Activitățile din cadrul contractului de lucrări „Finalizarea și conformarea stației de epurare Ploiesti”, includ proiectare, executie lucrari și asistență tehnica din partea proiectantului în conformitate cu cerințele din Caietul de sarcini, astfel:Entitatea Contractantă este operatorul serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în Municipiul Ploiești, în baza Contractului de Concesiune încheiat, în calitate de Concesionar, cu Municipiul Ploiești, în calitate de Concedent. Având în vedere starea tehnica depășită a stației de epurare municipală existentă și cerințele Directivei EU 91/271/CEE, Concedentul a demarat lucrări de modernizare a stației de epurare existente. Lucrările de modernizare au fost executate de către Concedent prin cofinanțare de la bugetul local, fiind aprobate pentru finanțare și execuție în perioada 2006 - 2009 prin Programul „Modernizarea Infrastructurii de Apă și apă uzată în Bazinul Criș, în județul Vaslui și în municipiul Ploiești” - subprogramul “Modernizarea sistemului de colectare si epurare a apelor uzate din municipiul Ploiești” aprobat prin OUG nr.40/2006 pentru aprobarea și finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor. Conform proiectului realizat de constructor, modificat în mai multe rânduri, lucrările privind stația de epurare vizează în fapt construirea unei noi stații de epurare, total independentă de stația de epurare existentă. Noua stație de epurare a fost prevăzută cu treaptă mecanică și biologică, inclusiv tratarea nămolului și reutilizarea biogazului în scop energetic, cu o tehnologie performantă, în vederea îndepărtării CBO5, MTS, reducerea nutrienților, azotului și fosforului și totodată îngroșarea, stabilizarea și deshidratarea nămolului. Din cauza, în principal, a nealocării fondurilor din bugetul de stat pentru finanțarea investiției, dar și a litigiilor dintre constructor și Concedent, lucrările privind construirea noii stații de epurare nu au fost finalizate, fiind sistate încă din anul 2013. Pe fondul imposibilității asigurării de la bugetul local al Municipiului Ploiești a tuturor fondurilor necesare realizării investițiilor urgente în sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare, dintre care investiția pentru finalizarea și conformarea noii stații de epurare, la solicitarea concedentului, prin Actul Adițional nr. 4 la contractul de Concesiune, Entitatea Contractantă și-a asumat obligația de finanțare a lucrărilor necesare finalizării și conformării noii stații de epurare, urmând ca lucrările să fie finalizate până la data de 31.12.2027. După finalizarea lucrărilor, Entitatea Contractantă va opera noua stație de epurare pe durata rămasă a Contractului de Concesiune urmând ca la încetarea acestuia bunurile ce compun noua stație de epurare să fie transferată Concedentului, conform legii, ca bunuri de retur. Conform Actului Adițional nr. 4 se are în vedere realizarea unui proiect tehnic pentru SEAU Nouă care să folosească structurile existente (lucrările civile) și care să fie echipată tehnologic cu echipamente funcționale și fiabile. Acest nou proiect va trebui să aibă în vedere o capacitate de epurare care să corespundă situației prezente și de perspectivă a dezvoltării urbanistice a Municipiului Ploiești”. În acest scop, Entitatea Contractantă a realizat Auditul prevăzut în AA nr.4, respectiv inventarierea tuturor echipamentelor existente pe amplasament, inclusiv starea și funcționarea acestora, precum și identificarea celei mai bune soluții tehnice și, pe baza acestuia a elaborat Soluția Tehnică (proiectul de proces care conține și un calcul de dimensionare hidraulică) ce a fost aprobat de Concedent prin Hotărârea nr. 361/30.05.2025 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-12-31.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-10-31.
