tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autorizatiilor, cat si pentru participarea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrarilor de executie, avizat de catre Inspectoratul de Stat in Constructii, din ciclul de viață al unei investiții pentru realizarea de intervenții la construcții existente de drumuri;
B. în ultimii 3 ani;
C. în valoare de minimum 870 000,00 RON fara TVA, reprezentând valoarea calculată cumulativ din cadrul unuia sau cel mult 3 contracte/proiecte.
Pentru scopul prezentei proceduri:
1) perioada de referință, respectiv ultimii 3 ani, va fi întotdeauna calculată în sens invers, pornind de la data comunicată în anunțul de participare (publicat la inițierea procedurii) ca fiind termenul limită de depunere a ofertei, fără a lua în considerare existența și numărul de extinderi ale termenului limită pentru depunerea ofertei;
2) servicii elaborare documentații tehnice pentru etapele de pre-fezabilitate/fezabilitate/proiect tehnic şi detalii de execuţie, caiete de sarcini, documentatii tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autorizatiilor, cat si pentru participarea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrarilor de executie, avizat de catre Inspectoratul de Stat in Constructii) prestate în mod corespunzător – înseamnă servicii realizate de ofertant și acceptate de beneficiarul serviciilor, în limitele acordului/contractului dintre ofertant și beneficiarul serviciilor nominalizat de către ofertant în DUAE. Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, ofertantul trebuie să utilizeze partea IV: „Criterii de selecție”, secțiunea C: „Capacitatea tehnică și profesională” în DUAE (răspuns), rubrica „Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat”. Daca nu este stabilit altfel prin fișa de date a achiziției, pentru conversie din altă monedă în moneda în care este exprimată cerința minimă, autoritatea contractantă va utiliza cursul de schimb mediu anual publicat de Banca Centrală Europeană la
http://www.ecb.int pentru anul inclus în câmpul „dată de sfârșit” în DUAE (răspuns). În condițiile art. 20 alin. (7) din HG nr. 395/2016, în cazul în care există discrepanțe între informațiile prevăzute în DUAE şi cele prevăzute în fișa de date, prevalează informațiile din fișa de date, DUAE urmând a fi revizuit corespunzător.
Proportia de subcontractare. Informații privind partea/părţile din contract pe care operatorul economic intenţionează să o/le subcontracteze.