Anunţ de participare (2025-10-31) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Finalizarea și conformarea noii stații de epurare Ploiești – proiectare și execuție
Număr de referință: 25012024
Scurtă descriere:

Contractul include proiectare, execuție și asistență tehnică din partea proiectantului lucrarii pentru obiectivul „Finalizarea si conformarea Stației de epurare Ploiesti” în conformitate cu cerințele din Caietul de sarcini, astfel:
Statia de epurare Ploiesti este proiectata pentru epurarea apei uzate în treaptă mecanică și biologică, inclusiv tratarea nămolului, cu o tehnologie performanta, în vederea indepartarii CBO5, TSS, reducerea nutrientilor, azot și fosfor și totodată ingrosarea, stabilizarea si deshidratarea namolului. Nămolul în exces este ingrosat si stabilizat anaerob în rezervoare de fermentare. Nămolul fermentat rezultat este deshidratat si depozitat. Biogazul rezultat este folosit pentru încălzire. Stația de epurare va primi apa uzată din municipiul Ploiești. Emisarul este paraul Dambu. Din punct de vedere al proceselor, proiectul propune continuarea lucrărilor la stația de epurare, inclusiv implementarea unor lucrări de adaptare a proceselor de epurare și înlocuire a unor echipamente existente corespunzător caracteristicilor/ încărcărilor reale ale influentului. Populatia echivalenta a stației de epurare Ploiești este de 250.000 L.E.
Contractul pentru proiectarea si executia pentru obiectivul „Finalizarea și conformarea Stației de epurare Ploiești” include:
a)Activitățile de proiectare - Proiectul Tehnic de Execuție, care va include toate documentele necesare conform legislatiei si orice documentatie necesara pentru obtinerea avizelor si autorizatiilor; suport pentru Beneficiar în obţinerea autorizaţiilor şi avizelor necesare;
b) Lucrări de construcție;
c) Furnizare și montaj utilaje și echipamente tehnologice;
d) Testare și punere în functiune;
e) Instruirea personalului Beneficiarului.
f) Remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Garanție.
g) Pe perioada de execuție a lucrărilor, antreprenorul va asigura și asistență tehnică din partea proiectantului, cu toate atribuțiile legale care îi revin în acest scop.
Durata de proiectare și execuție a lucrărilor și punere în functiune a instalatiilor este de 24 luni, defalcata astfel:
- Etapa de proiectare: 6 luni,
- Perioada de execuție a lucrărilor: 14 luni
- Perioada de testare și punere în functiune: 4 luni
Perioada de notificare a defectelor (PND) este de minim 36 luni.
Contractul rămâne valabil până la îndeplinirea tuturor obligațiilor de către părți.
Valoarea contractului nu include cheltuieli diverse și neprevăzute.
La nivelul estimărilor realizate de consultantul care a elaborat Caietul de Sarcini pentru proiectul ” Finalizarea și conformarea noii stații de epurare Ploiești – proiectare și execuție” precum și la nivelul Devizului General pentru contractul de față au fost prevăzute cheltuieli ”incidentale”/sume provizionate în valoare de 4.721.540,00 lei” în conformitate cu cele precizate in Capitol 4 – Liste, Secțiunea 2 – Liste de plăți, fișierul „Liste de Plăți”, Lista de preţuri nr. 56 – Sume provizionate.

Informații suplimentare:
1.In cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. Punctajul maxim ce poate fi obtinut de catre un ofertant este de 100 de puncte.
2. Potentialii ofertanti pot vizita amplasamentul pentru a evalua, pe propria raspundere, cheltuiala si risc, datele necesare pregatirii si elaborarii ofertei. Ofertantii interesati de vizitarea amplasamentului vor informa, in scris, Entitatea contractantă asupra intentiei lor. Orice solicitare de clarificari care decurge din vizitarea amplasamentului va fi adresata Entitatii Contractante în scris. E.C. precizează ca orice solicitare suplimentară pentru necesitatea executării unor lucrări ca urmare a necunoașterii amplasamentului nu va fi luată în considerare.
Ofertantii interesati sa participe la vizitarea amplasamentului vor lua legatura cu Bogdan Trimbitasu, tel.: +40 744 650 344, e-mail: bogdan.trimbitasu@veolia.com si Dumitru Sandru, telefon +40 742 205 479, e-mail: dumitru.sandru@veolia.com. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Ploiești, Judetul Prahova
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Prahova
🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Calitate oferta tehnica (P calof )
Criteriul de calitate (pondere): 50
Criteriul de calitate (denumire): Performanța de mediu și eficiența operațională (P pmeo)
Criteriul de calitate (pondere): 10
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/25/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-12-31 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-12-31 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-12-31 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Condiții de ofertare
Contractul conține condiții de executare ✅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantii trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care sa rezulte ca:
- operatorul economic este legal constituit,
- nu se afla în niciuna din situațiile de anulare a constituirii,
- faptul ca are capacitate profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
În vederea demonstrării îndeplinirii criteriului de capacitate de exercitare a activității profesionale, Ofertantul unic/Ofertantul asociat/terțul susținător/subcontractant va completa DUAE - Partea IV "Criteriile de selecție" - Secțiunea A "Capacitatea de a corespunde cerințelor".
Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, înainte de atribuirea contractului, la solicitarea Entitatii Contractante, Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul Teritorial în integralitate, din care sa rezulte ca activitatea principala/secundara pe care o desfășoară conform codificarii CAEN corespunde obiectului contractului.
De asemenea, în Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul Teritorial trebuie sa se regaseasca si următoarele informații:
- datele de identificare ale operatorului economic,
- actionarii/ asociatii, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare.
Pentru persoanele juridice străine:
Documente de confirmare:
• Documente echivalente emise în țara de rezidență a operatorului economic care dovedesc o forma de înregistrare/ atestare ori apartenența din punct de vedere profesional, conforme legii țării de rezidență a operatorului economic și din care sa rezulte cel puțin informațiile legate de reprezentanții legali, domeniul/domeniile de activitate (se va verifica prin accesarea http://ec.europa.eu/markt/ecertis/login.do )
Nota 1: Informațiile din certificatele constatatoare trebuie sa fie reale/valabile la data prezentării acestora, în urma solicitării entității contractante.
Nota 2: În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru sa fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza.
Nota 3: În situația în care ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți sau în situația în care subcontracteaza părți din contract, acesta va prezenta Certificatul Constatator și pentru tertii sustinatori/subcontractanții declarați în DUAE. Pentru îndeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui tert sustinator/subcontractant sa fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza.
Nota 4: Limba stabilita pentru derularea procedurii de atribuire este limba romana. Astfel, documentele emise în alta limba, trebuie sa fie însoțite de traducerea autorizata în limba româna.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie specifică anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința 1:
Media cifrei de afaceri generale anuale pe ultimele 3 exerciții financiare încheiate (2022, 2023, 2024), trebuie sa fie mai mare sau egala cu 200.000.000,00 lei (sau echivalent).
Modalitatea de îndeplinire:
Pentru îndeplinirea cerintei se va prezenta, ca dovadă preliminară, DUAE completat de ofertant/candidat și terţ susţinător, după caz, cu informaţii relevante, conform art. 202-204 din Legea nr. 99/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc.
Aceste documente sunt:
- Situațiile financiare pentru anii 2022, 2023 și 2024, vizate și înregistrate de organele competente sau orice document echivalent din care sa rezulte cifra de afaceri (ex. Rapoarte de audit financiar întocmite de entități specializate, sau balante de verificare asumate de operatorul economic, în cazul în care situațiile aferente anului financiar încheiat nu au fost încă definitivate conform prevederilor legislației incidente în domeniu).
În cazul în care mai mulți operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, indeplinirea criteriilor privind situatia economica si financiara se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Fiecare operator economic (ofertant unic / ofertant asociat) va completa campurile corespunzatoare din DUAE cu privire la capacitatea economica si financiara.
În cazul în care mai mulți operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, formularele și documentele solicitate mai sus, vor fi prezentate de către fiecare membru al grupului. Pentru conversia în LEI, dacă situațiile financiare sunt întocmite în alta moneda, se va lua în considerare cursul mediu de referinta publicat de BNR pentru anul respectiv.
Tert Sustinator:
În cazul în care ofertantul își demonstrează situația economică și financiară invocând și susținerea acordată de către o altă entitate, conform art. 196 din Legea 99/2016, atunci are obligația de a dovedi sustinerea de care beneficiază, prin prezentarea unui angajament ferm al entitatii resp., completat conf. Formularului nr. 4 - Angajament ferm privind susținerea economico-financiara a ofertantului, prin care aceasta confirma faptul că va pune la dispoziția ofertantului resursele financiare invocate, tinand cont de prevederile art. 57 din HG 394/2016.
Angajamentul tertului sustinator (Formular nr. 4) va fi prezentat odată cu DUAE și va fi însoțit de doc. transmise de către terțul susținător, din care sa rezulte modul efectiv în care se se va materializa sustinerea acestuia.
Tertul sustinator care asigura sustinerea financiara nu trebuie sa se afle în situațiile care determină excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art. 177, art. 178 și art. 180 din Legea nr. 99/2016.
Nota: În cazul sit. fin. prezentate în EURO, pentru transformarea în Lei se va utiliza cursul mediu comunicat de BNR pentru anul respectiv.
Pentru alte monede decat EURO, se transforma mai intai în EURO utilizandu-se cursul mediu pentru anul 2022, 2023 și 2024 publicat pe site-ul http://ec.europa.eu/budget/inforeuro.

Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
În vederea îndeplinirii cerinței privind capacitatea tehnică și/sau profesională, Ofertantul va demonstra experiența similară atât prin executarea de contracte de achizitie servicii de proiectare de tipul specificat (a se vedea cerința A de mai jos), cât și prin executarea de contracte ce au avut ca obiect execuția de lucrări de tipul specificat (a se vedea cerința B de mai jos), după cum urmează:
A.Pentru contractele de achiziție de servicii de proiectare: de proiectare de tipul specificat
Ofertantul va demonstra ca în ultimii 10 ani, impliniti la data termenului limita de depunere a ofertelor menționat în anuntul de participare, a proiectat și a dus la bun sfarsit, proiecte similare sau superioare din punctul de vedere al complexității, respectiv proiecte pentru construcția și/sau modernizare/reabilitare/extindere, pentru cel puțin o stație de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 250.000,00 L.E. (locuitori echivalenti), în cadrul unui contract de proiectare și/sau proiectare și execuție lucrări.
Textul integral privind „III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională” se va citi în Anexa 1 la Fișa de date.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE - Partea IV: Criterii de selecție, Secțiunea C: Capacitatea tehnica si profesionala în DUAE (răspuns), rubrică "Pentru contractele de achiziție de servicii de proiectare de lucrări, de tipul specificat" de către operatorii participanți la procedura, cu informațiile aferente situației lor.

Nota 1: Prin sintagma „proiecte duse la bun sfarsit” în cadrul perioadei de 10 ani (calculata conform Art. 13 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017) se înțelege:
a) proiecte recepționate, însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului, sau de orice alt document de aprobare/acceptare emis de Beneficiarul final al proiectului.
Nota 2: Termenul de L.E. (locuitor echivalent) reprezintă încărcarea organică biodegradabilă cu o cerere biochimică de oxigen în cinci zile (CBO5) de 60 de grame de oxigen pe zi calculată în conformitate cu Directiva 91/271/CEE din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale.
Perioada ultimilor 10 ani, pentru care se solicita demonstrarea experientei similare, se defineste prin raportare la data termenului limita de depunere a ofertelor. În cazul în care se decaleaza termenul limita de depunere a ofertelor, perioada aferentă experienței similare (ultimii 10 ani) se va extinde corespunzător cu perioada de timp aferentă decalării, urmand a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizarii contractului de experienta similara în intervalul de timp nou rezultat.
B.Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat
Ofertantul va demonstra ca în ultimii 10 ani, impliniti la data termenului limita de depunere a ofertelor menționat în anuntul de participare, a executat și a dus la bun sfarsit, lucrări similare sau superioare din punctul de vedere al complexitatii, respectiv lucrări pentru constructia și/sau modernizare/reabilitare/extindere, pentru cel puțin o stație de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 250.000,00 L.E. (locuitori echivalenti), în cadrul unui contract de execuție și/sau proiectare și execuție lucrări.

Se va prezenta doar partea executată de operatorul economic în cazul în care a participat într-o asociere (în care nu a avut calitatea de antreprenor general) sau în calitate de subcontractant.
Nota 1: Prin sintagma „lucrări duse la bun sfarsit” în cadrul perioadei de 10 ani (calculata conform art. 13 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017) se înțelege:
a) lucrări recepționate pe obiecte, care sunt însoțite de proces-verbal de recepție întocmite în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; sau
Nota 1: Prin sintagma „lucrări recepționate pe obiecte” se înțelege: lucrări recepționate pe obiecte de construcție, dar numai cu îndeplinirea condiției ca acestea sa fie distincte/independente din punct de vedere fizic și funcțional, cu posibilitatea dării în exploatare/punerii în funcțiune a acestora, dacă obiectul respectiv a făcut parte dintr-o investiție complexă, recepționate conform clauzei 60.1 din HG 1/2018.

b) lucrări recepționate însoțite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau
c) lucrări recepționate însoțite de proces-verbal de recepție finală

Se va completa DUAE - Partea IV: Criterii de selecție, Secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională în DUAE (răspuns), rubrica "Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat" de către operatorii participanți la procedura, cu informațiile aferente situației lor. Textul integral privind „III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională” se va citi în Anexa 1 la Fișa de date.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Informații privind partea/părțile din contract pe care operatorul economic urmează sa le subcontracteze:
Ofertantul are dreptul sa subcontracteze o parte/parti din contract. Fără a i se diminua răspunderea în ceea ce privește modul de îndeplinire a viitorului contract de achizitie publica, conform art. 192, punctul k) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, ofertantul are dreptul de a include în propunerea tehnica posibilitatea de a subcontracta o parte din contractul respectiv.
Conform prevederilor art. 185 alin. (4) din Legea 99/2016 entitatea contractantă nu poate stabili criterii privind capacitatea pentru subcontractanţii propuşi în ofertă, dar va lua în considerare capacitatea tehnică şi profesională a acestora, pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens. Ca urmare, subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm. Evaluarea susținerii ca terț susținător se realizează cu respectarea condițiilor prevăzute la art.55 alin.(2) din HG nr.394/2016, fără a exista o limitare în raport cu procentul de implicare a subcontractantului în cadrul viitorului contract. În cazul în care cerințe de calificare privind capacitatea sunt îndeplinite și prin subcontractantii propusi, proporțional cu partea lor de implicare în cadrul contractului, operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, la solicitarea entitatii contractante va face dovada îndeplinirii acestor cerințe prin prezentarea de documente justificative ale subcontractantilor respectivi.
Dacă prin subcontractantul/subcontractantii propusi nu se urmărește îndeplinirea unei/unor cerințe de calificare, ci doar îndeplinirea unei părți a contractului de lucrări, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere în conformitate cu prevederile Legii nr. 99/2016.
Ofertantul va completa campurile corespunzatoare din DUAE cu privire la subcontractanti.
Subcontractantul/subcontractantii propusi nu trebuie sa se afle în situația prevăzută de art. 72,73, 177, 178 si 180 din Legea 99/2016, sub sancțiunea excluderii din procedura de atribuire.
Modalitatea de îndeplinire:
În conformitate cu prevederile art. 68 alin (1), lit a) din Legea 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, se vor menționa în DUAE „categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul aferent activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi”.
În cazul în care operatorul economic intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include și informații privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată, și va avea anexat acordul de subcontractare (Formularul nr. 4). Subcontractanții pe ale căror capacități se bazează ofertantul/candidatul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, de către subcontractantul/ subcontractanții pe care se bazează ofertantul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractanților pe ale căror capacități ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conține numai informațiile menționate la alin. (1) lit. a) a art. 202 din Legea nr. 99/2016.
În conformitate cu prevederile art. 232 din Legea 99/2016, Entitatea Contractanta va solicita, la încheierea contractului, prezentarea contractului/ contractelor încheiate între contractant si subcontractantul/subcontractantii nominalizat/ nominalizati in oferta. Contractul/ Contractele de subcontractare prezentate la încheierea contractului de achizitie publica vor fi în concordanță cu Oferta și se vor constitui in anexa la contractul de achizitie publica.
Părțile prezentului acord vor stabili prin contractul de subcontractare ce urmează a fi încheiat în cazul în care oferta contractantului general va fi declarata castigatoare, posibilitatea și mecanismul plăților directe către subcontractant pe care ar urma sa le efectueze entitatea contractantă.

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința nr. 1 - Dovada implementării unui sistem de management al calităţii pentru activităţi în domeniul în care se încadrează activitatea principala de executie care face obiectul contractului, în conformitate cu SR EN ISO 9001 sau echivalent.
Ofertantul va face dovada implementării sistemului de management al calității conform SR EN ISO 9001, prin prezentarea unor certificate valabile la data prezentării acestora, emise de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității pentru cazurile în care operatorul economic nu are acces la un certificat de calitate astfel cum a fost solicitat ori nu are posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit.
Entitatea contractantă, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, va accepta certificate echivalente cu cel prevăzut mai sus, emise de organisme de certificare acreditate stabilite în alte state membre.
Modalitatea de îndeplinire:
Pentru îndeplinirea cerintei se va prezenta, ca dovadă preliminară, DUAE completat de către ofertant cu informaţii relevante, conform art. 202-204 din Legea nr. 99/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc.
Aceste documente sunt:
-certificat valabil emis de organisme independente, care atestă că acesta are implementat, conform ISO 9001 sau echivalent, un sistem de management al calității pentru activități în domeniul în care se încadrează activitatea/activităţile principală (e) ce fac obiectul contractului.
-sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității, pentru activități în domeniul în care se încadrează activitatea principală ( ce face obiectul contractului, pentru cazurile în care operatorul economic nu a avut acces la un certificat de calitate/mediu astfel cum a fost solicitat ori nu a avut posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit, conform art. 195 alin. 3 din Legea 99/2016.
În cazul unei asocieri, cerința privind sistemul de management al calității trebuie sa fie indeplinita de fiecare asociat pentru partea din contract pe care urmează sa o indeplineasca.
Documentele prezentate în alta limba vor fi însoțite de traducere autorizata in limba romana.
Cerința nr. 2 - Dovada implementării unui sistem de management al sănătății și securității ocupaționale pentru activităţi în domeniul în care se încadrează activitatea principala de execuție care face obiectul contractului, în conformitate cu SR EN ISO 45001 sau echivalent.
Ofertantul va face dovada implementării sistemului de management al sănătății și securității ocupationale conform SR EN ISO 45001, prin prezentarea unor certificate valabile la data prezentării acestora, emise de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al standardului de management al sănătății și securității ocupaționale pentru cazurile în care operatorul economic nu are acces la un certificat de management al sănătății și securității ocupationale astfel cum a fost solicitat ori nu are posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit.

-certificat valabil emis de organisme independente, care atestă că acesta are implementat, conform SR EN ISO 45001 sau echivalent, un sistem de management al sănătății și securității ocupaționale pentru activități în domeniul în care se încadrează activitatea/activităţile principală (e) ce fac obiectul contractului.
-sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al managementul sănătății și securității ocupaționale, pentru activități în domeniul în care se încadrează activitatea principală ce face obiectul contractului, pentru cazurile în care operatorul economic nu a avut acces la un certificat de calitate/ sănătate și securitate ocupațională astfel cum a fost solicitat ori nu a avut posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit, conform art. 195 alin. 3 din Legea 99/2016 .
În cazul unei asocieri, cerința privind sistemul de management al sănătății și securității ocupaționale trebuie sa fie indeplinita de fiecare asociat pentru partea din contract pe care urmează sa o indeplineasca.

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința: Dovada implementării unui sistem de management de mediu pentru activităţi în domeniul în care se încadrează activitatea principala de executie care face obiectul contractului, în conformitate cu SR EN ISO 14001 sau echivalent.
Ofertantul va face dovada implementării sistemului de management de mediu conform SR EN ISO 14001, prin prezentarea unor certificate valabile la data prezentării acestora, emise de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al standardului de mediu pentru cazurile în care operatorul economic nu are acces la un certificat de mediu astfel cum a fost solicitat ori nu are posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit.
Entitatea contractantă, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, va accepta certificate echivalente cu cel prevăzut mai sus, emise de organisme de certificare acreditate stabilite în alte state membre.
În cazul unei asocieri, cerința va fi îndeplinită de fiecare membru al asocierii, pentru partea din contract pe care o realizeaza.
Modalitatea de îndeplinire:
Pentru îndeplinirea cerintei se va prezenta, ca dovadă preliminară, DUAE completat de către ofertant cu informaţii relevante, conform art. 202-204 din Legea nr. 99/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entitatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc.
Aceste documente sunt:
-certificat valabil emis de organisme independente, care atestă că acesta are implementat, conform SR EN ISO 14001 sau echivalent, un sistem de management de mediu pentru activitati in domeniul în care se încadrează activitatea/activităţile principală (e) ce fac obiectul contractului.
-sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al managementul mediului , pentru activitati in domeniul în care se încadrează activitatea principală ce face obiectul contractului, pentru cazurile în care operatorul economic nu a avut acces la un certificat de calitate/mediu astfel cum a fost solicitat ori nu a avut posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit, conform art. 195 alin. 3 din Legea 99/2016 .

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Depozite și garanții solicitate:
Garanția de participare(GP) se constituie în favoarea Entității Contractante(EC) în cuantum de 1.018.243,69 lei, conf.art.164-Legea99/2016, cu modificările și completările ulterioare, prin virament bancar sau Instrument de garantare(IG) emis de Instituții de credit bancare(ICB) sau Instituţii financiare nebancare(IFN) din România (Rom.) sau din alt stat sau de o Societate de Asigurări(SA) care deţine autorizaţie de funcţionare emisă în România sau într-un alt stat membru al UE şi/sau care este înscrisă în registrele public.pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară(ASF), după caz, fie de o S.A. dintr-un stat terţ printr-o sucursală autoriz în Rom.de către ASF. Daca ofertantul constituie GP prin virament bancar, suma GP se vireaza in cont RO50BRDE300SV81696133000 Beneficiar APA NOVA PLOIESTI S.R.L.,cod fiscal 13102711 (de atașat copie OP- banca emitentă).Valabilitate GP:6 luni de la termenul de primire a ofertelor. IG să fie irevocabil să prevadă că plata GP se exec necond la prima cerere a EC pe baza declar acesteia cu privire la culpa persoanei garantate.Daca se depun oferte în asoc,GP se constit.în numele asoc și va menționa că acoperă solidar toți membrii asoc.GP emisa in alta limba va avea traducere autorizata în română. Dovada constit.GP se transmite în SEAP-„Documente de calificare” până la data și ora-limită de depunere a ofertelor. Echivalența GP în altă monedă se face la curs BNR la data publicării Anunțului de participare.
Garanția de buna executie(GBE) este 10% din valoarea fără TVA a contractului și se constituie conf. art.164, alin.(4), Legea 99/2016 corelat cu Clauza 15 din HG 1/2018; art.I pct.7-10 din HG 297/2022, prin: 1) rețineri succesive din sume dator.pentru Certif.de Plata;2)IG emis conf.legii de ICB/IFN din Rom./alt stat;3)S.A. autoriz.să emită GBE pe terit.UE şi/sau care este înscrisă în registrele public.pe site-ul ASF, sau SA din state terţe prin sucursale autoriz.în Rom.de ASF.

Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 6
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Motive referitoare la situația operatorului economic
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Cerinţa 1: Ofertantii în nume propriu sau în asociere, tertii sustinatori și subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevăzute la art. 177, 178 și 180 din Legea nr. 99/2016 cu modificările și completarile ulterioare.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerințelor: Se va completa DUAE de către toți operatorii participanți la procedura (Ofertantii, asociații, terții susținători și subcontractanții), cu informațiile aferente situației lor. Inainte de atribuirea contractului, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea Entitatii Contractante, urmatoarele documente edificatoare care probeaza/ confirma neincadrarea in situatiile prevazute la art. 177, 178 și 180 din Legea 99/2016, atat pentru ofertantul unic/ofertantul asociat, cat si pentru subcontractant/tert sustinator declarati in oferta.
Textul integral privind „III.1.1.a) Situaţia personală a candidatului sau ofertantului”, se regaseste în Anexa 1 la Fișa de date.
Cerinţa 2: Ofertantii în nume propriu sau în asociere, tertii sustinatori și subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situațiile de conflict de interese prevăzute la art. 72 si 73 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerintei: Se va completa DUAE de către ofertant/candidat, terţ susţinător şi subcontractant, după caz, cu informaţii relevante, conform art. 202-204 din Legea nr. 99/2016. Inainte de atribuirea contractului, Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea Entitatii Contractante, urmatoarele documente edificatoare care probeaza/ confirma neincadrarea in situatiile prevazute la art. 72 si 73 din Legea 99/2016, atat pentru ofertantul unic/ofertantul asociat, cat si pentru subcontractant/tert sustinator declarati in oferta.
Persoanele cu funcții de decizie din cadrul entitatii contractante în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii:
1. Alina Mihalache - Presedinte cu drept de vot
2. Miruna Moise - Membru
3. Razvan Bucur - Membru
4. Dumitru Sandru - Membru
5. Luminita Voinea - Membru
Expertii tehnici cooptati:
1. Stelian Orlescu - Inginer proces epurare
2. Alexandru Pasculea - Inginer mecanic
3. Daniel Lacatusu - Inginer instalatii electrice si automatizari
În situația în care operatorul economic (ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator) se afla într-una din situațiile prevăzute de art. 72 si 73 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, acesta va fi exclus de la procedura de atribuire, oferta fiind respinsa.
Ulterior atribuirii contractului, Declarație privind neincadrarea în situațiile prevăzute la art. 72 si 73 din legea nr. 99/2016 va fi data numai de subcontractorii/prestatorii desemnați ulterior semnării Acordului contractual.

1. Textul integral privind secțiunea „III.1.6.b) Garanție de bună execuție„: Garanția de buna executie(GBE) este 10% din valoarea fără TVA a contractului și se constituie conf. art.164, alin.(4), Legea 99/2016 corelat cu Clauza 15 din HG 1/2018; art. I pct. 7-10 din HG nr. 297/2022, prin: 1)retineri succesive din sume datorate pentru Certificatele de Plata; 2)Instrument de Garantare emis conform legii de Instituții de Credit Bancare sau de Instituții Financiare Nebancare din România sau alt stat; 3)Societate de Asigurări autorizată să emită GBE pe teritoriul Uniunii Europene şi/sau care este înscrisă în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, sau Societăţi de Asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cotată cel puţin BBB-/Baa3 sau echiv, conform Formular 2; 4)Prin combinarea a două sau mai multe dintre modalităţile de constituire prevăzute la punctele 1), 2) și 3).Termen limita de constituire a GBE conform Art.45(3)-HG394/2016-cu valabilitatea pana la îndeplinirea condițiilor de eliberare.(art.164^2, alin. (5) din Legea nr. 99/2016).În cazul unei asocieri,GBE se constituie în numele asocierii(Formular 2). Nu se admite GBE comuna cu alte investitii. Contractul va intra în vigoare la momentul prezentării GBE constituită conform cerințelor Documentației de Atribuire. În caz contrar Contractul va fi desființat cu efecte depline (de jure) conf. art. 1321 Cod civil coroborat cu art. 180,alin(1),lit.g) din Legea99/2016: „Neprezentarea garantiei de buna executie conforme în termenul contractual constituie incalcare grava a contractului.”
2. Având în vedere prevederile art. 67(1) și (4) din HG 394/2016, modificata prin HG nr. 336/12.04.2023, Operatorii economici au obligația de a transmite Oferta, numai în format electronic, semnata cu semnătură electronica extinsa.
3. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
4. Entitatea contractanta va raspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări / informațiilor suplimentare astfel: cu pana la 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor pentru solicitările de clarificări depuse cu 20 de zile înainte de termenul limita de depunere a ofertelor.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104641 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare La fel ca: Nume și adrese Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Eventualele contestații se pot depune la CNSC în termen de 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal (conf. art. 8, alin 1, lit. b din Legea 101/2016) și vor fi soluționate potrivit Lg. nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum si pt. organiz. si funct. CNSC
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
Eventualele contestații se pot depune la CNSC în termen de 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal (conf. art. 8, alin 1, lit. b din Legea 101/2016) și vor fi soluționate potrivit Lg. nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum si pt. organiz. si funct. CNSC
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 211-725426 (2025-10-31)
Anunţ de participare (2025-10-31) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 101824369.4 RON 💰
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-12-11 15:00:00.0000000 📅
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text: Algoritm de calcul la "Calitate oferta tehnica (P calof )"
Alte informații suplimentare
Se elimină, din cadrul criteriului de punctaj, subfactorul "2.4 -Proiectare care sa aibă in vedere dezvoltarea ulterioară a SEAU" care avea alocat 4 puncte. Punctele rezultate din eliminarea acestui criteriu (4 puncte) au fost realocate la criteriul 2.12 -BIM - Building Information Modelling, astfel incat punctajul final corect pentru acest subfactor devine 8 puncte (4 puncte initiale + 4 puncte realocate). Cele 8 puncte au fost realocate în mod corespunzător și la pagina 37 din Anexa ce cuprinde Fișa de punctaj. Punctajul total aferent factorului de evaluare “Calitate oferta tehnica” (P calof ) ramane neschimbat, respectiv 50 puncte.

Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 74c027ca-337c-41aa-90f3-9bf9867d73eb-01
Sursa: OJS 2025/S 239-822150 (2025-10-31)